Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6736/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- - art.161 alin.1 CCM -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6736
Ședința publică din data de 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - administrator judiciar, împotriva sentinței civile nr.6868/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant I.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, consilier juridic, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Neamifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.6868/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata SC. SA (fosta B).
A fost obligată intimata la plata către petent a la plata către petent a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea a 4 salarii medii nete pe unitate cuvenite si neacordate la data desfacerii contractului individual de munca, reactualizate la data platii.
A fost obligată intimata la plata a 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Petentul a fost salariatul salariatul societatii intimate pana la data de 11.11.2006.
Potrivit art.161 alin.1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004:, prevede ca,La pensionare-indiferent de cauza pensionarii-salariatul este premiat pentru intreaga activitate cu o suma reprezentand doua salarii avute, la data pensionarii,
(2)Daca salariatul are peste 15 ani vechime in petrol, suma acordata va fi de de patru salarii avute la data pensionarii,
Pentru anii 2005, 2006 si 2007 textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Conform art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996,contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă."
Art.31 din Legea nr.130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractelor colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art.31 din Legea nr.130/1996 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
In același sens și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
Se va reține astfel că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1996 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Cât privește negocierile prevăzute de art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă, se va reține că angajatorul nu a probat lipsa sau existența acestora, deși sarcina probei îi revenea potrivit art.287 din Codul Muncii.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste drepturi salariale cu ocazia pensionarii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta precizând că instanța în mod greșit a admis cererea de chemare în judecată, acordând reclamantului de două ori indemnizația de concediere.
Astfel, potrivit art.50 al.1 din CCM, la concedierile individuale care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește o indemnizație minimă de concediere și toți salariații care au încetat raporturile de muncă au primit aceste indemnizații prin încheierea acordurilor sociale.
Instanța a ignorat convenția părților exprimată în mod clar și fără a lăsa loc de interpretări din care rezulta că salariații care sunt concediați din motive ce nu țin de persoana lor, primesc o singură indemnizație,cea de concediere.
Prin acordurile sociale încheiate la 07.12.2005,03.01.2006 și 29.01.2007s-a stabilit cuantumul acestei indemnizații.
Curtea constată a fi fondat recursul declarat de pârâtă având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoz. art. 161 din CCM invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată rezultă, într-adevăr că la pensionare, indiferent de cauza pensionării salariatul este premiat pentru întreaga activitate cu o sumă, reprezentând 2 salarii avute la data pensionării, iar dacă are o vechime mai mare de 15 ani, suma acordată va fi de 4 salarii.
Aceste dispoziții, deși erau în vigoare la data când a încetat al acestuia, nu îi sunt aplicabile, întrucât din interpretarea textului rezultă că pentru a beneficia de aceste drepturi bănești,titularul la data pensionării trebuie să aibă calitatea de salariat al unității, iar contractul său individual de muncă să înceteze prin pensionare conform dispoz. art.56 lit.d din Codul Muncii.
De aceste dispoziții nu pot beneficia persoanele concediate pentru motive care nu țin de persoana lor, în temeiul dispoz. art.65 din, categorie din care face parte și reclamantul.
Având în vedere că cererea de pensionare a fost formulată la data de 29.04.2008, iar decizia de pensionare a reclamantului a fost emisă la data de 09.05.2008, este evident că la data pensionării el nu mai avea calitatea de salariat al recurentei, calitate care a încetat la data de 10.04.2008.
Ca urmare, acesta nu poate beneficia de drepturile bănești prev. expres de art.161 din CCM.
considerentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art.312 C:pr.civilă va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA - administrator judiciar, împotriva sentinței civile nr.6868/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant I.
Modifică sentința.
Respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.P /
Tehn. red. / 2 ex /10.12.2009
/ E și R
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Mariana Pascu, Ligia Epure