Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 819/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 819/
Ședința publică din 31 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, A, G, -, C, și, în calitate de moștenitori ai recurentului - reclamant, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 600/12.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în contradictoriu cu intimații - pârâți PARCHETUL ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, PARCHETUL - A, cu sediul în B,--81, sector 1, PARCHETUL - cu sediul în B,--14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, cu sediul în G,-, CASA DE ASIGURĂRI, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul - pârât Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul intimatului - pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, menținea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 600/12.05.2008 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări de Sănătate, Casa de Asigurări- și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, A, G, -, C, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL J B, PARCHETUL - A B, PARCHETUL J - T B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
S-a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 17.04.2008 reclamanții, A, G, -, C, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL J B, PARCHETUL - A B, PARCHETUL J - T B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE G, CASA DE ASIGURĂRI - B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN G, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN P G au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază brut, pe o perioadă de 3 ani, începând cu martie 2005 și, în continuare, până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate cu rata inflației la data plății, obligarea Ministerului Finanțelor de a aloca sumele necesare plății drepturilor ce vor fi plătite de pârâți precum si obligarea pârâților, Parchete, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de munca ale reclamanților.
În fapt au arătat că reclamanții, procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, prin Ordinul nr. 61 din 20.08.2001 al procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, desfășoară serviciul în afara orelor de program în vederea asigurării unei continuități în exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii și a luării de îndată a măsurilor necesare în situațiile care reclamă urgență, conducătorii de parchete fiind direct răspunzători de îndeplinirea sarcinilor privind asigurarea serviciului în afara programului de lucru.
Acest serviciu aduce atingere unui drept fundamental al omului, respectiv dreptul la libera circulație a persoanei, în sensul că procurorul aflat în serviciu de permanență nu poate părăsi localitatea, nu poate desfășura activități de natură a diminua capacitatea de concentrare, nu se poate afla în zone în care telefonia mobilă nu are acoperire.
Toate aceste restricții impun acordarea unei compensații materiale, astfel cum beneficiază alte categorii salariale.
Reclamanții, consideră că sunt discriminați de alte categorii de personal, respectiv cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contrat și salariații civili care beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradație, respectiv din salariul de bază, stabilit conform art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, de aceeași indemnizație de dispozitiv beneficiază potrivit art. 61al.(1) din Legea nr. 138/1999 și ofițerii din ministerele și instituțiile publice care ocupă funcții de demnitate publică pe lângă indemnizația lunară stabilită conform art. 19 din Legea nr. 154/1998. Mai mult, salariații din cadrul consiliilor locale ale primăriilor și cei ai prefecturilor beneficiază de indemnizația de dispozitiv în baza hotărârii consiliilor locale sau județene, întrucât prin natura funcției, sunt obligați să se prezinte la serviciu, în situații de urgență (Hotărârea nr. 16/2007 a Consiliului Județean S-M; Hotărârea nr. 831/2006 a Consiliului Local C-N).
Prin urmare, este nefiresc, nelegal și discriminatoriu ca procurorii, care prin natura funcției și a prevederilor legale sunt obligați să se prezinte în timpul lor liber la diferite activități - care nu pot avea loc decât în prezența procurorului, să fie la dispoziția instanței de judecată, la orice oră din zi și din noapte, să studieze și să formuleze concluzii în cauze de indiscutabilă răspundere - să nu beneficieze de compensații materiale.
Pe de altă parte, reclamanții au fost și continuă să fie discriminați în raport de alte categorii sociale din sectorul public, arătate mai sus, dar și în raport cu personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.
În drept, au invocat OG 137/2000.
Au susținut că pârâtele Case de asigurări au calitate procesuală pasivă în raport de reclamanta, care în perioada 01.03 - 30.04.2005 s-a aflat în concediu medical.
Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă J și Direcția Națională Anticorupție au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței materiale a instanței motivat de faptul că potrivit art.42 alin.2 din OUG nr. 177/2002 competența soluționării cererilor magistraților și personalului auxiliar de specialitate revine Curții de Apel București.
Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care, de altfel, s-a mai apelat în această materie", precum și că, în ipoteza în care "reglementarea specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae, ea încetează de a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu și, prin aceasta, neconstituțional". Așa fiind, urmează să se constate că și prezenta lege, care instituie un regim juridic intuitu personae, contravine, pentru considerentele reținute în decizia menționată, dispozițiilor constituționale ale art. 4 al.(2) și ale art. 16 al. (1) și, în consecință, este neconstituțională (Curtea Constituțională, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007).
Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (Plenul Curții Constituționale, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
Au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților să fie obligată chemata în garanție la alocarea sumelor datorate reclamantului.
Pârâtele S și CASAP. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu au raporturi de muncă cu reclamanții.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Reclamanții exercită funcții de magistrați fiind salarizați conform OUG 27/2006 și OUG 8/2007, acte normative care nu prevăd acordarea unui spor de dispozitiv, chiar dacă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu aceștia îndeplinesc servicii de permanență.
Situația creată nu face incidente dispozițiile OG nr.137/31.08.2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Conform art. 1 din OG nr.137/2000, în România principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării trebuie să fie garantat în special în exercitarea anumitor drepturi, printre care și cel de a primi un salariu egal pentru muncă egală.
Ordonanța de Urgență nr.137/2000 definește în art.2 discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau performanță pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în orice domeniu al vieții publice.
În mod evident, nu există un temei legislativ care să prevadă un spor de dispozitiv pentru personalul din justiție, iar legea nu poate fi aplicată prin analogie.
Discriminarea presupune un tratament inegal pentru persoanele aflate în situații identice. Atribuțiile specifice fiecărei profesii trebuie respectată indiferent dacă sunt sau nu retribuite prin acordarea unui spor distinct. Reclamanții sunt îndreptățiți să urmeze căile legale, solicitând modificări legislative care să le recunoască activitatea și să o remunereze corespunzător.
Modificările legislative în materia salarizării au ținut cont de întreg specificul activității, pentru care reclamanți au fost remunerați cu o sumă globală, în care s-au inclus toate criteriile pentru care în legi speciale ale diferitelor categorii profesionala sunt acordate sporuri distincte.
Instanța a apreciat, așa cum s-a reținut și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, că diferitele categorii de salariați determină soluții diferite de salarizare a acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității.
Față de aceste considerente, instanța a respins acțiunea
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, instanța aor espins-o, motivat de faptul că potrivit disp. HG 736/2003, art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004 și art.19 din Legea 500/2002, acesta are atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, însă nu are nici o obligație de garanție față de ordonatorii de credite.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs reclamanții, -, G, C, -, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Conform Directivei 2000/EC/78, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile iar nu neapărat similare.
Magistrații procurori se află în situația de a constata că, deși desfășoară activități ce presupun urgență, nu beneficiază de sporul de dispozitiv în timp ce alte categorii de personal beneficiază de acest spor.
Unul și același element constând în obligația de a desfășura activități peste programul de lucru în situații urgente nu poate produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare în raport de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimata Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanță a pronunțat o hotărârea legală și temeinică.
Categoria profesională a magistraților nu poate beneficia de un spor care nu a fost prevăzut printr-un act normativ de strictă aplicare.
De asemenea, Curtea Constituțională a pronunțat o serie de decizii prin care a constatat că prevederile OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, a formulat întâmpinare intimatul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție solicitând respingerea recursului pentru aceleași considerente arătate și de către intimata Direcția Națională Anticorupție.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanții îndeplinesc funcția de procurori.
Salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției este reglementată de prevederile nr.OUG27/2006,cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.2 din nr.OUG27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea,complexitatea de riscurile funcției,de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Rezultă că pentru asemenea categorii profesionale,modul de salarizare este prestabilit prin lege, fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare,determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.
În speță, reclamanții au formulat prezenta acțiune solicitând constatarea existenței unei situații de discriminare privind neacordarea indemnizației de dispozitiv reprezentând un spor lunar de 25% din indemnizația de bază brută, obligarea pârâților la plata unor asemenea drepturi pe o perioadă de trei ani de la data sesizării instanței cu precizările aduse,actualizate cu indicele de inflație la data plății și înscrierea lor în carnetele de muncă.
Și-au motivat pretențiile pe faptul că au calitatea de procurori, efectuează serviciul de permanență în mod planificat,după orele de program și în zilele de sărbători legale,solicitând recunoașterea și din punct de vedere salarial a unei asemenea activități.
Au făcut trimitere la situația altor categorii de salariați care beneficiază de indemnizație de dispozitiv: cadrele militare în activitate,militari angajați pe bază de contract și salariați civili potrivit Legii nr.138/1999, respectiv salariați din administrația publică, care sunt obligați să se prezinte la serviciu în caz de urgență.
Și-au întemeiat acțiunea pe existența unei situații de discriminare față de asemenea categorii profesionale solicitând, față de natura activităților desfășurate, recunoașterea unui atare drept salarial.
Însă, potrivit art.1 din nr.OG137/2000,au caracter discriminatoriu prevederile,criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a statuat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță nu ne aflăm în situația unui tratament discriminatoriu, reclamanții raportându-se la alte categorii profesionale care au un statut diferit, reglementat de legi de organizare diferite și cu un sistem de salarizare propriu,prevăzut ca atare prin lege.
De fapt,solicitările reclamanților recurenți pleacă de la faptul neprevederii în propria lege de salarizare a unei asemenea indemnizații de dispozitiv, considerată adecvată și necesară atribuțiilor pe care le îndeplinesc cu ocazia efectuării serviciului de permanență.
Cu alte cuvinte, vizează modalitatea de reglementare a drepturilor salariale prevăzute pentru procurori și punerea lor în acord cu atribuțiile ce le revin acestora, în referire expresă la activitatea desfășurată cu ocazia asigurării serviciului de permanență.
În primul rând o asemenea activitate reprezintă o obligație de serviciu în acord cu locul și rolul justiției în statele de drept cu răspunderea și complexitatea funcției deținute de reclamanți și,în al doilea rând,o problemă de legiferare, de competență strictă a autorității legiuitoare.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului legat de incidența dispozițiilor art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Faptul că lucrătorii de poliție beneficiază de sporul de permanență prevăzut de art. 11 din G nr. 38/2003 iar magistrații nu beneficiază de un spor asemănător, un spor distinct pentru îndeplinirea unor atribuții care impun asigurarea unui serviciu de permanență, nu poate conduce la ideea că ar fi incidente dispozițiile art. 1 și 2 din G nr. 137/2000 pentru că aceste două categorii nu se află în situații comparabile sau în situații analoage.
Aceste categorii au statute diferite, atribuții diferite, legi de organizare și competențe diferite și legi de salarizare diferite.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea magistraților prevede că salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Art. 73 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților prevede la art. 73 că stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținând seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții.
Prin urmare, legiuitorul la stabilirea salariilor și sporurilor a avut în vedere și obligațiile magistraților cu privire la asigurarea permanenței. În același timp îndeplinirea unei obligații de serviciu, asumată odată cu ocuparea funcției de magistrat nu poate fi asimilată cu o restrângere a dreptului la liberă circulație așa cum susțin reclamanții.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au constatat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000,în măsura în care s-ar desprinde din acestea înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii,și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, prin Decizia nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, arătându-se că autoritatea judecătorească nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege.
S-a statuat instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a aplica justiția conform disp. art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, față de considerentele arătate, se va respinge recursul ca nefondat în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, A, G, -, C, și, în calitate de moștenitori ai recurentului - reclamant, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 600/12.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 August 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /09.09.2009
:DC/2 ex/09.09.2009
Fond: /
Asistenți judiciari:/
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu
