Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6597/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.4909/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6597/
Ședința Publică din data de 17 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Ministerul Justiției și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1293 din data de 24.06.2009, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale ȘI contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert-având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Ministerul Justiției și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, intimata-reclamantă, intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenții-pârâți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea dispune rectificarea citativului întocmit în cauză, în sensul că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de recurent, acesta având calitatea de reprezentant al Statului Român.
Curtea constatând că în cauză recurenții-pârâți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1293 din data de 24.06.2009, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale ȘI Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Justiției și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a dispus obligarea pârâților la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând spor de confidențialitate de 15%, începând cu data de 7 aprilie 2008 și până la zi, și în continuare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, a fost obligat Tribunalul Teleorman să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, iar pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor solicitate de către reclamantă.
În considerente reținut că reclamanta este personal auxiliar de specialitate și a solicitat plata drepturilor bănești actualizate cu coeficientul de inflație, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând din 07 aprilie 2008 la zi și în continuare, susținând că prin necalcularea acestui spor, este discriminat în raport cu funcționarii publici prevăzuți în Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006.
Prima instanță a reținut decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a recunoscut în favoarea magistraților și personalului de specialitate juridică un spor de 15 % de confidențialitate, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Având în vedere împrejurarea că decizia pronunțată în interesul legii este obligatorie cu privire la dezlegarea dată problemelor de drept, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 din Codul d e Procedură Civilă, prima instanță a admis acțiunea formulată și a dispus obligarea pârâților la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând spor de confidențialitate de 15%, începând cu data de 7 aprilie 2008 și până la zi, și în continuare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Ministerul Justiției și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
La termenul de judecată din data de 17.11.2009, instanța a constatat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de recurent, acesta având calitatea de reprezentant al Statului Român.
În motivarea recursului declarat de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Susține recurentul-intimat că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât această instituție gestionează bugetul de stat, însă nu are atribuții de a aloca fonduri din diverse capitole bugetare, cu nesocotirea legii finanțelor publice.
Responsabilitatea instituției recurente se limitează la faza de proiect bugetar, iar pronunțarea unei hotărâri prin care este obligat să aloce fonduri către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nesocotește Legea nr.500/2002, fiind în imposibilitatea executării hotărârii, pentru că bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României care reprezintă puterea legislativă. Prin urmare, pronunțarea unei hotărâri prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut, decizie luată de puterea judecătorească, încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod de procedură civilă.
Mai arată recurentul că în acest domeniu a fost adoptat un act normativ cu caracter de normă specială, respectiv OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, potrivit căruia plata sumelor prevăzute în titluri executorii se va realiza, eșalonat, în termen de 18 luni. Astfel, prin Ordinul comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.3774/22.08.2008 a fost reglementată modalitatea de executare a hotărârilor obținute de personalul din justiție atât pentru drepturile salariale, cât și pentru dobânzi, penalități sau alte sume acordate, calculate până la data plății efective.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299-316 din Codul d e Procedură Civilă.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat recurs prin care a solicitat, admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr.1293/24.06.2009 și respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de către reclamanții-intimați.
Din analiza dispozițiilor legale ce reglementează activitatea acestor categorii de personal reiese că sporul de confidențialitate de 15% este acordat prin acte normative speciale prin prisma atribuțiilor speciale pe care aceștia le exercită, respectiv protecția informațiilor clasificate, așa cum sunt acestea reglementate de Legea nr. 182/2002.
Categoriile de persoane care au acces la aceste informații sunt strict reglementate de lege, fiind verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații și incluse într-un sistem permanent de pregătire și perfecționare, la intervale regulate, potrivit standardelor naționale de protecție (art.8 din Legea nr. 182/2002). Mai mult, persoanele care au acces și lucrează cu astfel de informații sunt supuse unei proceduri de autorizare, în baza căreia primesc un certificat de securitate, document care atestă verificarea și acreditarea persoanei de a deține, de a avea acces și de a lucra cu informații clasificate.
Învederează că instanța, prin acordarea unor drepturi care nu sunt prevăzute de lege, și-a depășit limitele puterii judecătorești și ar legifera acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar.
Susține că acordarea drepturilor salariale pentru viitor este nejustificată, având în vedere că se referă la un drept care nu s-a născut încă, astfel încât reclamanta nu justifică un interes actual.
Susține că modul de stabilire prin lege a unor drepturi nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
În acest sens sunt și deciziile nr. 818, 819, 820 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, prin care s-au admis excepțiile de neconstituționalitate și s-a constatat ca " prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Mai mult, prin Decizia nr.1325/4.12.2008, Curtea Constituțională a constatat că înțelesul dispozițiilor OG nr. 137/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și 4 raportat la art.312 din Codul d e Procedură Civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Cu privire la recursul declarat de către Ministerul Justiție se constată următoarele:
Intimata-reclamantă are calitatea de grefier arhivar în cadrul Tribunalului Teleorman.
Reclamanta a sesizat instanta cu pretentiile sale avand ca obiect plata sporului de confidentialitate de 15% incepand cu 07 aprilie 2008 la zi si pentru viitor, calculat la indemnizatia bruta de incadrare, sume ce urmeaza a fi actualizate cu indicele de inflatie, incepand cu data nasterii drepturilor si pana la executarea hotararii judecatoresti, urmand ca paratul sa fie obligat si la efectuarea mentiunilor privind acordarea acestor drepturi in carnetul de munca al reclamantei.
In baza art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
n ședința din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008 a pronunțat decizia nr. 46, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși stabilește:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instantele judecatoresti, data de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008, prin decizia nr. 46/15.12.2008, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Textul dispozitivului utilizează un verb la timpul prezent ("au dreptul"), ce justifica interpretarea ca acest spor se cuvine judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate si la data pronunțării deciziei. Mai mult, din dispozitiv rezulta ca sporul de confidentialitate se cuvine categoriilor respective sub forma unor drepturi echivalente drepturilor salariale, nu sub forma unor despagubiri, astfel incat categoriile profesionale mentionate au dreptul la acest spor si in continuare, proportional cu perioada in care detin functia respectiva in conditiile legislative actuale.
De asemenea, în privința acordării pe viitor a acestui spor, Curtea reamintește recurentului Ministerul Justiției, dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, potrivit cărora sporul este partea variabilă a salariului reprezentând prin urmare un drept salarial care este datorat de angajator cât timp persoana sau, după caz, persoanele își păstrează calitatea de salariați iar împrejurările care au determinat legiferarea sporului de mențin neschimbate.
Acesta este motivul pentru care se impunea acordarea și pentru viitor a sporului de 15% pentru confidențialitate, cât timp reclamanta își păstrează calitatea de personal auxiliar de specialitate.
Procedând în această manieră, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci doar a statuat, aplicând dispozițiile legale care garantează pentru salariați plata salariilor, acest drept și pentru viitor, adică pentru perioada ulterioară judecății în care se mențin raporturile de muncă între reclamantă pe de o parte și angajatori, pe de altă parte.
Ar fi în egală măsură inechitabil și excesiv de împovărător să se pretindă salariatului sau persoanelor plătite din bugetul unor instituții publice să formuleze periodic acțiuni având același obiect, câtă vreme izvorul juridic al situațiilor analizate rămâne același, respectiv raportul juridic între angajator și angajat se menține neschimbat, iar plata salariului reprezintă o certitudine și o obligație legală prioritară în conformitate cu dispozițiile art.154 și art.155 din Legea nr.53/2003.
Cu privire la plata sumelor actualizate cu rata inflației, instanța de recurs reține că, în mod corect au fost obligați pârâții la plata sumelor actualizate cu rata inflației.
Acordarea reactualizării urmărește menținerea valorii economice a sumelor datorate. Salariul reprezintă, dincolo de valoarea nominală a banilor ce îl compun, o valoare economică, reflectând cantitatea de produse și servicii pe care o poate achiziționa salariatul ce are ca unică sursă de venit indemnizația lunară primită din partea angajatorului său. reprezintă o consecință a devalorizării monedei naționale în care sunt plătite salariile. Pentru a păstra valoarea economică a salariului, este necesar ca acesta să reflecte procesul inflaționist prin acoperirea diferențelor de valoare reală a salariului între data plății efective a acestuia și data la care a devenit exigibil. Prin această măsură drepturile salariale nu cresc, chiar dacă aparența nominativă a banilor încasați este mai mare, ei își mențin aceeași valoare economică.
Această soluție de reactualizare se impune și în cazul sumelor datorate cu titlu de sporuri, pentru că acestea alcătuiesc partea variabilă a salariului, reprezentând, prin urmare, drepturi salariale.
Împrejurarea că recurenții-pârâți nu au un capitol distinct al bugetului pentru acoperirea plății acestor sume (reprezentând contravaloarea reactualizării), nu este de natură să nege dreptul reclamantei de a-și primi drepturile salariale neîncasate ca efect al procesului inflaționist. Dacă ar fi plătit la termenele de exigibilitate sumele reprezentând contravaloarea sporului, recurenții-pârâți nu ar fi fost în situația de a suporta reactualizarea, fapt pentru care culpa le revine în exclusivitate.
Cât privește pretinsa lipsă de temei, Curtea subliniază adevărul incontestabil într-un stat de drept potrivit căruia o hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat, este un temei legal suficient și obligatoriu pentru acordarea sumelor datorate, indiferent de elementele capitolelor bugetului.
Potrivit dispozițiilor art.41 din Legea nr.53/2003, aplicabile și în cazul magistraților, angajatorul nu poate modifica cuantumul salariului datorat în lipsa unei prevederi legale contrare.
Neacordarea reactualizării ar echivala cu plata unui drept salarial mai mic decât cel real datorat.
Curtea respinge critica formulată de Ministerul Justiției potrivit căreia, față de dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, sporul de confidențialitate nu se încadrează în retribuția tarifară de încadrare, neexistând temei legal pentru înscrierea sa în cărțile de muncă.
O asemenea interpretare a recurentului ignoră cu desăvârșire realitatea juridică.
Dispozițiile Decretului nr.92/1976 trebuie corelate cu prevederile legale din domeniul dreptului muncii, edictate după anul 1990. Astfel, cel puțin începând cu anul 2003, anul intrării în vigoare a Codului muncii (Legea nr.53/2003), a fost introdusă noțiunea de salariu în conformitate cu dispozițiile art.154 alin.1 din Legea nr.53/2003. Salariul, potrivit dispozițiilor art.155 din Legea nr.53/2003, cuprinde salariul de bază, similar ca noțiune retribuției tarifare de încadrare și sporurile, indemnizațiile precum și alte adaosuri. Prin urmare, sporul, fiind o parte componentă a salariului, alături de salariul de bază, trebuie evidențiat în cărțile de muncă, ce constituie documentele oficiale care reflectă valoarea pecuniară a activității profesionale desfășurate.
De altfel, chiar dispozițiile art.11 din Decretul nr.92/1976 fac referire la obligația angajatorului de a înscrie în carnetul de muncă, alături de alte mențiuni, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Coroborând dispozițiile art.11 din decretul nr.92/1976 cu prevederile art.155 din Legea nr.53/203, rezultă că sporul, reprezentând un drept salarial ce se adaugă la salariul de bază pentru a forma salariul, trebuie înscris în carnetele de muncă.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 din Codul d e Procedură Civilă, va respinge, ca nefundat, recursul declarat de către Ministerul Justiției și Libertăților.
Cu privire la recursul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentat al Statului Român, care vizează calitatea procesuală pasivă se constată următoarele:
Intre reclamanți si Statul Român nu exista nici un fel de raporturi juridice de muncă, in baza cărora acest parat ar putea fi obligat fata de reclamanți si cu atât mai mult, la cererea reclamanților fata de o alta parte din proces.
Curtea reține că trebuie avut in vedere specificul raporturilor juridice de muncă și calitatea părților in aceste raporturi. In acest sens, potrivit art.282 din Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice nu se poate incadra in niciuna din aceste categorii, intre reclamanti si acest parat neexistand raporturi juridice de munca, astfel incat Curtea constata ca nu exista identitate intre acest parat si debitorul obligatiei in raportul juridic dedus judecatii.
Pe cale de consecință, instanța, în temeiul art.312 din Codul d e Procedură Civilă, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și va respinge acțiunea formulată împotriva Statutului Român, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Deși Curtea a reținut că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față, totuși se constată că Statul Român are obligația de a executa hotărârile judecătorești definitive și menținute prin hotărâri irevocabile, respectiv prezenta decizie și sentința recurată, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care cuprinde obligația de a executa cu bună-credință toate îndatoririle stabilite prin hotărâri judecătorești.
Această obligație generală revine tuturor instituțiilor statului, ministerelor, administrației publice centrale și locale, fără a fi necesară o dispoziție legală prin care să le oblige în mod expres sau fără a exista o îndatorire expresă în acest sens, stabilită în temeiul unei hotărâri judecătoresști definitive și irevocabile.
Astfel simplul fapt că pârâții Ministerul Justiție și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman, care reprezintă instituții ale statului, au fost obligate la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu data de 7 aprilie 2008, până la zi și în continuare, este suficient pentru ca Statul Român și toate instituțiile acestuia să fie obligate să aloce fondurile necesare și să își execute obligațiile prevăzute în titlurile judecătorești. În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene în cauza Șandor împotriva României
Astfel, în cauza Matache și alții împotriva României, s-a reținut că obligația de plată a unei sume de bani stabilită printr-o sentință executorie trebuie executată de către stat și de către administrație, care constituie un element al statului de drept. Dacă administrația refuză, omite să execute sau întârzie să o facă, garanțiile de la art. 6 din CEDO, de care a beneficiat justițiabilul în timpul etapei judiciare își pierd orice rațiune de a fi.
De asemenea, în majoritatea cauzelor împotriva României, Curtea Europeană a reținut că neexecutarea unei hotărâri definitive, care se bucură de autoritate de lucru judecat reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1, de natură a atrage răspunderea statului pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil.
În acest sens, în temeiul hotărârilor judecătorești menținute sporul de confidențialitate în cuantum de 15% este datorat și după data de 12 noiembrie 2009, când au intrat în vigoarea dispozițiile art.4 din Anexa 6 din Legea nr.330/2009, deoarece Statul Român avea obligația de a reglementa un spor de 15 % de confidențialitate în favoarea personalului din justiție. Împrejurarea că acest spor a fost reglementat în favoarea magistraților și a personalului auxiliar în mod etapizat nu reprezintă îndeplinirea obligației pozitivă pe care o are Statul Român de a achita sporul de 15%, obținut în baza unei hotărâri judecătorești definitive și executorii. Tocmai această reglementare etapizată reprezintă o recunoaștere expresă din partea autorităților că acest spor este datorat și pentru viitor.
Iar dacă ne raportăm la celelalte dispoziții ale Legii nr.330/2009, respectiv art.3 și art.30 pct.5, care vor intra în vigoarea începând cu data de 1 ianuarie 2010, se constată că intenția legiuitorului a fost de a păstra salariile aflate în plată pentru personalul bugetar, inclusiv pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, respectiv salariile care cuprind atât sporul de 50%, cât și sporul de 15% de confidențialitate.
Reținând ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul formulat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, ca neîntemeiat și va admite recursul declarat de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, modificând în parte, în temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, sentința recurată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.1293 din data de 24.06.2009, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale ȘI Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu, cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert.
Admite recursul declarat de recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1293 din data de 24.06.2009, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale ȘI Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu, cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge acțiunea față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.:
2 ex./15.12. 2009
Jud.fond:
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Petre Magdalena, Farmathy Amelia
