Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6684/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(4138/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.6684/
Ședința publică de la 18.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.456/F/22.04.2008 pronunțate de Tribunalul Ialomița -Secția Civilă în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, intimații-pârâți TRIBUNALUL IALOMIȚA, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și GUVERNUL ROMÂNIEI și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.456F/22.04.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița, ridicată de pârâtul Guvernul României.
A admis excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României și implicit a calității procesuale pasive a acestuia.
A admis cererea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Ialomița, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat în solidar, pârâții la plata către fiecare reclamant, a drepturilor bănești reprezentând creșterile salariale de 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007, față de nivelul din martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007, față de nivelul din septembrie 2007 și ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii lor și până la data plății efective și integrale.
A obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
A obligat pârâtul Tribunalul Ialomița să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Referitor la excepția necompetenței materiale a instanței, aceasta a fost respinsă ca nefondată, instanța reținând că litigiul dedus judecății este un litigiu de muncă și nu unul de contencios administrativ, având în vedere și deciziile nr. 6549 din 05.07.2006 și 2121 din 07.06.2006 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin aceste decizii pronunțate în cauze având obiect similar cu cel dedus judecății, instanța supremă a statuat: cum prin acțiune s-au formulat pretenții salariale, dreptul comun aplicabil raportului juridic dintre părți este dreptul muncii, astfel că rezolvarea conflictului ivit este de competența jurisdicției muncii, respectiv tribunalul.
Reclamanții solicitând prin acțiune drepturi salariale, drepturi conferite de dispozițiile art.169 din Codul muncii, competența materială aparține tribunalului, conform art.2 lit. c) Cod procedură civilă.
Excepția lipsei capacității juridice a Guvernului României și implicit a calității procesuale pasive a acestuia a fost admisă.
În acest sens, s-a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 90/2001 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice, iar pentru realizarea atribuțiilor sale adoptă acte administrative de autoritate pe baza și în vederea executării legii.
Rezultă prin urmare că Guvernul României este organ colegial fără personalitate juridică care poate sta în justiție în calitate de pârât numai în litigiile de contencios administrativ când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiunilor sale, situație în raport de care se constată că această autoritate publică are o capacitate juridică specială de drept public.
Așa fiind, cum obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor pretenții izvorâte din raporturile dreptului muncii, Guvernul României nu are capacitatea juridică civilă și implicit calitate procesuală pasivă și nu poate sta în instanță în calitate de pârât.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că în cursul anului 2007, reclamanții care sunt judecători la Judecătoria Urziceni, nu au beneficiat de creșteri salariale, ci prin Legea nr. 45/2007 le-a fost acordat sporul de vechime, precizându-se în expunerea de motive a acestei legi că acordarea sporului respectiv este determinată în principal de obligarea pârâților prin hotărâri judecătorești la plata acestui spor, ce se acordă tuturor categoriilor profesionale în raport cu care s-a invocat discriminarea, și nu din considerentul privind creșteri salariale.
Din actele normative invocate de reclamanți în motivarea acțiunii lor, și în special nr.OG 10/2007 în raport de care s-a solicitat a fi stabilite despăgubirile, rezultă că funcționarii publici, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și din alte unități din sistemul justiției, personalul contractual din sectorul bugetar, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, personalul didactic din învățământ, cu alte cuvinte aproape toate categoriile de personal din sectorul bugetar, au beneficiat de creșteri salariale în cursul anului 2007, în aceeași manieră legislativă în care au fost acordate creșteri salariale și în cursul anului 2006, prin aplicarea unor procente de creștere a salariului de bază de 2 ori în cursul unui an.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantelor prin neacordarea creșterilor salariale în cursul anului 2007, instanța va avea în vedere considerentele pentru care au fost acordate acestor categorii profesionale creșteri salariale și anume: acoperirea inflației anului 2007 și menținerea nivelului de trai corespunzător statutului acestora în societate, și urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu aceste categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criticile lentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajări; (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunității Europene Legea nr. 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă și existența unei justificări obiective și rezonabile pentru excluderea unora de la acordarea drepturilor.
Astfel, în raport de aceste aspecte, este evident că motivele care au determinat creșterile salariale ale categoriilor socio-profesionale indicate în acțiunea reclamanților, categorii pentru care salarizarea se stabilește tot prin legi speciale, respectiv menținerea nivelului unei retribuții corespunzătoare muncii prestate ca urmare a inflației pe anul 2007 și a nivelului de trai corespunzător statutului acestor categorii în societate în același an, sunt considerente care justifică acordarea acelorași creșteri salariale și magistraților, discriminarea acestora fiind nejustificată în raport de aceste obiective ce au fost considerate temeinice pentru celelalte categorii de salariați bugetari.
Astfel, în cursul anului 2007 s-a acordat sporul de vechime magistraților însă, instanța reține că motivele acordării acestui spor nu sunt cele avute în vedere pentru creșterile salariale acordate celorlalte categorii profesionale în 2007, sporul de vechime fiind acordat întrucât se pronunțaseră hotărâri judecătorești în acest sens tot pe motivul discriminării, iar de acest spor beneficiau toate categoriile de bugetari în raport de care se invocă discriminarea.
Cu privire la faptul că magistraților li se acordaseră creșteri salariale în 2006 și astfel se justifică neacordarea unor creșteri salariale și în 2007, instanța reține că este nefondat și acest motiv de excludere întrucât și alte categorii de salariați bugetari în raport cu care s-a invocat discriminarea prin acțiune au beneficiat ca și magistrații în anul 2006 atât de creșteri ale salariului de bază, cât și de creșteri în cote procentuale
În anul 2006 (ex. personalul contractual din sectorul bugetar prin art. 1 și 2 din OG nr. 3/2006 și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică prin art.2 din nr.OG 3/2006 și Legea nr. 331/15.11.2005) și totuși acestora li s-au acordat creșteri la salariile din anul 2007 (pentru exemplul sat: prin nr.OG 10/2007).
Ca atare instanța a reținut că simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (în speță a judecătorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acesteia din drepturi recunoscute altor persoane aflate în situații similare.
Conform prevederilor nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 alin. 1 nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 3 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practice sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Ori, criteriul după care s-a făcut distincția pentru creșterile salariale în 2007 în sectorul bugetar este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust, fiind absurd și de neconceput a se accepta că inflația și creșterea nivelului prețurilor de consum afectează numai anumite categorii socio-profesionale, iar altele nu.
În raport de toate aceste considerente, instanța a constatat că, în cadrul categoriilor de salariați din sectorul bugetar, magistraților li s-a aplicat un tratament diferit în ceea ce privește creșterile salariale în anul 2007, în mod arbitrar și discriminatoriu, tratament bazat numai pe locul de muncă al acestora, respectiv categoria socio-profesională din care fac parte.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit-o admisibilă, având în vedere dispozițiile art. 1082 cod civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii și reținând că pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Ialomița sunt în culpă pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestei discriminări și implicit acordarea creșterilor salariale și magistraților.
Întemeiată apare și cererea privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă ca urmare a acordării creșterilor salariale reclamanților, având în vedere dispozițiilor art.1 și 3 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976 potrivit cu care înscrierile în carnetul de muncă se fac și cu privire la salariul de încadrare, iar obligația acestor înscrieri revine unității cu care salariatul are raporturi de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat în termen legal pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției și Libertăților critică sentința pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 4, 7 și 9. pr. civ.
În legătură cu motivul întemeiat pe pct. 4 al art. 304. pr. civ. se susține că, atunci când legiuitorul a dorit ca magistrații să beneficieze și de alte drepturi decât cele prevăzute în actele normative de salarizare, a reglementat această situație ca pe una cu caracter excepțional. în acest sens, sunt prevederile art. 32 din nr.OUG27/2006, act normativ în baza căruia sunt salarizați în prezent magistrații.
Prin urmare, instituirea acestor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării salariilor reclamanților pe anul 2007 constituie adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Recurentul a arătat că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de intimații-reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, apreciem că o astfel de cerere nu putea fi soluționată de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești si si-a arogat atribuții de legiferare.
În temeiul art. 304 pct. 9. pr. civ. se arată că soluția primei instanțe este nelegală întrucât instituirea acestor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat si neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare
Articolul 1 din nr.HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției prevede că Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care asigură și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept. Așadar, din enumerarea cuprinsă în articolele următoare din acest act normativ, recurentul solicită instanței să constate că Ministerul Justiției nu deține atribuții în domeniul stabilirii politicii salariate și, cu atât mai puțin, în domeniul corelării creșterilor salariate solicitate de către intimații-reclamanți.
În susținerea excepției, recurentul solicită instanței să aibă în vedere și dispozițiile art. 1 par. III pct. 4 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul a fost instituția abilitată de către Parlament de a emite ordonanțe în domeniul salarizării, inclusiv în domeniul reglementării creșterilor salariate acordate în sectorul bugetar în anul 2007.
În același sens, prin Legea nr. 373/2007, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe în același domeniu în anul 2008.
Prin urmare, Ministerul Justiției nu se află în culpă în ceea ce privește majorările salariate pretinse și acordate intimaților-reclamanți și neavând nicio atribuție în acest sens, nu se poate reține legitimarea procesuala pasivă în această cauză, motiv pentru care recurentul solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
Potrivit art. 1 alin. 3 din nr.OG137/2000 "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, și nu intră în sfera competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Din această ordonanță, rezultă că atribuțiile Consiliului și controlul exercitat de acest organ, precum și cel exercitat de către instanțe, pentru că potrivit legii, cel care se consideră discriminat se poate adresa direct instanței de judecată, nu privesc modul de reglementare cuprins în acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi" - art. 1 alin. (2), "exercitarea drepturilor enunțate" - art. 1 alin. (3), "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art. 2 alin. (1), "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei", etc. In mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi.
Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Desigur că există organe reglementate de Constituție care au competența de a analiza discriminarea instituită prin dispoziții legale (Curtea Constituțională) care s-a pronunțat în multe rânduri în sensul constituționalității sau neconstituționalității unor prevederi legale, raportat la art. 16 din Constituție privind egalitatea în fața legii. Mai mult decât atât, nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că "nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia" (Decizia nr. 171/2006). Cu atât mai puțin, instanțele nu pot avea competența de a recomanda ori impune adoptarea sau modificarea unui act normativ sau a unor dispoziții legale.
Fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, decizia luată de a nu acorda indexări sau majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Câtă vreme magistrații și alte categorii de personal nu se află în situații similare și nici comparabile, atât din punctul de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că și suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
În acest sens, recurentul solicită instanței să constate că "dreptul la indexare" nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României, și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în
domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor, și în mod greșit prima instanță a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salariu, ocrotit prin art. 41 din constituția României și de art. 154 din Codul muncii.
În anul 2006, potrivit art. 38 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, valoarea de referință sectorială s-a majorat cu 4% începând cu data de 1 aprilie 2006 și cu 5% începând cu data de 1 septembrie 2006 față de nivelul din luna august 2006.
Prin Legea nr. 45/2007 de aprobare a nr.OUG 27/2006, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde indexarea pentru anul 2007, și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectoriale care stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenite judecătorilor și procurorilor.
este utilizată, în condițiile creșterii prețurilor și tarifelor și ale existenței inflației, în scopul de a acoperi, de regulă, o parte din rata inflației (65-70%) pe o perioadă determinată. în caz contrar, acoperirea integrală prin indexare ar putea antrena ea însăși efecte inflaționiste. Or, creșterile salariale acordate intimaților-reclamanți în 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare (prin efectul nr.OUG 27/2006), cât și în anul 2007 prin acordarea unor noi drepturi salariale (sporul de vechime, prima de vacanță etc, potrivit Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea nr.OUG 27/2006) depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar. în aceste condiții, nu se mai impun alte creșteri salariale iar decizia legiuitorului nu apare ca neconstituțională.
Recurentul a învederat instanței că susținerile intimaților-reclamanți, reținute și de prima instanță, că ar fi singura categorie exceptată de la indexare, nu sunt reale. Astfel cum am arătat și prin întâmpinarea depusă în fond, există categorii de personal care în cursul anului 2007 au beneficiat de majorări salariale considerabile, având astfel capacitatea de a acoperi nivelul prognozat al creșterii prețurilor de consum în anul 2007, față de 2006, și cărora, în consecință, nu li s-au acordat creșteri sau majorări ale veniturilor. Pe lângă personalul din autoritatea judecătorească se află în aceeași situație și personalul cu statut special din poliție ori a celui din Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Observând procentele în care instanța obligă la indexări, în plus față de faptul că Tribunalul ignoră rolul său de a exercita atribuții specifice doar autorității judecătorești, iar nu pe ale altei puteri constituită în stat, nu rezultă din "motivarea" instanței de fond care sunt considerentele pentru care intimații reclamanți sunt mai îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile nr.OG 10/2007 si nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale. Din acest punct de vedere, recurentul solicită instanței de recurs să constate că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7. proc. civ.
