Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6559/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5357/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6559R
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenta-reclamantă și de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.5265 din 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.7390/3/LM/2009, având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă prin avocat ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.183/2009 și recurenta- intimată, prin consilier juridic ce depune delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că la dosar recurenta-intimată a depus prin serviciul registratură la data de 28.09.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Se comunică recurentei-reclamantei un exemplar al întâmpinării.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, depune la dosar copie a unui bilanț contabil.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și motivat, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului său pentru motivele arătate în cererea de recurs și respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă pentru motivele arătate în întâmpinare.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta-intimată.
CURTEA,
Deliberand asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5265 din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu parata - -, aceasta din urmă fiind obligată să restituie reclamantei contribuțiile deduse din salariul compensatoriu acordat, precum si la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărare, tribunalul a reținut că între părți au existat raporturi de muncă, ce au încetat ca efect al deciziei nr. 28 din 21.01.2009 emisă de parată în baza art. 65 alin 1 Codul muncii. Art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru anii 2007-2010 prevede obligația angajatorului de a acorda salariatului concediat din motive ce nu țin de persoana acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. Contractul colectiv de muncă valabil la nivelul angajatorului la data concedierii reclamantei prevede la art. 64 alin 1 lit a clauza potrivit căreia, în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în funcție de situația financiară, o compensație echivalentă cu cel puțin 12 salarii brute din luna premergătoare concedierii. Reține prima instanță că, din modul de redactare a textului mai sus amintit, reiese ca părțile contractante nu au convenit asupra instituirii unei obligații în sarcina angajatorului în cazul concedierilor colective, termenul "poate acorda" semnificand lăsarea deciziei de acordare a compensațiilor la latitudinea angajatorului, după o analiză a situației financiare. Dacă voința părților ar fi fost ca plata sumelor compensatorii să constituie o obligație a societății, acest lucru ar fi fost menționat în mod expres. A mai apreciat tribunalul că, în contextul oferit de contractul colectiv de muncă, nu poate stabili dacă parata dispune de posibilități financiare astfel încat să plătească acele compensații, avand în vedere că nu există stabilite criterii în funcție de care să se determine situația financiară a societății care să permită plata sumelor. Simplul fapt că societatea nu a înregistrat pierderi în perioada anterioară concedierii nu poate însemna că activitatea ulterioară a acesteia nu i-ar putea fi perturbată prin plata compensațiilor, numărul salariaților concediați fiind considerabil.
În ceea ce privește restituirea contribuțiilor, arată tribunalul că cererea este justificată, angajatorul reținand din salariul compensatoriu acordat sume cu titlu de impozit pe venit, contribuții la bugetul asigurărilor sociale ți la bugetul asigurărilor de sănătate. Potrivit art. 55 alin 4 lit j din Codul fiscal, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentand plățile compensatorii primite de persoanele ale căror contracte colective de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective. Art. 257 din Legea nr. 95/2006 prevede obligația persoanei asigurate de a plăti o contribuție lunară pentru asigurările de sănătate, aplicată asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit. Astfel, plata compensatorie nu este impozabilă și, pe cale de consecință, nu este supusă nici contribuției pentru asigurările de sănătate. Contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit art. 21 alin 6 din Legea nr. 19/2000.
Cu privire la daunele morale solicitate de reclamantă, tribunalul reține că nu s-a faăcut dovada producerii unor prejudicii de imagine care să justifice repararea prin plata de despăgubiri. De altfel, reclamanta nu si-a motivat cererea de plata a acestor despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta și parata - -, recursuri înregistrate pe rolul Curții de Apel București la datele de 14.08.2009, respectiv, 011.09.2009, sub nr-.
Recurenta a solicitat modificarea sentinței recurate, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, în fond și în recurs.
În motivare, recurenta arată că din interpretarea art. 64 alin 1 lit a din contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului rezultă că nu este vorba de o condiție pur potestativă, ci de o condiționare a plății acestor compensații în funcție de situația financiară, mai ales că în dreptul muncii orice prevedere ambiguă se interpretează în favoarea angajatului. Dacă situația financiară este favorabilă, plata devine obligatorie pentru angajator. Din actele contabile depuse la dosar, rezultă că in anul 2008 s-a înregistrat un profit de 6 mil.Euro. Mai arată recurenta că aceste compensații reprezintă o despăgubire acordată după încetarea contractului de muncă, din care angajatorul ar fi trebuit să rețină numai impozitul pe venit de 16%. Cu privire la daunele morale, arată recurenta că simplul fapt că a fost nevoită să se adreseze instanței de judecată pentru solicitarea drepturilor reprezintă un prejudiciu.
În drept, recursul se întemeiază pe dispoz. art. 304 pct 9 Cpc.
Recurenta - - solicită să se dispună modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de restituire a conribuțiilor reținute din salariul compensatoriu acordat.
În motivare, arată recurenta că tribunalul a aplicat eronat dispoz. art. 55 alin 4 lit j din Legea nr. 571/2003 considerand că salariile compensatorii nu intră în categoria drepturilor salariale care se supun impozitului pe venit. Mai mult, recurenta nici nu a contestat prin acțiune reținerea impozitului pe venit. Cu privire la contribuția de asigurări sociale, Ordinul nr. 340/2001 prevede că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar de către asigurații care se regăsesc în situațiile de la art. 5 alin 1 pct I și II din lege, precum si veniturile brute realizate de persoanele care nu se mai regăsesc în aceste situații, dar încasează venituri ca urmare a faptului că au deținut una din calitățile de la art. 5 alin 1 pct I și II din lege.
Mai arată recurenta că potrivit art. 257 alin 2 lit a din Legea nr. 95/2006, contribuția lunară a persoanei asigurate se aplică asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit. Or, plățile compensatorii acordate salariaților concediați colectiv sunt supuse impozitului pe venit.
În drept, recursul se întemeiază pe dispoz. art. 304 pct 6 și 9 Cpc.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de criticile formulate si de temeiurile de drept invocate, Curtea retine urmatoarele:
Potrivit dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.6278/27.12.2007, la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B, în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda în funcție de situația financiară o compensație către salariat echivalentă cu 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii.
Această clauză contractuală se interpretează în conformitate cu dispozițiile art.977 și urm. Cod civil, ce reglementează principiul priorității voinței interne a părților și a principiului potrivit cărora clauzele neclare se interpretează în sensul în care acestea produc efecte juridice și in mod sistematic.
Clauza prevăzută de dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă al societății a fost însă greșit interpretată de către instanța fondului care a reținut că aceasta instituie doar o posibilitate pentru angajator, ce-și poate manifesta discreționar voința în sensul acordării sau nu a compensațiilor bănești ocazionate de concediere, ori această obligație este afectată de o condiție pur potestativă ce are ca efect nulitatea clauzei asumate sub această condiție, prin urmare, această interpretare propusă de către angajator neputând fi primită.
Curtea apreciază că angajatorul s-a obligat față de salariat ca în condițiile în care situația sa financiară este favorabilă să achite acestuia cu ocazia concedierii 12 salarii de bază brute, în acest sens putând fi înțelese dispozițiile art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă.
Mai mult, astfel cum rezultă din extrasul din bilanțul pe anul 2008 al societății, depus de intimata la dosarul primei instanțe, situația financiară a societății înregistrase în anul anterior concedierii un profit substanțial ce permitea plata salariilor compensatorii prevăzute în Contractul colectiv de muncă.
Curtea are in vedere si motivele avute în vedere prin decizia de concediere a recurentului si Notificarea formulată de către angajator cu ocazia concedierii colective, din cuprinsul căreia rezultă că motivul ce a determinat concedierile de la nivelul societății nu a fost reprezentat de dificultăți de natură economică, ci de considerente organizatorice de natură să determine eficientizarea societății.
În privința criticii referitoare la respingerea cererii de acordare către recurentul a daunelor morale, aceasta apare ca nefondată, câtă vreme prejudiciul moral este constituit de consecințele negative produse prin fapta ilicită a angajatorului, iar acest prejudiciu trebuie dovedit de partea interesata, neputand fi prezumat. Or, recurentul nu a facut aceasta proba, după cum corect a reținut prima instanță. Simplul fapt al neplatii unor drepturi banesti nu presupune implicit si existenta unui prejudiciu moral.
Cat priveste recursul declarat de - -, Curtea il apreciaza fondat sub aspectul obligatiei de restituire a contributiei de sanatate si somaj dispuse de tribunal. Astfel, avem in vedere ca potrivit dispozițiilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 și al pct.68 lit.l din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal se includ în categoria veniturilor impozabile și compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, fiind aplicabile și dispozițiile art.55 alin.2 din Codul Fiscal.
Totodata, art. 257 alin.2 lit.a din Legea nr.95/2006 prevede obligativitatea achitării contribuției de asigurare de sănătate asupra veniturilor din salariu sau asimilate salariilor, în acest sens fiind și dispozițiile Legii nr.76/2002.
Insa, in mod temeinic, tribunalul a admis cererea de restituire a contributiei de asigurari sociale din salariul compensatoriu achitat deja recurentului reclamant, Curtea constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a dispoz. art. 21 alin 6 din Legea nr. 19/2000.
Pentru aceste considerente văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului diferența de 11 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii cu titlu de compensație; va menține obligația pârâtei de restituire către reclamantă a contribuției de asigurări sociale pentru compensațiile acordate si respingerea celorlate capete de cerere.
Totodata, tribunalul a apreciat in mod corect cuantumul cheltuielilor de judecata la care a obligat parata fata de reclamanta, avand in vedere admiterea in parte a pretentiilor, precum si natura, complexitatea si efortul depus de aparatorul reclamantei pentru pregatirea apararii.
În temeiul dispozițiilor art.274 și art.276 pr.civ. va fi obligată recurenta - - la plata către recurenta contestatoare a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată. La reducerea onorariului de avocat, avem in vedere ca cererea nu prezinta o complexitate deosebita si nu a presupus o pregatire speciala a sustinerii acesteia, cauza fiind solutionata in recurs la un singur termen de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenta-reclamantă și de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.5265 din 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.7390/3/LM/2009.
Modifică, în parte, sentința în sensul că:
Obligă pârâta la plata in favoarea reclamantei a 11 salarii compensatorii conform contractului colectiv de munca.
Respinge ca neintemeiata cererea de restituire a celorlate contributii, cu exceptia contributiei de asigurari sociale.
Menține dispozitiile privind restituirea contribuția de asigurări sociale de catre parata, respingerea daunelor morale, precum si acordarea cheltuielilor de judecata.
Obligă recurenta la 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta contestatoare, reprezentand onorariu de avocat redus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.4ex/07.12.2009
Jud.
Jud.fond:,
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta
