Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 581/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 581
Ședința publică de la 30 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Smaranda
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de - "" SA GRUP împotriva sentinței civile nr. 697 din 19.06.2008 A Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimat fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta - "" SA GRUP și mandatar pentru intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul nu este la prim termen.
Mandatar pentru intimata depune la dosar procură specială, dovada că are studii juridice, întâmpinare, raporturi de expertiză efectuate în alte dosare, act adițional, contract de muncă la nivel de unitate și practică judiciară. un exemplar al setului de înscrisuri apărătorului recurentei. Solicită proba cu înscrisuri.
Avocat pentru recurenta - "" SA GRUP solicită proba cu acte sens în care depune la dosar un act adițional,o expertiză extrajudiciară și un punct de vedere. un exemplar al setului de acte mandatarului intimatei.
Instanța admite probele cu înscrisuri solicitate de părți prin reprezentanți.
Reprezentanții părților, luând pe rând cuvântul,arată că nu au de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta - "" SA GRUP solicită admiterea recursului și casarea hotărârii instanței de fond. Arată că primele de Paști și C au fost incluse în salariu, fără a fi individualizate distinct. Fără cheltuieli de judecată.
Mandatar pentru intimata solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că societatea a considerat că drepturile nu sunt datorate pentru că textul nu este explicit în acest sens, dar acesta este explicit încă de la art. 1. Precizează că o adresă cuprinde numai intenția părților, că dovada plății sumelor se face cu statele de plată și că în anul 2003 societatea era încă o societate de stat subordonată ministerului finanțelor. Indică faptul că societatea susține, în baza unei expertize extrajudiciare, că în anul 2003 s-au inclus cele două prime în salariu de bază. A depus din nou cartea de muncă din care rezultă că intimata a avut o singură creștere salarială la 1.02.2003. Mai precizează că expertiza extrajudiciară s-a realizat la solicitarea -ului, societatea care a cumpărat -ul, și aceasta arată că în aprilie - mai au avut loc negocieri dar, că în luna aprilie societatea nu avea fonduri să facă aceste creșteri salariale. Numai că la data singurei creșteri salariale nu erau finalizate negocierile și nici nu existau fonduri. Mai arată că intimata a avut o creștere salarială minimă și că expertul lor a fost refuzat de societate și nu i s-au dat statele de plată din anul 2003. Consideră că recursul nu se referă la motivele pentru care s-a admis acțiunea și că se încalcă Constituția României și Codul d e Procedură Civilă deoarece legea nu retroactivează. Notele și adresele nu sunt opozabile intimatei deoarece aceasta nu mai este angajata, iar fostul angajat nu mai poate fi reprezentat de sindicat. Toată practica judiciară este în favoarea lor și s-ar face o nedreptate dacă s-ar admite recursul.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr.697/19.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Vasluia admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta "" - Membru Grup și, în consecință, a obligat pârâta să achite reclamantei, corespunzător perioadei lucrate în cadrul societății pârâte, drepturile bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C, aferente anilor 2005-2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta B, solicitând obligarea acesteia la plata sumei totale de 7026,09 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, potrivit art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații beneficiază de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe. Deși CCM prevede această obligație, susține reclamanta că pentru anii 2005-2006 nu a beneficiat de aceste drepturi, care se ridică la suma de 7026,09 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanta a fost salariata pârâtei "" - membru Grup în perioada 20.03.1995-29.01.2007.
Potrivit dispozițiilor art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul "" pe anul 2004, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor". Potrivit alin.2 al aceluiași articol, "pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Dispozițiile art.168 alin.1 au fost menținute și prin contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005 și 2006. 2 al art.168 a fost modificat prin contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005 și 2006, în sensul că s-a prevăzut în aceste contracte că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Astfel, s-a reținut de către instanță că, din cuprinsul art.168 alin.2, în ambele variante, rezultă în mod clar că suplimentările salariale prevăzute în art.168 alin.1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003 și nu și pentru anii 2004-2006.
Prin Nota Comisiei Paritare s-au interpretat dispozițiile art.168 alin.2 din contractele colective de muncă în sensul că suplimentările salariale de Paști și de C vor fi incluse în salariul de bază al angajaților începând cu anul 2003 și vor fi acordate salariaților sub această formă.
Potrivit dispozițiilor art.287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Or, în speță, s-a reținut de către instanță că pârâta nu a făcut dovada achitării către reclamantă a suplimentărilor de Paști și De asemenea, pârâta nu a făcut nici dovada faptului că aceste suplimentări de Paști și de C le-ar fi introdus în drepturile salariale lunare ale reclamantei în perioada 2005-2006.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că este întemeiată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta "" - membru Grup.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta "" - Membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, pârâta susține că a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile Contractul Colectiv de Muncă. Evoluția în timp a dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă referitoare la drepturi salariale suplimentare relevă faptul că, începând cu anul 2003, acestea au fost incluse în salariul de bază al angajaților.
Dacă părțile ar fi considerat că alin.2 al art.168 se aplică doar pentru anul 2003, nu ar fi avut nici un sens să-i mai aducă modificări în anul 2005, prin act adițional, când părțile au realizat necesitatea clarificării textului, întrucât el urma să fie în continuare util, fiind aplicabil și ulterior anului 2003.
Între cele două versiuni ale textului, sunt două deosebiri esențiale.
Astfel, textul din 2003 folosește prepoziția "pentru" și forma de viitor a verbului, "vor fi introduse", în timp ce versiunea din 2005 folosește prepoziția "în" și timpul perfect compus al verbului, "au fost introduse", fiind evident că s-a dorit să se scoată în evidență faptul că, în anul 2003, avut loc introducerea respectivelor drepturi salariale suplimentare în salariul de bază.
Prin urmare, începând cu anul 2004, nu a avut loc operațiunea inversă introducerii lor în salariul de bază, în acest sens fiind și concluzia comisiei paritare, potrivit căreia, intenția comună a părților a fost aceea că, începând cu anul 2003, primele de C și Paști au fost incluse în salariul de bază al salariaților iar negocierile anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg, așa cum acesta a rezultat după data introducerii primelor în salariu.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
În susținerea recursului său, pârâta "" - Membru Grup a depus înscrisuri.
Intimata a depus, în contradovadă, înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul pârâtei este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel, prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză și clauzele Contractului Colectiv de Muncă încheiat între părți.
Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate în vigoare în anul 2003 și 2004 prevedea la art.168 alin.2 că "pentruanul 2003, suplimentările de la alin.1vor fi introduseîn salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu " (actul adițional din 25.02.2003).
Începând cu anul 2005, art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă a fost modificat în sensul că: "În anul 2003 suplimentările de la alin.1 al prezentului articolau fost introduseîn salariul de bază al fiecărui salariat".
Prin Nota nr.22/31.08.2007 (înregistrată sub nr.5140/31.08.2007), Comisia Paritară a procedat la interpretarea art.168 alin.1 și 2, după cum urmează:"Începând cu anul 2003, până la data la care părțile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale menționate la alin.1 al art.168 ("Prime") vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și vor fi acordate angajaților sub această formă.
Începând cu anul 2003, având în vedere faptul că Primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile Contractului au înțeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că Primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg. Astfel, negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg, așa cum acesta a rezultat după data includerii Primelor în salariu".
Interpretarea Comisiei Paritare este o interpretare prin consens, obligatorie pentru părți, în conformitate cu prevederile art.9 și 10 din Contractul Colectiv de Muncă.
Astfel, potrivit art.9 din Contractul Colectiv de Muncă, interpretarea clauzelor din contract se va face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului. Potrivit art.10 din Contractul Colectiv de Muncă, pentru soluționarea eventualelor probleme legate de executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă, părțile convin constituirea unei comisii paritare., organizarea și funcționarea acestei comisii sunt stipulate în Anexa 2 la Contractul Colectiv de Muncă.
Ca urmare, având în vedere că părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă nu au avut divergențe în ceea ce privește interpretarea art.168, nici nu mai era necesară o interpretare judiciară a acestei clauze contractuale.
Conform interpretării prin consens, cât și interpretării gramaticale a textelor în discuție, rezultă că, începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute de art.168 alin.1 din CCM au fost incluse în salariul de bază al salariaților (inclusiv al reclamantei-intimate), devenind astfel parte a salariului de bază, nemaifiind calculate și acordate în mod distinct.
În consecință, reclamanta-intimată a beneficiat până la data desfacerii contractului individual de muncă de aceste suplimentări salariale, nu în mod distinct, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ci lunar, prin includerea lor în salariul de bază din anul 2003.
Din carnetul de muncă rezultă cu claritate că salariul de bază nu a fost modificat în anii următori, în sensul micșorării lui prin efectuarea operațiunii opuse celei care a avut loc în anul 2003, respectiv prin eliminarea drepturilor salariale suplimentare prevăzute de art.168 alin.1 din CCM, ci, dimpotrivă, a fost majorat, ca urmare a negocierilor colective, pornind de la nivelul celui din anul 2003 (și nu de la un nivel redus față de anul 2003, prin excluderea suplimentărilor salariale incluse conform prevederilor CCM).
Este lipsită de relevanță împrejurarea că interpretarea Comisiei Paritare a intervenit după încetarea contractului de muncă al reclamantei; interpretarea nu este echivalentă modificării contractului colectiv de muncă, pentru a vorbi de opozabilitate de la data înregistrării la. ci ea s-a făcut atunci când s-a impus clarificarea înțelesului clauzei contractuale respective, după judecarea primelor acțiuni introduse de salariații societății-pârâte, când instanțele au dat o interpretare contrară celor avute în vedere de părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Raportat tuturor considerentelor expuse, constatând că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art.236 alin.4 Codul muncii și ale contractului colectiv de muncă (ce reprezintă legea părților), precum și că a făcut o apreciere greșită a probelor aflate la dosar, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, Curtea de Apel, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtei și va modifica în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - membru Grup împotriva sentinței civile nr.697/19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în tot.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta - membru Grup.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30. 09. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
29.10.2008 - 2 ex.
Tribunalul Iași: -
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Smaranda