Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6198/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6198
Ședința publică din data de 11 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
*******
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" în numele membrilor de sindicat, și pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, împotriva sentinței civile nr.1894/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurentul reclamant depunând delegația de reprezentare și întâmpinare în dublu exemplar, consilier juridic -, iar pentru recurenta pârâtă a răspuns consilier juridic, care depune delegația de reprezentare și întâmpinare cu exemplar pentru comunicare.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, după care, se comunică părților întâmpinarea, pentru a cărei observare nu se solicită un nou termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părților.
Consilier juridic - pentru recurentul reclamant, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata sporului de disponibilitate.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii în ceea ce privește capetele de cerere privind plata drepturilor speciale în cuantum de 74 lei/lună și plata contravalorii mesei calde în cuantum de 7 lei/zi.
Referitor la recursul reclamantului, solicită respingerea recursului în sensul respingerii acțiunii și a capătului de cerere privind sporul de disponibilitate.
Consilier -, cu privire la recursul declarat de pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Prin sentința nr.1894/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII" în numele membrilor de sindicat- reclamanții, împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI
S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanți, membri de sindicat, a sumei de 74 lei/lună reprezentând drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă și la plata sumei de 7 lei/zi, reprezentând contravaloarea unei mese calde, începând cu data angajării fiecărui reclamant în parte și până la data intervenirii unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației, sume actualizate cu indicele de inflație a monedei naționale de la data fiecărei scadențe și până la data efectuării plății.
S-a respins capătul de cerere privind plata sporului de disponibilitate.
Pentru a se pronunț astfel, instanța a reținut:
Reclamanții, membri de sindicat ai reclamantului Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", sunt angajați ai unității pârâte în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată.
La nivelul unității a fost negociat contractul colectiv de muncă aplicabil începând cu data de 04.12.2006, cu durata de un an și posibilitatea prelungirii pentru o durată de încă un an, în condițiile art. 9 alin. 2 din contract.
Sporul de disponibilitate pretins de reclamanți, condițiile de acordare și limita maximă a acestuia au fost prevăzute la art. 86 din acest contract colectiv de muncă.
Astfel, în alin. 1 se stabilește că, la nivelul unității există posturi (de natură contractuală dar și funcții publice) care, prin specificul lor, presupun disponibilitate permanentă. Clauza contractuală definește disponibilitatea permanentă prin obligația,persoanelor care le ocupă de a fi pregătite în orice moment, în orice zi a săptămânii, să intervină pentru rezolvarea unor probleme deosebite și cu caracter de urgență pe care le presupune activitatea de asistență socială și de protecția copilului".
În alin. 2 este reglementată modalitatea de stabilire și nominalizare a acestor posturi, sarcină ce a fost atribuită conducătorului unității, după consultarea sindicatului.
Ultimul aliniat prevede posibilitatea acordării acestui spor de disponibilitate permanentă de până la 25%, persoanelor nominalizate conform alin. 2, funcție de resursele financiare alocate de Consiliul Județean
Rezultă de aici caracterul de excepție al anumitor funcții (posturi) deținute de salariați ai unității pârâte, care prin specificul lor determină necesitatea de a rămâne la dispoziția angajatorului chiar și în afara programului de lucru, respectiv necesitatea de a recompensa această disponibilitate. Pe de altă parte, rațiunea atribuirii către conducătorul unității a sarcinii de nominalizare și stabilire a posturilor ce pot beneficia de un spor de disponibilitate este determinată de faptul că acesta este în măsură să aprecieze, în funcție de natura atribuțiilor fiecărui subordonat, care dintre acestea presupun o disponibilitate permanentă, în sensul art. 86 alin. 1 din contractul colectiv de muncă menționat. Mai mult, acesta, raportat la gradul de disponibilitate al fiecărui post, poate aprecia asupra cuantumului sporului ce urmează a fi acordat, întrucât textul contractului colectiv de muncă nu stabilește un cuantum fix, ci unul variabil, ce poate ajunge până la un maxim de 25%. Caracterul diferit al activității depuse de unii salariați ai unității pârâte, determinat de asigurarea rezolvării problemelor deosebite sau urgente, dă dreptul acesteia de a le stabili salarii distincte. Neincluderea anumitor sporuri specifice și în salariile reclamanților, nu echivalează cu o discriminare a acestora în raport cu o altă categorie de salariați.
Ca urmare, sporul prevăzut de art. 86 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în anii 2006, 2007 și 2008, nu instituie un drept al tuturor salariaților și respectiv o obligație a angajatorului, ci prevede doar caracterul opțional al acordării acestui spor, funcție de specificul activității salariatului, dar și de bugetul alocat.
Fiind o prerogativă a conducătorului unității chiar și în lipsa unei nominalizări a posturilor ce beneficiază de acest spor, instanța nu se poate substitui angajatorului și nici sindicatului, în sensul stabilirii posturilor ce presupun disponibilitatea permanentă a ocupantului, neavând la îndemână prevederi exprese care să vizeze criteriile pentru nominalizare.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat neîntemeiat acest capăt de cerere, urmând să îl respingă.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv plata drepturilor speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 74 lei lunar, instanța a constatat că potrivit art.84 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007-2009, pentru menținerea sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului (funcționari publici și personalul contractual), reclamanții beneficiază de acest drept special pentru refacerea capacității de muncă.
În art.84 alin.5 din același contract colectiv se prevede că angajatorul este cel care asigură condițiile necesare pentru luarea de către fiecare salariat a unei mese calde, gratuit în incinta unității, în fiecare zi în care salariatul și-a desfășurat efectiv activitatea, iar în situația în care angajatorul nu poate asigura servirea unei mesei calde, salariații sunt îndreptățiți să primească contravaloarea acesteia în cuantum de minimum 7 lei/zi.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de acordul sau de o eventuală negociere cu sindicatul fiind, din modul de redactare, imperativă pentru angajator.
Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă ) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Conform art. 236 alin.4 Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Prin urmare, instanța a admis aceste capete de cerere și a obligat pârâta la plata drepturilor speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 74 lei lunar și la plata c/val. mesei calde în cuantum de 7 lei /zi,începând cu luna ianuarie 2008, proporțional cu perioada lucrată, și în continuare până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a acestor drepturi. În acest sens, instanța a apreciat că se impune recunoașterea și acordarea acestor beneficii pe toată durata derulării raporturilor de muncă, dar și pe perioada aplicabilității contractului colectiv de muncă la care s-a făcut trimitere în speță.
Acordarea indicelui de inflație nu reprezintă altceva decât aplicarea principiului echității, în sensul recuperării acestor suplimente salariale la valoarea lor reală, reclamantul neputând fi pus în situația de a suporta consecințele deprecierii monetare, în condițiile în care pârâta a refuzat nejustificat să-si execute la timp aceste obligații.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Sindicatul Administrației Publice "FORȚA LEGII" și pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Reclamanții reprezentați prin sindicat au arătat, prin motivele de recurs, că în mod greșit instanța de fond a respins primul capăt de cerere, privind acordarea sporului de disponibilitate de 25%, întrucât acesta este prevăzut de contractul colectiv de muncă, iar angajatorul avea obligația de a nominaliza personalul beneficiar în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a CCM, cu consultarea sindicatului. A mai arătat că reclamanții își desfășoară activitatea în condiții ce impun obligația de a fi pregătiți în orice moment, în orice zi a săptămânii, să intervină pentru rezolvarea unor probleme deosebite și cu caracter de urgență pe care le presupune activitatea de asistență socială și de protecția copilului. A mai arătat că, în ce privește al doilea capăt de cerere, se impunea acordarea drepturilor și în continuare, pentru a se respecta principiul creanței certe, lichide și exigibile, în condițiile continuității raporturilor de muncă și a menținerii prevederilor legale aplicabile.
Pârâta DGASPC Daa rătat că în mod greșit instanța de fond a admis cel de-al doilea capăt de cerere, în condițiile în care CCM la nivelul unităților de asistență socială are caracter de subsidiaritate, aplicându-se doar în lipsa unui CCM încheiat la nivel de unitate; or, atâta vreme cât în acesta din urmă nu s-au prevăzut drepturile solicitate, ele nu pot fi acordate.
La dosar au fost depuse întâmpinări,fiecare recurent solicitând respingerea recursului celuilalt.
Curtea constată a fi nefondate ambele recursuri pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtă, Curtea constată următoarele:.
Potrivit art.84 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007-2009, pentru menținerea sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului (funcționari publici și personalul contractual), reclamanții beneficiază de acest drept special pentru refacerea capacității de muncă.
În art.84 alin.5 din același contract colectiv se prevede că angajatorul este cel care asigură condițiile necesare pentru luarea de către fiecare salariat a unei mese calde, gratuit în incinta unității, în fiecare zi în care salariatul și-a desfășurat efectiv activitatea, iar în situația în care angajatorul nu poate asigura servirea unei mesei calde, salariații sunt îndreptățiți să primească contravaloarea mesei calde în cuantum de minimum 7 lei/zi.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de acordul sau de o eventuală negociere cu sindicatul. Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Potrivit art. 236 alin.4 Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
În aceste condiții, susținerile recurentei pârâte în sensul că CCM la nivelul unităților de asistență socială are caracter de subsidiaritate, aplicându-se doar în lipsa unui CCM încheiat la nivel de unitate, sunt apreciate ca fiind neîntemeiate, recursul fiind nefondat pentru considerentele arătate.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți prin reprezentanți, se constată că la nivelul unității DGASPC Daf ost negociat contractul colectiv de muncă aplicabil începând cu data de 04.12.2006, cu durata de un an și posibilitatea prelungirii pentru o durată de încă un an, în condițiile art. 9 alin. 2 din contract. În art. 86 alin. 1 se stabilește că, la nivelul unității există posturi care, prin specificul lor, presupun disponibilitate permanentă, aceasta constând în obligația persoanelor care le ocupă de a fi pregătite în orice moment, în orice zi a săptămânii, să intervină pentru rezolvarea unor probleme deosebite și cu caracter de urgență pe care le presupune activitatea de asistență socială și de protecția copilului.
În același articol este reglementată modalitatea de stabilire și nominalizare a acestor posturi, sarcină ce a fost atribuită conducătorului unității, după consultarea sindicatului. Ultimul alineat prevede posibilitatea acordării acestui spor de disponibilitate permanentă de până la 25%, persoanelor nominalizate conform alin. 2, funcție de resursele financiare alocate de Consiliul Județean
Așadar, angajatorul, raportat la gradul de disponibilitate al fiecărui post, poate aprecia asupra cuantumului sporului ce urmează a fi acordat, întrucât textul contractului colectiv de muncă nu stabilește un cuantum fix, ci unul variabil, ce poate ajunge până la un maxim de 25%.
Caracterul diferit al activității depuse de unii salariați ai unității pârâte, determinat de asigurarea rezolvării problemelor deosebite sau urgente, dă dreptul acesteia de a le stabili salarii distincte. Neincluderea anumitor sporuri specifice și în salariile reclamanților, nu echivalează cu o discriminare a acestora în raport cu o altă categorie de salariați.
Sporul prevăzut de art. 86 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în anii 2006, 2007 și 2008, nu instituie un drept al tuturor salariaților și respectiv o obligație a angajatorului, ci prevede doar caracterul opțional al acordării acestui spor, în funcție de specificul activității salariatului, dar și de bugetul alocat.
Având în vedere cele arătate, se constată că primul motiv de recurs formulat de reclamanți prin reprezentant este nefondat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că și acesta este neîntemeiat, în mod corect instanța de fond acordând drepturile solicitate până la data pronunțării și nu și în continuare, întrucât după această dată nu se poate estima conduita pârâtei, respectiv dacă s-ar încălca prevederile contractuale și pe viitor.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu disp. art. 312.pr.civ. vor fi respinse ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" în numele membrilor de sindicat, și pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, împotriva sentinței civile nr.1894/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/10.12.2009
/ și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu
