Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6776/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4076/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6776
Ședința publică de la 23 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR - A
GREFIER
Pe rol se află judecarea cauzei recursului formulat de recurenta pârâtă Membru Grup împotriva sentinței civile nr.528 din data de 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta pârâtă Membru Grup prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.-/20.11.2009, lipsind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea pune în discuție excepția tardivității declarării recursului, excepție invocată de intimata reclamantă prin întâmpinare.
Recurenta Membru Grup, prin avocat, solicită respingerea excepției tardivității declarării recursului, motivat de faptul că a fost declarat în termenul legal.
Curtea, deliberând, respinge ca neîntemeiată excepția tardivității declarării recursului, având în vedere că hotărârea primei instanțe a fost comunicată recurentei la data de 04.07.2009, iar recursul a fost declarat în data de 12.07.2009, în interiorul termenului legal de recurs.
Curtea acordă cuvântul în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.(2) ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.(4) și (5), art.73 alin.(3) lit."p" și art.79 alin.(1) din Constituția României, excepție ridicată de recurenta pârâtă.
Recurenta pârâtă Membru Grup, prin avocat, susține admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.(2) ultima liniuță din Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.(4) și (5), art.73 alin.(3) lit."p" și art.79 alin.(1) din Constituția României, revizuită, solicitând suspendare cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată.
Curtea, deliberând, în baza art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul Muncii, raportat la art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României, recurenta având drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare.
Recurenta pârâtă - SA, prin avocat, arată că nu declară recurs împotriva respingerii excepției, solicitând soluționarea recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman în soluționarea cauzei pe fond, cât și în susținerea recursului.
Recurenta - SA, prin avocat, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman în soluționarea fondului cauzei. În ceea ce privește cererea de recurs, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, schimbarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.11.2007 sub nr- pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta - SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.863,52 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite cu titlu de suplimentări salariale de Paște și C pe anii 2004-2007 și neachitate, precum și suma de 533,52 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor sus menționate.
Prin sentința civilă nr. 528/LM/11.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, în rejudecarea cauzei, Tribunalul Teleormana admis acțiunea formulată de reclamanta, a obligat pârâtă - SA să plătească reclamantei suma de 3157 lei, reprezentând prime de Paște pentru anii 2005-2007, precum și suma de 2886 lei reprezentând prime de C pe anii 2004-2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație pe perioada 2004-2007.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că între părți nu au existat divergențe cu privire la cuantumul drepturilor salariale cuvenite reclamantei, ci cu privire la faptul dacă acestea au fost sau nu incluse în salariul de bază mediu pe societate și, prin urmare, acordate pe perioada 2004-2007.
Potrivit art. 168 al. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "Cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii complete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor". La alin.2 s-a menționat că "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin.1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2 în sensul consemnării că "În anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat." Același text se regăsește în ultima formă menționată în contractul colectiv de muncă pe anul 2006. În fine, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Prin adresa comisiei paritare din 18.06.2007 se arată că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin.1 și 2, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". În fine, prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute de art. 168 din contractul colectiv de muncă al SA datată 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale se dă o interpretare textului în discuție "potrivit voinței părților la semnarea contractului".
Conform art. 1 alin.1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariații, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. Art. 31 din Legea 130/1999 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin.4 Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
tribunalul că normele enunțate subscriu contractele colective de muncă (în egală măsură și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului - ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale. Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări. Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
În același sens, și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin.2 a prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pentru 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1. Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii 2005 și 2006, o interpretare contrară fiind făcută abia în anul 2007.
De altfel, salariul de bază mediu pe SA la care se referă art. 168 alin. 1 din contract nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2006.
Astfel, reține tribunalul că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul, cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă), nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Cu privire la cuantumul drepturilor reprezentând suplimentări salariale potrivit art. 168 din contractul colectiv de muncă acestea se raportează la salariul de bază mediu SA și nu la salariul brut pe unitate ce a fost avut în vedere de reclamantă la sumelor solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 15.06.2009 pârâta - SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 18.06.2009 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.3041din Codul d e procedură civilă, recurenta a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin cererea de recurs s-a făcut o prezentare a situației de fapt și a litigiului dedus judecății, recurenta arătând că drepturile salariale suplimentare de C și Paște prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate au fost acordate tuturor salariaților - SA începând cu anul 2003, fiind incluse în salariul de bază. În acest sens sunt atât clauzele contractului colectiv de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, cât și interpretarea dată de comisia paritară prin decizia nr.3793/18.06.2007, norme opozabile tuturor salariaților.
Criticile formulate împotriva hotărârii recurate vizează, în esență, greșita respingere a excepției de prematuritate, greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și greșita soluționare a fondului cauzei pe motiv că pârâta nu ar fi făcut dovada că sumele pretinse au fost incluse în salariile angajaților.
