Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5591/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar -
Format vechi nr.4073/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5591/
Ședința publică de la 14 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta -""SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr.584 din data de 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Administrativ și Fiscal în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimatul G, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat I în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 10.09.2009 depusă la dosar-fila 16, lipsind intimatul
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, acordă recurentei prin avocat, cuvântul asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat I, având cuvântul, solicită a se constata că, în cauza dedusă judecății, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită, prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992 și pe cale de consecință, solicită suspendarea pricinii și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției invocate.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale invocată de recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, cu motivarea că aspectele învederate prin invocarea acestei excepții nu țin de controlul constituțional, conform deciziei Curții Constituționale, ci de interpretarea și aplicarea prevederilor legale.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat I, interpelată fiind, arată că nu înțelege să declare recurs împotriva măsurii luate de către intimata de control judiciar, ocazie cu care arată că nu are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat I, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că acțiunea dedusă judecății, este prematur formulată, atâta timp cât nu au avut loc negocierile asupra Contractului Colectiv de Muncă în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit.
Totodată, recurenta, prin avocat, apreciază că dreptul reclamanților de a primi aceste sume de bani reprezentând primele de Paști și de C, este prescris și sub aspectul că aceste prime nu reprezintă un drept salarial prestat în cadrul societății recurente, ci izvorăsc din prevederile Contractului Colectiv de Muncă.
Cât privește modul de calcul al drepturilor salariale ce fac obiectul prezentului litigiu, recurenta, prin avocat, solicită a se observa că acesta este total greșit, întrucât reclamanții în cauză, la momentul calculării drepturilor salariale s-au raportat la salariul mediu brut la nivel de societate, pe de o parte, iar pe de altă parte, după anul 2003 părțile au reglementat menținerea măsurii privind includerea sumelor suplimentare în salariul de bază; măsură susținută atât de reprezentații salariaților cât și de instanțele judecătorești care au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare, precum și acordarea acestora către salariați.
Având în vedere cele susținute, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.584 din data de 18.03.2009, pronunțată în dosarul nr.-, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, în fond după casare, a admis excepția dreptului material la acțiune pentru drepturile reprezentând primă de Paști pe anul 2004 și a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă; a admis în parte în parte acțiunea formulată de reclamantul G, împotriva pârâtei; a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând prime de Paști și de C, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, astfel: C 2004 - 1097 lei, C 2005- 1547 lei, C 2006 -2041 lei, Paști 2005- 1561 lei, Paște 2006 - 2041 lei, Paști 2007 - 1850 lei, sume actualizate cu indicele de inflație la data efectuării raportului de expertiză contabilă.
Pentru a pronunța această soluție, în fond după casare, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii.
Pe fond, s-a reținut că, potrivit art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă pe anii 2003 - 2007 încheiate la nivel de, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP
În anul 2003, părțile au convenit, prin act adițional, prelungirea cu încă un an a vechiului contract colectiv de muncă, aducându-i acestuia modificări și completări.
La alin. 2 al art. 168, în contractul pe 2003 s-a stipulat că suplimentările salariale de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Pentru anii 2004-2007, în actele adiționale la Contractul colectiv de muncă, alin. 2 al art. 168 fost formulat în sensul că, în anul 2003 suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
A mai reținut prima instanță că, din interpretarea literală a acestor prevederi contractuale, rezultă neechivoc voința părților semnatare ale actelor adiționale din anii 2004-2007 în sensul de a include suplimentările salariale în salariul de bază numai pentru anul 2003, iar nu și pentru anii următori, întrucât, în caz contrar, clauza contractuală care consacră aceste drepturi pentru perioada 2004-2007 ar fi trebuit să prevadă în mod expres că pentru anul precedent suplimentările au fost incluse în salariul de bază, ceea ce nu s-a întâmplat.
Prima instanță a înlăturat interpretare dată de Comisia Paritară clauzei înscrise la art. 168 alin. 2 din Contractele colective de muncă, reținând că aceasta reprezintă, în fapt, o modificare a articolului respectiv, care nu își poate produce efectele, întrucât a intervenit după expirarea duratei anuale a respectivelor contracte colective.
Tribunalul a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, care concluzionează că suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 nu au fost incluse în salariul de bază al angajaților societății pârâte și a făcut aplicare dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta-pârâtă A- Membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurenta a reluat descrierea situației de fapt și a arătat, în esență, următoarele:
-promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit; potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și C;
-dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială;
-sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare;
-modalitatea de calculinvocată în susținerea acțiunii este greșită, atâta vreme cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de, ale cărui valori, în perioada 2004-2007, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamant.
Motivele de recurs au fost completate prin invocarea unei excepții de ordine publică privind necompetența teritorială a Tribunalului Teleorman.
