Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7195/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5834/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.7195/
Ședința Publică din data de 08 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurenta-pârâtă - "" - cât și de către recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.4184 din data de 18.05.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.7353/3/LM/2009 - având ca obiect "drepturi bănești ".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta-pârâtă - "" - prin consilier juridic d-na cu delegație atașată la fila 22 dosar recurs și recurenta-reclamantă prin apărător d-nul avocat cu împuternicire avocațială de substituire atașată la fila 20 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.203 din 24.11.2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 04.11.2009 de către recurenta-pârâtă - "" - întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-reclamantă, în dublu exemplar.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulate în cauză de către recurenta-pârâtă - ""- către recurenta-reclamantă, prin avocat.
Părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă - "" - prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii judecătorești recurate pronunțate de către instanța de fond în sensul respingerii obligației de a restitui reclamantei impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate.
Cu privire la capătul de cerere privind restituirea impozitului pe venit, recurenta-pârâtă - "" - prin consilier juridic, având cuvântul, solicită a se constata faptul că, reclamanta prin cererea introductivă de instanță nu a contestat impozitul pe venit reținut, ba mai mult, a recunoscut că aceasta a fost reținut corect. Pe cale de consecință, având în vedere faptul că, contribuția lunară a persoanei asigurate se aplică asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit, recurenta-pârâtă prin consilier juridic apreciază că în mod corect a calculat, reținut și virat contribuția la fondul unic de asigurări sociale de sănătate.
În ceea ce privește contribuția de asigurări sociale, recurenta-pârâtă - "" - prin consilier juridic, având cuvântul, arată că potrivit art. 26 din Legea nr.19/2000, așa cum a fost modificată, prevede strict categoria veniturilor asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale, prin tre care nu se includ compensațiile bănești individuale acordate cu ocazia disponibilizării salariaților A ceste sume fac parte din venitul brut realizat supus contribuției la asigurările sociale, astfel că, în mod corect a calculat, reținut și virat contribuția la fondul de asigurări sociale.
Pentru aceste considerente, recurenta-pârâtă - "" - prin consilier juridic, concluzionează în sensul admiterii cererii de recurs așa cum a fost formulată și motivată în scris.
Recurenta-reclamantă prin avocat, având cuvântul asupra recursului declarat de către recurenta-pârâtă - "" -, solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât pretențiile solicitate de către reclamantă reprezintă o compensație bănească și nu un drept salariale.
În ceea ce privește recursul său, recurenta-reclamantă prin avocat, având cuvântul, solicită a se avea în vedere faptul că societatea recurentă avea obligația de a plăti cele 12 salarii compensatorii, în funcție de situația financiară, în raport cu dispozițiile art.64 din Contractul colectiv de muncă. Această clauză contractuală se interpretează conform art.977 din Codul civil și urm.astfel că, în situația în care există o clauză neclară, se va dispune în favoarea angajatului. Așa fiind, având în vedere profitul societății recurente-pârâte, apreciază că se pot acorda cele 12 salarii compensatorii.
În ceea ce privește daunele morale, recurenta-reclamantă, prin avocat, având cuvântul, apreciază că acestea se impun a fi acordate dat fiind faptul că pârâta, prin atitudinea sa a obligat reclamanta să solicite aceste drepturi pe cale judecătorească, mai ales că din bilanțul contabil rezultă un profit al acesteia, cu toate că reprezentanții societății prezintă un flux de numerar care este negativ, arătând că nu au bani, însă, realitatea este aceea că nu au bani de dat.
Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă prin avocat, concluzionează în sensul admiterii recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris.
Depune concluzii scris.
Cu cheltuieli de judecată conform dovezii existente la dosar.
Recurenta-pârâtă - "" - prin consilier juridic, având cuvântul asupra recursului declarat de către recurenta-reclamantă, solicită respingerea acestuia, și în acest sens, solicită a se avea în vedere faptul că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că plata acestor sume a fost condiționată de situația financiară a societății.
Cât privește daunele morale solicitate, recurenta-pârâtă prin consilier juridic solicită a se avea în vedere faptul că reclamanta a renunțat la acest capăt de cerere.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin recursurile înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 14.09.2009, recurenții - și au criticat sentința civilă nr.4184/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7353/3/LM/2009.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.6 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, recurenta-pârâtă - - a susținut că instanța de fond a acordat mai mult decât a solicitat reclamanta pentru că aceasta din urmă nu a solicitat restituirea impozitului pe venit dedus din salariul compensatoriu acordat, interpretând eronat dispozițiile art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 (Codul fiscal), art.26 din Legea nr.19/2000 și art.257 alin.2 lit.a din Legea nr.95/2006.
La rândul său, recurenta-reclamantă a criticat sentința recurată în baza dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând, în esență, faptul că instanța de fond a interpretat eronat probele administrate în dosar, probe care dovedesc că societatea a avut profit la nivelul anului 2008 în cuantum de 6 milioane Euro.
În privința capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune morale, recurenta-reclamantă a susținut existența unui prejudiciu prin faptul că pârâta-recurentă a obligat-o să solicite sumele la care era îndreptățită prin acțiunea în justiție.
Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, susținând că acordarea ajutorului reprezentând 12 salarii compensatorii era doar o posibilitate lăsată la aprecierea angajatorului, situația financiară dificilă, lipsa lichidităților și greutățile pe care le-a fi creat achitarea acestei sume în plata salariaților ce au continuat să își desfășoare activitatea în cadrul societății, reprezentând motive întemeiate pentru decizia acordării unui singur salariu compensator.
Analizând cele două recursuri prin prisma art.304 pct.6 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Dispozițiile art.304 pct.6 Cod pr.civilă interzic instanței de fond să se pronunțe extra petita, nefiind permis ca prin hotărâre să se recunoască pretenții care să nu fi făcut parte din obiectul acțiunii.
Raportat la petitul cererii de chemare în judecată înregistrat pe rolul Tribunalul București la data de 24.02.2009, la pct.2 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat.
Pretenția reclamantei-recurente de la pct.2 al petitului acțiunii nu este formulată cu acuratețe, pentru că, într-adevăr, stricto senso, impozitul pe venit nu reprezintă o contribuție, ci este, așa cum însuși termenul folosit o arată, un impozit. Diferențele dintre impozit și contribuții se situează în planul definițiilor dreptului fiscal, însă este evident, față de motivarea acțiunii, că reclamanta a urmărit să îi fie restituite toate sumele reținute din salariul compensatoriu acordat, indiferent de titulatura acestora.
Instanța de fond a sesizat în mod corect această extindere de facto a înțelesului termenului de contribuție pe care a avut-o în vedere recurenta la momentul formulării cererii, astfel încât pronunțarea în privința restituirii contravalorii impozitului nu reprezintă un motiv de nelegalitate ce ar putea fi întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 Cod pr.civilă, ci o soluționare a cauzei cu respectarea principiului disponibilității și a limitelor obiectului acțiunii.
În privința motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă invocat de ambii recurenți în legătură cu soluția instanței de fond relativ la cele 11 salarii compensatorii la impozitul pe venit și celelalte contribuții la bugetul de stat, Curtea reține următoarele:
Recurenta-pârâtă susține că art.64 din Contractul colectiv de muncă prevede doar o posibilitate lăsată exclusiv la propria apreciere, acesta fiind acordul real de voință al părților.
Pornind de la formularea lexical-gramaticală a acestui articol, Curtea apreciază că este vorba în realitate despre o obligație supusă unei condiții incerte la momentul încheierii Contractului colectiv de muncă, respectiv situația financiară a societății.
Un contract este rodul acordului de voință al părților și el conține drepturi și obligații, iar nu posibilități.
Posibilitățile sunt evenimente care nu au nicio semnificație juridică, spre deosebire de drepturi și obligații care reprezintă elementele fundamentale ale oricărui contract, prin urmare și în cazul Contractului colectiv de muncă clauzele acestuia nu pot cuprinde decât drepturi și obligații asumate de părți. Aceste drepturi și obligații pot fi supuse unor termene și condiții, însă în limitele prescrise de dispozițiile Codului muncii și cele general prohibitive înscrise în Codul civil.
Potrivit dispozițiilor art.1004 cod civil obligația este condițională când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor și necert.
Raportând această definiție la conținutul art.64 din Contractul colectiv de muncă rezultă că obligația asumată de recurenta-pârâtă de acordare a salariilor compensatorii este una condițională.
Continuând raportarea dispozițiilor înscrise în conținutul art.64 din Contractul colectiv de muncă la prevederile Cod civil care reglementează natura și efectele condițiilor, Curtea apreciază că, în speță, condiția ce potențează obligația acordării celor 12 salarii compensatorii, are în raport de dispozițiile art.1005 Cod civil, o natură cauzală.
Dispozițiile art.1010 Cod civil interzic sub sancțiunea nulității asumarea unei obligații sub condiție potestativă din partea celui care se obligă. Cu alte cuvinte orice formulare care conține o exprimare similară cu următoarea: "mă oblig să plătesc/să dau/să ofer un lucru, bun sau o sumă de bani doar dacă vreau", într-un contract sinalagmatic, cum este și cazul Contractului colectiv de muncă, este considerată a fi nulă ab inițio, neputând produce efecte juridice.
Prin urmare, încă din momentul intrării în vigoare a Codului civil la 1864 legiuitorul a urmărit să împiedice ca într-un contract o obligație să depindă exclusiv de voința sau bunul plac al celui care înțelege să se <<oblige>> în maniera mai sus exemplificată.
În teoria dreptului obligațiilor, obligația considerată nulă de dispozițiile art.1010 Cod civil este definită ca fiind o obligație supusă unei condiții pur potestative.
Prin urmare, susținerile recurentei referitoare la posibilitatea sa exclusivă de a aprecia dacă este sau nu cazul acordării celor 11 salarii compensatorii sunt infirmate clar de dispozițiile art.1010 Cod civil și, oricum, față de conținutul art.64 din Contractul colectiv de muncă, susținerile sunt nefondate, această apreciere exclusivă nefiind intenția comună a părților. Dimpotrivă, textul art.64 din Contractul colectiv de muncă arată cu claritate să părțile s-au înțeles să condiționeze acordarea celor 11 salarii doar de situația financiară a societății, nicidecum de voința exclusivă a celor care compun Consiliul de Administrație, acționariatul sau structura tehnică de conducere a societății.
În cele ce au precedat Curtea și-a exprimat opinia potrivit căreia condiția obligației asumate prin art.64 din Contractul colectiv de muncă are o natură cauzală. Potrivit dispozițiilor art.1005 Cod civil condiția cauzală este cea care depinde de hazard, nefiind în puterea creditorului sau a debitorului.
Firește, această noțiune trebuie interpretată în lumina practicilor și uzanțelor care definesc activitatea comercială.
Pârâta-recurentă este o societate comercială al cărui scop este obținerea profitului. Acesta depinde de o serie de factori economici care includ, in extenso, atât modalitatea în care societatea își organizează propria activitate, cât și o serie de factori externi cum ar fi, cu titlu de exemplu, evoluția pieții, a cererii și ofertei de servicii și de bunuri.
În acest sens trebuie interpretată noțiunea de hazard. Nu este în niciun caz vorba despre o situație întâmplătoare, puțin previzibilă (astfel cum acest termen poate fi definit în înțelesul lexical obișnuit), ci despre o serie de factori economici care pot influența în sens pozitiv sau negativ situația financiară. În alți termeni, tocmai această situație financiară este înțelesul din punct de vedere comercial al termenului general de hazard la care fac trimitere dispozițiile art.1005 Cod civil.
Este de la sine înțeles că atitudinea societății exprimată în modalitatea de management sau marketing aplicată poate influența situația economică, din această perspectivă condiția cuprinsă în art.64 din Contractul colectiv de muncă nesuprapunându-se perfect peste definiția redată de dispozițiile art.1005 Cod civil. Însă, este în egală măsură adevărat că o serie de factori externi asupra cărora societatea nu deține controlul și pe care nu îi poate influența decât într-o foarte mică măsură, pot fi decisivi în reflectarea situației financiare a societății. Această ultimă împrejurare ce poate avea o importanță covârșitoare determină Curtea să califice condiția ce afectează obligația înscrisă în art.64 Cod civil ca fiind o obligație cauzală în înțelesul pe care noțiunea de hazard îl poate avea în contextul desfășurării unei activități economice cu scop lucrativ.
În privința situației financiare a societății, recurenta-pârâtă susține că prin achitarea acestor salarii compensatorii s-ar vedea în situația imposibilității plății timp de două luni și Jas alariilor pentru personalul păstrat în activitate.
De asemenea, s-a susținut că situația societății este una dificilă, firma confruntându-se cu lipsa acută a lichidităților.
Acestea ar fi motivele pentru care s-a decis acordarea unui singur salariu compensator pentru reclamantul-intimat.
În analiza acestei situații, Curtea observă că recurenta-pârâtă nu a solicitat, în cadrul probatoriului pe care l-a propus, efectuarea unei expertize contabile care să elucideze aceste susțineri privind pretinsele dificultăți cu care s-ar confrunta societatea prin prisma evidențierii raportului între venituri și cheltuieli, a inexistenței lichidităților și a soluțiilor prin care aceste aspecte pot fi remediate.
Din actele depuse la dosar rezultă că societatea a încheiat anul 2008 cu profit, ceea ce arată că activitatea economică s-a desfășurat în condiții bune, iar situația financiară a firmei nu era una precară.
O eventuală expertiză contabilă ar fi putut releva și alte aspecte pozitive, după cum ar fi putut decela și elemente în privința cărora societatea ar fi putut dori să păstreze discreția.
Actele de natură contabilă depuse la dosarul de fond conturează o activitate financiară pozitivă a societății la nivelul anilor 2007 și 2008, ceea ce demonstrează că măsura reducerii personalului nu a avut drept cauză dificultăți economico-financiare întâmpinate de societate, ci măsura, perfect justificată economic, de maximizare a profitului pentru viitor în condiții de costuri cât mai mici. Astfel, s-a ajuns la concluzia necesității acestor concedieri colective al căror subiect a fost și reclamantul-intimat.
Dacă din punct de vedere economic, într-o economie de piață, în prezența unui capital privat, o asemenea măsură nu are nimic ilegal, chestiunile de moralitate excedând și neavând vreo legătură cu pragmatismul activității economice, în egală măsură, trebuie menținut un echilibru social pe care chiar părțile l-au avut în vedere la momentul inserării în Contractul colectiv de muncă a art.64.
În alți termeni, dacă este permisă și justificată economic maximizarea profitului prin reducerea costurilor cu personalul salariat având ca efect concedierea unora dintre aceștia, protecția socială a salariaților concediați revine în primul rând în sarcina societății care a folosit munca prestată de acești salariați. Introducerea art.64 în Contractul colectiv de muncă a avut în vedere tocmai realizarea unei forme de protecție socială în cazul unor concedieri colective, demonstrând, cel puțin la nivel declarativ, faptul că angajatorul nu a fost preocupat exclusiv de aspectele economice ale activității pe care o desfășura, ci și de protecția factorului uman, în absența căruia activitatea ar fi imposibil de realizat.
Din păcate, deși există suficiente date cu caracter financiar care susțin contrariul, societatea recurentă a interpretat cu rea-credință această clauză înscrisă în Contractul colectiv de muncă și a optat pentru o minimă măsură de protecție, hotărând acordarea unui singur salariu compensatoriu angajaților concediați, sub pretextul unei situații financiare dificile.
Cât timp acționarii au încasat la nivelul anilor 2007 și 2008 dividende, iar societatea a încheiat cei doi ani cu profit, nu se poate susține un asemenea pretext.
Împrejurarea că societate nu dispune de lichidități nu poate constitui un temei pentru nerespectarea unei obligații de ajutorare a salariaților concediați.
Această împrejurare are un caracter temporar și poate fi rezolvată prin bunăvoința și priceperea celor care conduc societatea, persoane care au libertatea de a găsi soluțiile cele mai potrivite, nefiind menirea Curții de a face sugestii în acest sens.
În privința invocatelor dificultăți legate de plata salariaților ce continuă să își desfășoare activitatea, și această împrejurare constituie o problemă internă a societății pe care doar aceasta din urmă o poate rezolva.
Curtea apreciază situația economico-financiară a societății la momentul la care s-a hotărât măsura concedierii colective ce a vizat un număr de 129 de salariați, iar nu consecințele economico-financiare ce au apărut ca urmare a măsurii concedierii. Câtă vreme această măsură a fost luată de factorii decidenți ai societății, răspunderea pentru utilitatea și eficiența acesteia le revine și nu poate fi substituită printr-o hotărâre a instanței care să constate o situație economico-financiară dificilă ca urmare a concedierilor și a aplicării clauzelor cu conținut social din Contractul colectiv de muncă.
Din această perspectivă, considerațiile instanței de fond privind greutățile financiare cu care s-ar putea confunda societatea ca efect al plăților compensatorii, sunt eronate pentru că pierd din vedere că tocmai societatea a fost cea care a generat premisele unei situații dificile cu care nu se confrunta la momentul la care a decis concedierea colectivă.
Este exclusiv problema societății să rezolve o situație pe care singură a creat-o, cu atât mai mult cu cât prin concedierea colectivă s-a urmărit reducerea costurilor în scopul maximizării profitului, iar nu revitalizarea unei societăți aflată în pragul falimentului sau confruntată cu grave probleme financiare.
de cash nu constituie oglinda rezultatelor activității economice desfășurate de societatea-recurentă.
Pentru ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea apreciază neîntemeiate criticile întemeiate de recurenta-pârâtă pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În privința criticilor recurenților întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă relativ la impozitul pe venit și la contribuțiile datorate fondurilor speciale ale Statului, Curtea reține următoarele:
Suma reprezentând echivalentul a 11 salarii de bază brute este un ajutor pecuniar pe care angajatorul îl oferă salariatului concediat și aflat într-o situație financiară dificilă în care este lipsit de sursa sa principală (și de multe ori singulară) de venit.
În considerarea acestui situații, legiuitorul a înțeles să nu vină cu o pecuniară în plus care să reducă ajutorul primit de persoana concediată.
În cele mai multe cazuri acest ajutor este prevăzut ca fiind echivalentul unui număr de salarii nete, diferit de la caz la caz, pentru că salariul net reprezintă suma de bani pe care o primește efectiv, lunar sau chenzinal, salariatul ca și contraprestație a muncii depuse.
În măsura în care angajatorul dorește să stabilească un ajutor mai mare pentru salariații pe care i-ar putea concedia în viitor, el are această libertate, iar o astfel de împrejurare nu schimbă caracterul de ajutor pentru suma primită cu acest titlu de salariatul concediat. Scopul legiuitorului, prin introducerea dispozițiilor art.55 alin.4 lit.g din Codul fiscal, a fost exceptarea acestor ajutoare de la impozitare, în considerarea situației speciale în care se regăsește salariatul concediat.
Aceeași este situația pentru salariatul concediat și în ipoteza în care primește un ajutor reprezentând contravaloarea salariilor medii nete, și în ipoteza în care acest ajutor se raportează la salariu brut individual. C concediat se vede lipsit de siguranța financiară pe care i-o oferea existența locului de muncă, cu perspective mai mult sau mai puțin încurajatoare în ceea ce privește găsirea unui alt loc de muncă și cu aceleași obligații familiale sau personale de care este ținut să se achite indiferent dacă și-a păstrat sau nu locul de muncă.
Nu există niciun motiv pentru a distinge între persoane aflate în situații similare, respectiv între salariații concediați, cu atât mai mult cu cât acest ajutor nu este plătit de Stat, nu constituie o obligație a acestuia și nu este echitabil și moral ca Statul să profite de pe urma unei situații grele a salariatului concediat, urmare a unei interpretări formaliste dată unui text legal al cărui spirit a fost în sensul ocrotirii persoanelor concediate.
Acestea sunt motivele pentru care Curtea apreciază că sunt incidente dispozițiile art.55 alin.4 lit.f din Codul fiscal, împrejurare ce înlătură obligația recurentei-pârâte de a reține și vira impozitul pe venit din cuantumul celor 11 salarii de bază brute.
Interpretând per a contrario dispozițiile art.257 alin.2 lit.a din Legea nr.95/2006, rezultă că ajutorul primit de reclamantul-intimat cuantificat în cele 11 salarii compensatorii nu are scopul unui drept salarial (nereprezentând contraprestația muncii, câtă vreme raporturile de muncă au încetat ca efect al concedierii), ceea ce înseamnă că pentru acest ajutor nu sunt datorate contribuții la fondul de asigurări de sănătate, urmând, în temeiul art.3041Cod pr.civilă, să fie înlăturată și această obligație din sarcina recurentei-pârâte.
În privința contribuției la fondul de pensii, Curtea reține că dispozițiile art.26 din Legea nr.19/2000 nu exceptează acest ajutor de plata contribuției de asigurări sociale. Pe cale de consecință, exceptările fiind de strictă interpretare și enumerate limitativ de dispozițiile legale mai sus identificate, rezultă că asupra acestui ajutor se va face aplicarea dispozițiilor Legii nr.19/2000 în privința reținerii contribuțiilor de asigurări sociale. De altfel, această împrejurare, deși aparent reduce din cuantumul ajutorului acordat salariatului concediat, nu îi este defavorabilă acestuia din urmă, întrucât aceste sume se vor regăsi în calculele care vor determina cuantumul pensiei pe care o va primi în viitor salariatul concediat, sub condiția nemodificării legii cadru a pensiilor, respectiv a Legii nr.19/2000, împrejurare pe care Curtea nu o poate antama cu certitudine la acest moment.
Recurenta-reclamantă a criticat sentința instanței de fond și prin prisma neacordării daunelor morale, susținând că, deși Tribunalul a reținut contrariul, există un prejudiciu, acesta din urmă fiind reprezentat de împrejurarea recunoașterii drepturilor ce formează petitul principal al cererii ca urmare a formulării prezentei acțiuni.
Deși critica este formulată în cererea de recurs în termeni destul de evazivi, împrejurare ce se poate remarca și în conținutul cererii de recurs, Curtea reține că reclamanta-recurentă invocă un prejudiciu moral reprezentat de disconfortul psihic creat de situația în care a fost pusă ca urmare a obligării sale de a obține în instanță drepturile de care a fost privată.
Curtea nu contestă că orice demers într-un domeniu cu care o persoană nu este familiarizată poate constitui o sursă de stres și disconfort psihic.
În egală măsură însă, posibilitatea de a se adresa instanței reprezintă un drept, iar nu o obligație pentru orice persoană. Prin urmare, posibilitatea pe care legea o recunoaște reclamantei de a-și obține drepturile prin accesul la justiție nu ar trebui să creeze un stres, ci să ocazioneze o speranță în contextul în care nicio altă modalitate de a-și vedea recunoscute pretențiile nu subzistau la data sesizării instanței.
Nu trebuie ignorat nici contextul întregii spețe în aprecierea asupra acestui pretins prejudiciu moral.
Astfel, făcând trimitere la paragrafele ce preced în aceste considerente, Curtea reamintește odată în plus că măsura concedierii nu a avut niciun element de nelegalitate, iar insecuritatea financiară a reclamantei-recurent a fost remediată de către instanța de recurs prin obligarea pârâtei la plata celor 11 salarii compensatorii în limitele clauzei cu conținut social din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Simplul fapt al necesității de a sesiza instanța, în condițiile în care acțiunea nu este supusă taxelor de timbru sau altor formalități excesive, în recunoașterii unor drepturi neacordate, în lipsa oricăror alte elemente probatorii care să probeze o afectare substanțială a dispoziției sufletești sau a funcționării psihosomatice a organismului recurentei-reclamante nu poate constitui un prejudiciu moral suficient de consistent pentru a justifica acordarea unor daune morale.
Mai mult decât atât, având asigurate serviciile unui apărător ales, reclamanta-recurentă nu a fost obligată să își petreacă timpul în sala de judecată sau să pună concluzii într-un domeniu pe care nu îl cunoaște, ci a avut posibilitatea să-și desfășoare activitatea zilnică fără perturbări care să țină de desfășurarea procesului, sarcina apărării revenind exclusiv în atribuțiile contractuale ale apărătorului ales.
Față de argumentele ce preced, Curtea apreciază că în cauză nu subzistă un prejudiciu moral pentru a justifica acordarea daunelor morale și cercetarea raportului de cauzalitate.
Reținând ansamblul motivelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, urmează să admită cele 2 recursuri, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate.
În baza art.274 Cod pr.civilă, Curtea va obliga pârâta-recurentă să plătească reclamantei-recurente suma de 2200 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorariu apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă - "" - și recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.4184 din data de 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.7353/3/LM/2009.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta să plătească reclamantei contravaloarea a 11 salarii compensatorii calculate la nivelul salariului de bază brut încasat în luna anterioară concedierii.
Obligă aceeași pârâtă să plătească pentru cele 11 salarii compensatorii contribuțiile la fondul de pensii (CAS).
Înlătură obligația pârâtei de a restitui reclamantei contravaloarea CAS.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă recurenta - - să plătească intimatei suma de 2200 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./18.01.2010
Jud.fond:;
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Petre Magdalena, Farmathy Amelia