Ministerul Finanțelor Publice critică sentința pentru soluția dată excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Se arată că acesta este ordonator principal de credite pentru instituțiile din subordinea sa, neputând fi obligat la plata pentru salariații altor instituții, întrucât nu sunt îndeplinite prevederile art.60 Cod proc. civ.
Rolul Ministerului Economiei si Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum si a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementata in Legea finanțelor nr. 500/2002.
Pe de alta parte, recurentul a învederat faptul ca Ministerul Public este ordonator principali de credite. Iar Ministerul Economiei si Finanțelor nu poate sa asigure unui alt ordonator principal de credite, care în speța de fata este Ministerul Justiției, fondurile necesare pentru plata drepturilor salariate ale angajaților proprii.
Atribuțiile, in angajarea si salarizarea reclamanților, îi revin Ministerului Justiției, raporturile de munca exista intre reclamanți si instituțiile parate, fără ca Ministerul Economiei si Finanțelor sa fie implicat in vreun fel in acestea.
Între Ministerul Economiei si Finanțelor si reclamanți nu exista nici un raport de munca izvorând din contractul de munca, acesta neputând fi obligat la plata unor eventuale sume ce ar decurge dintr-un asemenea raport care exista intre Ministerul Justiției si reclamanți.
Se critică sentința și pe fondul cauzei, arătându-se că prin acțiunea se tinde la modificarea actelor normative.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este întemeiată și trebuie admisă.
Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plată ale Ministerului Justiției și Libertăților în temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi și o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestuia fără nici o legătură cu competențele Ministerului Finanțelor Publice în materie de buget.
Totodată, prin art. 25 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ordonatorii principali de credite au fost abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuire de sume, pe tot parcursul anului.
Ordonatorii de credite din sistemul de justiție potrivit dispozițiilor invoce mai sus sunt cei care poartă răspunderea privind modul de punere în executare a hotărârilor judecătorești, potrivit destinațiilor aprobate și cu respectarea dispozițiilor Legii nr.500/2002.
Astfel ordonatorii principali de credite au toate posibilitățile legale obțină fondurile necesare punerii în executare a hotărârilor judecător pronunțate în contradictoriu cu aceștia și totodată să asigure ordonatori secundari și terțiari respectiv angajatorilor instituții publice sume necesare.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin. 1 recursul va fi admis, sentința va fi modificată în parte, în sensul ca admiterii excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MEF și, în consecință, respingerii cererea formulată împotriva acestui pârât.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că față de redactarea expresă a textelor OG nr. 6, 8, 10 și 11/2007, acestea se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar (ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, în virtutea căruia Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Se reține totodată și că în această chestiune nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nicio instituție, conform art. 17 din OG nr. 137/2000, care să fi constatat o situație discriminatorie între categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate și alte categorii profesionale și care să poată, eventual, constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
Mai mult, începând cu 23.06.2008 prin intrarea în vigoare a OUG nr. 75/2008, articolul 19 din OG nr. 137/2000 a fost completat cu un nou alineat, (3), în sensul că sesizările având ca obiect măsuri legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetare, nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În același sens, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă că toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
Pentru aceste motive în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. rap. la art. 304 pct. 4, 7 și 9. pr. civ. recursul va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de către recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în S prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I - str. -, nr.14 împotriva sentinței civile nr.456/F/22.04.2008 pronunțate de Tribunalul Ialomița -Secția Civilă în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, cu domiciliul ales la Judecătoria Urziceni,-, jud. I intimații-pârâți TRIBUNALUL IALOMIȚA, cu sediul în S,-, jud. I, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în B,-, sector 5 și GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B,-, sector 1 și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, respinge acțiunea față de acest pârât.
Respinge acțiunea formulată împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Ialomița, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2009.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.LH/th.red.
2ex:17.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana
