Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7124/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 5612/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7124R

Ședința publică de la 04 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta

JUDECĂTOR -- -

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - SA - membru Grup, împotriva sentinței civile nr.1007 din data de 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de muncă-asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal -Completul specializat pentru litigii de muncă-asigurări sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, prin avocat ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenta, prin avocat depune la dosar set înscrisuri.

Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.

Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, arătând că drepturile salariale pretinse au fost incluse în salariul de bază.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1007 din data de 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de muncă-asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal -Completul specializat pentru litigii de muncă-asigurări sociale, în dosarul nr-, a fost admisa în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimatul parata - SA - membru Grup. A fost obligata pârâtă să plătească reclamantului suma de 4783 lei reprezentând prima de paște pe anii 2005 - 2006 și prima de C pe anii 2004 - 2006 actualizată cu indicele de inflație la data introducerii acțiunii (27.11.2007). A fost respinsa ca nefondată cererea privind plata primei de Paște pe anul 2007.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că rt.168 al.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pentru anii 2003 - 2006 are aceeași formulare, în toate contractele prevăzându-se că salariații SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale egală în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate. Potrivit aceluiași articol "cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

De asemenea, art.168 al.2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2004 prevede că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu, iar pentru anii 2005 - 2006, același articol prevede că "în anul 2003, suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

A mai retinut instanta de fond că, din aceste prevederi rezulta ca drepturile salariale prevăzute de art.168 al.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003 - 2007 au fost incluse în salariile salariaților societății pârâte doar pentru anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi pentru anii următori, nu le-ar fi prevăzut la art.168 al.1.

Se arata in considerentele sentintei ca adresa Comisiei paritare din 18.06.2007, in cuprinsul careia se arată că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art.168 al.1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie incluse în salariile de bază ale fiecărui angajat " nu poate fi retinuta in apararea paratei deoarece un contract rerpezinta vointa partilor atat timp cat nu a fost desfiintat. iar prin aceasta hotarare se urmareste interesul societatii in defavoarea salariatilor prin modificarea retroactiva a clauzelor contractelor de munca incheiate in perioada 2005-2007.

Mai retine prima instanta ca societtea nu si-a indeplinit obligatia de a negocia cu cf. art. 168 CCM, astfel incat acordarea acestor drepturi nu a mai avut loc.

Cum contractul valabil incheiat reprezinta legea partilor cf. art. 969.civ. si avand in vedere si dispoz.art. 1 alin 1 si art. 31 din Legea nr. 130/1999, art. 236 din Codul muncii, tribunalul a constatat ca reclamantul este indreptatit la plata primelor de Pasti si de C, pe perioada pretinsa, drepturi calculate in raport de salariul de baza mediu pe unitate, actualizate cu indicele de inflatie.

A fost respinsa cererea privind prima de Pasti pe anul 2007, deoarece reclamantul nu a mai fost salariatul paratei in aceasta perioada.

Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs parata -""SA, inregistrat pe rolul Curtii de Apel B la data de 07.09.2008 sub nr-.

In motivare, arata recurenta ca prin actul adițional încheiat la Contractul Colectiv de Muncă aplicabil în anul 2003, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au prevăzut că suplimentările de drepturi salariale vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Pentru anul 2004, textul art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003. Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a se exprima intenția reală a părților, prevederile Contractului Colectiv de Muncă au fost modificate. S-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine că operațiunea includerii drepturilor salariale solicitate prin acțiune în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată doar pentru anul 2003, ci a continuat să producă efecte și în anii următori. În acest sens s-a prevăzut în mod expres că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Mai arata recurenta ca prin decizia nr. 3793/2007 si decizia nr. 5140/2007, Comisia Paritară a concluzionat că intenția reală a părților semnatare a Contractului Colectiv de Muncă a fost ca, începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 ale art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, părțile au înțeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază, ca întreg.

Potrivit art.9 din Legea nr.130/1996, prevederile Contractului Colectiv de Muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau afilierea lor la o organizație sindicală.

Art.9 al Contractului Colectiv de Muncă prevede că interpretarea clauzelor din acest contract se va face prin consens, în caz contrar se interpretează conform principiilor din dreptul muncii, în favoarea salariatului.

În situația existenței unei probleme privind executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă, părțile au convenit potrivit art.10 din Contractul Colectiv de Muncă constituirea unei Comisii Paritare.

Decizia Comisiei Paritare are, conform prevederilor anexei 2 la contractul colectiv de muncă, caracter obligatoriu pentru părți, respectiv pentru salariați, printre care și reclamantul și angajatorul - pârâta.

Se susține de către pârâtă că promovarea prezentei acțiuni este prematură, în raport de prevederile contractului colectiv de muncă din art.168, deoarece nu au avut loc negocierile pentru stabilirea valorii concrete a modalității de acordare a criteriilor și condițiilor pentru suplimentările salariale.

S-a mai arătat că dreptul la acțiune era prescris în momentul promovării acțiunii, deoarece sumele în discuție nu au natură salarială, ci sunt exclusiv drepturi acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, în scopul de a le oferi protecție socială motiv pentru care, în speță, își au incidența dispozițiile art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, in raport de criticile invocate si de temeiurile de drept invocate de către recurentă, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Potrivit art.168 din Contractul Colectiv de Muncă incheiat la nivelul angajatorului, cu ocazia sarbatorilor de Pasti si C salariatii aveau dreptul de a beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu, in stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor.

Cu ocazia negocierilor contractului de munca aplicabil la nivelul societatii parate in anul 2003, partile contractante au hotarat incheierea unui act aditional la contractul colectiv de munca, prin care s-a prelungit cu un an aplicarea vechiului contract, pe care au convenit sa-l modifice si sa-l completeze.

In acest context, la art.168 s-a adaugat un nou alineat potrivit căruia, pentru anul 2003, suplimentarile de la aliniatul 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu.

Astfel, prin art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003, Patronatul și Sindicatul au stabilit că pentru anul 2003 suplimentările salariale privind primele de Paști și de C vor fi fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar rezultă ca prevederile art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003 au fost menținute, textul fiind inserat identic și in contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2004.

In anii 2005, 2006 si 2007 au fost reluate in aceeasi formulare dispozițiile art.168 alin.2.

In legatura cu exceptia prescriptiei invocate de recurenta, Curtea constata din chiar formularea clauzei contractuale ca este vorba de o suplimentare a drepturilor salariale, ceea ce duce la concluzia ca natura acestor sume de bani este una salariala. Este adevarat ca acordarea acestor suplimentari avea un caracter periodic, fiind determinata de sarbatorile de Pasti si de C, insa au un caracter constant, iar notiunea de salariu este foarta larga. Art. 155. prevede ca salariul este format din salariul de baza, indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri. Pentru ca aceste sume se adauga drepturilor salariale ale salariatilor dobandesc un caracter accesoriu si urmeaza regimul juridic al salariului. de acestea, in cauza nu sunt aplicabile dispoz. art. 283 lit e, ci ale art. 283 lit.c, astfel incat de data la care dreptul a luat nastere si de data introducerii actiunii, termenul de prescriptie de 3 ani este respectat. Prin urmare, exceptia este neintemeiata.

Mai invoca recurenta prematuritatea formularii actiunii, aparare pe care Curtea nu o considera intemeiata intrucat accesul la justitie nu le poate fi ingradit salariatilor in cazul in care negocierile referitoare la drepturile pretinse nu au fost organizate din culpa angajatorului.

Curtea retine din înscrisurile administrate in cauza ca vointa reala a părților la data încheierii contractelor colective de munca ulterioare anului 2003, când au preluat aliniatul doi al articolului 168, articol care se referea la drepturile aferente anului 2003, fost aceea de a sublinia că suplimentările salariale de Pasti si de C, pentru anii 2004, 2005, respectiv 2006 și 2007 sunt drepturi ce încă din anul 2003 au fost incluse in salariul de bază si urmează să fie executate în acest mod si in acești ani, deci prin includere in salariul de baza.

In sprijinul acestei interpretari vine si hotararea Comisiei Paritare, careia i-a fost supus spre interpretare aliniatul 2 al articolului 168, in iunie 2007 si care nu aduce o modificare a clauzelor contractuale, ci are ca scop interpretarea acestora, partile fiind in masura sa realizeze acest lucru. La data hotararii respective, aliniatul 2 era inserat in aceeasi forma in cuprinsul contractului colectiv de munca aplicabil pe anul 2007.

Comisia Paritară SA a interpretat clauza din art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, asa cum a fost modificat prin actele aditionale incheiate in anii 2004 - 2006, în sensul că, incepand cu anul 2003, părțile au înțeles să includă în salariul de bază al angajatilor suplimentarile salariale prevazute la alin.1, care urmau a fi acordate angajatilor sub aceasta forma. In nota ce consemneaza rezultatul interpretarii se arata ca, incepand cu anul 2003, avand in vedere ca primele au fost incluse in salariile de baza ale angajatilor, partile contractului au inteles ca art.168 alin.1 a ramas fara obiect, luand in considerare faptul ca primele nu mai erau individualizate in mod distinct, ci erau parte a salariului de baza, ca întreg. ulterioare au privit majorarea salariului de bază ca întreg, așa cum acesta a rezultat după includerea primelor.

In concluzie, voința reală a partilor pentru perioada la care se refera pretentiile reclamantilor a fost de a stabili că si in anii 2005, 2006 si 2007 suplimentările salariale rămân incluse in salariul de bază, includere care a avut loc in anul 2003.

Asa cum rezulta din carnetul de munca al intimatului reclamant, in anul 2003 avut loc includerea in salariul de baza a primelor, salariu care nu a fost diminuat in anii urmatori. Astfel incat includerea in salariul de baza in anul 2003 produs efecte si in perioada 2004-2007.

Aceasta constatare, coroborata cu interpretarea clauzelor contractuale conduce la concluzia ca salariul de baza a inclus si dupa anul 2003 aceste prime, astfel incat acordarea lor disctincta nu se mai justifica.

Pentru aceste considerente, Curtea constata ca prima instanta a facut o interpretare gresita a situatiei de fapt si de drept, prin admiterea in parte a pretentiilor deduse judecatii, motiv pentru care, in baza art. 304ind1 Cpc, art. 304 pct 9 Cpc. si art. 312 Cpc. va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că respinge capatul de cerere privind obligarea paratei la plata carte reclamant a sumei de 4783 lei reprezentând prima de paște pe anii 2005 - 2006 și prima de C pe anii 2004 - 2006 actualizată, ca neintemeiat.

Va mentine dispozitia privind respingerea cererii avand ca obiect plata primei de Pasti pe anul 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta - SA - membru Grup, împotriva sentinței civile nr.1007 din data de 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de muncă-asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal -Completul specializat pentru litigii de muncă-asigurări sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul .

Modifica, in parte, sentinta recurata in sensul ca:

Respinge, ca neintemeiat, capatul de cerere privind obligarea paratei la plata catre reclamant a sumei de 4783 lei reprezentând prima de paște pe anii 2005 - 2006 și prima de C pe anii 2004 - 2006 actualizată.

Mentine dispozitia privind respingerea cererii avand ca obiect plata primei de Pasti pe anul 2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2009.

PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

GREFIER

Red.4ex/14.12.2009

Jud.

Jud.fond:,.

Președinte:Scrob Bianca Antoaneta
Judecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7124/2009. Curtea de Apel Bucuresti