Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 773/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 773/2008
Ședința publică din 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Victor Crețoiu
- - - vicepreședinte Curtea de Apel
- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Cibu Mirea
- - -- grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, I, și pârâta - Membru Grup împotriva sentinței civile nr.268/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că s-au înregistrat la dosar concluzii scrise atât din partea reclamanților, prin avocat, cât și din partea pârâtei.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 4 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr.- reclamanții, I, au chemat în judecată pârâta SC SA B, solicitând:
- obligarea acesteia să achite reclamanților drepturile salariale suplimentare cuvenite acestora pentru perioada 2004-2007 conform dispozițiilor art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă - respectiv prima aferentă sărbătorilor de Paști și C în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, actualizate conform indicelui de inflație până în momentul executării obligației;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se susține în esență că în calitate de angajați ai societății pârâte, nu au beneficiat de prevederile art.168 al.1 din CCM care stipula în favoarea lor acordarea unor suplimentări salariale constând în prime de Paști și C în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
Nerespectarea de către angajator a CCM a prejudiciat salariații pârâtei astfel că în condițiile art.269 din Codul muncii, aceasta atrage răspunderea patrimonială a angajatorului. Mai arată că salariul de bază mediu aferent anului 2004 fost de 980 RON, pentru anul 2005 valoarea a fost stabilită la 1400 RON iar pentru anul 2006 fost în cuantum de 1850 RON.
În drept invocă art.168 al.1 din CCM 2004-2007, art.223, 224 din CCM, art.243, 269 Codul muncii.
În probațiune sunt anexate extras în xerocopie din CCM 2004-2007, copia adresei SC SA nr.1666/2003, 313/2005, 713/2006, copia carnetului de muncă.
Prin precizarea de acțiune reclamanții au învederat instanței că drepturile salariale solicitate prin petitul acțiunii introductive sunt raportate la salariul de bază mediu pe societate aferent anului 2004, 2005, 2006, 2007 cuantificate de pârâtă prin adresele emise de aceasta sub numărul 1666/2003, 313/2005, 713/2006 sub denumirea de salariu mediu brut, respectiv:
- pentru anul 2004 echivalentul a 980 Ron
- pentru anul 2005 echivalentul a 1400 Ron
- pentru anul 2006 echivalentul a 1850 Ron
- pentru anul 2007 echivalentul a 2000 Ron
A arătat în susținerea acestor precizări că salariul de bază este sinonim noțiunii de salar brut în considerarea dispozițiilor art. 57 din Codul fiscal.
Pârâta SC SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la prev. art.283 al.1 din Codul muncii, care dispun că cererile care au ca obiect soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unei clauze ale acestuia.
Având în vedere aceste prevederi pârâta apreciază că acțiunea este formulată mult peste acest termen.
Pe fondul cauzei s-a susținut că în anul 2003 drepturile salariale suplimentare de și de Paști, au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat potrivit art.168 al.2 din CCM. În anul 2004 textul art.168 al.2 a fost reflectat într-o manieră identică celui din 2003, iar din 2005 părțile au modificat acest text pentru a exprima într-o manieră mai clară intenția părților în privința includerii drepturilor salariale mai sus menționate, nu a fost o operațiune cu aplicabilitate temporară limitată doar pentru anul 2003, ci a continuat să-și producă efecte și în anii următori, astfel începând cu anul 2005 forma al.2 al art.168 fost următoarea: "În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Ca atare, în fiecare an părțile au procedat la republicarea CCM. Potrivit art.10 din CCM pentru soluționarea eventualelor probleme legate de executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea CCM părțile convin constituirea unei comisii paritare iar potrivit Anexei 2 la CCM interpretarea dată de Comisia Paritară are caracter obligatoriu pentru părți. În acest caz Comisia Paritară a adoptat Decizia nr.5140/2007 prin care s-a stabilit că prev. art.168 al.1 au rămas fără obiect luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Prin urmare, primele au fost introduse în salariul de bază al reclamanților atât în anul 2003 cât și în anul următor pârâta executându-și obligația inclusă în art.168 din CCM.
Au fost depuse acte adiționale la CCM.
Prin sentința nr.268/2008 Tribunalul Albaa admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta SC și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale suplimentare cuvenite reprezentând prima aferentă sărbătorilor de Paști și C în perioada 2004-2007, în cuantum de un salariu de bază mediu supus impozitării, sume actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului până la plata efectivă. Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 59,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta SC SA, s-a apreciat în cauză că reclamanții pretind drepturi de natură salarială așa cum sunt calificate de art.168 al.1 din CCM, astfel că în speță sunt aplicabile disp. art.166 și 283 lit.c Codul muncii potrivit cărora pretențiile formulate de reclamanți sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani de la data de la care erau datorate, instanța a respins excepția ca nefondată.
În ceea ce privește fondul cauzei:
Prin CCM încheiat în anul 2004 înregistrat la sub nr.2714/16.04.2004, a fost prevăzută în art.168 al.1, clauza conform căreia salariații SNP SA vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de
Clauza a fost menținută expres în art.168 al.1 și în cuprinsul CCM încheiate în anul 2005 și 2006.
Prin apărările formulate societatea pârâtă recunoscut că suplimentările salariale prevăzute în CCM nu au fost achitate distinct salariaților deoarece în urma negocierii dintre patronat și sindicate aceste suplimentări au fost incluse în salariul fiecărui angajat încă din anul 2003 astfel cum se arată în cuprinsul art.168 al.2 din CCM.
Instanța a înlăturat apărarea pârâtei referitoare la executarea obligației asumate prin CCM deoarece chiar dacă cele 2 salarii medii de bază pe unitate au fost incluse în anul 2003 în salariul fiecărui angajat, acest fapt nu poate afecta drepturile bănești negociate ulterior și stipulate expres în CCM încheiate pe anii 2004, 2006. Interpretarea dată de Comisia Paritară nu poate fi reținută întrucât duce la concluzia că prin majorarea de salariu din 2003 angajații urmează să fie lipsiți de plata drepturilor suplimentare care au fost legal negociate în favoarea lot în fiecare an cu ocazia încheierii CCM. Atâta vreme cât în cuprinsul acestor contracte se prevede acordarea celor 2 salarii suplimentare, ulterior anului 2003, rezultă că părțile au înțeles să mențină aceste drepturi, astfel că mențiunea cu privire la drepturile bănești plătite în anul 2003 nu poate avea efect asupra drepturilor distincte născute ulterior prin CCM negociat pentru anul 2004-2006.
Instanța a reținut că pârâta nesocotit obligațiile prevăzute în CCM pentru perioada 2004-2006, întrucât, deși susține că drepturile salariale suplimentare de C și de Paști au fost incluse în salariul de bază al reclamanților, nu a făcut o astfel de dovadă, rezultând doar că această obligație fost respectată la nivelul anului 2003, deși prev. art.168 din CCM au rămas neschimbate. Mai mult din adresele depuse de societatea pârâtă rezultă că salariul mediu de bază la SNP SA a suferit modificări în cursul anilor 2004-2007, situație în care drepturile suplimentare acordate angajaților și incluse în salariul de bază nu puteau să fie aceleași pentru fiecare an.
În atare situație dacă drepturile salariale suplimentare ar fi fost incluse în salariul de bază pentru anii 2004-2006, ar fi trebuit ca fiecare angajat să beneficieze de o majorare constantă a salariului de bază, ceea ce nu s-a întâmplat.
În acest sens instanța a reținut că art.168 al.1 din CCM prevede în mod expres că salariații beneficiază de drepturi suplimentare în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâta solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamanților și reclamanții solicitând admiterea acțiunii în ce privește cuantumul primei de Paști și de C și înlăturarea din dispozitivul hotărârii a mențiunii privind impozitarea cuantumului salariului de bază mediu și reclamanții.
În motivarea recursului pârâtei se invocă dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 312 din codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește fondul cauzei recurenta pârâtă susține că instanța de fond a reținut o stare de fapt greșită și a interpretat eronat dispozițiile legale incidente. În acest sens se arată, în esență, că instanța de fond ar fi trebuit să rețină că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate deoarece drepturile salariale solicitate au fost incluse în salariu în anul 2003 și menținut în continuare în anii ulteriori astfel că plata lor a fost efectuată.
În susținerea acestei poziții recurenta aduce următoarele argumente:
Sub un prim aspect recurenta susține că instanța de fond a reținut greșit că art. 168 alin 2 din contractul colectiv de muncă pe anii 2003 - 2007 nu s-a modificat, când în realitate a fost introdus un nou alineat în care se prevede că " în anul 2003 suplimentările salariale de la alin 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". În interpretarea recurentului această formulare permite să se concluzioneze că și pentru anii ulteriori anului 2003 plata primelor de Paști și de C s-a făcut în aceeași manieră ca și în anul 2003, respectiv prin includerea lor în salariul de bază și achitarea în rate lunare. Se mai arată că fiecare majorarea salarială ulterioară anului 2003 avut în vedere salariul de bază în întregul lui.
În al doilea rând recurenta arată că instanța de fond a reținut eronat că salariații nu au beneficiat de o majorare constantă a salariului de bază pentru anii 2004 - 2006, cum ar fi trebuit să se întâmple dacă suplimentările bianuale ar fi fost incluse în salariul de bază. În realitate se arată din anul 2003 și până în prezent salariile reclamanților nu au scăzut ci fie au rămas la același nivel, fie au fost majorate.
Recurenta mai arată că menținerea în contractele colective de muncă a dispozițiilor referitoare la dreptul al primă de Paști și de C în art. 168 alin 1 nu este în contradicție cu alin 2 din același articol. Dimpotrivă menținerea alin 1 reprezenta o condiție necesară pentru nediminuarea salariului reclamanților.
Pârâta critică și modul de soluționare de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului la acțiune, arătând că în speță erau aplicabile dispozițiile art.283 alin 1 litera e din Codul muncii, întrucât izvorul pretențiilor reclaman ților se găsește într-un contract colectiv de muncă.
Prin recursului declarat reclamanții au solicitat modificarea parțială a sentinței în sensul admiterii acțiunii conform cuantumului din precizarea de acțiune depusă pentru termenul din 06.02.2008, respectiv echivalentul Primei de Paști și de C la suma de 980 Ron pentru anul 2004, 1400 Ron pentru anul 2005, 1850 Ron pentru anul 2006 și 2000 Ron pentru anul 2007 precum și înlăturarea din dispozitivul hotărârii a mențiunii privind impozitarea cuantumului salariului de bază mediu.
În expunerea de motive, invocând în drept dispozițiile art. 81 din Legea 168/1999 coroborat cu dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă au susținut că deși din economia dispozitivului nu rezultă cuantumul efectiv al primelor solicitate, din considerente hotărârii reiese că instanța a apreciat că acesta trebuie raportat la nivelul salariului de bază mediu calculat conform înscrisurilor depuse de intimată.
Ori, deși acest cuantum a fost acceptat de către recurenți în varianta subsidiară acțiunii, apreciază având în vedere probațiunea efectuată în cauză și dispozițiile exprese ale art. 168 alin.1 teza finală din CCM că se impunea admiterea acțiunii așa cum a fost precizată la nul de judecată din 06.02.2008.
Raportat la art. invocat consideră că instanța de judecată a dat eficiență unui mod de calcul stabilit în mod unilateral de către intimată fără a avea acceptul ca și parte contractantă cu privire la calculul evidențiat în înscrisurile depuse la dosar, aspect confirmat de alineatul final al adresei nr. 2919/12.11.2007.
În acest context, consideră că singurele sume pentru care a existat un acord patronat-sindicat erau cele din adeverințele emise în teritoriu anual de către intimată și care evidențiau cuantumuri pentru salariu de bază minim, salariu mediu brut, adaos pentru condiții de șantier, diurna de delegare, respectiv alimentație, protecție, efort.
Ori, atâta timp cât înscrisurile confirmă un consens anual comunicat tuturor sucursalelor din țară, având la bază CCM, se justifica admiterea acțiunii în ce privește principalul acesteia.
Referitor la al doilea motiv de recurs a susținut că instanța a acordat un plus petit în condițiile în care nu a fost investită prin cererea de chemare în judecată cu privire la impozitarea sumelor iar intimata prin întâmpinare nu a invocat și respectiv motivat o cerere în sensul celor dispuse de către instanță, și fără a-l pune în discuția părților.
Din alt punct de vedere apreciază că sumele acordate în considerarea dispozițiilor art. 168 alin. 1 din CCM nu aveau un caracter lunar, la momentul la care au fost solicitate recurenții nefiind în raport contractual cu intimata.
Deliberând asupra recursurilor prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin 2 din codul d e procedură civilă Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune Curtea reține că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
la salariul de bază reprezintă un accesoriu al salariului. El se regăsește în legislație și în contractele colective de muncă sub diverse forme, cum ar fi acordate din fondul de premiere, alte sporuri convenite colectiv și/sau individual cu angajatorii, premiul anual. nu au, de regulă, un regim prestabilit, fiind obligatorii numai dacă au fost stabilite ca atare prin contractele individuale sau colective de muncă.
Totodată la art. 166 Codul muncii se prevede că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Aceste dispoziții nu fac distincție după cum drepturile salariale sunt prevăzute în contracte colective sau individuale de muncă. Prin urmare, indiferent de modul lor de consacrare, în considerarea naturii lor salariale, orice pretenție care îmbracă acest caracter, este supusă termenului de prescripție de trei ani reglementat atât de norma menționată cât și de prevederile art. 283 alin. 1 litera c Codul muncii.
În consecință, se constată că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, în considerarea naturii salariale a pretențiilor formulate de către reclamant.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că în contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art. 168 alin. 1 că salariații SA cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Aplicarea acestor dispoziții la nivelul anului 2003 nu este contestată de nici una dintre părțile semnatare ale CCM.
În discuție este numai plata acestor drepturi pentru anii 2004-2006.
Apărarea pârâtei recurente se centrează pe ideea includerii drepturilor suplimentare în salariu după metoda cumulării primelor de Paști și de C și împărțirea sumei la 12, suma rezultată urmând a se regăsi în fiecare lună în salariul angajaților pentru anii 2004 - 2006.
Cu privire la această susținere, Curtea reține că prevederile CCM sunt obligatorii pentru toate părțile potrivit art. 30 din Legea nr. 130/1996.
În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaților - art. 168, alin. 1, pentru ca la alin. 2 să se menționeze căîn anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziția neputând fi extinsă și la ceilalți ani în lipsa unei prevederi exprese.
Chiar dacă s-ar reține că acordate în anul 2003 și incluse în salariu nu au mai fost retrase, aceasta nu ar avea în mod neechivoc semnificația faptului că și pentru viitor părțile au convenit ca acestea să aibă același cuantum ca și în anul 2003 și să se plătească în aceeași manieră. Dimpotrivă menținerea salariului în același cuantum ca și în anul 2003 când, în acesta au fost incluse de Paști și de C are semnificația unei majorări a salariului de bază pentru anii ulteriori, în condițiile în care și pentru acești ani a fost stipulat în continuare în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, la art.168 dreptul salariaților de a beneficia de prime de Paști și de C, obligația negocierilor în vederea stabilirii valorii concrete a modalităților de acordare a condițiilor și criteriilor de stabilire a beneficiarilor. Stipularea acestor prevederi în cuprinsul contractelor colective de muncă pentru anii 2004, 2005 și 2006 este lipsită de rațiune dacă s-ar considera că intenția părților ar fi fost aceea de a reține că și pentru acești ani se plătesc primele în discuție în modalitatea prevăzută expres în anul 2003. Dacă aceasta ar fi fost intenția reală a părților nimic nu le-ar fi putut împiedica cu ocazia negocierii contractului de muncă să o exprime astfel.
De altfel, chiar din susținerile recurentului rezultă că unitatea a înțeles ca pentru anii ulteriori anului 2003 să privească salariul de bază a angajaților ca fiind salariul în care s-au inclus în anul 2003 drepturile bianuale, prin aplicarea tuturor majorărilor salariale prin raportare la acest salariu. Ori este de principiu că majorările salariale se aplică salariului de bază.
Sunt neîntemeiate și criticile aduse sentinței de reclamanți.
Pretențiile recurenților reclamanți se întemeiază pe dispozițiile art. 168.1 din Contractul colectiv de muncă.
Potrivit acestui articol " Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment în care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor."
Prin dispozitivul sentinței instanța a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant, drepturile salariale suplimentare cuvenite pentru perioada 2004 - 2005, reprezentând prima aferentă sărbătorilor de Paști și de C în cuantum de un salariu de bază mediu, conform prevederilor mai sus citate.
De asemenea, în considerente hotărârii în mod corect s-a reținut că drepturile pretinse de reclamanți trebuie raportate sub aspectul cuantumului la salariul mediu calculat la nivelul SC SA întrucât așa prevede în mod expres art. 168 alin. 1 din CCM, nu raportat la salariul mediu brut cum pretind reclamanții.
Contrar celor susținute de recurenții reclamanți noțiunea de salariu mediu nu este identică cu cea de salariu mediu brut iar lipsa unor negocieri în privința salariului mediu nu îi îndreptățește la calculul sumelor pretinse raportat la salariul mediu brut.
Cele două noțiuni sunt prevăzute în mod distinct și în CCM. Astfel, dacă în art. 168 alin 1 este prevăzută suplimentarea drepturilor salariale cu ocazia celor două sărbători de Paști și de C în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA, potrivit art. 169 alin. 1 " la căsătorie ( o singură dată), la nașterea sau adopția unui copil, salariatul primește o sumă egală cu un salariu mediu brut pe SA.
Includerea în dispozitivul hotărârii a mențiunii privind impozitarea sumelor acordate nu constituie un plus petit întrucât raportat la cererea cu care a fost legal investită de către reclamanți, instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Dimpotrivă a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 41 lit. b și art. 55 Cod fiscal.
Potrivit art. 41 lit. b din Codul fiscal, sunt supuse impozitului pe venit, veniturile din salarii definite conform art. 55, respectiv " toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă."
Excepțiile de la impozitare sunt expres prevăzute în art. 42 Cod fiscal însă primele sau suplimentele salariale acordate de Paști și de C nu sunt menționate printre acestea pentru a fi considerate venituri neimpozabile.
În consecință, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluția pronunțată fiind temeinică și legală, dând expresie necesității respectării obligațiilor asumate prin semnarea CCM de către pârâta recurentă.
Pentru considerentele menționate, recursurile declarate de către pârâta SC SA B și de către reclamanți fiind neîntemeiate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează a le respinge, cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, I, -, precum și recursul pârâtului
(continuarea deciziei civile nr.773/2008).
împotriva sentinței nr.268/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.09.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.
Tehnored. 2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Alina Lodoabă Victor Crețoiu, Ioana Cibu Mirea
