Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 81/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.81
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.01.2010
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
GREFIER-- -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul CONSILIUL LOCAL G, împotriva sentinței civile nr.1429/12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata- reclamantă, intimata-pârâtă GRĂDINIȚA NR.41 și intimatul-chemat în garanție INSPECTORATUL ȘCOLAR G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-au depus la dosar în 2 exemplare concluzii scrise din partea intimatei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA:
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, reclamanta, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local G și Grădinița nr. 41 plata drepturilor salariale neacordate - reprezentând sporul pentru tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 al.1 și 2 din Legea nr.128/1997, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată cu indicele de inflație.
Motivându-și în fapt cererea, a arătat că în art. 50 al.1 și 2 din Legea nr. 128/1997 sunt reglementate tranșele suplimentare de vechime că reclamanta îndeplinește condițiile de vechime pentru a beneficia de tranșele suplimentare, dar nu i-au fost acordate aceste drepturi.
În drept, a invocat art. 50 al.1, 2 din Legea nr. 128/1997.
Prin sentința civilă nr. 1429/12.10.2009 a Tribunalului Galați au fost respinsă ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Consiliul Local G și Inspectoratul Școlar Județean
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar Județean
A fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Consiliul Local G și Grădinița nr. 41, să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale neacordate, actualizate cu rata inflației la data plății, reprezentând tranșele suplimentare de vechime, pentru 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ, începând cu 11.06.2006, având în vedere perioada lucrată la fiecare unitate de învățământ.
În motivare instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit disp. art. 167 alin. 1 din Legea nr. 85/1995 republicată, "unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii."
2 al aceluiași articol prevede că "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară", iar în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Având în vedere că finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, nu poate fi reținută susținerea pârâtului Consiliul Local G potrivit căreia sarcina alocării acestor fonduri nu ar cădea în sarcina sa.
Ținând seama și de faptul că neincluderea în buget a sumelor aferente tranșelor de vechime suplimentare nu poate fi imputată reclamantei și față de considerentele expuse, urmează a respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Local
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar G nici aceasta nu poate fi reținută deoarece Inspectoratul Școlar Județean este angajatorul personalului didactic încadrat la unitățile de învățământ de pe raza județului, astfel cum rezultă din art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997.
Cum însă contractul individual de muncă al cadrului didactic este încheiat de directorul unității școlare și nu de Inspectorat care dă doar decizia de repartizare, nici cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar Județean nu poate fi primită.
Analizând, pe fondul cauzei, actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta, a fost angajata unității de învățământ pârâte cu o vechime în învățământ de peste 30 de ani, așa cum rezultă din adeverința depusă la fila 3, potrivit căreia a îndeplinit funcția de educatoare, grad didactic I, până la 01.09.2008 când s-a pensionat, iar în prezent cumulează pensia cu salariul întrucât este angajată din nou pe postul de educatoare.
Salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se stabilește diferențiat, conform dispozițiilor art. 48 și 49 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, în raport cu funcția și norma didactică îndeplinită, cu nivelul studiilor, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative, locul și condițiile specifice de desfășurare a activității, la salariul de bază adăugându-se sporurile și drepturile suplimentare. Salariul de bază este constituit din coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexele la Statutul personalului didactic, acești coeficienți fiind diferiți în funcție de vechimea în învățământ.
În afară de acești coeficienți, art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 prevede că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, modalitatea de acordare a acestor tranșe suplimentare fiind reglementată de alineatul 2 al aceluiași articol care prevede că "pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime".
Dispozițiile legale menționate sunt imperative și au caracter special ce derogă de la norma generală care prevede modalitatea de stabilire a salariului, unitatea de învățământ în care a fost încadrată reclamanta având obligația să acorde creșterea coeficientului de ierarhizare raportat la vechimea în învățământ a salariatului.
Art. 287 Codul muncii și art. 75 din Legea nr. 168/1999 consacră obligația angajatorului ca, până la prima zi de înfățișare să depună dovezile în apărarea sa, în conflictele de drepturi sarcina probei fiind răsturnată, întrucât angajatorul este cel care deține documentele și toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului și pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor părților raportului juridic de muncă. Nerespectarea acestei norme imperative conferă instanței de judecată prerogativa de a sancționa angajatorul pentru întârzierea nejustificată în administrarea probațiunii, trecând la soluționarea cauzei.
În speță, având în vedere că dovada acordării acestor tranșe suplimentare de vechime nu putea fi făcută decât prin intermediul statelor de plată, Tribunalul constată că angajatorul nu a făcut dovada că ar fi respectat dispozițiile articolului nr. 50 din Statutul personalului didactic și ar fi acordat drepturile cuvenite reclamantei.
Având în vedere că, potrivit disp. art. 161 pct. 4 Codul muncii, "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", iar neacordarea tranșelor suplimentare de vechime echivalează cu o neplată parțială a drepturilor salariale, Tribunalul a admis și cererea de actualizare a acestor sume cu rata inflației la data plății, cu atât mai mult cu cât principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs Consiliul Local prin reprezentant Primarul Municipiului G, criticând soluția dată de prima instanță doar sub aspectul respingerii excepției calității procesuale pasive.
Astfel, a considerat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu există nici o obligație privind asigurarea sumelor de plată sau a stabilirii necesarului cheltuielilor de personal în sarcina consiliilor locale.
Instituția recurentă nu are calitatea de angajator a reclamanților pentru a putea sta în proces în calitate de pârâtă iar statele de plată au fost întocmite de către unitățile de învățământ care au personalitate juridică.
În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice local, în speță, Consiliul Local G pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.
Unitățile de învățământ sunt subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T prin intermediul Inspectoratului Școlar al județului G, conform disp. art. 141 și 142 din Legea nr. 84/1995, și HG nr. 741/2003.
În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice locale, pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii cu consecința obligării doar a pârâtului Ministerului Educației, Cercetării și T la plata fondurilor solicitate invocând, în drept, dispozițiilr art. 304 pct. 7 și 8 pr. civilă.
Prin concluziile scrise formulate, intimata - reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de pârât și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală reprezintă îndreptățirea unei persoane de a figura ca parte în proces și presupune existența unei identități între titularii raportului juridic dedus judecății, din punct de vedere al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și a obligației corelative (calitate procesuală pasivă).
Calitatea procesuală se stabilește funcție de dreptul ce face obiectul judecății, a cărui existență sau inexistență urmează a se constata prin hotărârea judecătorească.
În speță, obiectul judecății îl reprezintă pretențiile intimatei- reclamante de plată a drepturilor salariale reprezentând tranșele suplimentare de vechime de 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ, cuvenite pe perioada solicitată în forma actualizată.
Referitor la existența acestor drepturi salariale reglementate de dispozițiile art. 50 al.1 și 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, problema pusă în discuție vizează nu doar simpla plată a acestor drepturi ci și aspectele care țin de prevederea unor asemenea sume, reflectarea lor în situațiile economico - financiare, repartizarea pe categorii de cheltuieli, aprobarea și ulterior alocarea sumelor către ordonatorii de credite prevăzuți de lege.
Sub aceste aspecte, se constată că recurentului îi revin astfel de atribuții, împrejurare care justifică existența calității sale procesuale pasive.
Potrivit art. 167 al.3 din Legea nr. 84/1995 finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, de sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În cadrul finanțării de bază sunt cuprinse inclusiv cheltuielile de personal și care, potrivit reglementărilor de mai sus, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Ca urmare, nu pot fi primite motivele de recurs invocate în cauză în sensul că nu intră în sfera atribuțiilor ce revin pârâtelor consiliilor locale, asigurarea sumelor necesare plății unor asemenea drepturi salariale ce fac parte din finanțarea de bază a unităților de învățământ.
De altfel și prevederile art. 13 din nr.OUG 32/2001 stabilesc, începând cu anul 2001 asigurarea finanțării instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția unor cheltuieli care nu privesc cauza de față.
În aplicarea acestor prevederi au fost emise Norme metodologice prin nr.HG 538/2001, nr.HG2192/2004 și nr.HG 174/2003.
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul CONSILIUL LOCAL G, împotriva sentinței civile nr.1429/12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red./8.02.2010
Dact./6 ex/10.02.2010
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu