Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 636/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.636/
Ședința publică din 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR -PRIN V, cu sediul în F,-, jud. V și pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, împotriva sentinței civile nr. 282/8.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, A, --, toți cu domiciliul ales în F,-, jud.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 6 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 9 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 282/8.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001 - 2005 invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.
A fost obligată pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamanților, a, și, drepturile bănești reprezentând contravaloarea primelor de vacanță cuvenite acestora pentru perioada 2001-2007 actualizate în raport de rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și obligă chematul în garanție să aloce fondurile necesare plății sumelor de mai sus.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.695/91/25.02.2008 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții, a, au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României solicitând ca aceasta să fie obligată să le plătească despăgubiri proporționale cu prejudiciile suferite reprezentând contravaloarea primelor de concediu neachitate pentru perioada 2001-2007 reactualizate cu coeficientul de inflație calculat de la data la care trebuiau plătite drepturile și până la data achitării integrale a acestora.
În motivarea cererii lor reclamanții au arătat că au calitatea de angajați cu contract de muncă pe durată nedeterminată, raporturile dintre ei și pârâtă fiind guvernate de dispozițiile codului muncii.
Au mai arătat reclamanții că pentru activitatea desfășurată beneficiază de un salariu sub formă de îndemnizație la fel ca și funcționarii publici și că în vederea aplicării principiului egalității de tratament consideră că ar fi trebuit să beneficieze de prima de concediu prevăzută de dispozițiile art.35(2) din Legea nr.188/1999. Au mai invocat reclamanții că potrivit art.114 din Legea nr.188/1999 dispozițiile acestei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, deci inclusiv salariaților Curții de Conturi, deoarece potrivit art.1(2) din Legea nr.94/1962 Curtea de Conturi a României este o autoritate administrativă ce își desfășoară activitatea în mod autonom, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Constituție și în legile țării.
Au solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit reprezentând contravaloarea primelor de concediu neacordate pentru perioada 2001 - 2007 actualizată cu coeficientul de inflație, calculat de la data la care trebuiau plătite drepturile, până la plata achitării integrale a acestora. În drept reclamanții au invocat art. 39 din Legea 53/2003, art. 35 ( 2 ) și 114 din Legea 188/1999 raportat la art. 1 ( 2 ) din Legea 94/1992, art. 27 din OG 134/2002 și prevederile Constituției României.
În dovedirea acțiunii au depus la dosar acte.
Pârâta Curtea de Conturi a României a depus la dosar întâmpinare invocând în principal, pe cale de excepție, prescripția dreptului la acțiune în ce privește solicitarea plății primelor de concediu pentru perioada 2001 - 2005, iar pe fondul cauzei netemeinicia acțiunii, întrucât reclamanții nu fac parte dintre categoriile de persoane enumerate în OG 146/2007, iar potrivit legii speciale de salarizare acest drept nu le este acordat.
A solicitat de asemenea, în temeiul art. 60 Cod procedură civilă chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice care să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor pretinse de către reclamanți, în cazul admiterii acțiunii.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vad epus la dosar întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivând că între el și reclamanți nu există nici un raport juridic de muncă, invocând dispozițiile art.47 al.4, art.16(1) 28(e) și 34(1) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
A depus la dosar copia sentinței civile nr.227 din 08 martie 2007 Tribunalului Vrancea.
Analizând, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, excepția invocată, tribunalul a constatat că aceasta nu este întemeiată.
În perioada 2001 - 2006 plata primelor de concediu a fost suspendată succesiv prin legile bugetare, ceea ce a împiedicat curgerea termenului de prescripție, astfel că excepția invocată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de personal contractual, în cadrul Curții de Conturi a României, raporturile dintre aceștia fiind guvernate de dispozițiile Legii 53/2003.
Potrivit art. 35/2 din Legea 188/1999 funcționarul public are dreptul pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Până la data de 31 decembrie 2006 aceste prevederi au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale precum și prin actele normative anuale de salarizare a funcționarilor publici.
Art. 114 din aceeași lege stipulează că dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, ori, potrivit Legii 94/1992 Curtea de Conturi este o astfel de autoritate.
Pe de altă parte, potrivit art. 59 al.3 din contractul colectiv de muncă unic ( 2007 - 2010 ) rezultă că salariații au dreptul, pe lângă îndemnizația de concediu la plata primei de vacanță, iar dispozițiile art. 241 lit. d din Codul muncii clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.
În speță, reclamanții nu au beneficiat de prima de concediu în perioada 2001 - 2007, deși potrivit art. 40 al.2 lit. c din Codul muncii angajatorul avea obligația de a acorda salariaților plata drepturilor ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Înlăturarea acestui drept al reclamanților contravine nu numai dispozițiilor art. 41 și 53 din Constituție ci și art. 1 art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și constituie o încălcare a dreptului la egalitate de șanse și tratament, în condițiile în care, funcționarii publici din cadrul pârâtei primesc îndemnizația de vacanță.
Considerând cele de mai sus tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată, urmând aoa dmite și a obliga pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând contravaloarea primelor de vacanță cuvenite acestora pentru perioada 2001 - 2007 actualizate în raport de rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta este întemeiată, întrucât, deși, Ministerul Finanțelor Publice nu este plătitorul direct al drepturilor pretinse de reclamanți, acesta are, potrivit art. 19 lit. b din Legea 500/2002 atribuția " de a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal - bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, precum și cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare". De asemenea acesta are atribuții de a întocmi legile bugetare anuale, în conformitate cu art. 28 și 35 din Legea 500/2002. Rezultă așadar că între pârâtă și chematul în garanție există raporturi juridice izvorâte din lege, considerent față de care cererea de chemare în garanție este întemeiată, urmând aoa dmite și a fi obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor cuvenite către reclamanți.
Pentru aceleași considerente excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâta Curtea de Conturi a României a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, pentru plata primelor de concediu aferente perioadei 2001 - 2005.
A invocat prevederile art. 1 din OUG nr. 146/2007, salarizarea controlorilor financiari realizându-se în baza legilor speciale.
A solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței civile și constatarea prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește perioada 2001 - 2005.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a criticat sentința civilă pronunțată ca fiind nelegală și netemeinică.
A invocat calitatea de ordonator principal de credite a Curții de Conturi a României, și faptul că nu se află în raporturi juridice de muncă cu reclamanții.
Este culpa exclusivă a pârâtei Curtea de Conturi a României că nu a prevăzut în proiectul bugetului propriu sumele solicitate de reclamanți.
Chematul în garanție nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză potrivit practicii judiciare, solicitând casarea în parte a sentinței și respingerea cererii îndreptată împotriva acesteia.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 și 3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat respingerea excepției invocate față de împrejurarea suspendării plății primelor de concediu prin legile bugetare.
Pe fondul cauzei au solicitat respingerea recursului, neacordarea dreptului la primele de concediu fiind discriminare față de categoria funcționarilor publici, dată fiind și calitatea intimaților reclamanți de salariați ai unei autorități administrative autonome.
Examinând recursurile astfel declarate potrivit motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente acestora, curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, motivul invocat vizează exclusiv problema prescripției dreptului la acțiune pentru plata primelor de concediu aferente perioadei 2001 - 2005.
Un asemenea motiv de recurs este găsit întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă din data de 25.02.2008, intimații - reclamanți au solicitat obligarea recurentei - pârâte Curtea de Conturi a României la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea primelor de concediu invocate pentru perioada 2001 - 2007, actualizate cu coeficientul de inflație calculat la data la care trebuiau plătite drepturile și până la data achitării integrale a acestora.
Rezultă că pretențiile intimaților - reclamanți vizează un drept de creanță, solicitat în urma neacordării drepturilor salariale reprezentând prime de concediu în perioada 2001 - 2007.
Potrivit art. 281 al.1 lit.c Codul muncii, în situația în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale nealocate sau a unor despăgubiri către salariați, cererea poate fi formulată într-un termen de 3 ani de la data emiterii dreptului la acțiune.
În speță, dreptul la acțiune al intimaților - reclamanți s-a născut la momentul plecării în concediu pentru fiecare an în parte, potrivit dispozițiilor invocate de aceștia, respectiv prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 aplicabile funcționarilor publici, față de care au invocat crearea unui situații discriminatorii.
Astfel, potrivit acestor prevederi funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Drept urmare, curgerea termenului de prescripție a început la momentul plecării pentru efectuarea concediului anual, împlinind-se la trei ani de la acest moment.
Față de data introducerii acțiunii, care a avut ca efect întreruperea termenului de prescripție respectiv 25.02.2008, rezultă ca fiind prescrise pretențiile intimaților - reclamanți, solicitate cu un asemenea titlu pe perioada 2001 - 24.02.2005.
Se are în vedere faptul că fiind vorba despre drepturi salariale ce se acordau anual, dreptul la acțiune pentru fiecare din aceste prestațiuni s-a stins printr-o prescripție deosebită, potrivit art. 12 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
Este adevărat că prevederile referitoare la acordarea primelor cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale de salarizare a funcționarilor publici.
Însă, potrivit art. 4 și 11 din Legea nr.500/2002, legile bugetare anuale și-au produs efectele pe perioada de un an, care corespunde exercițiului bugetar.
Toate operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparține exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv.
Pentru perioada 2001 - 31.12.2003, suspendările intervenite prin dispozițiile art.III din OUG nr.33/2001, Legea nr. 743/2001 și Legea nr. 631/2002 și-au produs efectele până la data de 31.12.2003.
Este interpretarea ce rezultă din redactarea actelor normative invocate, termenul prevăzut de art.III din nr.OUG33/2001 fiind prelungit succesiv până la data de 31.12.2003.
Ulterior, suspendarea acordării primelor de vacanță s-a realizat prin legile bugetare anuale, respectiv art.9 alin.7 Legea nr. 507/2003, aart.8 al.7 Legea nr.511/2004 care au avut efect anual, suspendarea acordării dreptului la prima de concediu încetând la data de 31.12.2004, respectiv 31.12.2005.
Ulterior încetării suspendării s-a născut dreptul la acțiune, însă intimații - reclamanți au promovat cerere de chemare în judecată abia la data de 25.02.2008.
În ceea ce privește Decizia nr.23/12.02.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, interpretarea dată efectelor suspendării dreptului vizează o altă chestiune de drept, respectiv existența dreptului la prima de concediu recunoscut magistraților și personalului auxiliar până la data de 01.01.2003, dreptul ca atare subzistând și pe perioada suspendării acordării sale 2001 - 2002.
Nici din analiza dispozițiilor nr.OUG 146/2007 nu rezultă o altă concluzie, aceasta referindu-se limitativ la categoriile de personal cărora le sunt aplicabile, respectiv funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, începând cu anul intrării în vigoare.
După cum rezultă din însăși întâmpinarea depusă, intimații - reclamanți au calitatea de angajați cu contract de muncă pe durată nedeterminată iar salarizarea acestora s-a realizat în baza unor acte normative cu caracter special, respectiv nr.OG160/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, urmează să fie admis recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României și modificată în parte sentința civilă în sensul constatării ca fiind prescrise pretențiile formulate de reclamanți, aferente perioadei 2001 - 24.02.2005.
În ceea ce privește recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, se rețin următoarele:
Potrivit art. 301 Cod procedură civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 284 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.
Cu titlu special, în cazul conflictelor de muncă dispozițiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 prevăd că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond.
În speță, sentința civilă nr. 282/8.04.2008 a Tribunalului Vranceaa fost comunicată chematului în garanție la data de 08.05.2008 (fila 130 din dosarul de fond) astfel că termenul legal de recurs s-a împlinit la data de 19.05.2008.
Se au în vedere astfel dispozițiile art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici până când s-a sfârșit termenul.
În conformitate cu dispozițiile art. 102 Cod procedură civilă termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data comunicării actului de procedură, respectiv 08.05.2008, moment de la care s-a născut și dreptul chematului în garanție la exercitarea căii de atac, considerându-se împlinit la data de 19 mai 2008.
Ca atare, declararea în cauză a recursului la data de 27 mai 2008 apare ca fiind îndeplinită cu nesocotirea termenului prevăzut de lege în mod imperativ, fapt ce atrage stingerea dreptului procedural pe baza căruia ar fi putut avea loc examinarea căii de atac.
În consecință, urmează a fi respins ca tardiv recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V împotriva sentinței civile nr. 282/8.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu sediul în F,-, jud.V împotriva sentinței civile nr.282/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României cu sediul în B,--24, sector 1 împotriva sentinței civile nr.282/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.282/08.04.2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că:
Constată ca fiind prescrise pretențiile formulate de reclamanții, A, --, pentru perioada 2001-24.02.2005.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 09 Octombrie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /07.11.2008
:DC/2 ex/10.11.2008
Fond: /
:/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
