Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6560/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5420/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6560R
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.5515 din 23.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.4263/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații, având ca obiect-drepturi bănești spor de 50 %.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constatând cauza în stare de judecată, văzând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civile nr.5515 din 23.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.4263/3/LM/2009, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând spor de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 16.04.2008 până la data pronunțării hotărârii 23.06.2009 precum și în continuare pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație calculat de la scadență până la data pronunțării hotărârii - 23.06.2009 și la care se va calcula dobânda legală cursă de la data pronunțării hotărârii 23.06.2009 până la data plății, a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul București să efectueze mențiunile corespunzătoare privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în carnetele de muncă ale reclamanților și a fost respinsă cererea față de Ministerul Finanțelor Publice, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești cuvenite reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, reclamanții au calitatea de personal auxiliar în cadrul Parchetului de pe lingă Judecătoria Sectorului 5
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, magistrații, precum si personalul auxiliar de specialitate" beneficiau de "un spor de 50% din salariul de baza brut lunar".
Acest text de lege a fost insa abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996.
Activitate de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin.l din Constituție, adoptă legi constituționale, organice și ordinare.
În temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului, care emite ordonanțe, în temeiul aceleiași legi speciale, însă numai în limitele și condițiile prevăzute în acea lege( art. 108 alin. 3 din Constituție). Asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare a legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
OG 83/ 2000 fost emisă, așa acum rezultă din preambul, în baza art.l lit. q pct.l din Legea 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/ 2000, în vigoare la data emiterii OG 83/2000, definește completarea, modificarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, reieșind că acestea sunt instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Prin Legea 125/ 2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea 50/ 1996, nici total, nici parțial.
Prin emiterea OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art. 108 alin.3 cu referire la art. 73 alin.l din Constituția României. Abrogarea art. 47 din Legea 50/ 1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Art. 1 pct. 42 și art. 9 alin. 2 paragraful 1 din OG 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legilor speciale, sunt neconstituționale, conform art. 147 alin.l din Constituție și își încetează efectele.
normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX, alin. 2din OG 83/2000, conduce la concluzia că dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 sunt rămase în vigoare. Dispozițiile art. 47 care reglementau aplicarea sporului de 50% au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, producându-și efectele în continuare.
De altfel, Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat cu privire la existenta dreptului categoriilor de salariați din care fac parte și reclamanții la plata sporului de suprasolicitare neuropsihica, prin Decizia nr. 21 din 10.03. 2008 data in recursul in interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție ce a format obiectul dosarului nr. 5/2008 stabilind că:
"In interpretarea si aplicarea unitara a dispozițiilor art 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești, republicata.
Constata ca judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizația bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar si după intrarea in vigoare a G nr. 83-200, aprobata prin Legea nr. 334/2001."
Decizia susmenționată este obligatorie pentru instanțe potrivit disp.art. 329 alin 3 din Codul d e procedura civila, astfel încât soluția de admitere se justifică si prin prisma acesteia.
Dispozițiile art. 47 din Legea 50/ 1996 nu și-au încetat aplicabilitatea nici în prezent, întrucât prin prevederile OG 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind încălcate dispozițiile art. 107 alin.43 din Constituție, în vigoare la data aplicării ordonanței. Efectul imediat al supraviețuirii normei rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea 50/ 1996 se cuvin în continuare, până la încetarea raporturilor de muncă, persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Sumele vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență și până la plata efectivă, față de art. 161 alin 4 CM, potrivit căruia pentru neplata salariului angajatorul poate fi obligat la plata de daune interese pentru prejudiciul produs salariatului. Art. art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsită. de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen economic, specific perioadei de trecere la economia de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, coeficientul de scădere a puterii de cumpărare. Prin aplicarea în practică a acestui calcul banii sunt aduși la actuala lor putere de cumpărare. Cât privește dobânda, acesta reprezintă câștigul folosul ori profitul pe care l-ar fi obținut reclamanții din investirea banilor dacă pârâții ar fi plătit debitul datorat la termen.
