Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 610/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.610/
Ședința publică din 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de reclamanții, cu domiciliul ales în B,-, împotriva sentinței civile nr. 96/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURA SI DEZVOLTARE RURALA G, cu sediul în G,-, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.09.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 24.09.2008.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI -Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.96/24.01.2008 Tribunalul Galația respins ca nefondată acțiunea având ca obiect litigiu de muncă intervenit între reclamanții, - și pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- reclamanții, - au solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G, obligarea pârâtei să le acorde tichete de masă începând cu data de 08.10.2004 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii sau plata în favoarea fiecărui reclamant a sumelor de bani, reprezentând contravaloarea tichetelor de masa, sume calculate începând cu aceeași dată și actualizate la zi cu indicele de inflație.
În fapt au arătat că în baza Legii 142/1998 a fost constituită o formă specială de protecție socială a salariaților, prin acordarea tichetelor de masă.
Consideră că scopul legiuitorului a fost de a acoperi sfera de cuprindere a noțiunilor de angajat și angajator, indiferent dacă salariații lucrează într-o societate comercială, într-o regie autonomă sau în sectorul bugetar.
Învederează că acordarea tichetelor de masă numai unor anumite categorii de salariați, reprezintă o restrângere a dreptului prevăzut de lege, o aplicare discriminatorie a dreptului respectiv, cu încălcarea Constituției României și OG 137/2000.
Pârâta nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Analizând actele dosarului instanța reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de personal contractual în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G, fiind salarizați conform contractului individual de muncă al fiecăruia. Nu s-a făcut dovada că ar avea negociată cu pârâta acordarea de tichete de masă.
Potrivit art.1 din Legea 142/1998
(1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate,potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Din interpretarea textelor legale, rezultă că legiuitorul a stabilit aceste drepturi cu caracter facultativ, în raport de disponibilitățile financiare ale angajatorilor, respectiv în speța în limita bugetelor unităților.
Instanța a reținut că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului privind acordarea tichetelor de masă, ci doar o posibilitate a acestuia, având în vedere regimul juridic diferit ca impozitare al acestora, în sensul că, angajatorul are posibilitatea să-și stimuleze salariatul oferind aceste bonusuri la salariu, fără a fi nevoit să achite toate contribuțiile aferente drepturilor salariale.
Este evident că acestea pot fi acordate doar dacă angajatorul dorește și are posibilitatea să acorde tichete de masă, acest drept fiind negociat cu salariații, iar nu indiferent de posibilități, simpla calitate de salariat neducând la acordarea automată a tichetelor de masă.
Scopul legii nu este "protecția socială a angajatului" ci posibilitatea pentru angajator de a oferi angajatului venituri ceva mai mari, fără a avea costurile suplimentare impuse de situația în care ar mari salariul angajatului cu aceeași sumă.
În cauza de față nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu, de natură a nesocoti principiul egalității în drepturi consacrat în art.16 din Constituție, pentru ca principiul egalității implică aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice și, per a contrario, presupune ca în situații de fapt diferite, să se aplice un regim juridic diferit.
Pentru aceste considerente, instanța a respins ca nefondată acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, considerând-o nelegală pentru următoarele motive:
În primul rând, prima instanță a interpretat disp. Legii nr. 142/1998 ca având un alat scop decât protecția socială a angajatului.
Astfel s-a apreciat că acordarea tichetelor de masă este numai o posibilitate și nu o obligație în sarcina angajatorului și că acesta le poate acorda dacă dorește și dacă are posibilitatea, fără a avea costuri suplimentare, acest drept fiind negociat cu salariații.
În al doilea rând, recurenții au arătat că, contractele colective de muncă unice la nivel național și contractele colective la nivel de ramură în agricultură ale căror prevederi erau incidente pentru perioada 2004 - 1007 la care se referă petitul cererii introductive fac referire expresă la "alte venituri sunttichetele de masă".
În legătură cu faptul că prima instanță a apreciat că acordarea tichetelor de masă constituie doar o posibilitate acest aspect este infirmat de modul de formulare a textului, reglementarea având un caracter imperativ și indubitabil care nu creează un drept cu potențial de valorificare ci un drept clar al salariatului de a beneficia de aceste venituri, cu atât mai mult cu cât contractul colectiv de muncă generează efecte obligatorii pentru toți cei care sunt incluși în sfera de aplicare a prevederilor sale ( art. 30 al.1 din Legea nr. 130/1996).
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Deși citată legal, intimata nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
Analizând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept în baza disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamantă, respectiv Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă "salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Aceste tichete de masă se pot acorda în limita prevederilor bugetului de stat, în conformitate cu dispozițiile art 1 alin. 2 din același act normativ, în conformitate cu care "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 4 din Legea nr. 631/2002, legea bugetului de stat pe anul 2003, " în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților de pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație". Aceleași considerente sunt reiterate de legiuitor și în dispozițiile art. 46 alin. 4 din legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, art. 40 din legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, art. 24 din legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006.
În această situație, instanța nu poate reține afirmația reclamanților în conformitate cu care, prin neacordarea tichetelor de masă s-ar crea o situație de discriminare între diferitele categorii de bugetari, încălcându-se astfel un drept fundamental ocrotit de Constituție, deoarece, în speță, legiuitorul nu a prevăzut o obligație în sarcina angajatorului ci o facultate.
În aceste condiții, considerăm că această facultate a angajatorului de a acorda tichete de masă se transforma în obligație doar în momentul în care în buget erau prevăzute fonduri pentru acordarea acestor drepturi iar angajatorul refuza să le achite.
De altfel, principiile egalității în fața legii și egalității de tratament, nu exclud, ci dimpotrivă, presupun un tratament juridic identic în situații egale, iar situațiile în mod obiectiv diferite justifică chiar și din punct de vedere constituțional tratament juridic diferit.
Deși condiționând existența acestui drept de posibilitățile financiare ale angajatorului se creează premisa unor situații juridice diferite care implică un tratament diferențiat între salariați, nu se încalcă principiul egalității de tratament
invocat, deoarece acesta se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică.
Pe de altă parte, prevederile din tratatele internaționale interzic discriminările care au la bază considerente arbitrare, însă nu impun uniformitatea de tratament, oferind posibilitatea legiuitorului național de a reglementa în mod diferențiat situațiile juridice diferite"( - decizia 102/11.03.2003).
În speță este vorba de o situație juridică diferită și nu de o aplicare discriminatorie a textului de lege, acesta izvorând din faptul că Legea 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă în sistemul bugetar de alocarea de fonduri cu această destinație în bugetul de stat, contrar celor reținute de către prima instanță.
În ceea ce privește interpretarea art. 1 din legea 142/1998, instanța de fond nu a analizat corect textul, acesta necesitând a fi interpretat în sensul că reiese cu claritate faptul că nu se stabilește în sarcina autorității publice o obligație, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu în funcție de dispozițiile Legii privind bugetul de stat.
Intenția legiuitorului ce rezultă din interpretarea gramaticală a textului legal, prin folosirea verbului "pot", induce concluzia că este vorba de o normă dispozitivă.
Deoarece nu au fost prevăzute fonduri în legile bugetelor de stat pentru anii anteriori în vederea acordării tichetelor de masă, angajatorii nu pot fi obligați la acordarea lor.
Referitor la susținerea recurenților exprimată în sensul că, prin contractele colective de muncă nu se condiționează acordarea tichetelor de masă de situația economică a societății, apreciem că nu este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 77 pct. 2 din contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 acolo unde posibilitățile financiare ale unităților o permit, patronii prin negociere cu sindicatele vor asigura salariaților o masă de prânz a cărei contravaloare va fi suportată în conformitate cu prevederile Legii tichetelor de masă nr. 142/1998.
Analizând conținutul art. 77 pct. 2 din contractele colective de muncă, instanța apreciază că acordarea tichetelor de masă este condiționată de situația economică a societății și de negocierea cu sindicatele.
Este evident că tichetele de masă pot fi acordate doar dacă angajatorul are posibilități financiare, acest drept fiind negociat cu salariații și nu indiferent de posibilități așa cum susțin recurenții, iar simpla calitate de salariat neducând la acordarea automată a acestora.
În atare condiții criticile formulate de recurenți nu se încadrează în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și prin urmare, în temeiul disp. art. 312 al.1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, cu domiciliul ales în B,-, împotriva sentinței civile nr. 96/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.dec. jud. /30.09.2008
: /2 ex/ 07.09.2008
Fond: -
Asistenți judiciari:-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel
