Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 789/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.789/
Ședința publică din 27 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.731/04.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimații-pârâți TRIBUNALUL GALAȚI și CURTEA DE APEL GALAȚI, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, intimata-reclamantă și intimații-pârâți TRIBUNALUL GALAȚI și CURTEA DE APEL GALAȚI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul-pârât solicită judecarea recursului în lipsă; au sosit la dosar relațiile solicitate de la Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați privind funcția și perioada lucrată de către reclamantă; recurentul-pârât a depus la dosar note scrise; după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat iar recurentul-pârât a solicitat judecarea recursului în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.731/4.06.2008 Tribunalul Galația admis excepția
prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2004 - 7.05.2005.
A constatat ca fiind prescrise pretențiile aferente perioadei 01.10.2004 -07.05.2005.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI, având ca obiect drepturi bănești.
Au obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale pentru perioadele efectiv lucrate, calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:
- 264,7 lei pentru perioada 08.05.2005-30.09.2005;
- 297,4 lei pentru perioada 01.10.2005-31.01.2006;
- 312,3 lei pentru perioada 01.02.2006-31.08.2006;
- 331 lei pentru perioada 01.09.2006-31.12.2006;
- 347,55 lei pentru perioada 01.01.2007-31.03.2007;
- 354,5 lei pentru perioada 01.04.2007-30.09.2007;
- 393,49 lei pentru perioada 01.10.2007-01.04.2008;
sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au obligat pârâții ca pe viitor să calculeze valoarea de referință sectorială, la valoarea calculată pentru funcțiile de demnitate publică, potrivit OG10/2008.
A obligat pârâtul Tribunalul Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată la Tribunalul Galați sub nr-/08.05.2008 reclamanta, judecător la Curtea de Apel GGa solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII obligarea pârâților la plata diferențelor salariale în cuantum actualizat la data plății efective, diferențe calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:
- pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform OUG123/2003;
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 347,55 lei, conform OG 10/2007 (rezultată prin înmulțirea valorii de 331 lei cu procentul de indexare de 1.05%);
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 2007, la valoarea de referință sectorială de 354,5 lei, conform OG 10/2007 (rezultată prin înmulțirea valorii de 347,55 lei cu procentul de indexare de 1.02%);
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 1 aprilie 2008, la valoarea de referință sectorială de 393,49 lei, conform OG 10/2007 (rezultată prin înmulțirea valorii de 354.5 lei cu procentul de indexare de 1.11%).
A solicitat reclamanta obligarea pârâților ca și pe viitor să calculeze valoarea de referință sectorială calculată pentru funcțiile de demnitate publică potrivit OG10/2008 și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii a arătat reclamanta că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. l din fir.OG 134/1999 "Începând cu luna 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art. 1 ind.1 din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi".
Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în, anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 5 ind.1 la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din o mie în o mie de lei, în favoarea personalului".
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicate pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților conform art. 2 alin. 1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
În conformitate cu prevederile art. 2 alin.3 din nr.OG 9/2005, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit nr.OUG 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexe lor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că: "indemnizația de salarizare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).
Conform anexei 1 la.OUG 27/2006. valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.
Prevederea din Anexa 1 la. OUG27/2006 încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr.303/2004, privind statutul magistraților, ale Codului Muncii si ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege, stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Astfel, potrivit nr.OG3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era 312,3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respectă principiul echilibrului puterii legislative, executive, judecătorești în cadrul democrației constituționale, dar OUG27/2006, contravine Constituției României, Convenției Drepturilor Omului, care interzice discriminarea și legilor în domeniu privind salarizarea magistraților, fiind discriminatorie.
Conform art. 3 al. 4 din Constituția României, în anul 2006 se prevede că "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.
Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.
Ordonanța nr.27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Același lucru este prevăzut și în art. 3 al 1, din 0. 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform 0. 10/2007.
Prevederile legislative din ordonanțele nr. 27/2006 și nr. 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art.74 din Legea 303/2004, lege organică, în vigoare la data apariției ordonanțelor. Potrivit acestui act normativ, "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul, ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii cu privire la teoria dreptului câștigat.
Drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.
Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiile aplicării valorii de referință sectorială egale pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite din organele puterii legislative, executive si judecătorești fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine atât Constituției și Codului Muncii, cât și spiritului OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art. 1 al. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, prin care la lit.i se menționează și dreptul la o remunerație echitabilă si satisfăcătoare".
Actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească pentru perioada respectivă sunt: OUG nr. 123/2003, OG9/2005, nr.OG 3/2006 și G nr.10/2007.
Această acțiune este fundamentată în principiu și pe dispozițiile nr.OUG 134/1999 art. 1 al.1, care arată în esență că magistraților li se aplică de drept valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite și că această valoare trebuie corectată periodic în raport cu dispozițiile legale aplicabile sectorului bugetar. ( Tribunalul Botoșania considerat că acest act normativ este în vigoare și în prezent admițând o astfel de acțiune promovată de magistrați).
DE ALTFEL, ATUNCI CÂND S-A PUBLICAT nr.OUG177/2002 ACEASTĂ PREVEDERE DE CU FUNCȚIILE DE PUBLICĂ A FOST PRIN LEGEA DE APROBARE CE A MODIFICAT ORDONANȚA, VALOAREA DE A FOST LA NIVELUL DE 1.833.754 LEI PENTRU 31.12.2002, ADICA CHIAR VALOAREA DE APLICABILĂ FUNCȚIILOR DE PUBLICĂ.
Pentru anii 2003 și 2004 indexările salariale au fost acordate la fel atât magistraților cât și celor ce ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite (art. 48 din OUG nr. 177/2002 și nr.OUG 191/2002 pentru anul 2003 respectiv OUG nr.123/2003 pentru anul 2004).
Astfel la 31.12.2004 valoarea de referință sectorială pentru magistrați a fost de 238 lei, PE BAZA S-AU ANTERIOR ACESTEI DATE; REZULTÂND DECI CĂ PENTRU PERIOADA ANTERIOARĂ ACESTEI, DATE NU SE DIFERENȚE DE DREPTURI.
De la 01.01.2005 majorările salariale pentru magistrați și cei ce ocupau funcții de demnitate publică alese și numite nu au mai fost aceleași, deși art. 1 din nr.OUG 134/1999 era în vigoare. Astfel prin OG9/2005 salariile celor ce ocupau funcții de demnitate publică au fost majorate cu 25% pe când salariile magistraților au fost majorate cu doar 11 % potrivit OG 23/2005.
Și în anii următori au fost încălcate prevederile art.1 din nr.OUG 134/1999 majorările salariale fiind pentru anul 2006 de 4% de la 01.04.2006 și 5 % de la 01.09.2006 pentru magistrați, potrivit nr.OUG 27/2006, respectiv de 5% de la 02.2OO6 și de 6% de la 01.09.2006 pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit OG 3/2006; pentru anul 2007 de 0% pentru magistrați și de 5%, 2% și respectiv 11 % pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit G nr. 10/2007 și pentru anul 2008 pentru magistrați de 4%, iar pentru ceilalți de 11 % potrivit nr.OG 10/2008.
Prevederile nr.OUG 27/2006 NU AU FOST DE DISP. ART. 1 DIN OUG 134/1999.
DISPOZIȚIILE DIN OUG nr. 134/1999 NU SUNT DEOARECE POTRIVIT ART.74 DIN LEGEA 303/2004 DREPTURILE ALE MAGISTRATILOR NU POT FI DIMINUATE DECÂT ÎN CONDITIILE ACESTEI LEGI (doar ca urmare a răspunderii disciplinare).
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 4 octombrie 2007, în comun acord cu literatura de specialitate, și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin funcții de demnitate publică, argumentele aduse în sprijinul acestei opinii fiind următoarele:
- potrivit dispozițiilor OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, republicată cu modificările ulterioare, magistrații nu beneficiază de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de o indemnizație de încadrare brută.
Acest concept se regăsește în conținutul Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică, unde se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică care, pentru activitatea desfășurată au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.
- magistrații sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, situația fiind similară cu cea a demnitarilor, așa cum rezultă și din art.3 din Legea 154/1998, potrivit căreia funcția de demnitate publică este acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate sau indirect, prin numire potrivit legii.
În sensul celor de mai sus, a se vedea și prevederile art. 16 alin. 3 din Constituția României, republicată, care, referindu-se la "funcțiile și demnitățile publice, civile și militare" nu a avut în vedere salariații, ci a vizat distincția dintre noțiunile de funcție publică și funcție de demnitate publică.
între actuală reglementare cu privire la salarizarea magistraților (280,64 lei valoarea de referință sectorială) și cel al organelor puterii 1egislative și executive (de 405 lei stabilită prin OG10/2007), este evidentă, inechitabilă și neconstituționa1ă.
Prin întâmpinare Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele motive:
- prin Legea 347/2003 care a modificat OUG 177/2002 s-a luat acest drept magistraților instituindu-se altă valoare de referință sectorială decât cea pentru demnitari;
- dispozițiile OUG 177/2002 și OUG 27/2006 au fost aprobate prin lege cu respectarea dispozițiilor art. 115 din Constituție, a majorității prev. de art. 76 din legea fundamentală și ale Legii 24/2000;
- echilibrul celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în Constituție neexistând principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială invocat de reclamanți.
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru anii 2004 și parțial 2005.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul constatat următoarele:
Conform art. 1 al.1 OG 134/1999 începând cu luna 1999 valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele judecătorești este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite. De asemenea potrivit art. 11 OG 83/2000 indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
Prin Legea 347/2003 al.1 al art. 2 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prev. în Anexa 1 la OUG 177/2002, adică s-a renunțat la a se acorda magistraților valoarea de referință sectorială ca cea acordată puterii legislative și puterii executive.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe două mari fundamente respectiv, teoria dreptului câștigat și discriminarea puterii judecătorești în raport cu puterea legislativă și executivă.
Odată ce cei din sistemul judiciar și-au câștigat dreptul la o valoare de referință sectorială egală cu cea prevăzută pentru celelalte puteri ale statului legislativă și executivă legiuitorul nu poate retrage și micșora acest drept, teoria dreptului câștigat fiind un principiu ce guvernează legislația muncii.
Categoria magistraților este o categorie similară cu cea a demnitarilor, funcția de demnitate publică fiind acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate sau indirect, prin numire potrivit legii. Magistrații sunt excluși categoriei funcționarilor publici și prin Legea 247/2003 și categoriei demnitarilor.
Pe de altă parte este corectă rațiunea reclamantei conform căreia cele trei puteri în stat, cu roluri diferite și egale ca importanță sunt salarizate diferit, categoria puterii judecătorești având o valoare sectorială inferioară. Chiar dacă nu se consacră expres de Constituție și lege o salarizare egală, ierarhia salarizării determină rolul și locul acestei puteri în stat.
Un aspect deosebit de hotărârea Beian împotriva României pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secția a IV-a din 06.12.2007 ce are aplicabilitate în cauză.
Așa cum rezultă din actele de la dosar rezultă că în prezent există hotărâri judecătorești definitive și irevocabile privind un număr mare de judecători (fila 39, 40, 41, 46, 47), magistrați cărora li s-a recunoscut irevocabil acest drept de a beneficia de o valoare de referință sectorială egală cu cea a demnitarilor. În sistemul nostru judiciar nu există o coerență a practicii judiciare chiar în cadrul aceleiași instanțe, motiv pentru care a pronunța o soluție de respingere în prezenta acțiune ar reprezenta o retribuire pentru unii judecători cu salarii mai mari sau mai mici deși ei lucrează în același sistem, au aceeași activitate și, eventual, ridică banii de la aceeași casierie. Divergențele de jurisprudență constituie prin natura lor consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea rolul instanței supreme (unde se va judeca recursul) este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței. Prin urmare Înaltei Curți de Casație și Justiție îi revine rolul esențial de a rezolva divergențele de opinie în rezolvarea acestor cauze.
În ipoteza adoptării în prezenta cauză a unei soluții de respingere s-ar crea o situație de discriminare în cadrul aceleiași categorii socio-profesionale (decizia 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
S-ar ajunge că în sistemul judiciar ar exista pe de o parte magistrați care beneficiază de o valoare de referință sectorială ca cea a demnitarilor și magistrați care nu beneficiază de o valoare de referință sectorială ca a demnitarilor cu toate că s-au judecat, dar unii au câștigat și alții au pierdut, deși legea a fost aplicată aceleiași categorii de persoane. Interpretarea diferențială a normelor incidente cu privire la aceeași categorie socio-profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art. 16 al.1 din Constituție și OUG137/2000, precum și contrar art. 1 Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În sprijinul teoriei dreptului câștigat de reclamantă s-a reținut că acest principiu este conform și este expresia art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ale omului, întrucât măsura luării dreptului nu este proporțională cu situația care la un moment dat a determinat acordarea dreptului vizat, ea aducând atingere existenței acestui drept fără a fi justificată de o cauză de utilitate publică.
Un astfel de drept nu poate fi înlăturat odată ce menținerea lui se impune în condițiile în care și la acest moment puterea judecătorească este alături de celelalte puteri prevăzută de Constituție și ele sunt caracterizate prin principiul echilibrului celor trei puteri în stat.
Pentru toate aceste considerente s-a admis acțiunea în parte și a obligat pe pârâți la plata diferențelor solicitate.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2004-07.05.2005 a fost întemeiată.
Conform art.1 si art.3 din DL.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia.
Având în vedere că dreptul reclamantei de a solicita plata drepturilor s-a născut la 1 octombrie 2004, iar acțiunea a fost promovată la data de 08.05.2008, instanța a reținut că pretențiile reclamantei aferente perioadei 01.10.2004 -07.05.2005 sunt prescrise, fiind respinse în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003 care a modificat art.2 din nr.OUG177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prev. de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executorii, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG177/2002, nr.OG23/2005 și nr.OG27/2006.
De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003 personalul care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executorii beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea nr.154/1998 fiind abrogat prin art.15 din nr.OUG24/2000.
Conf. nr.OG9/2005, nr.OG3/2006 și nr.OG10/2007 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative beneficiază de indemnizații fixe și nu în baza unei valori de referință sectorială.
La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004 drepturile salariale ale judecătorilor,procurorilor și celelalte categorii de personal prev.de acest act normativ erau stabilite prin nr.OUG177/2002 aprobate prin Legea nr.347/2003.
Or, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor respectiv nr.OUG27/2006 nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementările anterioare.
Actele normative care stabilesc drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și a celuilalt personal prevăzut de acestea,au fost emise cu respectarea disp. Constituției ale legii 24/2000 și Normelor metodologice date în aplicarea acesteia contrar susținerilor reclamantei.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă,ca nefondată.
În drept a invocat disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin concluziile scrise recurenta a învederat faptul că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturile salariale peste cele prev. expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurent cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conf.cu disp.art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit Legii nr. 50/1996, art. 1 indice 1, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Ulterior, prin art. 2 din nr.OUG 177/2002, indemnizațiile magistraților erau stabilite tot pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Însă, prin Legea nr. 347/10.07.2003 prin care s-a aprobat nr.OUG 177/2002, a fost modificat art. 2 care a căpătat un alt conținut și anume: "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa 1 la prezenta ordonanță de urgență".
Aceeași prevedere a fost preluată și prin art. 3 din nr.OUG 27/2006 iar prin această ordonanță s-a abrogat nr.OUG 177/2002
Prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 au fost abrogate disp. art. 1 indice 1 și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr. 50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare.
În consecință, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, nu mai există nici o prevedere legală pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Art. 74 alin. 2 teza II din Legea nr. 303/2004 prevede că salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială iar la data intrării în vigoare a acestei legi, era în vigoare și OUG nr. 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003.
Nu se poate constata că s-a efectuat o diminuare sau o suspendare a drepturilor salariale ale reclamantului odată cu intrarea în vigoare a legii speciale de salarizare întrucât, acestea au fost majorate față de cuantumul prevăzut în legea anterioară, prin majorarea coeficienților de ierarhizare.
Astfel, prin stabilirea unei alte valori de referință sectorială decât ce prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite nu se încalcă dispozițiile Legii nr. 303/2004 deoarece legea specială nu conține nici o dispoziție contrară legi, ci dimpotrivă, Legea nr. 303/2004 prevede că drepturile salariale se stabilesc prin lege.
Mai mult, instanța arată faptul că atât nr.OUG 177/2002 cât și nr.OUG 27/2006 au fost aprobate prin lege, fiind respectate disp. art. 115 din Constituție și ale Legii nr. 24/2000 astfel că au căpătat forță juridică egală cu cea a unei legi.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată, instanța apreciază că a constituit opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/200.
Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000,în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Pentru considerentele expuse mai sus, în baza disp.art.312 al.1,2 și 3 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.731/04.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Se va modifica în parte sentința civilă nr.731/2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Se va respinge acțiunea privind pretențiile formulate începând cu 8.05.2005 ca nefondată.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.731/04.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.731/2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge acțiunea privind pretențiile formulate începând cu 8.05.2005 ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 August 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./09.09.2009
Tehnored./6 ex./ 14 2009
Fond:-
Asistenți jud.- C-tin
Com.4 ex.părți/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel