Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7274/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5539/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.7274/
Ședința publică de la 09.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant - și recurenții-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.5121/12.06.2009 pronunțat de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9278/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant personal, lipsă fiind recurenții-pârâți și intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant.
Recurentul-reclamant depune la dosar concluzii scrise. Solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată, admiterea recursului reclamantului așa cum a fost formulat.
Curtea acordă cuvântul pe cererile de recurs formulate de recurenții-pârâți.
Recurentul-reclamant solicită respingerea acestor cereri de recurs, ca nefondate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5121/12.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA la plata drepturilor bănești reprezentând spor de confidențialitate de 15% pentru intervalul 10.03.2006 - 30.11.2006.
A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București la plata sporului de 15% pentru intervalul 01.12.2006 - până la data pronunțării prezentei hotărâri precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății.
A respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de reclamant împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
A obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce acestei pârâte fondurile bănești necesare plăți drepturilor bănești recunoscute reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul are calitatea de procuror în cadrul Judecătoriei C și a solicitat acordarea sporului de 15% pentru confidențialitate în baza prevederilor art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2004 cu toate că actul normativ a intrat în vigoare la data de 1.02.2006.
În versiunea inițială, art. 3 al. 1 din OG nr. 19/2006 prevedea că, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv salariul de bază.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006, prevederile art. 3 al. 1 din OG nr. 19/2006 au fost modificate în sensul că, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate.
Prin decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit. d) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art.16 alin.1 și 2 din codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art.9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară.
Având în vedere decizia pronunțată de instanța supremă în recursul în interesul legii, care potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă este obligatorie, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA la plata drepturilor bănești reprezentând spor de confidențialitate de 15% pentru intervalul 10.03.2006 - 30.11.2006. Au fost obligații pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București la plata sporului de 15% pentru intervalul 1.12.2006 - până la data pronunțării prezentei hotărâri precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății.
Pentru a se menține valoarea reala a sumelor datorate reclamantului, cererea privind actualizarea sumelor trebuie admisă, în caz contrar acesta ar fi prejudiciat. Soluția se justifică prin prisma dispozițiilor art.1082 și 1084 Cod civil, pârâții fiind în culpa pentru neacordarea drepturilor cuvenite, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate plata acestor drepturi. Astfel, reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit ce include și beneficiul de care a fost lipsit.
În raport de dispozițiile art. 60. pr. civ. a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor și, în consecință, a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților fondurile bănești necesare plății către reclamant a drepturilor bănești susmenționate, reținându-se atribuția acestui minister de coordonare a acțiunilor care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, stabilite prin Legea nr.500/2002.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamantul -, pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului său, recurentul-reclamant critică sentința pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 pr. civ.
În motivarea recursului se arată că greșit a respins instanța plata sumelor reprezentând dobânzile legale calculate pentru suma datorată, la data plății efective, precum și actualizarea prejudiciului suferit, conform indicelui ratei inflației, ținând cont de prevederile art. 1082 și 1084. Civ. și art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Se mai critică sentința pentru nesoluționarea cererii privind înscrierea mențiunilor în carnetul de muncă.
În sfârșit, se mai critică sentința pentru unele erori de tehnoredactare.
Astfel, se arată, că numele a fost greșit reținut, că s-a consemnat "data aplicării" în loc de "data achitării", și că termenul de recurs de 10 zile s-a apreciat greșit "de la pronunțare" în loc de " de la comunicare".
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, critică sentința pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ.
În motivarea acestui recurs se arată, în esență, că cererea reclamantului a fost întemeiată și pe discriminare, iar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 821/03.07.2008, a declarat neconstituționale dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11 precum și dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000.
Printr-un alt motiv de recurs se arată că instanța a dispus în mod nelegal plata pe viitor a drepturilor solicitate, adăugând astfel la legea specială de salarizare a magistraților.
Se mai critică sentința arătându-se că greșit s-a dispus actualizarea cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Referitor la cererea privind obligarea pârâților la înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor corespunzătoare drepturilor câștigate corespunzător sentinței, se arată că singura categorie de drepturi bănești ce se poate înscrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în acestea. Or, sporurile pretinse prin acțiune se adaugă la retribuția tarifară, nu se includ în aceasta.
Ministerul finanțelor Publice critică sentința pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9. pr. civ.
Recurentul consideră că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece prin decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit. e) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Astfel Curtea Constituțională a stabilit cu caracter definitiv și obligatoriu că, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să refuze controlul de constituționalitate al acestora.
Având în vedere decizia Curții Constituționale, se consideră că, toate instanțele din țara au obligația de respectare a principiului separației puterilor în stat consacrat de Constituția României, din moment ce instanța cu cel mai mare grad de jurisdicție trebuie să se supună acestui principiu.
Prin modul cum instanța a înțeles să soluționeze cauza, obligând prin hotărâre judecătorească Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare, recurentul consideră că a fost încălcat principiul separației puterilor in stat consacrat de art.1 alin. 4 din Constituția României.
Recurentul consideră că instanța a depășit atribuțiile puterii conferite prin lege autorității judecătorești, intrând în sfera de competență a puterii legislative (Parlamentul României).
În motivarea deciziei Curtea Constituțională a reținut faptul că prin Decizia nr.XXI din 10 martie 2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, aceasta nu s-a limitat la a clarifica înțelesul unor norme juridice sau a lor de aplicare. Instanța supremă invocând vicii de tehnică legislativă-nerespectarea prevederilor Legii nr.24/2000 sau vicii de neconstituționalitate-încălcarea normelor privind delegarea legislativă-a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autorității legiuitoare. Însă, o atare operație juridică poate fi realizată decât de autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, după caz), unica abilitată să dispună cu privire la soluțiile ce se impun în această materie.
Prin urmare, orice inițiativă a instanțelor judecătorești de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin Decizia 838/27.05.2009, potrivit art.147 alin. 4 din Constituție este obligatorie de la data publicării.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale, soluția pronunțată de instanță prin sentința civilă nr.5121/12.06.2009 este nelegală.
Referitor la motivul întemeiat pe pct. 9 al art. 304, se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție.
Se arată că, potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație are calitatea de ordonator principal de credite, iar în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, stabilește principiile,
cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și
utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice
implicate în procesul bugetar și care la lit. d ) - e) stipulează faptul că,
proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către
Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor și strategiilor
sectoriale, a priorităților stabilite în formarea propunerilor de buget,
prezentate de ordonatorii principali de credite și pe baza propunerilor de
cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Prin urmare, este lipsit de relevanță că, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor
de bugete locale.
În conformitate cu art.49 alin.1, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. În lipsa unei cereri din partea ordonatorului principal de credite, Ministerul Finanțelor Publice nu poate să procedeze la deschiderea de credite bugetare.
Recurentul consideră că, pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la alocarea fondurilor către MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație ar duce la nesocotirea Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, prin care este reglementată procedura bugetară și totodată ar pune instituția recurentă în imposibilitatea punerii în executare a acestei hotărâri.
În ceea ce privește cadrul procesual, se poate constata că prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art.281 Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.
Recurentul solicită instanței să observe că între reclamant și Ministerul Finanțelor Publice nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituției recurente.
Raporturile de muncă sunt între reclamant pe de o parte și instituțiile în care își desfășoară activitatea pe de altă parte.
Pretențiile reclamantului solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite( principal, secundar și terțiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.
Însă în condițiile în care instanța a dispus obligarea la plata drepturilor de personal către reclamant, pârâtul care urmează să facă plata trebuie să rețină și să vireze contribuțiile obligatorii către bugetul de stat.
Bugetul de stat este aprobat prin lege organica de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativă, prin urmare pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită forma și conținut, decizie luata de puterea judecătorească; recurentul consideră că ar reprezenta o imixtiune în atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art.1 alin.4 din Constituția României - Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, recurentul a înțeles să invoce și dispozițiile Ordonanței nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plată ale MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație în temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi și o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestuia fără nici o legătură cu competențele Ministerului Finanțelor Publice în materie de buget.
Totodată, prin art. 25 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ordonatorii principali de credite au fost abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuire de sume, pe tot parcursul anului.
Ordonatorii de credite din sistemul de justiție potrivit dispozițiilor invocate mai sus sunt cei care poartă răspunderea privind modul de punere în executare a hotărârilor judecătorești, potrivit destinațiilor aprobate și cu respectarea dispozițiilor Legii nr.500/2002.
Astfel ordonatorii principali de credite au toate posibilitățile legale să obțină fondurile necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în contradictoriu cu aceștia și totodată să asigure ordonatorilor secundari și terțiari respectiv angajatorilor instituții publice necesare.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor exprimate prin recursuri, dar și a dispozițiilor art. 3041. pr. civ. Curtea reține următoarele:
Criticile recurentului Ministerului Finanțelor publice legate de soluția dată de către tribunal cererii de chemare în garanție sunt întemeiate.
Astfel, Curtea apreciază că potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale Ministerului Public in temeiul unui titlu executoriu (inclusiv hotărârea judecătoreasca) se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau - fără nici o legătura cu competentele Ministerului Finanțelor Publice in materie bugetara.
Reclamantul nu se află în raporturi juridice de muncă cu
Ministerul Finanțelor Publice. Prezenta cauză reprezintă un conflict de
muncă, așa cum este el definit de art. 281 din Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.
Cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva Ministerului Finanțelor Publice este neîntemeiată.
Pentru aceste motive recursul Ministerului Finanțelor Publice va fi admis, și în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9. pr.civ. sentința atacată va fi modificată în parte în sensul arătat.
Criticile exprimate prin recursul Ministerului Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție au fost găsite întemeiate sub aspectul acordării pentru viitor a sumelor pretinse prin acțiune.
Astfel, cererea de plată a drepturilor pentru viitor trebuia respinsă ca neîntemeiată. Situația nu este similara celei privind neplata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica, pentru care ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, prin decizia nr. XXI/10.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În cauza de față, pretențiile reclamanților izvorăsc din discriminarea in raport cu alte categorii socio-profesionale, constatata de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, iar nu dintr-un act normativ, despre care ICCJ decide ca este in vigoare, in ciuda mai multor abrogări succesive.
Ca atare, Curtea nu poate stabili la momentul pronunțării hotărârii dacă reclamanții vor mai fi discriminați in plata sporului de confidențialitate după acest moment, obiectul acestei cereri nefiind o creanță certă, lichidă si exigibilă, întrucât, prin ipoteza, drepturile solicitate nu sunt nici lichide si nici scadente la momentul pronunțării hotărârii, ele fiind datorate numai in măsura in care vor fi datorate drepturile salariate pentru viitor, cu acest titlu, altor categorii socio-profesionale.
La data de 12.11.2009 a intrat în vigoare Legea nr. 30/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. La art. 4 alin. 1 din anexa VI din lege, anexă ce cuprinde reglementări specifice personalului din sistemul justiției, se prevede, judecătorii de la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, cei de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membri Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor potrivit Legii nr. 303/2009, republicată cu modificările și completările ulterioare, magistrații asistenți de la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, asistenții judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Fraudelor de Criminalitate Organizată și Terorism și personalul de probațiune beneficiază de următoarele sporuri:
- pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - 15% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară;
- de confidențialitate de 5% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară.
De asemenea, potrivit alin. 2 și 3 lit. a) din același art. 4, dispozițiile alin. 1 intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, sporurile aplicându-se în procentele prevăzute la alin. 1 lit. a și b până la data de 31 decembrie 2009; de la 01.01.2010 personalul prevăzut la alin. 1, beneficiază pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de următoarele drepturi salariale: un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv, de 10% pentru păstrarea confidențialității.
Prin urmare, începând cu data de 12.11.2009, data intrării în vigoare a Legii salarizării unitare, magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, precum și de un spor de 5% pentru confidențialitate urmând ca de la 01.01.2010 cuantumul să fie acordat un adaos de 25% și respectiv 10%.
Față de acest act normativ, intrat în vigoare la data de 12.11.2009, Curtea apreciază că reclamantul nu se mai regăsește, ulterior datei de 12.12.2009, în starea de discriminare care să justifice obligarea pârâților la plata de despăgubiri civile, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. rap. la art. 304 pct. 9. pr. civ. sentința recurată va fi modificată sub acest aspect, în sensul obligării pârâților la plata sporului pretins numai până la data de 12.11.2009, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Din această perspectivă, drepturile pretinse se cuveneau a fi admise pentru perioada 01.12.2006-12.11.2009 și, admițând și acest recurs, sentința va fi modificată sub acest aspect.
Motivul de recurs întemeiat pe susținerea conflictului constituțional nu a fost reținut.
Astfel, Curtea reține că decizia din data de 27.05.2009 prin care Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească și Parlamentul României produce efecte numai pentru viitor, având în vedere principiul neretroactivității legii civile.
Astfel, motivul întemeiat pe prevalența deciziei nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale nu poate fi reținut deoarece hotărârea instanței Constituționale nu produce efecte cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în exercitarea atribuției consemnate de art. 329. pr. civ. ci urmează a fi avută în vedere de instanța supremă ulterior adoptării ei.
Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică.
Mai mult conform art. 11 alin. 3 din Constituția României, deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În aceste condiții, în soluționarea prezentei cauze, trebuie avut în vedere caracterul obligatoriu conform art. 329. pr. civ. al sentinței nr. 21/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Întemeiată este și critica din recursul reclamantului - referitoare la actualizarea sumelor pretinse prin acțiune.
Actualizarea sumelor datorate, cu rata inflației, de la data scadenței și până la plata efectivă, se justifica fata de dispozițiile art. 1082 si 1084.civ. pârâții fiind in culpa pentru neacordarea sumelor cuvenite reclamanților, precum si pentru neinițierea unor masuri care sa aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări, in speța neexistând o cauza străina exoneratoare de răspundere. Astfel reclamantul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului suferit ce include si beneficiul de care a fost lipsit. de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen economic, specific perioadei de devalorizare monetară, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, respectiv coeficientul de scădere a puterii de cumpărare. Prin aplicarea în practică a acestui calcul banii sunt aduși la actuala lor putere de cumpărare.
Prin admiterea recursului reclamantului, sentința va fi modificată în sensul că sumele acordate vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective, la care se va adăuga și dobânda legală calculată de la data de 10.03.2009 - data introducerii acțiunii.
Motivele legate de greșelile de tehnoredactare nu au fost reținute, Curtea apreciind că acestea nu lipsesc de legalitate și temeinicie hotărârea pronunțată, ele putând fi îndreptate pe calea reglementată de art. 281. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant - și recurenții-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.5121/12.06.2009 pronunțat de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9278/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva Ministerului Finanțelor Publice.
Obligă pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București la plata către reclamant a sporului de confidențialitate în cuantum de 15%, pentru perioada 01.12.2006-12.11.2009, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective și la care se va adăuga și dobânda legală calculată de la data de 10.03.2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-18.01.2010
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana
