Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6779/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3247/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6779/
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR - - A
GREFIER -
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurent împotriva sentinței civile nr.157 din 19.02.2009, pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială nr.48/2009, aflată la fila 13 dosar, lipsind intimata
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, întrucât în contradicție cu probele administrate în cauză (declarațiile martorilor, interogatoriu și expertiza contabilă), instanța de fond a reținut că numai pentru perioada iulie-decembrie 2003, recurentul ar fi lucrat ore suplimentare, respingând cererea în ceea ce privește plata sporurilor legale pentru orele lucrate sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale, precum și plata sporurilor legale pentru orele lucrate pe timp de noapte. De asemenea, în mod nelegal instanța de fond a obligat recurentul la plata sumei de 650 lei reprezentând diferență onorariu expertiză neachitată, sumă ce nu a fost cuprinsă în cuantumul cheltuielilor de judecată. Depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces, solicitând obligarea intimatei, la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.157/19.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile salariale aferente perioadei ianuarie-iunie 2003, invocată de pârâta SC SRL Oltenița.
A admis în parte acțiunea astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SRL Oltenița.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.866,27 lei, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei iulie - decembrie 2003, sumă ce cuprinde și actualizarea cu indicele de inflație.
A omologat raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză numai în ceea ce privește perioada iulie - decembrie 2003.
A obligat reclamantul la plata către expertul contabil a sumei de 650 lei, reprezentând diferență onorariu neachitat; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.980 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert în sumă de 1660 lei și cheltuieli de transport în sumă de 320 lei.
În considerente a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei în funcția de barman la restaurantul "" din Municipiul Oltenița, unde a lucrat împreună cu martorul, în ture.
Din depoziția martorului rezultă că programul de lucru, când lucrau în trei schimburi și-l fixau ei (barmanii), fără să le fie impus de către patron și tot ei au convenit să lucreze non stop 24 ore din 24 în perioada 2003-2004, motivat de faptul că salariul era mic, iar aceștia erau interesați să atragă clienții de la care primeau diferite sume de bani drept atenție, rotunjindu-și astfel veniturile pentru a putea întreține familia.
Totodată, mai rezultă din aceeași depoziție că predarea ture, precum și curățenia în unitate se făcea în timpul programului, iar în perioada 2004 - martie 2006, schimbarea turei se făcea la un interval de 3-4 zile după cum conveneau ei. Tot în această perioadă (2004-2006) când au lucrat în două schimburi, programul și-l făceau cei doi (reclamant și martor), astfel că atunci când nu aveau clienți în unitate, plecau acasă și se întorceau a doua zi, ambii lucrând, în toată această perioadă, în același loc, fără însă să le fi fost schimbat locul respectiv, așa cum s-a menționat în carnetul de muncă.
Din depoziția martorului rezultă că programul de lucru era stabilit de cei doi barmani și, aceștia lucrând la început în trei schimburi, apoi, în perioada 2004 - 2006 în două schimburi, că atunci când lucra în trei schimburi, programul era non stop, iar când lucrau în două schimburi, acesta era între orele 8-23 zilnic.
Concluziile raportului de expertiză contabilă și suplimentul la acesta, efectuate în cauză, sunt în sensul că sumele cuvenite reclamantului în perioada iulie 2003 - februarie 2006 ar fi după cum urmează:
- anul 2003 iulie-decembrie - 3866,27 lei
- ianuarie-decembrie - 2026,33 lei;
- anul 2006 ianuarie-februarie - 290,56 lei.
Din cele două depoziții testimoniale se reține în mod indubitabil faptul că reclamantul împreună cu martorul, colegul său de serviciu, și-au stabilit împreună programul de lucru, acesta nefiind impus de pârâtă prin patronul său.
Mai mult, răspunsurile la interogatoriu propus de reclamantul a fi luat pârâtei, pentru întrebările referitoare la programul de lucru a fost unul invariabil în sensul că acesta era la alegerea barmanilor și că nimeni nu le-a impus un program anume.
Totodată, din răspunsurile la interogatoriu, s-a mai reținut că schimbarea de tură, curățenia în unitate și inventarierea se efectuau în timpul programului de lucru.
Pârâta se apără în sensul că pentru munca suplimentară prestată, față de programul de lucru normal de opt ore, reclamantul, a primit, în toată această perioada ore libere plătite, iar timp de șapte ani cât a lucrat în cadrul acesteia, cel în cauză nu a avut nicio obiecție cu privire la programul de lucru sau salariul primit.
În speță, s-a constatat că pârâta este de bună credință atâta timp cât recunoaște o parte din pretențiile reclamantului precum și cele învederate prin interogatoriu de reclamant (tot în parte).
Susținerile reclamantului potrivit cărora schimbarea turei, curățenia în unitate și inventarierea se efectuau în afara orelor de program nu pot fi primite atât timp cât din probele administrate în cauză (cea cu înscrisuri și cea testimonială) nu a rezultat o asemenea stare de fapt.
Din coroborarea probelor administrate în cauză se reține că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte, respectiv doar pentru perioada iulie - decembrie 2003 când în cadrul pârâtei și-a desfășurat activitatea reclamantul pe trei schimburi și programul era non stop, adică 24 ore din 24 ore.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile salariale aferente perioadei ianuarie - iunie 2003 invocată de pârâta SC SRL Oltenița.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că nelegal, netemeinic, în contradicție flagrantă cu probele administrate în cauză, instanța a reținut că numai în perioada iulie - decembrie 2003 ar fi lucrat ore suplimentare față de norma de muncă lunară.
Însăși pârâta LOc omunică instanței că la unitatea în care recurentul a funcționat ca barman a existat program de funcționare cu publicul de 12 ore zilnic între orele 11,00 - 23,00, program asigurat de doi salariați care lucrau o zi da și una nu.
Cu declarațiile martorilor audiați în cauză a făcut dovada că și în perioada ianuarie 2004 - februarie 2006 în zilele în care recurentul a fost de serviciu, în afara programului stabilit de pârâtă, a lucrat în plus cel puțin o oră, în care a efectuat curățenia în local (debarasare, măturat, spălat pardoseli, spălat mese, spălat pahare și halbe, aprovizionarea barului de la magazia de mână) și respectiv o dată la două zile, în afara orelor de program, s- prezentat la unitate și a predat gestiunea colegului de serviciu (martorul ).
Acesta, într-adevăr, era în timpul zilei sale de muncă, dar în afara programului de funcționare cu publicul stabilit de unitate, de notorietate fiind că predarea gestiunii nu se poate face concomitent cu servirea clienților din unitate.
De notorietate este și faptul că nici efectuarea curățeniei nu se putea face în timpul programului de funcționare cu publicul, martorul arătând în mod expres că programul de curățenie se făcea zilnic în afara programului cu publicul (înainte de deschiderea unității).
Ambii martori audiați în cauză au arătat că deși trebuia să se lucreze în schimburi de o zi în serviciu și a doua zi liber, cei doi angajați au stabilit de comun acord programul de lucru de două zile consecutiv serviciu și două zile consecutiv libere, sau uneori chiar trei zile consecutiv serviciu și trei zile consecutiv libere fiecare, însă s-a lucrat zilnic, neexistând zile fără activitate ( aspect ce rezultă fără putință de tăgadă și din registrele de stoc, predare-primire gestiune bar).
Expertiza a identificat și pentru perioada respectivă, ianuarie 2004 - februarie 2006, zilele în care recurentul a lucrat potrivit registrelor de stocuri și de predare - primire a gestiunii, a calculat orele suplimentare lucrate și sumele cuvenite pentru acestea.
Instanța a interpretat libera alegere a celor doi barmani în a lucra mai multe zile consecutiv cu mai multe zile consecutive libere în loc de o zi serviciu cu o zi liber, ca o stabilire a programului de lucru zilnic ce nu a fost impusă de pârâtă (care însăși a comunicat programul fixat pentru activitate cu publicul zilnic între orele 11,00 - 23,00).
Instanța a primit apărarea pârâtei care a susținut (fără nici o probă în acest sens) că pentru munca suplimentară prestată de față de programul normal de 8 ore ar fi primit ore libere plătite și că nu ar fi avut obiecții cu privire la programul de lucru ori salariul primit.
Dacă ar fi îndrăznit să formuleze obiecții privitor la program ori nemulțumiri pentru salariul primit, cu siguranță ar fi fost disponibilizat de conducerea societății comerciale.
Față de cele de mai sus și dezvoltarea pe care recurentul fac, solicită instanței să constate că este îndrituit la plata orelor lucrate peste programul de lucru și în perioada ianuarie 2004 - februarie 2006.
Nelegal și netemeinic instanța a respins cererea recurentului și în ceea ce privește plata sporurilor legale pentru orele lucrate sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale, precum și plata sporurilor legale pentru orele lucrate pe timp de noapte, relativ la perioada ianuarie 2004 - februarie 2006.
Expertiza a identificat pentru perioada ianuarie 2004 - februarie 2006 în raport de evidența registrului de stocuri (predare - primire gestiune bar) zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale în care recurentul efectiv a prestat serviciu, a calculat numărul de ore și sumele cuvenite cu titlu de sporuri legale pentru munca prestată în aceste condiții, a calculat și sporurile legale cuvenite pentru orele lucrate pe timp de noapte relativ la aceeași perioadă și în baza acelorași registre de evidență a stocurilor, însă instanța de fond nici măcar nu mai amintește de această cerere formulată de recurent și reținând că nu ar fi lucrat ore suplimentare nu-i acordă nici drepturile decurgând din sporurile legale solicitate.
Față de această situație învederată, de probele administrate și dezvoltarea făcută, recurentul solicită instanței să constate și din acest punct de vedere, recursul fondat și să fie admis ca atare.
Nelegal instanța l-a obligat la plata sumei de 650 lei reprezentând diferență onorariu expertiză neachitată, sumă ce însă nu a fost prinsă și în cuantumul cheltuielilor de judecată la care pârâta a fost obligată către recurent.
Recurentul solicită instanței să dispună omologarea în totalitate a concluziilor raportului de expertiză financiar-contabilă cu suplimentele și completările ulterioare și să modifice sentința recurată, în sensul acordării tuturor drepturilor salariale cerute în cuantumul determinat de expertiză și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea îl constată fondat.
Într-adevăr, deși a încuviințat și omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, prin care s-a stabilit valoarea totală cuvenită reclamantului pe baza orelor suplimentare efectuate, muncii din zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale din perioada iulie 2003- februarie 2006, ca fiind de 8195,14 lei, prima instanță a valorificat numai parțial rezultatele probei, înlăturând celelalte concluzii, cu motivarea că programul de lucru a fost convenit de cei doi angajați, nefiind impus de patron.
Or, pe lângă că acest argument ar fi deopotrivă aplicabil și perioadei iulie-decembrie 2003, pentru care a acordat drepturile salariale suplimentare, Curtea reține că un atare raționament nu poate fi valabil opus salariatului care a efectuat propriu-zis muncă peste timpul normal de lucru.
Din acest punct de vedere, faptul că angajații și-au stabilit de comun acord programul, nu înseamnă că au înțeles să efectueze muncă suplimentară pe riscul lor, adică fără a fi remunerați în consecință, întrucât activitatea a fost desfășurată în beneficiul comerțului patronului, care nu rezultă că s-ar fi opus la aceasta, dimpotrivă, din răspunsurile la interogatoriu reiese că avea cunoștință de program, acceptându-l ca atare, chiar pretinzând că a acordat în acest scop, zile libere plătite. În același sens, faptul că, potrivit răspunsului la interogatoriu, a lăsat acest program la aprecierea barmanilor, semnifică că a fost de acord (într-o situație în care nici nu se vede cum l-ar fi refuzat, fiind fundamental, după cum s-a mai arătat, în interesul investiției sale), asumându-și și obligațiile care derivă din lucrul suplimentar al angajaților săi.
Nu se poate reține, în sens contrar, nici argumentul potrivit căruia curățenia, predarea gestiunii sau inventarierea s-au făcut în timpul programului de lucru de 8 ore, pe de o parte pentru că de esența acestor activități și operațiuni este derularea lor în afara programului de lucru cu clienții, pe de altă parte pentru că relevantă în speță este nu atât activitatea propriu-zisă, în interiorul specificului muncii desigur, cât numărul de ore efectuate suplimentar peste timpul normal de lucru, stabilit contabil de expertiza tehnică efectuată în speță, pe baza înscrisurilor cu privire la evidența orelor, zilelor lucrate, registrelor de stocuri, de predare-primire a gestiunii, etc, cu consecința îndreptățirii la veniturile salariale suplimentare în cuantumul determinat prin raportul întocmit.
În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea art. 312 alin.1-3 rap. la art. 304 pct. 9 și 3041. pr. civ. Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta să plătească, conform art. 120, 123 și 137 alin. 2 Codul muncii, suma de 8195,14 lei rezultată din expertiză, reprezentând valoarea orelor suplimentare, a celor efectuate pe timpul nopții, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Se reține astfel că motivul referitor la obligarea la plata diferenței de onorariu expert de 650 lei, care nu s-ar regăsi în valoarea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta, este vădit nefondat, întrucât aceasta a fost obligată la plata către reclamant, a sumei de 1660 lei cu titlu de onorariu expert, care rezultă din adiționarea valorilor achitate succesiv de reclamant (300, respectiv 150 lei în primă instanță, în dosarul nr- al Tribunalului Călărași - filele 64, 80, apoi 550 lei - filele 519-520 al dosarului nr- ale Tribunalului Călărași ), la care se adaugă diferența de plată de 650 lei, rezultând un total de aproximativ 1660 lei, la care a fost obligată pârâta.
În aplicarea art. 274 alin. 1. pr. civ. reținând că intimata a căzut în pretenții în recurs, o va obliga pe aceasta la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în prezentul recurs, reprezentând contravaloarea transportului din datele de 22.06.2009 și 23.11.2009, pentru care s-au depus bonuri fiscale la dosar, respectiv 100 lei, onorariu avocat.
Restul bonurilor fiscale depuse, anterioare înregistrării prezentului dosar sau în afara termenelor lui, nu pot fi valorificate drept cheltuieli aferente prezentului proces în faza recursului și nici acordate ca fiind avansate în cursul procesului, indiferent de etapă, pentru că reclamantul ar fi trebuit să le solicite și dovedească în primă instanță, și numai dacă în mod neîntemeiat i-ar fi fost respinsă cererea, să solicite acordarea lor în calea de atac, dar și în acest caz, numai dacă neacordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță ar fi fost motiv și obiect al recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurent împotriva sentinței civile nr.157 din 19.02.2009, pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 8195,14 lei.
celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimata să plătească recurentului cheltuieli de judecată avansate în recurs în valoare de 250 lei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 EX./04.01.2010
Jud. fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Adela Cosmina Bodea