A arătat astfel recurenta-pârâtă că promovarea prezentei acțiuni este prematură deoarece dreptul de a formula cererea de față nu se poate considera născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit. În acest sens, sunt dispozițiile art.168 alin.1 teza finală din contractul colectiv de muncă nemodificat pe perioada 2003-2007.
S-a mai arătat că dreptul la acțiune era prescris în momentul promovării acțiunii deoarece sumele în discuție nu au natură salarială, ci sunt exclusiv drepturi acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă în scopul de a le oferi protecție socială motiv pentru care, în speță, își au incidența dispozițiile art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, s-a mai arătat că sumele solicitate prin acțiune au fost incluse în salariul lunar acordat deoarece începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază, iar ulterior, măsura includerii a fost menținută printr-o reglementare corespunzătoare. În plus, recurenta a mai susținut că modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului brut la nivel de societate.
În fine, s-a mai arătat și faptul că instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea lor către salariați.
La data de 02.09.2009, intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Deși recurenta-pârâtă indică formal temeiul de drept al recursului ca fiind dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că se critică în principal modul de interpretare și aplicare a actelor juridice deduse judecății și aplicabile pretenției formulate de intimata reclamantă. În egală măsură, actele juridice invocate de părți fiind contracte colective de muncă care au natură juridică de contracte regulamentare, creatoare de norme de drept, se invocă greșita interpretare și aplicare a normelor de drept ce reglementează dreptul salarial suplimentar la primă cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Așa fiind, recursul va fi examinat prin raportare la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește critica recurentei pârâte asupra modului de soluționare de către tribunal a unor excepții, Curtea constată că au fost invocate în fața primei instanțe prin întâmpinare excepția de prematuritate și excepția prescripției dreptului material la acțiune al salariaților. Excepțiile nu au fost însă soluționate de tribunal, în primul ciclu procesual, motiv pentru care vor fi analizate în instanța de recurs ca motive de recurs de ordine publică.
Astfel, susținerile - SA referitoare la prematuritatea acțiunii vor fi înlăturate de C deoarece din dispozițiile art.168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007 rezultă că dreptul salariatului de a beneficia de venituri suplimentare este prevăzut sub condiția suspensivă a evenimentelor de Paște și C, acest drept născându-se la data împlinirii condiției suspensive.
Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, dacă dreptul pretins este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data împlinirii condiției sau expirării termenului. Cum condiția suspensivă a sărbătorilor religioase de Paște și C în anii 2004-2007 s-a împlinit, dreptul la acțiune este astfel actual, născut și personal, intimata reclamantă având un interes material ce a condus la formularea unei cereri pentru valorificarea acestui drept.
Curtea reține și faptul că aspectele față de care recurenta invocă prematuritatea cererii de chemare în judecată vizează negocierile ce ar fi trebuit purtate între patronat și salariați cu cel puțin 15 zile calendaristice anterior evenimentelor de Paște și însă pe care semnatarii contractului colectiv de muncă le-au impus anterior acordării fiecărui salariat a suplimentărilor de Paște și C nu afectează în nici un fel dreptul salariatului de a beneficia de această suplimentare a drepturilor salariale, ci doar condițiile concrete în care se acordau sumele respective la nivelul unității. Așadar, obiectul negocierii nu era însuși dreptul la suplimentarea drepturilor salariale, ci nivelul sumei, beneficiarii suplimentărilor între salariații, etc. Urmează așadar a se înlătura aceste susțineri asupra prematurității acțiunii, neplata unui drept salarial la împlinirea condiției suspensive prevăzute în contractul colectiv de muncă dând dreptul beneficiarului de a se adresa instanței de judecată cu o cerere.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, Curtea apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale așa cum se menționează în contractul colectiv de muncă indiferent că acestea sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii speciale.
Potrivit art.283 lit. c Codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".
Va fi înlăturată susținerea recurentei privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 283 lit. e Codul muncii deoarece aceste norme sunt aplicabile unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării contractului colectiv de muncă, iar nu a unor drepturi bănești recunoscute salariatului prin negocierile dintre partenerii sociali, situație ce se încadrează în dispozițiile lit. c din același text.
Criticile recurentei pârâte cu privire la modul de soluționare a fondului cauzei sunt găsite nefondate de
Pornind de la situația de fapt potrivit căreia intimata-reclamantă este salariata societății recurente, pe post de asistentă medicală la Spitalul din V, începând cu anul 2002, problema dedusă judecății este aceea a existenței sau inexistenței dreptului salariatului la plata unor drepturi salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și C între anii 2004 - 2007.
Asupra dreptului dedus judecății, părțile litigante au avut poziții divergente. Astfel, reclamanta a susținut că suplimentările salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și C nu au fost plătite de angajator, fiindu-i datorate distinct de salariul de bază în fiecare an, prin aplicarea art.168 alin.1 din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității, pentru anii 2004 - 2007, în timp ce angajatorul - SA s-a apărat, susținând că a achitat tuturor salariaților aceste suplimentări, însă nu în lunile în care s-au sărbătorit Paștele și Cul, ci fracționat în fiecare lună, suplimentările fiind incluse în salariul de bază al tuturor angajaților în anul 2003.
Tribunalul a considerat că includerea primelor în salariul de bază este o operațiune valabilă numai pentru anul 2003, pentru că altfel nu se justifică menținerea în contractele colective de muncă la nivelul unității pentru anii următori a unei clauze referitoare la dreptul salariaților la suplimentările pentru cele două sărbători religioase. Prin urmare, angajatorul a fost condamnat la plata sumelor de bani datorate fostului său salariat.
Curtea consideră că soluția pronunțată de Tribunal este corectă.
Deși recurenta-pârâtă invocă o operațiune de includere în salariul de bază a unor drepturi salariale suplimentare acordate salariaților cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, operațiune care ar fi avut loc la nivelul anului 2003, nu a înțeles să dovedească acest aspect. Această dovadă ar fi fost relevantă pentru aprecierea temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor reclamantei, chiar în condițiile în care clauzele din contractele colective de muncă la nivelul unității pentru anul 2004 și următorii permit interpretarea contrară. În condițiile în care în aceste contracte începând cu anul 2003 se prevede dreptul distinct la prime, în condițiile în care se folosesc expresii de genulau fostincluse și, respectiv,vor fi incluseîn salariul de bază, fără a exista o prevedere clară în sensul neacordării lor după data operațiunii de includere în salariul de bază, salariații au dreptul la aceste sume de bani.
Cu toate acestea, dacă angajatorul probează că sumele în discuție au fost plătite, însă într-o altă modalitate decât cea arătată în contract, salariatul nu poate invoca beneficiul contractului pentru că s-ar ajunge la o dublă executare din partea angajatorului. - SA nu a dovedit însă operațiunea afirmată că a avut loc în anul 2003.
Este adevărat că în carnetul de muncă al intimatei-reclamante la poziția 2 se menționează "reașezare salariu", începând cu 01.02.2003, în baza deciziei nr.28/02.04.2003 emisă de Spitalul Aceasta nu poate fi considerată ca fiind operațiunea la care face referire societatea pârâtă, pentru că nu s-a dovedit cu înscrisuri financiar-contabile că este vorba despre includerea celor două prime în salariul de bază aferent anului 2003, în modalitatea afirmată de angajator, adică adiționarea cuantumului celor două prime (două salarii de bază medii la nivelul unității pentru anul 2003), la salariul de bază mediu pe unitate și apoi împărțirea la cele 12 luni.
Expertiza contabilă a fost dispusă de tribunalul, conform deciziei de casare, însă nu a fost efectuată în cauză deoarece societatea pârâtă nu a plătit onorariul de expert.
În atare situație, trebuie procedat la o interpretare literală a dispozițiilor art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate valabile în perioada 2004-2007, interpretare care nu autorizează concluzia că în toată această perioadă suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, dispoziția referindu-se exclusiv la anul 2003. Prin urmare, dispozițiile exprese ale textului art. 168 din contractele colective de muncă pentru anii 2004-2007 constituie izvor al obligației angajatorului pentru plata suplimentărilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și
În fine, ât privește valoarea juridică acordată de recurenta pârâtă hotărârilor comisiei paritare prin care s-a convenit asupra voinței comune a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, în sensul că voința partenerilor sociali a fost de a include suplimentările salariale în salariile de bază ale fiecărui angajat SA începând cu anul 2003, corect s-a considerat că această interpretare nu este obligatorie pentru părți și implicit pentru instanțe.
Este adevărat că tocmai în scopul clarificării clauzei confuze a fost convocată comisia paritară, în calitate de organism prevăzut de însuși contractul colectiv de muncă pentru medierea conflictelor de acest tip, compusă din reprezentanții patronatului și membrii sindicatului reprezentativ al reclamantei, dar interpretarea dată de comisia paritară s-a realizat abia la data de 18.06.2007, așa cum reiese din decizia nr. 3793/18.06.2007 și decizia nr.5140/31.08.2007. Astfel, interpretarea clauzei este peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și chiar cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1999 și nu poate produce efecte.
Urmează așadar a se constata legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă Membru Grup împotriva sentinței civile nr.528 din data de 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./ tehn.
2 ex./08.12.2009
Tribunalul Teleorman
Judecători,
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Adela Cosmina Bodea
