Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 792/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.792/
Ședința publică din 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Valentina
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B,cu sediul în,nr.239,sector 1 împotriva sentinței civile nr. 360/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta,cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata reclamantă avocat cu delegație la dosar și pentru recurenta pârâtă SC SA Bar ăspuns avocat cu delegație de substituire la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier; după care:
Reprezentantul recurentei pârâte depune la dosar delegație de substituire.
Reprezentantul intimatei reclamante depune la dosar delegație și scurte referiri asupra recursului declarat de pârâta
Reprezentantul recurentei pârâte,întrebat fiind precizează că nu poate indica un calcul concret al acestor drepturilor salariale ale reclamantei,făcând referire la filele 29-30 dosar unde se află depuse cele 2 adrese emise de către Serviciul Resurse Umane din care rezultă salariul clar,adrese care pot ajuta instanța, considerând că sub acest aspect se poate calcula suma raportată la cele 2 adrese, precizând că nu a făcut un calcul pentru fiecare dosar în parte.
Curtea constată că deși s-a acordat în mod expres termen pentru a se depune aceste calcule,reprezentantul recurentei pârâte nu este în măsură să indice o valoare concretă. Reprezentantul recurentei pârâte precizează că acest aspect îl va arăta în concluzii scrise.
Reprezentantul intimatei reclamante consideră cauza în stare de judecată.
Reprezentantul recurentei pârâte nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri.
Reprezentantul recurentei pârâte precizează că în mod greșit a fost respinsă excepția de prescripție a dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare,arătând că instanța de fond nu a observat că drepturile suplimentare solicitate prin acțiune nu au caracter de drepturi salariale,neavând caracter permanent,fiind incluse în Capitolul VI din intitulat,Protecția socială a salariaților și alte drepturi,astfel că aceste prime solicitate prin prezenta acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor,sporurilor și adaosurilor intrate în sfera noțiunii de,salariu reglementată de normele Capitolului V din,dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept,respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate,în conformitate cu prevederile art.283 alin.1 lit. din Codul muncii.
Cu privire la punctul 2 din motivele de recurs,respectiv la excepția de prematuritate a introducerii acțiunii invocată precizează că în mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii,arătând că potrivit al.1 al.art.168 teza finală din, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății,ci dosar subsecvent negocierilor anuale ce vor avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente(Paștele și Cul).Or,atât timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete,a modalităților de acordare a criteriilor,condițiilor și beneficiarilor nu au avut loc,nu se poate vorbi despre existența unui drept actual al reclamantei.
Reprezentantul recurentei pârâte mai arată că instanța de fond a acordat primele de Paști și de C în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de,învederând că la calculul acestor pretinse drepturi suplimentare s-a avut în vedere în mod eronat salariul mediu brut (cu sporuri) pe și nu salariul de bază mediu (fără sporuri) pe,așa cum este stipulat în,învederînd că a depus la dosar la filele 29 - 30 cele două adrese din care rezultă salariul de bază mediu pe,instanța de fond pronunțând în acest sens o sentință nelegală.
Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 257 din Codul muncii referitor la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului,în mod greșit a reținut prima instanță că din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că suplimentările salariale solicitate prin acțiune nu au fost incluse în salariile angajaților. Ceea ce nu a observat instanța de fond este faptul că apărarea a fost în sensul că aceste prime de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază,astfel că aceste prime nu se regăsesc distinct pe statul de plată,pentru că ele se regăsesc în salariul de bază.
Un alt motiv de netemeinicie este acela că instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisie Paritare,apreciind că aceasta este ulterioară perioadei pentru care drepturile bănești sunt datorate. Prin argumentele expuse,apărarea este aceea că primele de Paști și de au fost incluse în salariul de bază la începutul fiecărui an,prin majorarea acestuia.
Au mai criticat hotărârea instanței de fond și cu privire la faptul că a dispus acordarea unei despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale,așa cum prevede nr.OG9/2000, învederând că practica și doctrina juridică sunt constante în sensul că în cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului,angajatorul datorează dobânda,care,în conformitate cu dispozițiile art.1088 din Codul civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată. Mai arată reprezentantul recurentei pârâte că instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele respective acordate salariatului sunt sume brute,din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale. Și sub aceste aspecte hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică. În concluzie, conform disp.art.312 Cod procedură civilă solicită să se admită recursul în sensul casării sentinței atacate și în rejudecare respingerea acțiunii ca nefondată. Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite solicită admiterea acesteia. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat,iar cu privire la cererea de întoarcere a executării silite solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă. Precizează că acțiunea formulată de reclamantă este formulată în termen și că nu poate fi respinsă ca prescrisă. Cu privire la motivul potrivit căruia instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisie Paritare solicită să se aibă în vedere faptul că la dosarul de fond fila-95 în dreptul poziției 152 figurează cu un salariu de bază de 920 lei,iar salariul brut este de 14235 lei,din salariul brut deducându-i-se toate celelalte rețineri,învederând că adresele depuse la dosarul de fond sunt semnate de către directorul general,iar ceea ce a depus la dosar nu pot fi considerate acte noi,ele fiind semnate de directorul Departamentului Resurse Umane. Este inadmisibilă și motivul prin care se arată că instanța a dat mai mult decât s-a cerut,solicitând să se observe că reprezentantul recurentei pârâte nici nu a putut să dea un răspuns la întrebarea instanței care vizează cuantumul drepturile salariale. Precizează că și celelalte motive de recurs ale recurentei pârâte sunt nefondate.Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă,întrucât reclamanta nici nu și-a ridicat banii,solicitând totodată să se aibă în vedere inflația pentru neachitarea la timp a sumei datorate de pârâtă, pentru că plata acestor drepturi salariale nu s-a făcut la timp. Cu cheltuieli de judecată,conform chitanței pe care o depune la dosar. A depus la dosar și scurte referiri asupra recursului declarat de pârâtă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.2981 din 4.10.2007 la Tribunalul Brăila reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 10.072,72 lei din care 9480 lei drepturi salariale cuvenite și neacordate și 592,72 lei daune materiale pentru neachitarea la termen obligațiilor ce-i revin.
În motivarea acțiunii civile reclamanta a susținut că potrivit contractului individual de muncă,în afară de plata salariului de bază pentru munca prestată,mai beneficia și de toate drepturile acordate pe baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.
În contractul colectiv de muncă la art.168(1) se prevede că,cu ocazia sărbătorilor de Paști și C,salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA a arătat reclamanta.
Deși Contractul colectiv de muncă prevede această obligație, a mai arătat reclamantul,pentru anii 2004-2007 nu a beneficiat de aceste drepturi care se ridică la suma de 9480 lei conform adreselor SA nr.1666/2003,nr.303/2005 și nr.713/2006.
Pentru neacordarea la timp a acestor drepturi salariale pârâta îi datorează și suma de 592,72 lei reprezentând corecția sumelor neacordate în baza coeficienților de inflație pentru perioada în discuție.
A mai arătat reclamanta că prin Contractul colectiv de muncă la art.128 (6) a fost stabilită o creștere a salariilor de bază în medie cu 12% cu aplicarea de la 1.01.2007 de care vor beneficia salariații aflați în evidență la 1.01.2007.
Prin întâmpinarea depusă pârâta SC SA Bas olicitat respingerea ca nefondată a acțiunii civile.
Pârâta prin întâmpinare a invocat mai multe excepții de procedură astfel:
Excepția de prescripție a dreptului material la acțiune conform art.283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
A arătat pârâta că prin acțiunea civilă se solicită plata unor premii acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C pe perioada anilor 2004 - 2007, dreptul material la acțiune s-a prescris având în vedere termenul special de prescripție prevăzut de legislația muncii.
A arătat că potrivit art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă a unor clauze ale acestuia cererile în vederea soluționării conflictului de muncă pot fi soluționate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Or, în cauză s-a invocat nerespectarea disp. art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
S-a mai invocat de pârâtă excepția de prematuritate a introducerii acțiunii civile întrucât dreptul pretins pentru a fi valorificat prin acțiune trebuie să fie actual adică să nu fie supus unui termen sau condiții suspensive.
A arătat că potrivit art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă text nemodificat în perioada 2003 - 2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente Paștele și Cul, ori atât timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii convenite a modalităților de acordare, a criteriilor, a condițiilor și a beneficiarilor nu au avut loc, nu se poate vorbi de existența vreunui drept actual.
Ori, timp de 3 ani Sindicatul nu a solicitat patronatului negocieri pentru acordarea acestor drepturi.
Pe fondul cauzei pârâta a susținut că acțiunea civilă reclamantului este nefondată întrucât drepturile solicitate, începând cu anul 2003, au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
A arătat că în fiecare an s-a procedat la republicarea Contractului Colectiv de Muncă, după negocierile purtate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.
Contractul colectiv de muncă, a mai arătat pârâta a fost supus interpretării Comisiei Paritare instituită conform prevederilor din care, prin decizia din 31.08.2007, a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, comisie care în componența sa a avut și reprezentanți ai.
A mai susținut intimata că art. 168 din trebuie interpretat prin prisma modificărilor aduse acestuia în perioada 2003 - 2005.
În anul 2003 urmare unor negocieri între cele două părți s-a convenit ca art. 168 din să aibă conținutul de la alin.1 și la alin.2 că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, a arătat intimata.
Această clauză a fost reluată în această formă și în pentru anul 2004 arătat pârâta.
Începând cu versiunea republicată în anul 2005 art.168 alin.2 a precizat clar: "În anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat" a arătat pârâta.
Prin aceasta se dovedește că încă din anul 2003 aceste drepturi au fost incluse în salariul de bază a arătat pârâta.
Interpretarea clauzelor trebuie făcută după voința părților și nu după sensul literar al termenilor utilizați în acestea, conform disp. art. 977 cod civil a mai susținut pârâta.
La calculul drepturilor solicitate a mai arătat pârâta trebuie avut în vedere salariul de bază mediu pe care este de 790 lei pentru 2004 și de 799 lei din 2004, de 850 lei pentru 2005 și de 927 lei din 2005, de 1047 lei pentru 2006 și de 1160 lei din 2006 conform adresei nr. 2022/4.09.2007 a SC SA și nu salariul mediu brut.
Prin sentința civilă nr.360 din 19.05.2008 s-a admis acțiunea civilă a reclamantei.
A obligat pârâta SC SA B să plătească reclamantei suma de 9480 lei reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C pentru anii 2004 - 2005 actualizată cu rata inflației până la data plății integrale.
A obligat pârâta să aplice reclamantei indexarea de 12% a salariului pe perioada 1.01.2007 - 13.08.2007.
Instanța de fond a reținut că acțiunea civilă a reclamantului este fondată pentru următoarele considerente:
Cu privire la prescripție instanța de fond a reținut că excepția este nefondată, având în vedere faptul că art.283 al.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâtă, prevede un termen de 6 luni pentru formularea cererii de soluționare a unui conflict de muncă legat de neexecutarea contractului colectiv de muncă.
Or, în cazul de față, obiectul cauzei îl constituie un conflict individual de muncă privind plata unor drepturi salariale neacordate, situație în care sunt incidente prevederile art.283 al.1 lit. c din Codul muncii.
Caracterul de drept salarial al pretențiilor rezultă chiar din art. 168 din Contractul colectiv de muncă, care le definește ca fiind "o suplimentare a drepturilor salariale", egală cu un salariu de bază mediu pe SA.
Cu privire la prematuritatea cererii instanța de fond a reținut că față de motivul invocat, respectiv nerealizarea negocierilor anuale înainte de sărbători, apărarea nu constituie o excepție care face prematură sesizarea instanței, ci ține de fondul cauzei.
Cu privire la drepturile bănești s-a reținut că dispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății, prevăd că salariații SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Potrivit textului, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalități de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În aliniatul 2 al textului se prevede că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Pârâta a susținut că cererea pentru plata drepturilor bănești este nefondată, având în vedere faptul că textul prevede acordarea drepturilor bănești suplimentare după negocieri prealabile, care nu au avut loc, întrucât nu s-au solicitat de către reprezentanții sindicatului.
Angajatorul a apreciat că, în lipsa negocierilor, salariații au acceptat implicit ca pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, în care drepturile suplimentare au fost incluse.
În acest sens, pârâta a adus ca argument faptul că în timp ce textul inițial al art.168 folosea formularea "vor fi introduse", în contractele publicate în anii următori a fost folosită formularea "au fost introduse".
Totodată, au fost invocate dispozițiile art.977 din Codul civil cu privire la interpretarea contractelor conform intenției părților.
Instanța de fond a reținut că susținerea nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Drepturile pretinse sunt reglementate expres în art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
Conform art.977 din Codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art.978 din Cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce niciunul.
