Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7002/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5888/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7002R
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Adela
GREFIER -
Pe rol, judecarea cauzei recursului formulat de recurenta împotriva sentinței civile nr.1364 din data de 29.06.2009, precum și a încheierii de ședință din data de 29.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta prin avocat ce depune împuternicire avocațială nr.-/23.11.2009, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Recurenta - SA, prin avocat, solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate, schimbarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor formulate de împotriva sentinței civile nr.1364 din data de 29.06.2009, precum și a încheierii de ședință din data de 29.06.2009, Curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin sentința 1364/29.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția pentru conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 al.2- ultima liniuță - din Legea nr. 53/2003 din Codul Muncii, invocată de pârâta - SA. și, a admis, în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - service SA, a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor suplimentare reprezentând prima de Paști și prima de C astfel: C 2004 - 1037,18 lei, Paști 2005 - 1059,53 lei, C 2005 - 1107,39 lei, Paști 2006 - 1220,59 lei, C 2006 - 1323,79 lei, Paști 2007 - 1415,61 lei, C 2007 - 1483,95 lei, sume actualizate conform raportului de expertiză efectuat în cauză, la data de 31.12.2008, cu actualizare la data plății; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 Ron cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, otrivit p. dispozițiilor art.29 alin. 3 din Legea nr.47/1992, republicată: "nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
n cauză este neîndoielnic că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 Codul Muncii, conform căruia: "pe data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Această excepție de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, a fost deja examinată și respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituțională prin Decizia nr.254/24.09,2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.149/10.03.2009, cu motivarea că autorul excepției pune în discuție de fapt modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, aspecte ce țin de aplicarea legii ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.
, atâta timp cât Curtea Constituțională, cu motivarea precizată, a decis că excepția de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, este inadmisibilă, instanța de judecată nu mai poate aprecia că respectiva excepție este admisibilă.
riticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub acest aspect, recurenta-pârâta - SA - Membru, în motivarea recursului a arătat că instanța competentă să decidă asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate este Curtea Constituțională.
Instanțele de drept comun, în fața cărora se ridică excepția, pot aprecia doar cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege, nu și cu privire la fondul excepției. Prin urmare, tribunalul trebuia să verifice: a) dacă dispozițiile invocate fac parte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; b) dacă dispozițiile invocate au legătură ca cauza; c) dacă dispozițiile invocate au mai fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Cu toate acestea, instanța și-a depăși atribuțiile stabilite prin lege și a procedat la analiza pe fond a excepției invocată, reținând faptul că, prin cererea formulată nu se invocă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci se pune în discuție modalitatea de aplicare a legii în timp.
Față de toate aceste împrejurări, arată recurentul că instanța și-a depășit atribuțiile stabilite prin Legea nr.47/1992 și a procedat la soluționarea excepției de neconstituționalitate pe fondul acesteia.
Mai arată recurentul că excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 din legea nr.47/1992, iar excepția este și întemeiată în raport de prevederile constituționale invocate.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr.168/1999: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea."
Art.284 din Codul Muncii prevede: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedura civilă. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul. "
Astfel, suntem în prezența a două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente. Și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă/absolută atrage nulitatea hotărârii.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice: principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
1. Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă cu privire la acest aspect, cât și din oficiu, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Argumentul ca prima instanță a soluționat pe fondul excepției de neconstituționalitate, atribut exclusiv al Curții Constituționale, nu este fondat întrucât analiza efectuata s-a limitat numai la problema admisibilității acestei excepții.
Curtea apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, excepția fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit art.29 alin.1-3 din Legea nr. 47/1992, este admisibilă excepția invocată în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art. 284 alin. 2 din Codul Muncii și art. 72 din Legea nr. 168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992, coroborată cu prevederile art. 2 alin. 3 din aceeași lege și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pune în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea, invocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit. d din Constituție și art.29 din Legea nr. 47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, nu sunt îndeplinite condițiile vreunuia dintre motivele de recurs prevăzute de lege, urmând a fi respins, ca nefondat.
2. Referitor la criticile formulate de recurenta-pârâtă - SA - Membru pe fondul cauzei, Curtea le apreciază ca neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin aceiași sentință, Tribunalul a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - service SA, a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor suplimentare reprezentând prima de Paști și prima de C pentru perioada 2005-2007, sume actualizate conform raportului de expertiză efectuat în cauză, la data de 31.12.2008, cu actualizare la data plății.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.168.al.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pentru anii 2004-2007 are aceeași formulare în toate contractele și prevede că salariații, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale egală în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate.
Potrivit aceluiași articol cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
De asemenea, art.168 al.2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003-2004 prevede că "pentru anul 2003 suplimentările de la art.1 vor di introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu ", iar pentru anii 2005-2006, același articol prevede că " în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui reclamant".
Din cele expuse rezultă că drepturile salariale prevăzute de art.168 al.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu s-ar fi intenționat acordarea acestora și pentru anii următori, nu ar mai fi fost prevăzute de art.168 al.1.
Împrejurarea că prin adresa Comisiei paritare nr.4209/6.11.2007 s-a stipulat că începând cu anul 2003, prevederile art. 168 al.1 au rămas fără obiect, deoarece primele nu au mai fost individualizate în mod distinct, ci au devenit parte a salariului de bază ca întreg nu susține concluzia că drepturile bănești solicitate de reclamante le-ar fi fost acordate.
Astfel, pe de o parte acest înscris vizează o reinterpretare a disp.art.168 al.1 și 2, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract anual, respectiv în anul 2007, ceea ce nu poate fi admis atâta timp cât dispozițiile din contractele de muncă pe care se întemeiază acțiunea nu au fost desființate și au căpătat, în acest fel, conform art.969 Cod civil, putere de lege între părțile contractante.
Ca atare, acestea trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii contractelor.
Pe de altă parte, susținerea pârâtei în sensul că s-ar fi acordat suplimentările salariale solicitate nu poate fi primită, deoarece, în condițiile în care salariul de bază pe unitate în perioada 2005-2007 cunoscut o creștere continuă, astfel cum din adresa comunicată de pârâtă (106) cuantumul drepturilor bănești reprezentând suplimentările salariale ar fi fost diferit de la an la an și nu similar anului 2003.
De altfel, susținerea pârâtei este infirmată sub acest aspect și de concluziile raportului de expertiză, potrivit cărora, în perioada 2004-2005, nu s-au mai acordat alte suplimentări salariale, nici ca parte variabilă și nici prin includerea în salariul de bază, așa cum s-a procedat în anul 2003, autorul reclamanților beneficiind doar de majorările salariale anuale.
În consecință, faptul că în anul 2003 suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază al reclamantelor nu este de natură a susține apărarea pârâtei, aspect, confirmat și de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, potrivit cărora pentru anii 2005-2007, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, nu au fost acordate reclamantelor suplimentări salariale, acestea beneficiind doar de creșterile salariale din cadrul societății.
Referitor la prematuritatea cererii de chemare în judecată și al prescripției dreptului la acțiune, Tribunalul a reținut că prin invocarea prevederilor art. 283 lit. e din Codul Muncii în susținerea excepției prescripție dreptului la acțiune, pârâta implicit a recunoscut că acesta este un drept născut și actual, așa încât nu se poate susține că acțiunea este prematur formulată
În ceea ce privește cuantumul drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paști și C, se constată că acestea se raportează la salariul mediu pe unitate și nu la salariul brut care a fost avut în vedere de reclamante la calculul sumelor solicitate, așa încât, sub aspectul cuantumului instanța urmează a avea în vedere concluziile raportului de expertiză.
În motivarea recursului recurenta - pârâtă - SA - Membru invocă din nou prematuritatea introducerii acțiunii și prescripției dreptului la acțiune,susținând că așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar sumele reprezentând primele pentru Paști și C au fost incluse în salariile de bază ale tuturor angajaților - SA - Membru .
Ceea nu înțeleg instanțele de fond este faptul că prin operațiunea de includere a primelor în salarii a operat o abrogare implicită a dispozițiilor art. 168 al.1 din CCM, reclamanții neavând dreptul la primirea primelor, atâta timp cât acestea au rămas incluse în salariile de bază.
Apărarea - SA - Membru, susținută în fața tuturor instanțelor ce judecă astfel de cauze a fost în sensul: suplimentările salariale reprezentând primele pentru Paști și C au fost introduse în salariile de bază ale angajaților în martie 2003; aceste sume au rămas încorporate în salarii; pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 nu au mai fost acordate prime, având în vedere că salariile angajaților (majorate în martie 2003 ) nu au fost diminuate, menținându-se în continuare sumele reprezentând primele pentru Paști și C ce au fost introduse în martie 2003.
Deși au fost dovedite pe deplin apărările - SA - Membru, doar prin puterea judecătorească,încălcându-se convenția părților și dispozițiile legale, instanța de fond a condamnat societatea pârâtă la plata suplimentărilor salariale solicitate de către intimați.
În consecință, solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și pe fond, respingerea cererii introductive ca neîntemeiată.
Curtea reține că, modul de interpretare al art.168 din CCM în sensul că începând cu anul 2003, deci și pentru viitor în intervalul 2004-2007, suplimentările salariale de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază al angajaților, nu este cel care corespunde voinței reale a părților, exprimată în mod clar și neîndoielnic prin alineatul întâi și al doilea al textului convențional suscitat, în toate variantele de redactare ale acestuia din perioada 2003-2007.
Dacă s-ar adopta punctul de vedere al recurentei, ar însemna să se considere că art.168 alin.1 din CCM (text rămas nemodificat față de forma sa inițială) a devenit lipsit de orice consecințe juridice, doar art.168 alin.2 continuând să producă asemenea efecte. O asemenea modalitate de interpretare a unei clauze cu caracter convențional este, însă, total contrară principiilor pe care se bazează interpretarea contractelor, în special celui prevăzut de art.978.civ. (aplicabil și în materia dreptului muncii, în virtutea rolului de drept comun al normelor juridice din Codul Civil), potrivit căruia orice clauză se interpretează în sensul în care poate avea un efect, și nu în cel în care nu ar putea produce nici unul. Este imposibil ca, pe cale de interpretare, să se paralizeze efectele unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă în vigoare, dându-se deplină forță în acest sens unei alte clauze din același act juridic.
Alineatul al doilea al art.168 din CCM nu poate fi interpretat în sensul că desființează în totalitate cele statuate în primul alineat. În realitate, indiferent de variantele de redactare pe care le-au avut în decursul timpului, cele două texte nu se unul pe celălalt, fiecare având aria sa de aplicare. Față de conținutul lor explicit, dispozițiile art.168 alin.2 se referă doar la situația din anul 2003, iar cele ale art.168 alin.1 au în vedere intervalul 2004-2007, cu toate consecințele decurgând de aici. Doar dintr-o atare perspectivă și într-o asemenea manieră de interpretare, cele două clauze sunt producătore de efecte juridice și nu se contrazic reciproc.
De altfel, nimic nu a împiedicat părțile contractante, ca prin voința lor liber și conștient exprimată, să modifice art.168 în sensul prezentat în motivarea recursului, adică să apeleze la ceea ce se înțelege prin expresia "mutuus dissensus",or, ele nu au acționat în acest sens.
Raportat la aceste aspecte și la conținutul în date al înscrisurilor anexate cauzei nu s-a putut demonstra plata efectivă a drepturilor salariale reclamate de angajați, prin includerea în salariul de bază. De altfel, chiar din concluziile raportului de expertiză rezultă că aceste prime au fost incluse în salariu pe anul 2003 iar în perioada 2004-2005, nu s-au mai acordat alte suplimentări salariale, nici ca parte variabilă și nici prin includerea în salariul de bază, așa cum s-a procedat în anul 2003.
Totodată, potrivit art.168 alin.1 teza a II-a din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, "cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările (Paște și C) vor începe negocierile cu în vederea stabilirii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor". Verificând actele depuse la dosar de către pârâtă, dar și apărările propuse prin întâmpinare nu a rezultat că pentru anii 2004-2005 între sindicat și patronat au avut loc negocieri pentru determinarea "criteriilor și condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Așadar, atâta timp cât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat privind stabilirea calorii concrete, a modalității de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii, cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare eveniment, nu se poate susține apărarea pârâtei de a fi achitat drepturile salariale prin includerea în salariul de bază plătit reclamanților, includere ce ar avea valoarea unei novații și nici a argumentului nediminuării salariului în 2004 la nivelul dinaintea includerii primelor în salariu.
Criticile recurentei pârâte privind prematuritatea formulării cererii de chemare în judecată și a prescripție dreptului la acțiune sunt nefondate. Ele trebuie analizate în raport de data nașterii dreptului și respectiv, data scadenței fiecărui drept solicitat. Or, lipsa unor negocieri între angajați și patronat nu poate fi apreciată ca fiind imputabilă reclamantului, astfel că dreptul acestuia la plata unor drepturi salariale suplimentare stabilite în contractele colective de muncă,nu poate negat și nici înlăturat.
Totodată, recurenta recunoaște prin invocarea excepției prescripție dreptului la acțiune existența și actualitatea acestui drept.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursurile ca nefondate, menținând sentința civilă atacată, ca fiind legală și pronunțată cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, ambele recursuri formulate de recurenta împotriva sentinței civile nr.1364 din data de 29.06.2009, precum și a încheierii de ședință din data de 29.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A
GREFIER,
Red:
Tehnored:NV/2 EX./09.12.2009
Jud. fond:;
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Florentina Dragomir, Adela
