Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 715/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 715/2008
Ședința publică din 26 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mureșan Monica Maria JUDECĂTOR 2: Vesa Nicoleta
- - -JUDECĂTOR 3: Crețoiu Victor
- - - judecător
- - - -grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamantul și pârâta B împotriva sentinței civile nr. 138/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat care depune delegație de substituire lipsind rectul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în ședința din 26 iunie 2008 s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, - - și - -. Întrucât judecătorul este plecat în delegație la. în compunerea completului de judecată va intra judecătorul - - - din planificarea de permanență pe materii.
De asemenea, se constată că nu mai sunt alte cereri de formulat împrejurare față de care instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului pârâtei și respingerea recursului reclamantului pentru motivele invocate în acțiune și întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
După încheierea dezbaterilor se prezintă avocat pentru recurentul pârât care depune delegație de substituire și întâmpinare. Solicită admiterea recursului reclamantului și respingerea recursului pârâtei pentru motivele invocate considerente.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub dosar nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta B, solicitând:
- obligarea acesteia să achite reclamantului drepturile salariale suplimentare cuvenite și neacordate în cuantum de 6.610 lei și daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor menționate în cuantum de 723,64 lei.
În motivarea acțiunii se susține în esență, că în calitate de angajat al societății pârâte nu a beneficiat de prevederile art.168 alin.1 din, care stipula în favoarea lor acordarea unor suplimentări salariale constând în prime de Paște și C în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate pentru perioada 2004-2006, când i-a încetat contractul individual de muncă.
Nerespectarea de către angajator aap rejudiciat salariații pârâtei astfel că în condițiile art.269din Codul muncii, aceasta atrage răspunderea patrimonială a angajatorului. Mai arată reclamantul că, salariul de bază mediu aferent anului 2004 fost de 980 RON, pentru anul 2005 valoarea a fost stabilită la 1400 RON, iar pentru anul 2006 fost în cuantum de 1.850 RON.
În drept a invocat art.168 alin.1 din 2004-2007, art.223, 224 din, art.243, 269 Codul muncii.
În probațiune sunt anexate extras în xerocopie din 2004-2007, copie adrese nr.1666/2003, 313/2005, 713/2006, copia
a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptul la acțiune raportat la prevederile art.283 alin.1 din Codul muncii, care dispun că cererile care au ca obiect soluționarea unui conflict de muncă pot fi formate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării ori a unei clauze ale acestuia.
Având în vedere aceste prevederi, pârâta a apreciat că acțiunea este formulată mult peste acest termen.
Pe fondul cauzei s-a susținut că în anul 2003 drepturile salariale suplimentare de C și de Paște au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat potrivit art.168 alin.2 din În anul 2004 textul art.168 alin.2 a fost reflectat într-o manieră identică celui din 2003, iar din 2005 părțile au modificat acest text pentru a exprima într-o manieră mai clară intenția părților în privința includerii drepturilor salariale mai sus menționate, nu a fost o operațiune cu aplicabilitate temporară limitată pentru anul 2003, ci a continuat să-și producă efectele și în anii următori, astfel începând cu anul 2005 forma alin.2 al art.168 a fost următoarea: "În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat." Ca atare, în fiecare an părțile au procedat la republicarea Potrivit art.10 din pentru soluționarea eventualelor probleme legale de executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea părțile convin constituirea unei comisii paritare, iar potrivit Anexei 2 la. interpretarea dată de Comisia Paritară are caracter obligatoriu pentru părți. În acest caz Comisia Paritară a adoptat Decizia nr.5140/2007 prin care s-a stabilit că prevederile art.168 alin.1 au rămas fără obiect luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Prin urmare, primele au fost introduse în salariul de bază al reclamanților atât în anul 2003 cât și în anul următor, pârâta executându-și obligația inclusă în art.168 din
O altă precizare vizează modul de calcul al sumei solicitate de către reclamanți, respectiv în funcție de salariul mediu brut la nivel de societate în condițiile în care art.168 alin.1 din face referire la salariul de bază mediu stabilit la nivelul și nu la salariul mediu brut, așa cum au solicitat reclamanți.
Au fost depuse acte adiționale la.
La termenul de judecată din 21.11.2007, instanța a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune și a lăsat cauza în pronunțare pe această excepție, pentru termenul din 26.11.2007, dată până la care părțile și-au exprimat și în scris susținerile, sens în care au depus note de ședință.
Prin încheierea de ședință din data de 26.11.2007, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului materiale la acțiune invocată de pârâta, apreciind în cauză că reclamantul pretinde drepturi de natură salarială așa cum sunt calificate de art.168 alin.1 din, astfel că în speță fiind aplicabile dispozițiile art.166 și 283 lit.c Codul muncii, potrivit cărora, pretențiile formulate de reclamanți sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani de la data de la care erau datorate.
Prin sentința civilă nr.138/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta S: și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale suplimentare cuvenite în sumă de 4.413 lei, reprezentând prima aferentă sărbătorilor de Paște și C în cuantum de un salariu de bază mediu supus impozitării, sume actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului până la plata efectivă. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că:
Prin încheiat în anul 2004 înregistrat la. sub nr.2714/16.04.2004, a fost prevăzută în art.168 alin.1, clauza conform căreia salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate acordate cu ocazia sărbătorilor de Paște și de
Clauza a fost menținută expres în art.168 alin.1 și în cuprinsul încheiate în anul 2005 și 2006.
Prin apărările formulate societatea pârâtă recunoscut că suplimentările salariale prevăzute în nu au fost achitate distinct salariaților deoarece în urma negocierii dintre patronat și sindicate aceste suplimentări au fost incluse în salariul fiecărui angajat încă din anul 2003 astfel cum se arată în cuprinsul art.168 alin.2 din
Instanța a înlăturat apărarea pârâtei referitoare la executarea obligației asumate prin deoarece chiar dacă cele 2 salarii medii de bază pe unitate au fost incluse în anul 2003 în salariul fiecărui angajat, acest fapt nu poate afecta drepturile bănești negociate ulterior și stipulate expres în încheiate pe anii 2004, 2006. Interpretarea dată de Comisia Paritară nu poate fi reținută întrucât duce la concluzia că prin majorarea de salariu din 2003 angajații urmează să fie lipsiți de plata drepturilor suplimentare care au fost legal negociate în favoarea lot în fiecare an cu ocazia încheierii Atâta vreme cât în cuprinsul acestor contracte se prevede acordarea celor 2 salarii suplimentare, ulterior anului 2003, rezultă că părțile au înțeles să mențină aceste drepturi, astfel că mențiunea cu privire la drepturile bănești plătite în anul 2003 nu poate avea efect asupra drepturilor distincte născute ulterior prin negociat pentru anul 2004-2006.
Instanța a reținut că pârâta nesocotit obligațiile prevăzute în pentru perioada 2004-2006, întrucât, deși susține că drepturile salariale suplimentare de C și de Paște au fost incluse în salariul de bază al reclamantului, nu a făcut o astfel de dovadă, rezultând doar că această obligație fost respectată la nivelul anului 2003, deși prevederile art.168 din au rămas neschimbate. Mai mult din adresele depuse de societatea pârâtă rezultă că salariul mediu de bază la. a suferit modificări în cursul anilor 2004-2007, situație în care drepturile suplimentare acordate angajaților și incluse în salariul de bază nu puteau să fie aceleași pentru fiecare an.
În atare situație dacă drepturile salariale suplimentare ar fi fost incluse în salariul de bază pentru anii 2004-2006, ar fi trebuit ca fiecare angajat să beneficieze de o majorare constantă a salariului de bază, ceea ce nu s-a întâmplat.
În acest sens instanța a reținut că art.168 alin.1 din prevede în mod expres că salariații beneficiază de drepturi suplimentare în cuantum de un salariu de bază mediu pe A.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta și reclamantul.
Pârâta solicită modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului
În motivarea recursului se invocă dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 312 din Codul d e procedură civilă, art.304/1 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește fondul cauzei recurenta susține că instanța de fond a reținut o stare de fapt greșită și a interpretat eronat dispozițiile legale incidente. În acest sens se arată, în esență, că instanța de fond ar fi trebuit să rețină că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate deoarece drepturile salariale solicitate au fost incluse în salariu în anul 2003 și menținut în continuare în anii ulteriori astfel că plata lor a fost efectuată.
În susținerea acestei poziții recurenta aduce următoarele argumente:
Sub un prim aspect recurenta susține că instanța de fond a reținut greșit că art. 168 alin 2 din contractul colectiv de muncă pe anii 2003 - 2007 nu s-a modificat, când în realitate a fost introdus un nou alineat în care se prevede că " în anul 2003 suplimentările salariale de la alin 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". În interpretarea recurentului această formulare permite să se concluzioneze că și pentru anii ulteriori anului 2003 plata primelor de Paști și de C s-a făcut în aceeași manieră ca și în anul 2003, respectiv prin includerea lor în salariul de bază și achitarea în rate lunare. Se mai arată că fiecare majorarea salarială ulterioară anului 2003 avut în vedere salariul de bază în întregul lui.
În al doilea rând recurenta arată că instanța de fond a reținut eronat că salariații nu au beneficiat de o majorare constantă a salariului de bază pentru anii 2004 - 2006, cum ar fi trebuit să se întâmple dacă suplimentările bianuale ar fi fost incluse în salariul de bază. În realitate se arată din anul 2003 și până în prezent salariile reclamantului nu a scăzut ci fie a rămas la același nivel, fie a fost majorat.
Recurenta mai arată că menținerea în contractele colective de muncă a dispozițiilor referitoare la dreptul al primă de Paști și de C în art. 168 alin 1 nu este în contradicție cu alin 2 din același articol. Dimpotrivă menținerea alin 1 reprezenta o condiție necesară pentru nediminuarea salariului reclamantului.
Reclamantul, invocând dispozițiile art.304/1 și 312 (4) Cod pr.civilă, a solicitat admiterea recursului său, casarea sentinței atacate și cu ocazia rejudecării pe fond să fie obligată pârâta să-i plătească drepturile salariale pentru perioada 2004-2006, reprezentând prima de Paște și C în cuantum de un salariu de bază mediu brut, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive arată că la stabilirea sumei instanța trebuia să țină seama de salariul de bază mediu brut pe conform art.168 alin.1 din, pentru că pe anii 204-2006 valorile salariului de bază mediu brut au fost diferite de cele arătate în adresa nr.2022/4.09.1997.
Interpretarea clauzelor trebuia să se facă după voința reală a părților și nu după sensul literal al termenilor utilizați, potrivit art.969 Cod civil. Adresa depusă de pârâtă trebuia înlăturată pentru că specifica doar salariul mediu pe societate fără a se face dovada modului de calcul în condițiile art.1169 Cod civilă.
Susține că la dosar reclamantul a depus adresele emise de pârâtă, din care rezultă salariul mediu brut așa cum aceasta l-a comunicat la acea vreme, salariul stabilit în condițiile avute în vedere de părți când au consimțit la încheierea
Se solicită cheltuieli de judecată.
Pârâta a depus întâmpinare (19-23), prin care a solicitat în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă respingerea recursului reclamantului ca nefondat.
De asemenea, reclamantul a depus întâmpinare (32-33) prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată potrivit art.274 Cod pr.civilă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate și a dispozițiilor art.304/1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază recursurile de față ca nefondate, urmând a le respinge în temeiul art.312 Cod pr.civilă raportat la art.81 din Legea nr.168/1999, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat acordarea primelor de Paște și de C pentru anii 2004-1006, prime care potrivit și a art.168 (1) din acesta sunt egale cu un salariu de bază mediu al
Deși sumele faptice solicitate de reclamant sunt mai mari decât cele acordate de instanță, se constată că aceasta din urmă a procedat corect în stabilirea finală a cuantumului primelor solicitate întrucât având în vedere principiul disponibilității părților, s-a raportat strict la cererea inițială de chemare în judecată, prin care petentul menționează clar și fără echivoc faptul că potrivit art.168 (1) din, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Iar salariul de bază mediu pe este cel menționat în adresa nr.2022/4.09.2007 și reținut de instanța de fond, respectiv 790 lei în martie 2004, 799 lei în noiembrie 2004, 850 lei în aprilie 2005, 927 lei în noiembrie 2005 și 1047 lei în martie 2006, în continuare mențiunile fiind fără relevanță pentru cauză întrucât reclamantul a încetat raporturile de muncă cu pârâta la 5.06.2006.
Mai mult decât atât, adresa nr.2022/4.09.2007 putea fi contestată încă din primul ciclu procesual și prin intermediul unei expertize contabile să se stabilească cu exactitate legalitatea și temeinicia pretențiilor solicitate. Dealtfel, instanța de fond a pus în discuție necesitatea efectuării unei astfel de probe, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 9.01.2008, acordând chiar și un termen de judecată pentru ca reclamantul să decidă în acest sens, numai că acesta nu a înțeles să uzeze de acest drept.
Ca urmare, în prezent reclamantul nu-și poate invoca propria culpă criticând o hotărâre pronunțată în conformitate cu actele și probele dosarului.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
Situația este identică și în privința recursului pârâtei
Curtea reține că în contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art. 168 alin. 1 că salariații cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Aplicarea acestor dispoziții la nivelul anului 2003 nu este contestată de nici una dintre părțile semnatare ale
În discuție este numai plata acestor drepturi pentru anii 2004-2006.
Apărarea pârâtei recurente se centrează pe ideea includerii drepturilor suplimentare în salariu după metoda cumulării primelor de Paște și de C și împărțirea sumei la 12, suma rezultată urmând a se regăsi în fiecare lună în salariul angajaților pentru anii 2004 - 2006.
Cu privire la această susținere, Curtea reține că prevederile sunt obligatorii pentru toate părțile potrivit art. 30 din Legea nr.130/1996.
În forma preluată începând cu anul 2004 în se prevede că aceste două prime se acordă salariaților - art.168 alin.1, pentru ca la alin.2 să se menționeze căîn anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziția neputând fi extinsă și la ceilalți ani în lipsa unei prevederi exprese.
Chiar dacă s-ar reține că premiile acordate în anul 2003 și incluse în salariu nu au mai fost retrase, aceasta nu ar avea în mod neechivoc semnificația faptului că și pentru viitor părțile au convenit ca acestea să aibă același cuantum ca și în anul 2003 și să se plătească în aceeași manieră. Dimpotrivă menținerea salariului în același cuantum ca și în anul 2003 când, în acesta au fost incluse premiile de Paște și de C are semnificația unei majorări a salariului de bază pentru anii ulteriori, în condițiile în care și pentru acești ani a fost stipulat în continuare în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, la art.168 dreptul salariaților de a beneficia de prime de Paște și de C, obligația negocierilor în vederea stabilirii valorii concrete a modalităților de acordare a condițiilor și criteriilor de stabilire a beneficiarilor. Stipularea acestor prevederi în cuprinsul contractelor colective de muncă pentru anii 2004, 2005 și 2006 este lipsită de rațiune dacă s-ar considera că intenția părților ar fi fost aceea de a reține că și pentru acești ani se plătesc primele în discuție în modalitatea prevăzută expres în anul 2003. Dacă aceasta ar fi fost intenția reală a părților nimic nu le-ar fi putut împiedica cu ocazia negocierii contractului de muncă să o exprime astfel.
De altfel, chiar din susținerile recurentului rezultă că unitatea a înțeles ca pentru anii ulteriori anului 2003 să privească salariul de bază a angajaților ca fiind salariul în care s-au inclus în anul 2003 drepturile bianuale, prin aplicarea tuturor majorărilor salariale prin raportare la acest salariu. Ori este de principiu că majorările salariale se aplică salariului de bază.
În consecință, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluția pronunțată fiind temeinică și legală, dând expresie necesității respectării obligațiilor asumate prin semnarea de către pârâta recurentă.
Pentru considerentele menționate, recursul declarat de către pârâta B fiind neîntemeiat, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea urmează a-l respinge, cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâta B împotriva sentinței civile nr.138/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
(continuarea minutei deciziei civile nr.715/2008)
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - -- - -- - --
Semnează Președinte Semnează Președinte Semnează Președinte
Curtea de Apel Curtea d e Apel Curtea de Apel
Grefier,
- - --
Semnează prim grefier,
Red.
Tehnored. /2ex.
Jud.fond ,
Președinte:Mureșan Monica MariaJudecători:Mureșan Monica Maria, Vesa Nicoleta, Crețoiu Victor