Astfel, în susținere motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, că, în condițiile existenței concomitente a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 și ale art. 284 din Codul muncii, raportat la dispozițiile art. 249 din același Cod, care face trimitere la legea specială, este evident că aceasta din urmă, respectiv Legea nr. 168/1999 reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă, inclusiv competența instanței de fond ca fiind instanța de la sediul unității.
În recurs, angajatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României.
În susținerea excepției, recurenta a arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul Muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, revizuită, se arată că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite întrucât prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
În motivarea excepției, s-au invocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul că reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Nicio autoritate publică, inclusiv Parlamentul nu pot deroga în mod implicit de la prevederile acestei legi, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale. Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, are posibilitatea să modifice în mod expres prevederile acestei legi, însă nu are dreptul să modifice în mod implicit aceste prevederi legale, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
În consecință s-a susținut că prevederile Codului muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță) nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
În ședința publică din 14.10.2009, Curtea, având în vedere jurisprudența recentă a instanței de contencios constituțional și în raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
În recurs, nu au fost propuse probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Curtea reține că este lipsită de suport susținerea recurentei privind necompetența teritorială a Tribunalul Teleorman, întrucât aceasta este instanța căreia îi revenea competența de a soluționa în fond cauza, conform dispozițiilor art. 284 alin. 2 din Codul muncii, aplicabile în speță.
Prevederile Legii nr. 168/1999, la care recurenta face referire, a fost abrogate implicit de art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii.
Chiar dacă Legea nr. 24/2000 nu mai reglementează abrogarea tacită, acest act normativ nici nu interzice o astfel de interpretare, motiv pentru care Curtea constată că interpretarea în sensul că o normă a fost abrogată tacit de o alta contrară, cu o forță juridică similară sau superioară nu încalcă nicio dispoziție legală, fiind un mecanism la care se poate recurge într-o astfel de situație apărută din necesitatea de a rezolva conflictul de legi în timp.
Așadar, în cazul conflictelor de muncă, prin derogare de la dreptul comun, competența teritorială exclusivă revine instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, iar nu instanței de la sediul pârâtului, astfel cum susține recurenta.
În ce privește excepțiile prematurității și prescripției dreptului la acțiune, se reține că, asupra acestora, Curtea s-a pronunțat irevocabil prin decizia nr. 1693R din 19.05.2008, prin care a fost casată sentința civilă nr. 79 din 16.01.2008 a Tribunalului Teleorman, iar cauza a fost trimisă la aceeași instanță doar pentru a fi pusă în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize contabile, care să lămurească dacă suplimentările salariale pretinse prin acțiune au fost incluse, în fapt, în salariul reclamantului și dacă i-au fost achitate acestuia în cuantumul cuvenit. Cele două excepții au fost respinse, ca neîntemeiate.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Intimatul reclamant, salariat al recurentei-pârâte până la data de 21.06.2007, a solicitat instanței de fond obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite și neachitate pentru sărbătorile de Paști și de C 2004-2007, conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză, se reține că art. 168 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2003 avea următoarea formulare: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalitătii de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor."
Prin act adițional, s-a prelungit cu un an aplicarea vechiului contract colectiv de muncă, pe care partenerii sociali au convenit să-l modifice și să-l completeze, în sensul adăugării, la art. 168, unui nou alineat cu următorul cuprins: "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de baza al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu."
Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, ambele părți au recunoscut că, în anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 al art. 168 nu s-au mai acordat potrivit acestui articol, ci au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, rezultă fără dubiu că dispozițiile art.168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2003 au fost menținute identic și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2004.
Ulterior, începând cu anul 2005, clauza înscrisă la art.168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă a fost modificată în sensul că "în anul 2003, suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Este întemeiată susținerea recurentului potrivit căreia sumele solicitate de reclamant au fost incluse în salariul lunar acordat, astfel încât acesta a beneficiat în fapt de toate drepturile salariale cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate cu titlu de suplimentări salariale.
Curtea constată că prima instanță a dat o greșită interpretare clauzelor contractuale mai sus menționate și a înlăturat în mod eronat apărarea pârâtei potrivit căreia, prin includerea în salariu a suplimentărilor salariale, dispoziția înscrisă la art. 168 rămas fără obiect, cu motivarea că o astfel de susținere nu poate fi reținută, câtă vreme a atare situație nu își găsește reflectarea în clauzele contractului colectiv de muncă, deși s-ar fi impus ca acesta să fie modificat corespunzător.
Din interpretarea clauzelor Contractelor colective de muncă la nivel de unitate aplicabile pentru perioada 2004-2007, prin prisma dispozițiilor art. 977 din Codul civil, Curtea reține că voința reală a părților la data negocierii și încheierii acestora a fost de a sublinia că suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază încă din anul 2003 și, deci, și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 urmează sa fie achitate în același mod, adică prin includerea în salariul de bază. Astfel se explică, inițial, preluarea cu aceeași formulare a art. 168 alin. 2, precum și reformularea ulterioară a clauzei supuse interpretării, începând cu anul 2005, în sensul că,în anul 2003, suplimentările salariale de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Această "reașezare" a salariului rezultă și din mențiunile efectuate în carnetul de muncă al intimatului (nr. 63, fila 17 din dosarul nr- Al Tribunalului Teleorman ), precum și din adresele eliberate de angajator privind salariul minim si salariul mediu brut pe unitate, constatându-se că a operat o creștere a salariului mediu brut al salariatului.
În concluzie, se reține că, în Contractele colective la nivel de unitate încheiate în anii 2005 - 2007, s- menținut alin. 1 al art.168, dar, la alin. 2 al acestui articol, s-a precizat că, în anul 2003, suplimentările salariale de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat.
Este adevărat că, în conformitate cu dispozițiile art. 287 din Codul muncii, prin derogare de la dreptul comun, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, însă, Curtea reține că, din examinarea înscrisurilor depuse de pârâtă la dosarul cauzei, rezultă includerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale cuvenite reclamantului conform contractului colectiv de muncă, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.
O atare interpretare este confirmată și prin hotărârea Comisiei Paritare, obligatorie pentru părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă, la care și instanța de fond a făcut referire, dar pe care în mod greșit a înlăturat-o, cu motivarea că aceasta modifică în fapt clauza contractuală interpretată după expirarea duratei anuale a contractului colectiv de muncă.
Astfel, Comisia Paritară a interpretat clauza înscrisă la art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate în anii 2004 - 2006, în sensul că, începând cu anul 2003, părțile au înțeles să includă în salariul de bază al angajaților suplimentările salariale prevăzute la alin. 1, care urmau a fi acordate sub această formă. Concluzia Comisiei Paritare a fost în sensul că, începând cu anul 2003, față de împrejurarea că primele au fost incluse în salariile de baza ale angajaților, părțile contractante au considerat clauza înscrisă la art.168 alin. 1 ca rămasă fără obiect, întrucât primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază. ulterioare au privit majorarea salariului de bază așa cum acesta a rezultat după includerea primelor.
O clauză cu un conținut similar este înscrisă și în Contractul colectiv de muncă în vigoare, conform actului adițional nr. 1090/22.02.2008, și pentru anul 2008, în care, la art. 168 alin. 2 se prevede expres că, pe baza acordului și, începând cu anul 2003, primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al tuturor angajaților (care au beneficiat în acest fel de o creștere salarială), devenind astfel o parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003, să poată fi modificate în mod distinct față de salariu.
Părțile au mai precizat că, pentru înlăturarea oricăror neclarități, înțeleg să confirme împrejurarea că, după anul 2003, primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al angajaților și de aceea nu au mai fost calculate și acordate în mod distinct salariaților. (filele 20-21 din dosarul instanței de fond)
O atare prevedere, având caracter interpretativ, se constată că are ca scop lămurirea înțelesului clauzei înscrise la art. 168 alin. 2 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii precedenți, iar nu modificarea acestora, astfel încât nu s-ar putea aprecia că instanța i-ar conferi putere retroactivă în măsura în care i-ar da eficiență.
Prin urmare, în mod eronat Tribunalul a apreciat că o astfel de interpretare dată de părți clauzei de la art. 168 alin. 2 nu s-ar fi putut face decât până la expirarea duratei anuale a contractului colectiv de muncă ale cărui clauze au fost interpretate.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea constată că în mod eronat prima instanță a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză, deși expertul, depășindu-și atribuțiile, a procedat la interpretarea clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale incidente, concluzionând că suplimentările salariale pretinse de reclamant nu au fost incluse în salariul de bază al acestuia.
Or, în raport de dispozițiile art. 201 din Codul d e procedură civilă, obiectul expertizei îl constituie împrejurările de fapt a căror lămurire impune consultarea unui specialist, iar nu problemele de drept asupra cărora instanța este chemată să se pronunțe.
Se reține că, în cauză, concluziile expertului nu sunt urmarea unei analize pertinente și convingătoare a situației de fapt rezultate din documentele contabile examinate, a unor calcule care să poată fi verificate de instanță, ci reprezintă simple aprecieri care nu pot forma convingerea judecătorului că exprimă un punct de vedere corect, cu atât mai mult cu cât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu înscrisurile la care s-a făcut referire în cele ce preced.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul și să modifice sentința recurată în parte, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Curtea va menține dispozițiile sentinței recurate privind soluționarea excepției prescripției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-""SA - GRUPîmpotriva sentinței civile nr.584 din data de 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimatul
Modifică sentința recurată în parte, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Menține dispozițiile sentinței recurate privind soluționarea excepției prescripției.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.: /Dact.:
4 ex./13.11.2009.
Jud. fond: /
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