Cu privire la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă ale reclamanților s-a reținut următoarele: potrivit art. 1 din Decretul Nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de munca, acest document este un act oficial prin care se dovedește, printre altele, și retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta. Față de faptul că drepturile de natură salarala ce se vor acorda prin prezenta acțiune conduc la modificarea retribuției tarifare a reclamantei, și prin urmare, la modificarea unui element al raportului de muncă, respectiv salariul, instanța va obliga pârâții să înscrie în carnetul de muncă mențiunile legale privind acordarea drepturilor salarale susmenționate, în temeiul art. 6 din acest act normativ, potrivit căruia, modificările intervenite în executarea contractului de munca, după întocmirea carnetului de munca, se înscriu în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a admis-o și l-a obligat pe acesta să vireze pârâtului sumele necesare achitării pretențiilor reclamanților deoarece, în raport de dispozițiile art. 19 din Legea 500 / 2002 si art 1 și 2 al OG 22 / 2002, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul legilor de rectificare a bugetului cu sumele necesare si asigura fondurile necesare plații drepturilor salarale ale reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice, criticând sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat să se facă aplicarea deciziei nr.21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând și faptul că în mod nelegal instanța de fond a dispus plata și pe viitor a drepturilor solicitate adăugând astfel la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Sentința instanței de fond a mai fost criticată și sub aspectul faptului că s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, deoarece, Ministerul Public este o instituție bugetară, iar fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, astfel încât obligarea pârâtului la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituției pârâte a unei obligații imposibile.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a mai criticat sentința recurată și sub aspectul obligării pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților, deoarece din dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, rezultă că singura categorie de drepturi bănești ce se poate înscrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București au criticat sentința atacată sub aspectul acordării pe lângă dobânda legală și a ratei inflației, arătând că astfel s-a realizat o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. a făcut referire la decizia nr.838/2009 pronunțată de Curtea Constituțională apreciind că prin sentința atacată instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar pe de altă parte între reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a acestei instituții.
S-a reiterat excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice în calitate de chemat în garanție și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocându-se dispozițiile art.21 din Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite fiind cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierahic inferioare.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are calitatea de ordonator principal de credite, iar în conformitate cu dispozițiile art.21 din Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierahic inferioare.
Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar și care la lit. d ) - e) stipulează faptul că, "proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formarea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite și pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Prin urmare, este lipsit de relevanță că, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale.
S-a mai arătat și faptul că bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativă, prin urmare pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită forma și conținut, decizie luata de puterea judecătorească, considerăm că ar reprezenta o imixtiune în atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art.1 alin.4 din Constituția României "(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterii - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale."
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, s-au invocat și dispozițiile Ordonanței nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, invocat drept temei juridic al acțiunii, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din indemnizația brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art.I pct.2 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
OG nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, preciza că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Ca atare, modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
Pentru considerentele arătate, Curtea reține că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior (art.I pct.42 din OG nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.231 din Legea nr.56/1996, modificată și completată), contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Astfel s-a statuat și prin decizia nr.21/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.5/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din pr.civ. constatându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
De asemenea, în considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut că instanțele de judecată trebuie să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice, acest lucru presupunând că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă aceste texte de lege.
Împrejurarea că prin nr.OG8/2007 au fost abrogate prevederile Legii nr.50/1996, nu este de natură să conducă la concluzia că personalul auxiliar de specialitate nu mai este îndreptățit la acordarea sporului în discuție, ulterior acestei date, în condițiile în care această abrogare s-a prevăzut printr-o ordonanță de guvern, cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României (Legea nr.502/2006), încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României, fiind valabile, mutatis mutandis, considerentele reținute de instanța supremă în cuprinsul deciziei nr.21/2008, la care s-a făcut mai sus referire.
În mod corect instanța de fond a apreciat faptul că pârâtul este în culpă pentru neacordarea sumelor cuvenite reclamanților, astfel încât se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin neachitarea sporului solicitat calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.
Însă, prin acordarea atât a actualizării cât și a dobânzii legale, s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului produs în patrimoniul reclamanților prin plata cu întârziere a sumelor datorate, Curtea apreciind că, acestora li se cuvine actualizarea sumelor datorate, iar această actualizare se cuvine a fi acordată având în vedere devalorizarea monetară, survenită între data când sporul de 50%, din indemnizația de încadrare brută lunară ar fi trebuit acordat și data plății efective, constituind parte a prejudiciului suferit de reclamanți și care este datorat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, în temeiul art.161 alin.4 din Codul muncii și art.1084 din Codul civil.
Prin obligarea debitorului la plata către creditori a sumelor datorate, actualizate în funcție de rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aplicate sumelor datorate, reclamanții ar realiza o îmbogățire fără justă cauză, ceea ce nu poate fi admisibil.
Critica privind obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților va fi înlăturată, sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică cuvenit reclamanților fiind un drept salarial câștigat, astfel încât nu există temei pentru neînscrierea acestuia în carnetele de muncă ale acestora.
Curtea are însă în vedere un aspect nou, intervenit după pronunțarea hotărârii atacate, pe care îl invocă din oficiu, potrivi art.3041pr.civ. și anume intrarea în vigoare la data de 12.11.2009 a Legii Unice de Salarizare nr.330/2009, care a abrogat în mod expres temeiul de drept ce a constituit baza acordării sporului solicitat, astfel încât sporul de 50% cuvenit reclamanților va fi acordat până la data intrării în vigoare a Legii Unice de Salarizare, deoarece de la această dată, respectivul act normativ își produce efectele cu privire la magistrați și personalul auxiliar de specialitate.
Trecând la analiza recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice Curtea reține următoarele:
Este adevărat că potrivit art.1 din OG nr.22/2002, executarea obligației de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, în speță, calitatea de ordonator principal de credite aparținând Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Însă, pentru ca ordonatorul principal de credite să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, potrivit prevederilor art.21 din Legea nr.500/2002, trebuie ca sumele necesare să fie cuprinse în proiectele legilor bugetare elaborate de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice în conformitate cu art.28 din Legea nr.500/2002, pe baza propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite.
Altfel spus, printre atribuțiile ce îi revin potrivit Legii nr.500/2002, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice se interpune în circuitul sumelor pretinse cu titlu de drepturi salariale inclusiv în ceea ce privește procedura rectificării bugetare.
De asemenea, și prevederile OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției precum și Ordinul comun nr.3774/22.08.2008, privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a OUG nr.75/2008 vin să susțină calitatea procesuală a acestei instituții care are obligații legale precise legate de plata drepturilor salariale în sistemul justiției stabilite prin hotărâri judecătorești.
Nu poate fi reținut nici motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ. deoarece chiar dacă Curtea Constituțională prin decizia nr.838/27.05.2009 a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, nu poate fi ignorată Decizia nr.46/15.12.20098, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la care instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.329 alin.1 și 3 din pr.civ. apreciind asupra obligativității acesteia cu privire la chestiunile de drept dezlegate.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursurile declarate de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că, sporul de 50% cuvenit reclamanților va fi acordat până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, respectiv 12.11.2009.
Va înlătura obligația pârâților de plată și a dobânzii legale.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Va fi respins, ca nefondat. recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Admite recursurile formulate de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței civile nr.5515 din 23.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.4263/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații ,.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că sporul de 50% cuvenit reclamanților va fi acordat până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, respectiv 12.11.2009.
Înlătură obligația pârâților de plată și a dobânzii legale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
02.12.2009
Jud. fond.: Dalina;
Cu opinia parțial separată a d-nei judecător, în sensul admiterii și a recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice.
In ceea ce priveste recursul declarat de Ministerul Finantelor Publice, consider ca acesta trebuie admis in sensul modificarii in parte a sentintei recurate si respingerii cererii de chemare in garantie formulate de paratul Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie in contradictoriu cu Ministerul Finantelor Publice ca inadmisibila. Astfel, potrivit art. 60 Cpc. partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Or, intre cele doua institutii nu exista un raport juridic ce ar putea sa fundamenteze regresul Ministerului Public - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie impotriva Ministerului Finantelor Publice in vederea despagubirii si restituirii sumelor eventual achitate reclamantei. Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie este ordonator de credite si, potrivit art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, "ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii". Totodata, in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierahic inferioare.
JUDECĂTOR
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta
