Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6254/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(4910/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6254/
Ședința publică de la 04.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1289/24.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL TELEORMAN și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1289/24.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T în numele Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și expertul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând spor de confidențialitate de 15%, începând cu data de 2 decembrie 2008, până la zi, și în continuare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul Tribunalul Teleorman să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
A obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă.
A respins ca nedovedit capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile - Unite s-a decis într-un recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit. d) din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare raportat la art.16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Decizia este obligatorie pentru instanțe în dezlegarea dată problemelor de drept, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
De altfel susținerile pârâților că cererea reclamanților ar fi neîntemeiată, motivat de faptul că nu ar exista o discriminarea în cauză și că nu ar fi îndreptățiți la sporul solicitat deoarece nu este prevăzut de lege sunt lipsite de temei.
Reclamantei i-a fost impusă prin lege obligația profesională, fiind imperativă. Unitățile de justiție fac parte din categoria unităților bugetare și cum celorlalte categorii socio-profesionale le-a fost recunoscut dreptul corelativ salarial corespunzător obligației de confidențialitate, pe cale de consecință acesta trebuia recunoscut și reclamanților.
O distincție, în situații analoage sau comparabile, între reclamanți care fac parte din unitățile de justiție, ca personal auxiliar, și ceilalți salariați bugetari nu-și găsește nici justificare.
Reclamanta având obligația de confidențialitate ar avea un tratament mai puțin favorabil decât personalul din alte unități bugetare, cu aceeași obligație de confidențialitate.
Dispozițiile art.4 și 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminărilor.
Atât aceste dispoziții cât și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii care prevăd că pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare sunt în concordanță cu declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
În acest sens sunt și legislația comunitară și dispozițiile art.14 din convenție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului său, Ministerul Finanțelor Publice critică sentința pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ. arătând că greșit a fost soluționată excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Se arată că art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin programul de guvernare pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite
Parlamentul adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare, elaborate de Guvern in contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
Mai mult, art. 4 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată si completata prin Legea nr. 110/2007 prevede ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plătii sumelor stabilite prin titluri executorii.
de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, si ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Rezulta deci ca Guvernul si ordonatorii principali de credite, si nu Statul, au atribuții in ceea ce privește salarizarea si creșterile salariale acordate personalului bugetar.
Este criticată soluția și pe fondul cauzei, arătându-se că în cazul reclamantei nu există discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin 3 din nr.OG 137/2000, cu modificările si completările ulterioare, care prevede ca, exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Astfel ca, personalul auxiliar de specialitate reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv nr.OG 8/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007;
De asemenea, situația personalului auxiliar de specialitate nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel personalului militar și funcționarilor publici cu v statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002 întrucât statutul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite; instituțiile din care fac parte organele autorității judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, acestea din urmă constituind o categorie distinctă de autorități publice; categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă nr.OG 19/2006, și anume informațiile clasificate sunt diferite de cele la care se referă art. 78 alin (1) din Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Informațiile clasificate au un regim special reglementat de Legea nr. 182/2002, cu modificările și completările ulterioare și sunt definite la art. 15 lit. b) din acest act normativ ca informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate.
Mai mult decât atât, situația grefierilor nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici deoarece statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt reglementate prin acte normative diferite (Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, nr.OG 6/2007 privind măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici).
OG nr. 6/2007 a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționari publici și anume funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, funcționarii publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, sesizat cu o speță ce are același obiect, a statuat prin hotărârile nr. 232 din 29.08.2007 și nr. 318 din 08.10.2007, că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art. 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Dreptul la sporul de confidențialitate nu este un drept recunoscut de lege pentru personalul auxiliar iar sporul de confidențialitate acordat altor categorii nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, motiv pentru care nu există, așa cum am arătat, situație comparabilă.
Totodată, prin Decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituționala a reținut ca, in exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație si Justiție are competenta de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a principiului fundamental al separației si echilibrul puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație si Justiție nu poate sa instituie, sa modifice sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Ministerul Justiției și Libertăților critică soluția primei instanțe pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ.
Se arată că acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, în ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație si Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că Decizia nr.21/10.03.2008 a ICCJ, invocată de reclamanți și de prima instanță în motivarea soluției pronunțate, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Totodată, recurentul consideră că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut la pct. 9 al art. 304 din Codul d e proc. civilă.
Astfel, față de obiectul acțiunii, recurentul consideră că, asemenea altor categorii profesionale, reclamantul este salarizat în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariate și alte drepturi de care acesta beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea sa, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea personalului auxiliar de specialitate.
Prin urmare, instituirea acestor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata unor sume reprezentând un spor de confidențialitate de 15% ar constitui o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Recurentul a învederat că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de reclamant nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, apreciem că o astfel de cerere nu poate fi soluționată de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești si ar legifera acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, ce nu semnifică uniformitate - Deciziile Curții Constituționale nr. 168/1998. nr. 294/2001.
Pe de altă parte, în ceea ce privește acordarea drepturilor solicitate pe viitor, solicită instanței respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, având în vedere faptul că obiectul acestuia se referă la un drept care nu s-a născut încă, astfel încât reclamanții nu justifică un interes actual, drepturile solicitate pe viitor nefiind creanțe certe, lichide și exigibile.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Pe fondul cauzei, soluția pronunțată de tribunal este temeinică și legală pentru că, prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că s-a decis într-un recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit. d) din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare raportat la art.16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Decizia este obligatorie pentru instanțe în dezlegarea dată problemelor de drept, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Față de această soluție, instanța a soluționat corect fondul cauzei.
Cât privește, însă, cererea de plată a drepturilor pentru viitor, Curtea găsește că aceasta a fost în mod greșit admisă de tribunal.
Situația nu este similara celei privind neplata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica, pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, prin decizia nr. XXI/10.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În cauza de față, pretențiile reclamanților izvorăsc din discriminarea in raport cu alte categorii socio-profesionale, constatata de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, iar nu dintr-un act normativ, despre care ICCJ decide ca este in vigoare, in ciuda mai multor abrogări succesive.
Ca atare, instanța nu poate stabili la momentul pronunțării hotărârii dacă reclamanții vor mai fi discriminați in plata sporului de confidențialitate după acest moment, obiectul acestei cereri nefiind o creanță certă, lichidă si exigibilă, întrucât, prin ipoteza, drepturile solicitate nu sunt nici lichide si nici scadente la momentul pronunțării hotărârii, ele fiind datorate numai in măsura in care vor fi datorate drepturile salariale pentru viitor, cu acest titlu, altor categorii socio-profesionale.
Pentru aceste motive cererea privind plata sporului în viitor trebuia respinsă ca neîntemeiată, astfel, că în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. recursul va fi admis iar sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul arătat.
În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4. pr. civ. Curtea reține că decizia din data de 27.05.2009 prin care Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească și Parlamentul României produce efecte numai pentru viitor, având în vedere principiul neretroactivității legii civile.
Astfel, motivul întemeiat pe prevalența deciziei nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale nu poate fi reținut deoarece hotărârea instanței Constituționale nu produce efecte cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în exercitarea atribuției consemnate de art. 329. pr. civ. ci urmează a fi avută în vedere de instanța supremă ulterior adoptării ei.
Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică.
Mai mult conform art. 11 alin. 3 din Constituția României, deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În aceste condiții, în soluționarea prezentei cauze, trebuie avut în vedere caracterul obligatoriu conform art. 329. pr. civ. al sentinței nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Și soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor este greșită.
Obligația de alocare a fondurilor aparține ordonatorului principal de credite, adică Ministerului Justiției și Libertăților, ce trebuie să dispună măsurile necesare pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine creditelor bugetare necesare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii.
Sub acest aspect, și recursul Ministerului Finanțelor Publice va fi admis iar sentința atacată va fi modificată în parte în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în cu sediul-, Județ T și cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, sediul în cu sediul-, Județ T și cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1289/24.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul ales la Tribunalul Teleorman -, jud. T și intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în B,-, sector 4, TRIBUNALUL TELEORMAN, cu sediul în alexandria,-, jud. și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,-.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, respinge acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât.
Respinge, ca neîntemeiate, pretențiile ulterioare date pronunțării prezentei decizii.
Menține celelalte dispoziții al sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-10.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana Ignat, Maria
