Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 670/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 670/R-CM
Ședința publică din 06 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de reclamanții, G, G și, pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.620/CM din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
Cauza a avut termen de judecată la 4 2008 când s-a întocmit încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, când în urma deliberării s-a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Constată că la data de 31.03.2008, reclamanții, G, G, au chemat în judecata pe pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând ca prin acțiunea ce se va pronunța sa fie obligată Curtea de Conturi să le plătească sporul de 50% similar judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți, precum si personalului auxiliar de specialitate, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar, pe perioada 2001 și până la executarea prezentei sentințe, precum și menținerea în continuare a acestuia, să le plătească sporul de 15% pentru confidențialitate, pe ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, precum și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective.
Au mai solicitat reclamanții obligarea aceleiași pârâte la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele lor de muncă, conform celor de mai sus.
În ceea ce privește, reclamanții au solicitat obligarea acestuia la virarea către Curtea de Conturi a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.
În raport de disp. art.274 Cod pr. civilă, au fost cerute și cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
Se arată în motivarea acțiunii, în ce privește primul capăt, că prin decizia nr. 21 din 10.03.2008, pronunțata în dosarul nr.5/2008, a admis recursul în interesul legii, statuându-se că, în aplicarea unitara a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50%, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizația bruta, lunară, respectiv salariul de baza brut lunar și după intrarea in vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Potrivit art.56 din Legea nr.50/1996, judecătorii financiari, procurorii financiari, judecătorii și procurorii financiari inspectori, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar aferent activității jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistrați și personalul auxiliar, așadar și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihica.
Acest spor a fost acordat reclamanților în perioada 1996-1999.
Arată reclamanții că pârâtele au încălcat disp. art. 1 alin 2 lit. e din nr.OG137/2000, art.16 alin.1 din Constituția României, art.23 alin.2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice si art.14 din
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt din acțiune, reclamanții învederează ca potrivit dispozițiilor Legii nr.94/1992 personalul Curții de Conturi a României avea obligația de a păstra caracterul secret al informațiilor cu care venea în contact. Se face trimitere și la o sentința pronunțata de Tribunalul Vâlcea în care magistraților li s-a recunoscut dreptul la sporul de confidențialitate de până la 15%.
Pârâta Curtea de Conturi a României prin întâmpinarea formulată a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect obligarea sa la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihica pentru perioada 2001-2005, precum și a sporului de confidențialitate aferent anilor 2004-2005, în raport de dispozițiile art. 166 alin 1 din Codul muncii și cele ale art.1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în speță, nu a intervenit nicio cauză care să impună aplicarea art.19 alin.1 din același act normativ.
În ceea ce privește fondul cauzei, parata a arătat că reclamanții nu se pot prevala de prevederile art.56 având cuprinsul existent înainte de modificarea sa prin nr.OG83/2000, întrucât, începând cu 1.11.2000, acestea și-au încetat aplicabilitatea în timp.
În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile nr.OG137/2000, reclamanții nefiind discriminați față de magistrați și personalul auxiliar de specialitate din sistemul de justiție.
Petenții nu sunt îndreptățiți să primească nici sporul de confidențialitate de 15%, de vreme ce nu exista nici un text de lege in cuprinsul actelor normative care reglementează salarizarea controlorilor financiari care sa le prevadă acest drept.
Aceeași pârâtă formulează a formulat și o cerere de chemare in garanție a, în raport de atribuțiile acestei instituții potrivit art.1 alin.3, art.25 alin.3 și art.30 alin.2 lit.a din Legea nr.72/1996 privind finanțele publice.
Prin întâmpinarea formulată, ârâtul p. - chemat în garanție a invocat, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, n susținerea căreia s-a arătat că ministrul finanțelor publice este ordonator principal de credite, așa cum este și președintele Curții de Conturi a României, primul neputând fi obligat la plata pentru salariații altor instituții.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu răspunde decât de elaborarea proiectului bugetului de stat.
La termenul de judecată din data de 19.06.2008, Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor, iar in raport de disp. art.137 alin.2 Cod procedură civilă, a unit cu fondul cauzei excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâta Curtea de Conturi prin întâmpinare.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr.620/CM/25.06.2008, a dmis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâta Curtea de Conturi a României să plătească acestora drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 31.03.2005-25.06.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și să efectueze mențiunile corespunzătoare celor dispuse mai sus în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
S-au respins celelalte solicitări ale reclamanților, inclusiv cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe, că în ceea ce privește solicitarea reclamanților, în calitate de controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi A, privind obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică, începând cu anul 2001, că otrivit p. art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Prin Decizia nr.21 din data de 10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a stabilit că, în aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50%, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută, lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Această decizie nu face referire în dispozitivul ei și la categoria reclamanților, respectiv controlori financiari din cadrul Curții de Conturi a României, de vreme ce reclamanții exercită alte funcții decât cele expres nominalizate.
De altfel, examinând atât recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al României, cât și decizia menționata în întregul ei, se observa ca întreaga motivare a se axează pe un singur punct și anume activitatea din cadrul sistemului de justiție, pe cele doua laturi mari ale sale procesul penal și procesul civil.
Tribunalul a apreciat astfel, ca neîntemeiată cererea reclamanților in ceea ce privește plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica, iar din acest punct de vedere nu s-a mai analizat excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de parata Curtea de Conturi a României.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt din acțiune, instanța l-a apreciat ca întemeiat reținând că potrivit Directivei nr.2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii si constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Reclamanții sunt controlori financiari in cadrul Camerei de Conturi A, aparținând de Curtea de Conturi a României, ce face, la rândul ei, parte din sistemul unităților bugetare.
Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate, statuată inițial prin disp. art.4 alin.3 din Legea nr.94/1992 și reluata ulterior prin dispozițiile actelor normative actuale, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor lor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), fiind depuse la dosar autorizații de acces la informațiile clasificate, prin care se autorizează accesul la informații clasificate secret de stat, nivelul "strict secret".
situației reclamanților, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut si dreptul salarial.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr.57/2000, art.30 alin.3 din G nr.137/2000, art.3 din G nr.38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2001,art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca si creditori ai dreptului la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de munca guvernat de Codul muncii, toate prestează o munca și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Intr-adevăr, conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativa ca în dreptul comun al muncii). Insă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unității bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale si specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul si același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
S-a concluzionat astfel că, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică ce fundamentează si generează acest spor salarial și pentru restul personalului din unitățile bugetare.
Sporul în cauză nu poate fi acordat și pentru viitor, pentru că, de principiu, nu se poate prezumă culpa în exercitarea obligațiilor contractuale s-a apreciat că față de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii, debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată.
În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
S-a reținut, de asemenea că, potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel potrivit practicii judiciare constatare în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Potrivit art.40 alin.2 Codul muncii, a fost obligată pârâta Curtea de Conturi a Romaniei să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Legat de cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor a fost apreciată ca întemeiată, reținându-se că potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice. Ministerul Economiei si Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal atât reclamanții, cât și pârâta Curtea de Conturi a României și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Se arată în recursul declarat de reclamanți să sentința instanței de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
La pronunțarea acestei sentințe nu s-a avut în vedere că potrivit art.16 alin.1 din Constituția României cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și discriminări, iar art.5 din Codul muncii instituie principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
De asemenea, la 10 martie 2008, - Secțiile unite, prin decizia nr.XXI a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară.
Nu s-a avut în vedere de instanța de fond, pe de altă parte, că potrivit art.56 din Legea nr.50/1996 și controlorii financiari beneficiază de sporul de stabilitate în raport cu vechimea efectivă în funcție, precum și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Ca urmare, prin neacordarea acestui spor reclamanții sunt discriminați față de celelalte categorii de personal din cadrul magistraților și personalului auxiliar de specialitate, cărora li s-a acordat aceste sporuri.
Față de motivul arătat se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul și admiterii a capătului de cerere privind obligarea pârâtului de a acorda reclamanților sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României se critică soluția instanței de fond ca nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin pronunțarea acestei sentințe, Tribunalul Argeș nu a respectat cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile sale definitive și obligatorii și nu a avut în vedere că sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale sunt drepturi suplimentare, astfel încât instituirea și diminuarea acestora țin de competența exclusivă a legiuitorului.
În lipsa unei dispoziții legale care să prevadă dreptul salariaților la sporul de confidențialitate ținând seama și de prevederile art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002, conform cărora nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele autorităților și instituțiilor publice dacă nu este bază legală pentru respectiva cheltuială, în mod greșit instanța a obligat pârâta la plata acestui spor.
Tratamentul diferențiat impus de discriminare trebuie să urmărească restrângerea ori înlăturarea recunoașterii unui drept recunoscut de lege, deci numai în situația în care ar exista o discriminare între controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi a României.
Pe de altă parte, prin decizia nr.818-821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 ca neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege.
Față de cele arătate, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii și capătului de cerere referitor la acordarea sporului de confidențialitate de 15% către reclamanți.
În recursul declarat de pârâtul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond ca nelegală față de motivul de casare prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât în mod greșit instanța nu a reținut lipsa calității sale procesuale pasive în cauză.
Acest minister nu are lipsă calitate procesuală pasivă, întrucât calitatea cerută pentru a exercita o acțiune în justiție trebuie să corespundă cu aceea de titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății și pe de altă parte între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.
Reclamanții din prezenta cauză sunt angajații Camerei de Conturi A, raportul de serviciu fiind între reclamanți și această instituție de la care pot solicita îndeplinirea obligațiilor și nu între reclamanți și chematul în garanție.
Întrucât față de pârâtul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor nu există un raport de drept material care să poată fi valorificat prin prezenta acțiune în justiție, instanța trebuia să admită excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Recursul declarat de reclamanți urmează a fi admis.
Astfel, prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar pe perioada 2001 până în prezent și în continuare, precum și a sporului de 15% pentru confidențialitate pe ultimii 3 ani.
Instanța de fond a respins capătul de cerere privind plata sporului de 50%, reținând că prin Decizia nr.XXI din 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut că în aplicarea unitară a disp.art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la acest spor de 50% și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001, însă această decizia nu face referire în dispozitivul ei și la categoria reclamanților, respectiv controlori financiari din cadrul Curții de Conturi a României, devreme ce aceștia exercită alte funcții decât cele expres nominalizate.
Instanța constată însă că potrivit art.52 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, judecătorii financiari, procurorii financiari, judecătorii și procurorii financiari inspectori, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar aferent activității jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistrați și personalul auxiliar.
Potrivit art.47 din aceeași lege, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiau de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Ulterior, prin art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, art.47 a fost abrogat expres.
Prin Legea nr.104/1999 privind abrogarea nr.OG9/1997 și a nr.OG56/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a prevăzut că art.52 din Legea nr.50/1996 are următorul cuprins: "judecătorii financiari, procurorii financiari, judecătorii financiari-inspectori, procurorii financiari-inspectori, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar aferent activității jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistrații și personalul auxiliar de specialitate.
Controlorii financiari beneficiază de sporul de stabilitate în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar -, precum și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică".
Ulterior, salarizarea controlorilor financiari a fost reglementată prin nr.OUG160/13 octombrie 2000 care la art.1 a stabilit că toți controlorii financiari se remunerează cu indemnizația lunară care potrivit art.3 din ordonanță este unica forma de remunerare lunară a activității, corespunzătoare funcției de controlor financiar.
În art.6 alin.1 din ordonanță s-a prevăzut că "pe data aplicării prezentei ordonanțe de urgență, prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații, stimulente prevăzute de Legea nr.50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi".
Rezultă astfel că prin nr.OUG160/2000 nu a fost abrogată Legea nr.104/1999 prin care controlorii financiari beneficiază de sporul de stabilitate și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, situație în care în mod nelegal pârâta nu a plătit reclamanților aceste sporuri.
Referitor la perioada pentru care trebuiau acordate se constată că față de data pronunțării acțiunii (31 martie 2008) acțiunea reclamanților urmează a fi admisă pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 31 martie 2005, avându-se în vedere prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, perioada anterioară fiind prescrisă.
Față de cele arătate, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, recursul reclamanților urmează a fi admis prin obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata către reclamanți și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 31 martie 2005-până la zi.
Având în vedere prevederile art.1082 din Codul civil și art.164 alin.1 din Codul muncii pârâta urmează a fi obligată la plata acestor sporuri actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și pentru viitor, fiind de notorietate că sumele de bani datorate se devalorizează continuu.
Și recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice este întemeiat întrucât această instituție nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită să fie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății datorate cu acest titlu de către instituția la care sunt angajați reclamanții. Aceasta, întrucât, potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțelor publice, HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea și Agenției Naționale de Administrare Fiscală și HG nr.386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acest minister are atribuții în ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu alocarea sumelor respective, anterior adoptării Legii bugetului de stat.
Pe de altă parte, acesta nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, aceste sume fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu Legea bugetului de stat.
Împrejurarea că ordonatorul principal de credite, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, neacordându-le sporul solicitat, nu poate conduce la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorul principal de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
În această situație va admite și recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, modificându-se sentința civilă atacată în sensul respingerii acțiunii față de acesta.
Recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României este nefondat.
Așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanții sunt controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi A, aparținând de Curtea de Conturi a României care face parte la rândul ei din sistemul unităților bugetare.
Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate, statuată inițial prin dispozițiile art.4 alin.3 din Legea nr.94/1992 și reluat ulterior prin dispozițiile actelor normative actuale, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor lor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu).
În acest sens, la filele 66 - 85 de la dosar sunt depuse autorizații de acces la informațiile clasificate, prin care se autorizează accesul la informații clasificate secret de stat, nivelul "strict secret"
situației reclamanților, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut si dreptul salarial.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din G nr.137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2001, art.20 alm.3 din Legea nr. 656/2002, art.15 din G nt.64/2006, art.13 din G nr.10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța reține că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresa a obligației sinalagmatice si a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art.155 din Codul muncii ) e îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâtei de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică. Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plata (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii, obligația de plată fiind implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial. În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art.16 alin.1 si art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridica si legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unității bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale si specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul executării în mod egal si nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate, rezulta că reclamanții nu pot fi tratați diferit, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul si același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Față de cele arătate în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamanților obligând pe pârâta Curtea de Conturi a României să plătească acestora sporul de confidențialitate pentru perioada 31 martie 2005-25 iunie 2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Recursul declarat de aceasta împotriva sentinței de mai sus este astfel nefondat și urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarat de reclamanții, G, G și și de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.620/CM din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamanților sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu 31.03.2005 la zi și pentru viitor, actualizat la data plății efective.
Respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține în rest sentința.
Respinge recursul declarat de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6.11.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./7.11.2008
GM/4 ex.
Jud.fond:
Gh.
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