Or, în cazul de față, este evident că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, nu cea de a justifica neacordarea acestora.
Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2004, 2005 și 2006 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nici o rațiune.
În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.
Totodată, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau stabilite prin Contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.
Art.165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Potrivit art.236 al.4 din Legea nr.53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Prin urmare, dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 al.3 din Codul muncii.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, reprezentând un salariu de bază mediu pe SA datorat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C pentru perioada solicitată de salariat este întemeiată.
Reclamantul a precizat cuantumul sumei datorate, iar pârâta nu a făcut dovada că acesta ar fi greșit calculată.
Întrucât reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, cererea subsecventă de obligare a angajatorului la plata sumei actualizate în funcție de rata inflației până la achitare, instanța de fond a reținut-o ca fondată față de dispozițiile art.269 din Codul muncii, astfel că a dispus ca suma să fie actualizată până la data plății, ținând seama și de faptul că suma pretinsă în acțiune cu titlu de diferență rezultată prin aplicarea coeficientului de inflație, reprezintă un calcul parțial.
Referitor la capătul de cerere privind indexarea salariului cu 12% instanța de fond a reținut că potrivit art.128(6) din Contractul colectiv de muncă a fost stabilită o creștere a salariilor de bază în medie, cu 12% cu aplicare de la 1.01.2007, de care vor beneficia salariații aflați în evidență la data de 1.01.2007 și că pârâta nu a făcut dovada aplicării acestei indexări prin nici un mijloc de probă,deși îi cuvenea această sarcină conform art.287 din Codul muncii,astfel că a apreciat ca fiind fondat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SA B considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului declarat s-a susținut de către pârâtă că în mod greșit a fost respinsă excepția de prescripție a dreptului material la acțiune.
A arătat că reclamanta, prin acțiune, a solicitat acordarea unor prime invocând nerespectarea art.168 din Contractul colectiv de muncă încheiat între SA și salariați reprezentați de, deci se fundamentează dreptul invocat pe prevederile contractului colectiv de muncă.
A arătat recurenta-pârâtă că este de acord ca potrivit art.283 din Codul muncii contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, ori primele își au izvorul în contractul colectiv de muncă și nu în contractul individual de muncă.
Instanța de fond, a arătat recurenta-pârâtă, nu a observat că drepturile suplimentare salariale solicitate prin acțiune nu au caracter permanent fiind incluse în capitolul,Protecția socială a salariaților.
De asemenea, mai arătat recurenta-pârâtă, în mod greșit s-a respins excepția prematurității acțiunii civile.
S-a arătat de recurentă că art.168 (1) teza finală,text nemodificat în anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente - Paștele și Cul.
Or, atât timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete modalităților de acordare, a criteriilor, condițiilor și beneficiilor nu au avut loc, nu se poate vorbi de existența unui drept actual al reclamantei.
ar fi trebuit să se poarte între Patronat și Sindicate și nu la inițiativa angajatorului, așa cum a reținut instanța de fond, ele neavând loc întrucât aceste prime au fost incluse în salariul de bază atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, a mai arătat recurenta - pârâtă.
Instanța de fond a acordat primele de Paște și de C în cuantum mai mare decât cel prevăzut în a mai arătat recurenta pârâtă.
A arătat că drepturile suplimentare stabilite prin art.168 din au ca punct de referință,salariul de bază mediu și nu,salariul mediu brut cum eronat se susține în acțiune.
Reclamanta a arătat recurenta a anexat cererii de chemare în judecată adresele din 14.01.2004, 25.01.2005 și 17.05.2006 din care rezultă cuantumul salariului mediu brut (cu sporuri) dar trebuia calculat pe baza salariului de bază mediu (fără sporuri) care era în martie 2004 - de 790 lei,în 2004 - de 799 lei,în aprilie 2005 - de 850 lei,în 2005 - de 927 lei,în martie 2006 - de 1047 lei și în 2006 - de 1160 lei.
Instanța de fond a mai arătat recurenta în mod greșit a reținut că din actele dosarului nu rezultă că suplimentările salariale solicitate au fost incluse în salariile angajaților.
Hotărârea instanței de fond este netemeinică și pentru faptul că nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisie Paritare, instanța de fond reținând din Decizia din 31.08.2007 este ulterioară perioadei pentru care drepturile bănești sunt datorate.
Decizia Comisie Paritare, a arătat recurenta-pârâtă are doar caracter interpretativ,iar modul de interpretare nu are caracter retroactiv, ea stabilind care fost voința părților cu privire la includerea primelor respective în salariu.
Această decizie, a arătat recurenta-pârâtă, este recunoscută de reprezentanții sindicatului.
Instanța de fond, a mai arătat recurenta-pârâtă, în mod greșit a acordat despăgubire constând în actualizarea cu rata inflației și în acordarea dobânzii legale conform nr.OG9/2000.
Practica și doctrina juridică, a arătat recurenta-pârâtă, este constantă în sensul că în cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului,angajatorul datorează dobânda conform art.1088 Cod civil care începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
De asemenea,instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv sumele acordate salariatului,dacă sunt brute,din care se scade impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale: asigurări sociale, șomaj și asigurări de sănătate, a mai arătat recurenta - pârâtă.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii civile a reclamantei.
Nu și-a motivat în drept recursul declarat.
La data de 20.08. 2008 recurenta pârâtă a formulat cerere de întoarcere a executării solicitând ca în cazul în care recursul său va fi admis să se dispună restabilirea situației anterioare și obligarea intimatei la plata sumei de bani rezultată din diferența dintre suma acordată de prima instanță și suma stabilită de instanța de recurs.
Și-a întemeiat cererea pe disp. art.402 indice 2 alin.1 Cod procedură civilă.
Intimata-reclamanta a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă.
În întâmpinare a susținut că motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă nu pot fi primite ea nefiind constată în aprecierea caracterului acestor drepturi ca fiind drepturi salariale sau nu.
A mai arătat că susținerea recurentei-pârâte, că drepturile salariale solicitate au fost introduse în salariul de bază,nu este întemeiată întrucât nu s-a dovedit acest lucru.
Cu privire la actualizare instanța de fond a făcut aplicarea art.269 din Codul muncii, a arătat intimata-reclamantă.
Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale aplicabile în cauză, de criticile formulate de recurentă cât și de disp. art.304 și art. 3041Cod procedură civilă curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond în mod corect a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată.
Obiectul cauzei, așa după cum a reținut și instanța de fond îl constituie neplata unor drepturi salariale suplimentare prevăzute în contractul colectiv de muncă, situație care intră sub incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Or, chiar recurenta conformă caracterul de drept salarial suplimentar și aceasta rezultă și din formularea art.168 din contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2007.
Pe de altă parte, litigiul de muncă este generat de faptul că recurenta susține că prin introducerea anuală în salariul de bază a drepturilor salariale suplimentare acestea au fost plătite, iar intimata-reclamantă susține că nu i-au fost plătite aceste drepturi salariale.
Nu se poate susține că datorită faptului că drepturile bănești sunt menționate în Cap.VI din contractul colectiv de muncă intitulat,Protecția socială a salariaților și alte drepturi și nu în Cap.V,Salarizarea nu ar avea caracter de drepturi salariale pentru că,chiar recurenta le denumește drepturi salariale suplimentare.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentei în sensul că instanța de fond în mod greșit ar fi respins excepția de prematuritate a formulării acțiunii civile.
Așa cum corect a reținut instanța de fond,justificarea acestei excepții pe faptul că nu s-au realizat negocierile anuale înainte de sărbători pentru acordarea suplimentelor salariale,aceasta constituie mai mult o apărare care privește fondul cauzei și nu o excepție propriu-zisă.
Faptul că părțile în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate,conducerea și Sindicat nu au negociat acordarea acestor drepturi considerând că le-a acordat prin introducerea în salariul de bază, nu este culpa reclamantei mai puțin având relevanță din inițiativa cui trebuiau derulate aceste negocieri.
Nu poate fi primită nici susținerea că hotărârea instanței de fond ar fi netemeinică pentru că nu ar fi recunoscut caracterul obligatoriu al hotărârii Comisiei Paritare din 31.08.2007.
Comisiile Paritare funcționează în baza contractelor colective de muncă încheiate.
Or,la nivelul recurentei-pârâte anual, 2003,2004,2005,2006 și 2007 s-au încheiat contracte colective de muncă și evident s-au constituit Comisii Paritare al cărui mandat este pe durata existenței contractului colectiv de muncă.
Deci,Comisia Paritară instituită prin contractul colectiv de muncă din anul 2007 nu se putea pronunța în 2007 asupra unor contracte colective de muncă care și-au încetat valabilitatea pentru anii 2003,2004,2005 și 2006 (odată cu înregistrarea contractului colectiv de muncă pentru anul următor își încetează aplicabilitatea cel din anul anterior - art.33 alin.1 lit. din Legea nr.130/1996) și nici nu se poate substitui unor Comisii Paritare cărora le-a încetat mandatul.
În al doilea rând, această Comisie Paritară, instituită potrivit contractului colectiv de muncă pe anul 2007, modifică clauzele contractelor colective de muncă pentru anii 2003-2006, când acestea nu mai sunt în vigoare, aducându-se prin aceasta atingere voinței părților la data încheierii acestor contracte colective.
Chiar dacă ar fi considerată o interpretare a clauzelor contractelor colective de muncă, deși nu poate fi considerată astfel, ea nu poate fi făcută asupra unor contracte care și-au încetat valabilitatea,ea putând fi făcută de Comisia Paritară instituită prin acel contract.
Conform art.31 din Legea nr.130/1996 și art.244 din Codul muncii clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui în condițiile legii,prin act adițional și ea nu poate opera pentru trecut ci numai pentru viitor.
Faptul că reprezentanții Sindicatului au semnat această Decizie a Comisiei Paritare în 2007 pentru anii anteriori,nu are nici o relevanță,întrucât ea,legal,așa cum am mai arătat,nu poate produce efecte asupra unor contracte colective de muncă care și-au încetat valabilitatea și nici nu se poate substitui unei Comisii Paritare care și-a încheiat mandatul.
Prin acordarea actualizată a sumelor datorate,instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art.269 alin.1 din Codul muncii potrivit cărora,în cazul în care salariatul a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului are obligația să-l despăgubească.
Deci,legislația muncii admite posibilitatea actualizării cu rata inflației a drepturilor bănești neacordate la timp și nejustificat salariatului,devalorizarea drepturilor bănești neacordate la timp constituind un prejudiciu pentru salariat justificând astfel acordarea despăgubirii.
Faptul că recurenta a aplicat necorespunzător o clauză contractuală care a produs un prejudiciu salariaților prin neacordarea unui drept bănesc cuvenit,poate constitui o culpă a acesteia.
Potrivit acelorași dispoziții legale,în atare cazuri pot fi cerute,pe lângă actualizarea cu rata inflației și dobânzii legale,lucru pe care intimata reclamantă nu a făcut-
Deci,nu poate fi primită această critică a recurentei-pârâte.
Suma solicitată de reclamantă și acordată de instanța de fond evident că este brută,deci problema reținerii cotelor de impozit și a celorlalte obligații către stat ține de executarea hotărârii judecătorești.
În cazul în care salariatul reclamant are obiecții cu privire la aceste rețineri are deschisă calea contestației la executare.
În ceea ce privește susținerea recurentei pârâte că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, aceasta nu poate fi primită.
Intimata-reclamantă la fond și-a precizat cuantumul pretențiilor respectiv drepturile bănești ce i se cuvin, sumă necontestată de către recurentă cu un contra calcul, așa cum corect a reținut instanța de fond.
Este adevărat că atât la fond cât și în recurs recurenta pârâtă a invocat faptul că,calculul drepturilor salariale pretinse de intimata - reclamantă s-au calculat în funcție de salariul mediu brut în loc de salariul de bază mediu la nivelul dar recurenta nu a venit cu un calcul al acestor drepturi corespunzător susținerilor sale.
Potrivit art.287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă aparține angajatorului,în speță recurenta pârâtă,lucru pe care nu l-a făcut nici la instanța de fond și nici în instanța de recurs.
De asemenea, față de cele arătate mai sus cererea de întoarcere a executării este nefondată urmând a fi respinsă ca atare.
Având în vedere cele menționate mai sus, curtea consideră că criticile formulate de recurenta - pârâtă nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
În atare condiții, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr.360/2008 a Tribunalului Brăila.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta SC SA, cu sediul în B, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.360/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Respinge ca nefondată cererea de întoarcere a executării.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei reclamante suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
dec.jud./24.11.2008
Tehnored./2 ex./ 05 2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Virginia Filipescu, Gabriela Valentina
