Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 730/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.5573/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.730/
Ședința publică de la 10 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.4699 din data de 01.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.11927/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata Societatea Națională de SA - Sucursala Direcția B, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul,personal și intimataSocietatea Națională de SA - Sucursala Direcția B,prin consilier juridic în baza delegației nr.302/18063 din 23.11.2009 depusă la dosar-fila 25.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 29.01.2010, răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Societatea Națională de SA - Sucursala Direcția B din partea recurentului.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurentul, personal, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că hotărârea pronunțată de instanța de fond este vizibil dată în favoarea părții intimate, iar punctul său de vedere cu privire la acest aspect, este menționat în cuprinsul răspunsului la întâmpinarea formulată de către intimata Societatea Națională de SA - Sucursala Direcția B, răspuns ce solicită să fie avut în vedere de către instanța de recurs.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Intimata Societatea Națională de SA - Sucursala Direcția B, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.4699/1.06.2009, Tribunalul București -Secția a-VIII-A Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de SA-Sucursala B, având ca obiect plata sumei de 6619 lei, reprezentând totalitatea drepturilor bănești neîncasate și cuvenite, ca urmare a muncii prestate în perioada 1.04.1996-3-10.2007.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei, iar la data de 25.07.2007, acesta și-a manifestat opțiunea de a fi disponibilizat în cadrul acțiunii de restructurare a societății și de a beneficia de salarii compensatorii.
Astfel, pârâta a emis decizia de concediere colectivă nr.320/113/14.09.2007, prin care s-a stabilit că la data expirării preavizului de 30 de zile, care curge din următoarea zi lucrătoare zile în care s-a făcut comunicarea Informării-Oferta din 03.07.2009, contractul individual de muncă al reclamantului încetează conform art.65 alin.1, art.55 și 68 din Codul muncii.
La art.2 din decizia de concediere colectivă se menționează încetarea contractului individual de muncă, urmare a desființării postului deținut de reclamant cu plata a 12 salarii compensatorii, fapt cunoscut de acesta la data semnării actului-3.09.2007. Astfel, termenul de preaviz a început să curgă de la data de 4.09.2007 și s-a împlinit la data de 3.10.2007, dată ce coincide cu încetarea efectivă a contractului individual de muncă al reclamantului.
Cum la data pensionării-4.10.2007, a apreciat prima instanță, reclamantul nu mai avea calitatea de salariat, contractul său încetând la data de 3.10.2007, acesta nu mai putea beneficia de art.170 din Contractul colectiv de muncă și anume de un ajutor în cuantum de 2-4 salarii medii pe societate la pensionare și nici de coeficientul de creștere salarială de 8% aplicabil de la data de 1.09.2007, ca urmare a hotărârii Comisiei Paritare din data de 27.09.2007, redate în procesul-verbal nr.8639/27.09.2007.
Tribunalul a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privitor la plata drepturilor pretinse de reclamant din participarea la beneficiile realizate de către societate în anii 2006 și 2007, deoarece nu s-a dovedit existența vreunui profit al societății în această perioadă, și nici un salariat nu a primit asemenea beneficii.
A mai reținut instanța de fond că anularea grupei a -II-a de muncă începând cu anul 2001 nu a fost o decizie a angajatorului, ci rezultatul cercetărilor întreprinse de Direcția de Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul, nefiind îndeplinite cerințele HG nr.261/2001.
A fost respinsă de asemenea, de către tribunal, și cererea reclamantului de plată a contravalorii celor 9 zile de concediu de odihnă rămase neefectuate din anul 2007 cu motivarea că acesta a lucrat 9 luni în anul 2007, pentru care i-au fost plătite cele 27 de zile la care avea dreptul conform art.140 alin.2 din Codul muncii.
Fiind respinsă acțiunea, instanța de fond l-a obligat pe reclamant în baza art.274 Cpc la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu expert, urmare a expertizei efectuată în cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, recurentul-reclamant, pentru motivele ce se vor expune în continuare:
Încetarea /2007-2008 s-a produs din inițiativa și vina angajatorului și nu disciplinar. iar condițiile plecării din sistem au fost negociate în luna iulie 2007. urmat Opțiunea (forțată ) de concediere colectivă Nr.302/12540/25.07.2007 și respectiv Decizia de încetare a Nr. 302/113/14.09.2007.
La plecare, în data de 04.10.2007, a constatat că angajatorul a încălcat clauzele prevăzute în Contract. Nu i s-au întocmit documentele de trimitere nici în șomaj, nici la pensie, ca și cum Contractul s-ar fi desfăcut disciplinar și nici nu i s-au achitat toate drepturile restante de lichidare.
Recurentul a susținut că s-a trezit marginalizat, fară nicio protecție socială timp de câteva luni de zile până la primirea retroactivă a Deciziei de Pensionare, începând cu data de 04.10.2007.
Deși revendicările sale în instanță sunt legitime, corecte și conforme cu CCM/2007-2008, recurentul a susținut că prima instanță l-a transformat din victimă în vinovat fiind sancționat cu plata unor despăgubiri angajatorului în mod gratuit. A arătat recurentul că nu a solicitat niciodată în instanță vreo expertiză contabilă și în acest sens a depus în data de 12.11.2008 și o cerere de respingere a expertizei judiciare solicitată de instanță fără acordul părților în cauză, pentru a nu fi obligat să achite onorariul întrucât veniturile din pensie nu îi permiteau să suporte acest onorariu iar reprezentantul angajatorului nu a avut nicio opoziție la calculele efectuate de cu privire la drepturile restante neachitate de angajator.
Recurentul a atașat cererii de recurs înscrisuri referitoare la pretențiile neplătite de angajator, /2007-2008, răspunsul Avocatului Poporului Nr. 8974/12.11.2007 și al ANOFM B Nr.22219/30.05.2008.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recurentul a criticat faptul că nu i-a s-a recunoscut dreptul la indemnizația de șomaj însă Curtea apreciază că această solicitare este lipsită de suport legal în condițiile în care, la data concedierii, acesta nu s-a adresat cu astfel de cerere instituției abilitate în acest sens, Agenția pentru ocuparea forței de muncă, angajatorul nefiind debitorul unei astfel de obligații.
Cu privire la drepturile restante ce ar fi trebuit achitate la momentul încetării raportului juridic de muncă, Curtea reține că instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că fostul angajator și-a executat atât obligațiile contractuale cât și cele legale în ceea ce privește plățile compensatorii și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. Astfel în mod corect instanța de fond a apreciat că plățile compensatorii nu sunt incluse în venitul brut lunar și nici în baza de calcul a pensiei pentru a fi virat CAS corespunzător acestora și pentru a putea fi valorificate la pensie. De altfel, dispozițiile art. 21 din Legea nr.19/2000 nu dispun ca CAS pentru plățile compensatorii să fie virat de către angajator, acesta fiind suportat din alte surse.
Cât privește compensarea în bani a 9 zile din concediul de odihnă, Curtea reține că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 140 alin. 2 din Codul muncii, recurentul fiind îndreptățit la compensarea unui număr de zile de concediu de odihnă proporțional cu perioada efectiv lucrată, suma fiind achitată integral pentru 27 de zile din 36, cele 9 zile neplătite, fiind aferente perioadei oct -dec 2007, după încetarea raportului de muncă.
Majorarea de 8% din salariu, pretinsă de recurent, nu i-a fost acordată, întrucât, potrivit concluziilor Comisiei paritare, a cărei interpretare asupra clauzelor contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părțile contractuale, a vizat exclusiv pe angajații care aveau un raport juridic de muncă în ființă la 1.09.2007 și nu pe cei aflați în perioada de preaviz, iar ajutorul la pensionare a fost reglementat de contractul colectiv de muncă doar pentru situația în care contractul de muncă încetează de drept în baza art. 56 lit. Codul muncii nu și la concedierea pentru motive neimputabile salariatului. În baza acestui temei juridic, recurentul a încasat plățile compensatorii,nefiind îndreptățit și la încasarea cumulativă a ajutorului de 3 salarii la pensionare.
Curtea reține că recurentul nu a formulat și alte critici, în mod concret, cu privire la calculul prin raportul de expertiză, al pretențiilor bănești neacordate iar împrejurarea că a fost obligat să achite onorariul pentru raportul de expertiză reprezintă o aplicare a dispozițiilor art. 274 cod proc. civilă. Chiar dacă a apreciat că raportul de expertiză nu era o probă utilă cauzei, recurentul era obligat să respecte dispozițiile instanței, odată de acesta a constatat că o astfel de probă este concludentă pentru lămurirea situației de fapt dedusă judecății.
În consecință, față de aceste considerente și reținând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.4699/01.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.11927/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE SA - SUCURSALA DIRECȚIA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
10.03.2010
Jud.fond:
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Cristescu Simona, Rotaru
