Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.63
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 28.01.2008
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci
GREFIER-- -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC SA T, cu sediul în T,- împotriva sentinței civile nr.1558/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliată în G, str.-.-, nr.42, -C,. 71, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au răspuns pentru recurentă consilier juridic, cu împuternicire la dosar și intimatul personal.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul recurentei depune la dosar doctrină ca jurisprudență.
Întrebat fiind, intimatul declară că nu dorește termen pentru angajarea unui apărător.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei invederează că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul acordării tichetelor de masă din dispozitivul hotărârii lipsind cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate intimatului, din acest motiv hotărârea neputând fi pusă în executare.Deasemeni, greșit a reținut instanța că în cauză nu ar fi aplicabile dispozițiile OUG nr.79/2001, prevederile acesteia aplicându-se și societăților comerciale cu capital privat.
Solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate.
Intimatul precizează că în societate există serviciu contabilitate care poate calcula contravaloarea tichetelor de masă solicitate.
Solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1558/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SA
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 1677 lei cu titlu de compensații și tichete de masă pentru perioada 1.01.2006-10.07.2007, precum și la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 5594/121/02.08.2007, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SA T, plata sumei de 1800 lei (RON) reprezentând plăți compensatorii, precum si la plata tichetelor de masa aferente perioadei ianuarie 2006-11.07.2007.
Motivându-și în fapt acțiunea a arătat că a lucrat la societatea pârâtă până la data de 12.07.2007, când raporturile de muncă de muncă au încetat ca urmare a reorganizării activității.
A precizat reclamanta, că potrivit art. 177 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, era îndreptățită la o compensație ce nu poate fi mai mică de 30% din salariul de bază din luna anterioară concedierii pentru fiecare an lucrat în societate, dar nu mai puțin de 3 salarii de bază. Societatea pârâtă, nu i-a achitat aceste drepturi, sens în care a promovat prezenta acțiune.
De asemenea a arătat că în baza disp. art.64 alin.5 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, societatea avea obligația plății unui tichet de masa pentru fiecare zi lucrătoare.
În susținerea acțiunii s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a primului capăt de cerere, motivat de faptul ca suma cuvenită reclamantei ar fi de 1677 lei.
In ce privește capătul de cerere privind plata tichetelor de masă a solicitat respingerea acestuia, motivat de faptul ca societatea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.15 din nr.OUG79/2001, potrivit căruia societățile care înregistrează obligații bugetare neachitate la scadentă nu pot acorda tichete de masa.
A mai arătat că în perioada 2003-2006 societatea s-a aflat în procedura de reorganizare judiciară motiv pentru care suma destinată plății tichetelor de masă nu a putut fi acoperită.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta, a fost salariata societății pârâte până la data de 12.07.2007, când raporturile de muncă au încetat ca urmare a reorganizării activității acesteia.
În vederea asigurării protecției sociale salariatului al cărui contract de muncă încetează pentru motive care nu țin de persoana acestuia, angajatorul SC SA T, a negociat cu sindicatul înființat la nivelul societății, la art. 177 din contractul colectiv de muncă, dreptul salariatului de a beneficia de o compensație ce nu poate fi mai mică de 30% din salariul de bază lunar din luna anterioară concedierii, pentru fiecare an lucrat în societate, dar nu mai puțin de 3 salarii de bază.
În prezenta cauză, reclamantul a lucrat la societatea pârâtă 2 ani și 2 luni.
Aplicând disp. Art. 177 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, și având în vedere salariul de bază al reclamantei din luna anterioară concedierii acestuia, respectiv 559 lei (RON), s-a reținut că ar fi îndreptățită la plăți compensatorii în cuantum de 1677 lei.
Instanța a reținut modul de calcul al pârâtei în sensul acordării a 3 salarii de bază, motivat de faptul ca această formulă de calcul se aplică doar în cazul în care suma rezultată din prima modalitate de calcul, nu depășește nivelul celor trei salarii de bază.
Astfel față de actele administrate în cauză, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1677 lei reprezentând plăți compensatorii.
In ce privește plata contravalorii tichetelor de masă instanța a reținut că potrivit disp.art.64.5 părțile au negociat plata de tichete de masă pentru fiecare zi lucrătoare.
Apărările pârâtei că nu ar fi îndeplinite condițiile disp. art. 15 din nr OUG 79/2001, nu au fost reținute, motivat de faptul că pârâta nu a făcut dovada că este una dintre societățile comerciale prevăzute la art. 1 din nr OUG 79/2001, motiv pentru care prevederile din CCM sunt cele aplicabile în prezenta cauză.
Față de aceste considerente instanța a admis în parte acțiune și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1677 lei reprezentând plăți compensatorii și tichete de masă pentru perioada 01.01.2006 - 10.07.2007.
În temeiul disp. art. 274. a fost obligată pârâtă să plătească reclamantei și suma de 100 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâta SC SA T criticând-o ca fiind nelegală sub aspectul acordării contravalorii tichetelor de masă.
În primul rând, a susținut că dispozitivul hotărârii nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 261.pr. civilă, în sensul că lipsește cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată.
Instanța a încălcat prevederile art. 129 alin. 5.pr. civilă.
De asemenea, greșit a reținut instanța că în speță, nu ar fi aplicabile dispozițiile OUG nr. 79/2001 întrucât, în doctrină, s-a apreciat că prevederile acestei ordonanțe se aplică și societăților comerciale cu capital privat.
Mai mult, a susținut că prin contractele colective de muncă se condiționează acordarea tichetelor de masă de situația economică a societății. Sub acest aspect, în contractul colectiv de muncă pe anul 2006 cât și în cel din 2007 se stipulează că, pentru tichetele de masă se acordă 10% din profit. Ori, în situația în care societatea nu are profit sau are datorii la stat, nu se pot acorda tichete de masă.
A depus la dosar doctrină judiciară în materie.
Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește dispozitivul hotărârii, arătăm că instanța de fond a precizat că pârâta este obligată la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 1.01.2006-10.07.2007, datorate conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Motivul de recurs invocat în sensul că lipsește cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată nu este întemeiat față de dispozițiile art. 371 indice 2 alin. 2.pr. civilă care prevăd că, în cazul în care, prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități saualte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.
Față de aceste dispoziții legale, arătăm că nici o prevedere legală nu împiedică unitatea recurentă să execute benevol hotărârea judecătorească prin calculare de către serviciul contabilitate, în condițiile art. 371 indice 1 alin. 1.pr. civilă sau, în cazul unei executări silite, suma va fi calculată de însuși organul de executare, potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, întrucât creanța stabilită de instanță este certă (fiind determinabilă), lichidă și exigibilă.
Deci, nu se poate pune problema că instanța de fond nu a manifestat rol activ, cu atât mai mult cu cât, în cazul litigiilor de muncă, sarcina probei revine angajatorului, potrivit art. 287 din Codul muncii, care, practic, își invocă propria culpă prin nedepunerea unui mod de calcul a contravalorii tichetelor de masă pentru ca instanța să îl poată verifica.
În consecință, dispozitivul sentinței primei instanțe este corect întocmit și poate fi adus la îndeplinire în condițiile arătate.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor OUG nr. 79/2001, considerăm că acestea nu sunt incidente în speța de față.
Astfel, așa cum prevăd disp. art. 1 din această ordonanță, sunt denumite agenți economici, regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar.
Deci, intenția legiuitorului este lipsită de echivoc și nu poate fi interpretată decât în sensul că acest act normativ nu se poate aplica altor unități decât celor strict și limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1.
Sintagma "angajatori" ce se regăsește în cuprinsul OUG nr. 79/2001 se referă tot la cei enumerați prin art. 1 și astfel nu se poate extinde domeniul prevăzut de ordonanță și la alți angajatori, așa cum greșit susține recurenta. O altă interpretare ar aduce atingere principiului general de drept conform căruia unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.
Dacă legiuitorul ar fi avut intenția de a se aplica ordonanța la toți angajatorii, nu ar mai fi prevăzut în mod expres, în art. 1, care sunt agenții economici vizați.
Față de aceste considerente, nu reținem ca întemeiat nici acest motiv de recurs, iar doctrina depusă de către recurentă nu constituie izvor de drept, reprezentând o opinie juridică.
Referitor la susținerea recurentei exprimată în sensul că, prin contractele colective de muncă se condiționează acordarea tichetelor de masă de situația economică a societății, nu o apreciem ca fondată.
Analizând cuprinsul art. 64.5. din contractele colective de muncă pe anul 2006 și anul 2007, se observă că sunt prevăzute la rubrica "Alte venituri" două situații distincte, la literele a și b și anume: a) cota parte din profit care se repartizează salariaților în proporție de până la 10%; b)tichete de masă acordate conform prevederilor legale și înțelegerii părților, în anul 2006 și 1 tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare din lună începând cu data de 01.03.2007.
Deci, nu există nici o condiționare a acordării tichetelor de masă de situația economică a societății, aceasta fiind o simplă susținere a recurentei care nu are suport legal și care face confuzie între cele două situații.
Nu este stipulat în contractul colectiv de muncă faptul că pentru tichete de masă se acordă 10% din profit, astfel că afirmațiile recurentei nu pot fi apreciate ca întemeiate.
Față de toate aceste motive arătate mai sus, considerăm că sentința primei instanțe este legală și temeinică sub toate aspectele și, ca urmare, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA T împotriva sentinței civile nr.1558/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA T, cu sediul în T,- împotriva sentinței civile nr.1558/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/25.02.2008
FOND: -
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Ion Ioneci