Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 793/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 793/2009
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan
- - - - JUDECĂTOR 3: Victor
- - judecător
- grefier
Pe rol se află pronunțarea revizuirii formulată de revizuentul împotriva deciziei civile nr.1048/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile avocatului revizuentului au fost consemnate în încheierea de ședință din 11 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra revizuirii de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta SC Romania SRL ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2312,5 lei reținută nejustificat cu titlu de contribuție bănească lunară pentru asigurările de sănătate.
În motivarea acțiunii reclamantul a precizat că prin decizia nr. 2920 pârâta i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 20.04.2007.
La art. 2 din decizia de încetare se menționează că reclamantul va beneficia de o compensare bănească ca echivalent al salariului lunar pe care l-ar fi obținut dacă contractul individual de muncă nu ar fi încetat.
Aceste despăgubiri sunt o reparație morală, astfel că nu datorează contribuția de asigurări de sănătate cu atât mai mult cu cât el fiind cetățean suedez beneficia de asigurare de sănătate eliberată de autoritățile suedeze, iar potrivit legislației românești reclamantul trebuie să achite contribuția la asigurările de sănătate numai pe perioada derulării contractului individual de muncă.
Pe de altă parte, suma primită fiind denumită compensare bănească chiar de către angajator, potrivit art. 257 alin. 6 din Legea nr. 95/2006 contribuția de asigurări de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate cu titlu de plăți compensatorii.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că din însuși conținutul deciziei de încetare a contractului de muncă rezultă că sumele acordate derivă din contractul de muncă și au natura unor venituri salariale.
În acest sens sunt invocate și prevederile art. 257 alin. 2 lit.a din Legea nr. 95/2006.
Dispozițiile art. 257 alin. 6 invocate de reclamant se susține că nu sunt incidente în cauză deoarece se referă la sumele acordate în momentul disponibilizării. Însă reclamantul nu a beneficiat de plăți compensatorii.
A fost formulată și cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurări de Sănătate S pentru ca aceasta să fie obligată la restituirea sumei de 2312,5 lei.
Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 1208/2007 a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamant în favoarea Tribunalului Hunedoara având în vedere dispozițiile art. 284 Codul muncii și faptul că reclamantul are domiciliul în
După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Hunedoara reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul plății sumei actualizată cu dobânda efectivă aferentă perioadei 10.05.2007 până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 638/LM/2008 Tribunalul Hunedoaraa admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâta SC SRL să restituie reclamantului suma de 2312,5 lei reactualizată cu rata inflației la data plății efective. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Casei de Asigurări de Sănătate Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantului, cu ocazia încetării contractului individual de muncă, i s-a acordat o compensare în bani reprezentând contravaloarea salariilor de care ar fi beneficiat până la expirarea contractului la care s-a adăugat contravaloarea indemnizației pentru 7 zile de concediu de odihnă neefectuate.
Suma acordată reclamantului a fost considerată plătită în baza clauzei penale inserate în contract, conform art. 1066, 1708 Cod civil, fiind deci o despăgubire al cărei cuantum se stabilește prin raportare la venitul salarial lunar al reclamantului, înmulțit cu numărul de luni rămase până la expirarea contractului individual de muncă.
Deoarece contractul a încetat la 20.04.2007 după această dată nu poate fi vorba de salarii achitate reclamantului, nefiind incidente prevederile art. 154 Codul muncii și nici ale art. 257 alin.2 lit.a din Legea nr. 95/2006.
De altfel, cum plata s-a făcut în aprilie 2007 contribuția individuală de asigurări sociale se calcula având în vedere salariile brute sau veniturile brute de natură salarială realizate lunar de asigurat, însă baza de calcul era plafonat la acea dată prin art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 la plafonul a maxim 5 salarii medii brute.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca inadmisibilă într-un conflict de muncă, între părți neexistând nici un raport juridic de muncă ce ar putea fi soluționat potrivit prevederilor art. 281 Codul muncii și ale Legii nr. 168/1999.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC SRL prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței și respingerea acțiunii sau, în situația menținerii soluției, admiterea cererii de chemare în garanție.
În motivarea recursului se arată că sentința este nelegală și netemeinică din următoarele motive:
Suma achitată reclamantului în mod greșit s-a consemnat că nu ar fi un venit de natură salarială, respectiv că ar fi o clauză penală în sensul art. 1066 Cod civil.
Din însăși definiția clauzei penale rezultă că aceasta este destinată garantării executării obligațiilor asumate printr-un contract ceea ce înseamnă că simpla obligație de plată a unei sume de bani nu poate fi calificată ca fiind o clauză penală în măsura în care acea sumă de bani nu reprezintă echivalentul unui prejudiciu cauzat prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unei obligații asumate prin contract.
Față de împrejurarea că acordarea compensației nu s-a făcut în considerarea vreunei culpe a societății pentru neexecutarea contractului de muncă, în mod nelegal instanța a apreciat că respectiva convenție ar putea fi calificată ca fiind o clauză penală.
Având în vedere că în cuprinsul convenției nr. 2921/2007 s-a stipulat expres că reclamantul urmează să primească o compensație în bani pentru activitatea depusă în calitate de salariat, această compensație nu poate primi o altă calificare decât cea de venit de natură salarială.
În consecință, în mod greșit a reținut instanța că pentru sumele primite de reclamant cu titlu de compensație nu era datorată contribuția la fondul de asigurări de sănătate reținută și virată de societate în contul chematei în garanție.
Dispozițiile art. 23 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 nu sunt relevante în cauză întrucât acest act normativ se referă la contribuția pentru asigurările sociale.
Ultima critică vizează greșita respingere a cererii de chemare în garanție, deoarece în situația în care instanța aprecia că cererea este inadmisibilă în procedura dreptului muncii trebuia să o disjungă și nu să o respingă.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Se apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că suma în cauză este datorată în baza unei clauze penale și că nu are natura juridică a unor drepturi salariale. Și soluția de respingere a cererii de chemare în garanție este corectă, deoarece această cerere nu poate fi soluționată potrivit prevederilor art. 281 Codul muncii și ale Legii nr. 168/1999.
Prin decizia civilă nr. 1048/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr- s-a admis recursul declarat de pârâta România L împotriva sentinței civile nr. 638/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- și ca urmare s-a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamantul împotriva pârâtei România Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că în baza Deciziei nr. 2920/20.04.2007 emisă de recurentă a încetat contractul individual de muncă al intimatului în temeiul art. 55 lit.b Codul Muncii, salariatul primind o compensare în bani reprezentând contravaloarea salariilor până la sfârșitul contractului, adică până la 5.09.2007, plata zilelor de concediu neefectuate, precum și contravaloarea a 3 călătorii pe ruta R-Lund-
Deși reclamantul a susținut că societatea trebuia să-i asigure plata integrală a acestor sume, fără reținerea -ului, întrucât acestea nu au regimul unui drept salarial, ci al unei sume plătite în temeiul unei clauze penale, instanța a apreciat că această clauză nu este dovedită întrucât decizia emisă de angajator reprezintă un act unilateral, iar clauza penală este un act juridic bilateral și prin natura ei se sancționează neexecutarea sau executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a unei obligații, ori în speță nu s-a putut dovedi existența unei atari clauze.
De asemenea, s-a reținut ca și greșită susținerea de către prima instanță a prevederilor art. 1708 Cod Civil, care se referă la penalitățile prevăzute în tranzacție, pentru că și tranzacția este un act bilateral, astfel că aceste dispoziții sunt străine clauzei dedusă judecății.
S-a mai avut în vedere faptul că suma menționată în decizie nu poate fi asimilată plăților compensatorii care sunt reglementate printr-o legislație specifică, iar pentru că decizia nu a fost atacată de reclamant raportat la calificarea dată sumelor de bani menționate s-a apreciat că în mod corect angajatorul a procedat la reținerea -ului potrivit art. 257 alin.2 lit.a din Legea nr. 95/2006.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire petentul, solicitând în temeiul art. 322 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă admiterea acesteia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii recursului formulat de România - Sucursala și menținerea sentinței civile nr. 638/LM/2008 a Tribunalului Hunedoara.
În motivare arată că la data la care i s-a reținut -ul, el nu mai avea calitatea de asigurat la Casei de Sănătate S, calitate pierdută la 20.04.2007, din acel moment redevenind asigurat la casei de asigurări din Suedia.
Apoi, susține că pentru a fi incidente dispozițiile art. 257 alin.1 din Legea nr. 95/2006 era necesar ca -ul să poarte asupra salariului, însă după încetarea raporturilor de muncă, nemaiavând calitatea de salariat, orice sumă primită nu mai putea reprezenta "salariu" în sensul art. 154 Codul Muncii.
În privința veniturilor asimilate salariilor, supuse impozitului pe venit, susține că ele sunt enumerate limitativ de Codul Fiscal, fără a fi prevăzute compensațiile bănești care fac obiectul litigiului.
Invocă apoi că izvor al sumei în litigiu o constituie convenția încheiată între părți și înregistrată sub nr. 2921/20.04.2007, act neverificat de instanță.
Această convenție, după nr. de înregistrare, este ulterioară deciziei de încetare a raporturilor de muncă, ceea ce înseamnă că la data încheierii ei, revizuentul nu mai avea raporturi de muncă cu pârâta, deci suma negociată și cuprinsă în aceasta nu mai poate avea semnificația unui salariu.
Convenția nr. 2921/20.04.2007 se susține că a rămas la pârâtă, astfel că nu a putut fi depusă în instanță, deși a făcut vorbire despre ea prin răspunsul la întâmpinare la instanța de fond.
Ca urmare, convenția nr. 2921/20.04.2007 constituie un înscris nou în sensul conferit de art. 322 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.
Intimata nu a depus întâmpinare în cauză.
Examinând cererea de față, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 322 pct.5 Cod procedură civilă:
"Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
În speță este invocat art. 322 pct.5 Cod procedură civilă, respectiv prima teză a acestui articol.
Și această teză a pct.5 al art. 322 Cod procedură civilă comportă două situații:
Prima ipoteză vizează descoperirea unor înscrisuri doveditoare după pronunțarea hotărârii, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății, în care revizuentul este chiar semnatarul convenției de care se prevalează în prezenta cerere, convenție semnată la 20.04.2007.
A doua situație, cea în care s-ar încadra revizuentul, este cea care se referă la imposibilitatea prezentării înscrisului în instanța care a pronunțat hotărârea atacată, fie datorită faptului că acesta a fost deținut de partea potrivnică, fie datorită unei împrejurări mai sus de voința părții.
Apoi, pentru a ne afla în această ultimă situație, legea cere ca înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.
Față de aceste cerințe anterior menționate, trebuie făcute mai multe precizări:
Convenția nr. 2921/20.04.2007 depusă pentru prima dată în revizuire (fila 20) dispune că este motivată conform art. 55 lit.b Codul Muncii - acordul ambelor părți, acestea înțelegând prin comun acord să încheie relațiile de muncă.
Pentru activitatea depusă, se specifică în mod clar, unitatea se obligă să plătească o compensare în bani reprezentând contravaloarea salariilor până la sfârșitul contractului, plata zilelor de concediu de odihnă neefectuate precum și contravaloarea a trei călătorii pe ruta R-Lund-
Această convenție este o transpunere a Deciziei nr. 2920/20.04.2007 emisă de angajator, de încetare a raporturilor de muncă cu revizuentul, decizie care conține deci aceleași dispoziții ca și convenția anterior menționată.
Trebuie însă observat că, deși avea cunoștință de convenția 2921/20.04.2007 în prezent invocată, prin cererea de chemare în judecată la instanța de fond revizuentul de azi nu s-a raportat la aceasta când a solicitat restituirea sumei reținută nejustificat cu titlu contribuție bănească lunară pentru asigurările de sănătate, ci la Decizia 2920/20.04.2007, care așa cum am arătat cuprindea aceleași dispoziții:
Drept urmare, prin întâmpinare și societatea își face apărări doar cu privire la Decizia 2920/2007 și nu la convenția 2921/2007.
Este adevărat că prin intermediul motivelor de recurs societatea recurentă face vorbire despre convenția 2921, dar contrar susținerilor revizuentului, prin întâmpinare acesta nu face nici o referire la ea ci doar la Decizia nr. 2920, prezumându-se astfel că a înțeles să se raporteze în susținerea acțiunii doar la aceasta.
Drept urmare, nici instanța de recurs nu motivează soluția sa pe conținutul convenției, ci doar pe Decizia nr. 2020/20.04.2007.
Mai mult decât atât, dacă ar fi dorit ca înscrisul invocat să fie avut în vedere de instanță, în situația în care acesta era reținut de partea potrivnică (deși este greu de crezut că un act care îl privește și al cărui semnatar este nu i-a parvenit la momentul încheierii lui, chiar și în copie), putea solicita instanței ca aceasta să ceară societății prezentarea lui, ceea ce nu s-a întâmplat.
În fine, se observă că înscrisul invocat nu se poate susține că are caracter determinant, de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată câtă vreme rezultă cu claritate din cuprinsul lui că sumele de bani ce urmau a fi primite de revizuent reprezintă contravaloarea salariilor pentru activitatea depusă până la sfârșitul contractului etc.
Este fără dubiu faptul că și acea convenție este tot rezultatul încetării raporturilor de muncă dintre părți și chiar dacă este încheiată în aceeași zi cu decizia nr. 2920/20.04.2007, dar înregistrată sub numărul succesor, 2921, nu poate fi apreciat astfel decât tot rezultând din activitatea prestată.
Din acest motiv, indiferent de data efectuării plății drepturilor salariale restante, ele rezultând din munca desfășurată și deci dintr-o perioadă când revizuentul a avut calitatea de asigurat în România, datorează contribuția de asigurări de sănătate potrivit art. 257 alin.6 din Legea nr. 95/2006.
Față de aceste motive, Curtea va respinge cererea de revizuire de față ca neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct.5 Cod proc. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul împotriva deciziei civile 1048/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar -.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - Semnează Vicepreședinte, | Judecător, - |
Grefier, Semnează Prim grefier, |
Red. NV, Tehnored. IM 27.07.2009
Jud.rec.- A, - M,
Jud.fond- I,
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Monica Maria Mureșan, Victor