Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6591/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3184/2009
SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6591/
Ședința Publică din data de 17 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER: - -
*****************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți: Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T, împotriva sentinței civile nr. 1566 din data de 17.10.2007, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr. 3011/2007), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, OG, -, și, cu intimații-pârâți Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești".
În ședință publică nu au răspuns: recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T, intimații-reclamanți:, OG, -, și, intimații-pârâți Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) Cod proc. civilă.
Curtea, constatând că în cauză recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1566 din data de 17.10.2007 pronunțată în dosarul- (format vechi nr. 3011/2007), Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca nefondată, excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Teleorman și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român - prin Ministerul Economiei si Finanțelor, invocată de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului
A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții:, OG, -, și, în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, pe cale de consecință, a obligat pârâții: Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, la disponibilizarea și plata despăgubirilor bănești, reprezentând pierderea salarială suferită de reclamanți, ca urmare a neindexării salariilor pe anul 2007, de către pârâți, în următoarele procente: 14% pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, față de salariul aferent lunii decembrie 2006, cu un procent de 2% pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, în raport cu salariul din luna martie 2007 și cu un procent de 10% începând cu luna octombrie 2007, aplicat la salariul cuvenit pentru luna septembrie 2007.
A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea drepturilor bănești și pe viitor.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că, prin acțiunea civilă formulată la data de 6 iulie 2007, reclamanții:, OG, -, și, au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții: Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert, obligarea pârâților la plata unor despăgubiri bănești, reprezentând pierderea de salariu, ca urmare a neindexării salariilor reclamanților pe anul 2007, prin discriminarea la care sunt supuși comparativ cu celelalte categorii de salariați bugetari din România.
Asupra excepției lipsei competenței materiale a Tribunalului Teleorman, ridicată de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, instanța a reținut următoarele:
Litigiul în cauza își are izvorul în exercitarea unor drepturi si îndeplinirea unor obligații decurgând din raporturile de munca, în sensul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 168/1999, având ca obiect plata despăgubirilor bănești, ca urmare a prejudiciilor cauzate prin neindexarea salariului pe anul 2007, care, prin dispozițiile art. 71 - 73 lit. d) din Legea nr. 168/1999, raportate la dispozițiile art. 21lit. c) din Codul d e procedura civilă, sunt date în competența tribunalului - completelor specializate în litigii de muncă și asigurări sociale.
Pentru aceste considerente, s-a respins, ca nefondată, excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Teleorman.
Pe fond, prima instanță a apreciat că acțiunea este întemeiată.
În acest sens, a reținut că, prin art. 49 din Constituție s-a reglementat restrângerea unor drepturi și a unor libertăți, după cum urmează: " Exercițiul unor drepturi sau a unor libertăți poate fi restrânsă numai prin lege, numai dacă se impune după caz, pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății, ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".
A mai reținut că, din câte se poate observa, deși nu se încadrează în acest text al legii fundamentale a țării, s-a ajuns la exceptarea magistraților de la indexarea salarială general aplicată în anul 2007, ceea ce presupune, în mod evident, o discriminare la adresa puterii judecătorești.
Tot în acest sens, instanța de fond a avut în vedere și prevederile art. 14 din Constituția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora: "Exercițiul și libertățile recunoscute în prezenta Convenție trebuie să fie garantate fără discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau un alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut.".
Împotriva sus-menționatei sentințe, au declarat fiecare recurs, motivat în termen legal, pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publicea județului
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților() susține că, în primul rând, este de observat că prin hotărârea pronunțată Tribunalul a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata, în favoarea reclamanților, a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv nr.OUG 27/2006 ori de alte acte normative, prin care sunt reglementate drepturi de natură salarială, în beneficiul acestei categorii profesionale.
Susține că, mai mult, nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că:"Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia" (Decizia nr. 171 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 316 din 7 aprilie 2006).
Consideră că soluția primei instanțe este nelegală și prin prisma motivului de modificare reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, întrucât prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau, dimpotrivă, prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, ce este,de asemenea, retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului, astfel că se poate reține tratamentul diferențiat ce urmează a fi soluționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare
Arată că atât magistrații, cât și alte categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat - personalul auxiliar, funcționarii publici, cei care ocupă funcții de demnitate publică, personalul contractual - sunt categorii profesional deosebite, fiecare având statut propriu și, de asemenea, sisteme diferite de stabilire a drepturilor salariale, aspect în raport de care recurentul susține că este lipsită de temei legal obligarea ordonatorilor de credite la plata, în favoarea reclamanților judecători, a creșterilor salariale care se acordă în cursul anului 2007 personalului auxiliar de specialitate.
Recurentul-pârât mai susține că, un raționament contrar ar conduce la concluzia potrivit căreia și celelalte categorii din sectorul bugetar, la rândul lor, ar trebui să fie îndreptățite la a solicita plata drepturilor salariale care s-au acordat magistraților, de exemplu în cursul anului 2006, ceea ce este imposibil, întrucât pentru fiecare categorie profesională se aplică acte normative speciale și, în același timp, diferite, fapt justificat de statutele și de situația proprie și, totodată, diferită, care în mod obiectiv trebuie să fie recunoscută fiecărei categorii profesionale.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, recurentul-pârât invocă dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 coroborate cu dispozițiile art. 312 Cod proc. civilă.
La rândul său, prin recursul formulat, recurentul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județuluiarată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 261 alin. (1), pct. 5 Cod procedură civilă și art. 411alin (1) din Legea nr. 50/1996, sens în care invocă motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurentul consideră că prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, deoarece sentința civilă nr. 1566/17.10.2006 nu conține motivele pentru care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R - prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Precizează că, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței, instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român respingând-o, fără însă a expune și motivele care au condus la această concluzie.
Invocă dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, care prevăd că: "(1) Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: -
Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.".
Recurentul invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R - prin Ministerul Economiei și Finanțelor în acest litigiu, având în vedere următoarele motive:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății,
reclamantul trebuind să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă.
Întrucât dreptul solicitat este un drept de natură salarială, potrivit art. dispozițiilor art. 282 din Codul muncii, într-o asemenea acțiune părți în proces sunt numai reclamanții și pârâții Ministerul Justiției, respectiv Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, care au atribuții în ceea ce privește salarizarea intimaților-reclamanți - judecători.
Invocă și dispozițiile art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, conform cărora proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin programul de guvernare, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Rezultă, deci, că doar Guvernul și ordonatorii principali de credite, ci nu Statul, au atribuții în ceea ce privește salarizarea și creșterile salariale acordate personalului bugetar.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, recurentul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T invocă dispozițiile art. dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Nu s-au administrat probe noi în prezentul recurs.
Deși au fost legal citați, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la judecata recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate în cererile de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod proc. civilă,Curtea reține următoarele:
Față de redactarea expresă a textelor OG nr. 6, nr. 8, nr. 10 și nr.11/2007, acestea se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar (ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcăprincipiul separaților și echilibrului puterilor,în virtutea căruia Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Se reține totodată și că, în această chestiune, nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nici o instituție, conform dispozițiilor art. 17 din nr.OG 137/200, care să constate o situație discriminatorie între magistrați și categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate, care să poată, eventual, constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
Nu se poate invoca, în sens contrar, nici cadrul general european în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare sauprincipiul nediscriminării,consacrat de prevederile art. 14 din Convenția Europeană ori prevederile art. 16 din Constituție, pe de o parte, pentru că acestea nu se referă și la personalul din cadrul autorității judecătorești, care dispune de condiții speciale de salarizare, iar, pe de altă parte, pentru că principiul egalității de tratament în salarizare, pe care-l consacră, nu are conținutul pe care încearcă să îl acrediteze reclamanții
Astfel, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că,în caz contrar, s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă ca toate activitățile profesionale să fie remunerate identic. Or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării, într-un atare domeniu, având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, față de absența oricărui temei al pretențiilor formulate de intimații-reclamanți, de a beneficia de creșteri salariale acordate altor categorii profesionale, în mod corect, acțiunea acestora trebuia să fie respinsă, ca neîntemeiată, de către instanța de fond, atât în ceea ce privește capătul principal de cerere, cât și cele accesorii.
Rezultă, așadar, că sunt fondate criticile pe care recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților le-a adus hotărârii fondului, astfel că vor fi primite ca atare de către
În ceea ce privește criticile formulate de recurentul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T, referitoare la soluția dată de prima instanță, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, la fond, a acestuia, Curtea apreciază că și aceste critici sunt fondate, motiv pentru care le va primi ca atare, din următoarele considerente:
Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată chiar de acesta și, reținând că are calitate procesuală pasivă în cauză, l-a obligat, alături de pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, la disponibilizarea și plata despăgubirilor bănești, reprezentând pierderea salarială suferită de reclamanți, ca urmare a neindexării salariilor pe anul 2007, de către pârâți, în următoarele procente: 14% pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, față de salariul aferent lunii decembrie 2006, cu un procent de 2% pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, în raport cu salariul din luna martie 2007 și cu un procent de 10% începând cu luna octombrie 2007, aplicat la salariul cuvenit pentru luna septembrie 2007.
Curtea apreciază că, sub acest aspect, soluția instanței de fond este greșită și, în acest sens, reține că între Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant Statului Român și intimații-reclamanți, care au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Roșiori d Vede, județul T, nu există raporturi juridice de muncă (de serviciu).
Mai reține că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, în speță, calitatea de ordonator principal de credite o are Ministerul Justiției și Libertăților. Într-adevărși Ministerul Finanțelor Publice este ordonator principal de credite,însă numai pentru instituțiile aflate în subordinea sa. Ca urmare, acest din urmă minister nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții (în speță, pentru angajații, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman ).
De asemenea, Curtea are în vedere și aspectul că rolul Ministerului Finanțelor Publice este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, cu respectarea procedurii reglementate în Legea finanțelor publice nr. 500/2002.
Este adevărat că atât Ministerul Justiției și Libertăților, cât și Ministerul Finanțelor Publice sunt ordonatori principali de credite, însă, așa cum s-a precizat anterior, Ministerul Finanțelor Publice nu poate să asigure unui alt ordonator principal de credite - care, în speța de față, este Ministerul Justiției - fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii ai Aceasta întrucât atribuțiile în angajarea și salarizarea intimaților-reclamanți revin Ministerului Justiției, iar raporturile de muncă există doar între intimații-reclamanți și pârâtul Tribunalul Teleorman, fără ca Ministerul Finanțelor Publice să fie implicat în vreun fel în acestea, neexistând, deci, între acest minister și reclamanți nici un raport de muncă izvorând din vreun contract de muncă, astfel că acesta nu poate să fie obligat decât la plata drepturilor salariale ale angajaților proprii.
De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice nu trebuie să fie confundat cu bugetul de stat.
În acest sens, Curtea are în vedere și dispozițiile art. 35 și art. 36 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, arătând că Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, alin. 2 și alin. 3, teza 1, Cod proc. civilă, va admite recursurile declarate de recurenții: Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T, împotriva sentinței civile nr. 1566 din data de 17.10.2007, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr. 3011/2007) și, în consecință, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice,reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T,urmând a respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.
Totodată,va respinge, ca neîntemeiate, pretențiile formulate de reclamanțiîn ceea ce privește disponibilizarea și plata despăgubirilor bănești, reprezentând pierderea salarială pe care ei ar fi fost suferit-o ca urmare a neindexării, de către pârâți, a salariilor lor pe anul 2007, în următoarele procente: 14% pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, față de salariul aferent lunii decembrie 2006, cu un procent de 2% pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, în raport cu salariul din luna martie 2007 și cu un procent de 10% începând cu luna octombrie 2007, aplicat la salariul cuvenit pentru luna septembrie 2007.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței, respectiv soluția de respingere a acordării, și pentru viitor, a drepturilor bănești solicitate de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Admite recursurile declarate de recurenții: Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T, împotriva sentinței civile nr. 1566 din data de 17.10.2007, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr. 3011/2007) în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, OG, -, și, cu intimații-pârâți: Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T și, în consecință, respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.
Respinge pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, ca neîntemeiate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.11.2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER
- -
red: / tehnored:
2 EX./16.12.2009
Jud. fond: -;
OPINIE SEPARATĂ
a Președintelui completului de judecată,
Doamna JUDECĂTOR
În dosarul nr- (format vechi nr. 3184/2009) al Curții de Apel București, apreciem că trebuia să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și al Libertăților cetățenești, pentru următoarele considerente:
Se constată existența unei discriminării a intimaților-reclamanți, prin neacordarea majorărilor salariale anuale în raport cu alte categorii socio-profesionale, deoarece tratamentul care se aplică intimaților-reclamanți, justificările și criteriile tratamentului sunt diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare).
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt părți ale unor raporturi juridice de muncă, guvernate de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr. 53/2003).
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007; G nr. 11/2007; G nr. 16/2007; G nr. 27/2007; Legea nr. 232/2007; G nr. 8/2007; G nr. 20/2007; G nr. 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.1 din G nr.10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.1 din G Nr.10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art.19 din G nr.10/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din G nr.10/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.1 din G nr.11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.1 din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art.1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare,principiul egalității de tratament în salarizareimplică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007, față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale.
Într-adevăr, simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, procurorilor și asistenților judiciari) a nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, recurenții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților, pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, intimații-reclamanți sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul dispozițiilor: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamantului și trebuie tratat în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art.154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța de fond a aplicat în mod corect prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale, prin care a fost declarată ca neconstituțională nr.OG137/2000, cu privire la combaterea discriminării, deoarece instanțele sunt obligate să constate existența unei discriminări și să dispună înlăturarea acesteia în conformitate cu dispozițiile art.11 din Constituția României, care obligă autoritățile statului, inclusiv instanțele de judecată, în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Având în vedere considerentele menționate, apreciem că trebuia să fie respins recursul declarat de Ministerul Justiției și al Libertăților, sub aspectul capătului de cerere, având ca obiect contravaloarea creșterilor salariale în procent de 2%, 5% și 11 %, stabilite prin dispozițiile nr.OG10/2007.
PREȘEDINTE,
Judecător
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Petre Magdalena, Farmathy Amelia