Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 8376/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8376
Ședința publică de la 30 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței civile nr.29.02.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații SINDICATUL LIBER MINERUL, SINDICATUL LIBER și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurentul pârât SC SA și avocat pentru intimații reclamanți,SINDICATUL LIBER și SINDICATUL LIBER MINERUL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru recurentul pârât SC, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Avocat pentru intimații,SINDICATUL LIBER și SINDICATUL LIBER MINERUL, pune concluzii de respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Gorj, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 2555 de la 29 februarie 2008 respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimata SC Energetic SA.
A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimata SC Energetic SA.
A admis excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Liber.
A admis cererea formulată de reclamantul Sindicatul Liber Minerul, în numele salariatului membru de sindicat, împotriva pârâtei SC Energetic.
A obligat intimata la plata primei de vacanță pentru anii 2005,2006 și 2007, reactualizată cu indicele de inflație, la data plății efective.
A obligat intimata la plata adaosului la salariu reprezentând contravaloarea cotei de energie electrică pentru consumul casnic pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2007.
A obligat intimata la plata a 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că două sindicate în calitatea lor de petente au formulat acțiunea de față în numele membrului lor, salariatul pârâtei, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea acestuia conform art. 28 din leg. 54/2003.
Având în vedere aceleași dispoziții legale s-a constatat că salariatul pentru care s-a formulat acțiunea de față nu poate face parte decât dintr-un singur sindicat, astfel că în mod corect pârâta a invocat-o ca și o chestiune prealabilă, care de fapt reprezintă excepția calității procesuale active a Sindicatului Liber Minerul, întrucât salariatul face parte și are calitatea de membru la Sindicatul Liber Minerul.
De altfel, această excepție a fost invocată și de reprezentantul celor două sindicate, având în vedere că a formulat un număr foarte mare de acțiuni cu același obiect, cauză și părți, fără să aibă cunoștință din care din cele două sindicate din Energetic salariații fac parte, decât doar în momentul în care a intrat în posesia adeverinței nr. 57/9.01.2008 pe care a depus-o în ședința publică din 25.02.2008.
Tribunalul a admis această excepție privind lipsa calității procesuale active a Sindicatului Liber Minerul, având în vedere disp. art. 28 și art.2 al.4 din Legea nr. 54/2003, legea privind sindicatele.
În ceea ce privește lipsa mandatului de reprezentare din partea ambelor sindicate către avocatul, invocată de pârâtă este, deoarece la fila 25 din dosar există chitanța nr. 237/1.01.2008 prin care cele două sindicate o împuternicesc pe doamna avocat pentru redactarea acțiunii, asistență judiciară și reprezentare judiciară.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în sensul că termenul de prescripție este de 6 luni, fiind cel prevăzut de art. 283 lit. e din Codul Muncii, tribunalul a respins-o, întrucât termenul de prescripție este de 3 ani, conform disp. art. 283 lit. c Codul Muncii și care se calculează de la data nașterii dreptului la acțiune.
În consecință, art. 283 lit. c din Codul Muncii nu prevede faptul că termenul de prescripție de 3 ani ar avea în vedere numai plata unor drepturi salariale, ce fac obiectul contractelor individuale de muncă, cum susține pârâta, deoarece legiuitorul se refera la obiectul conflictului individual de muncă.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la prescripția drepturilor salariale prin decizia nr.XXIII din 12 decembrie 2005 în sensul că: " Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a încetat să mai fie prevăzut doar după trecerea a 2 ani, în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Conform art. 5 din. 168/1999 conflictele de drepturi sunt definite ca fiind conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă, care sunt conflicte referitoare al drepturile salariaților.
De asemenea în art. 67 din aceeași lege se arată: conflictele în legătură cu executarea contractelor individuale de muncă și a contractelor colective de muncă sunt conflicte de drepturi.
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă pe motivul faptului că CCM la nivel de unitate din anii 2005-2007 nu mai este în vigoare, precum și faptul că reclamantele nu au promovat pe durata valabilității acestuia o acțiune în anularea clauzelor contrare contractului încheiat la nivel de ramură, nu poate fi reținută, deoarece s-ar încălca disp. art. 5 cod civil și ar reprezenta o denegare de justiție, s-ar încălca libertatea dreptului de acces la justiție, nefiind vorba de nici o retroactivitate a legii, ci doar de respectarea principiului tempus regit actum.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 238 Codul Muncii care prevăd faptul că, CCM nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aceeași reglementare fiind prevăzută și în alin.2 al aceluiași articol pentru contractele individuale de muncă.
Pârâta a invocat faptul că procesul - verbal din 30.09.2007, din punctul ei de vedere este nul, deoarece contravine disp. art. 3 din. 130/1996, în sensul că negocierea colectivă are loc în fiecare an după cel puțin 12 luni de la data negocierii precedente, neurmată de încheierea CCM sau de la data intrării în vigoare a CCM după caz, arătând că CCM la nivel de unitate pentru anii 2007-2010 intrat în vigoare la 1.01.2007, iar procesul verbal s-a întocmit în cea de-a noua lună a primului an de valabilitate.
Nu se poate reține această susținere, având în vedere că din anul 2005 și până la data introducerii acțiunii de față unitatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 3 din leg. 130/1996, privind inițiativa negocierii ce aparține patronului cu privire la cele două drepturi solicitate de reclamantă, astfel că procesul verbal încheiat la 3.09.2007 s-a întocmit cu ocazia întrunirii comisiei de negociere a CCM,în vederea negocierii celor 4 puncte ce au fost prezentate mai sus și la solicitarea sindicatelor în comisia paritară a cărei ședință a avut loc la data de 10 iulie 2007.
De altfel, s-a constatat faptul că nici CCM la nivel de unitate și nici contractele individuale de muncă încheiat cu fiecare salariat în parte nu conțin cele două drepturi prev. de art. 186 al. 1 și art. 123 din CCM la nivel de ramură pe anii 2005,2006 și 2007, încălcându-se astfel disp. art. 8 din Legea 130/1996 și în consecință instanța a constatat, conform disp. art. 24 faptul că aceste clauze nu au fost cuprinse în CCM negociate, fiind lovite de nulitate absolută în sensul că acestea nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior și urmează ca până la renegocierea drepturilor, clauzele să fie înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în CCM încheiat la un nivel superior.
Nu se poate reține afirmația pârâtei în sensul că cele două drepturi solicitate de reclamantă în numele membrului ei ar fi fost incluse în salariul de bază, deoarece o astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.
În al doilea rând s-ar încălca clauzele negociate prin CCM pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă convenția în forma scrisă între angajator și salariați, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform disp. art. 236 Codul Muncii.
În al treilea rând s-ar încălca dispozițiile titlului IV din Codul Muncii privind salarizarea, respectiv art. 154 care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar disp. art. 155 menționează că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri; astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, de funcția ocupată și de calificarea acestuia, în funcție de studiile urmate.
În art. 159 din Codul Muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.
În al patrulea rând pârâta pentru anii 2005, 2006 și 2007 încheiat câte un act adițional, în care s-a stabilit salariul de bază brut, la care se adaugă sporurile cu caracter permanent, în cazul de față spor de vechime și fidelitate; precum și sporuri cu caracter nepermanent, precum și alte drepturi de personal, alocația de cărbune, tichete de masă, transport gratuit, tichete cadou în baza 193/2006 și prima de vacanță în cursul anului 2007,conform art. 142 al. 4 din CCM la nivel de unitate, în care s-a stabilit o sumă fixă de 800 lei, sumă inferioară celei stabilite prin art. 123 din CCM la nivel de ramură, respectiv 75 % din indemnizația brută de concediu de odihnă și care este lovită de nulitatea absolută, în raport de disp. art. 24 din Legea 130/1996.
În raport de aceste considerente și având în vedere disp. art. 74 și urm. din Legea 168/1999, instanța a admis în parte cererea de față, în sensul obligării pârâtei la plata celor două drepturi, fără determinarea sumei efective, întrucât în cauza de față este vorba de un drept bănesc determinabil, care va putea fi determinat cu ocazia executării de bună voie a titlului executoriu, cu atât mai mult cu cât reprezentantul reclamantei menționează că nu poate specifica cu exactitate cuantumul drepturilor salariale, această obligație fiind în sarcina pârâtei și care o poate calcula prin intermediul compartimentului salarizare din cadrul direcției economice.
Totodată reprezentantul pârâtei a contestat cuantumurile drepturilor bănești precizate în cererea de chemare în judecată, arătând că în anul 2007 în luna august pârâta a acordat tuturor salariaților o primă de vacanță în sumă fixă de 800 lei brut, astfel că, în cazul în care instanța apreciază ca fondată cererea urmează să acorde aplicarea celor două drepturi conform CCM la nivel de ramură fără a se determina suma, întrucât prejudiciul suferit este un prejudiciu determinabil în funcție de fiecare salariu de încadrare și celelalte drepturi ce sunt menționate în fiecare contract individual de muncă și act adițional din anii 2005, 2006 și 2007.
Instanța a ținut seama de apărările intimatei și a acordat doar plata acestor drepturi, care în prezent au fost incluse și în CCM la nivel de unitate conform sentinței nr.2028 din 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, urmând ca modalitatea de calcul să se stabilească de către pârâtă conform metodologiei privind determinarea salariilor brute de bază la nivel de unitate și la nivel de ramură, urmând a se avea în vedere ca punct de plecare, metodologia privind determinarea salariilor brute de bază conform grilei de salarizare valabilă începând cu 01.01.2003 cuprinsă în anexa nr.3 la CCM aferent anului 2003, unde au fost incluse în salariu de bază brut contravaloarea cotei de energie electric, a adaosului pentru Paști, C, Ziua și prima de vacanță.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, considerând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. E din Codul Muncii.
Aceasta deoarece termenul de 3 ani are în vedere numai plata unor drepturi salariale ce fac obiectul contractelor individuale de muncă, iar în speță neexecutarea invocată de reclamant privește un contract colectiv de muncă, caz în care termenul de prescripție este de 6 luni.
Acest termen a început să curgă inițial în anul 2005, și apoi odată cu intrarea în vigoare a noului contract colectiv de muncă în 2007 s-a născut un nou termen care a curs de la acea dată.
O altă critică a vizat greșita respingere de către instanța de fond a excepției inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant.
Aceasta deoarece reclamantul a înțeles să-și întemeieze acțiunea pe prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate valabil pe perioada 2005-2007, care nu mai este în vigoare. Ori, potrivit art. 24 din legea 130/1996, dacă vre-o clauză din acest contract ar fi încălcat legea, s-ar fi putut invoca nulitatea acestei pe toată durata contractului, lucru pe care sindicatele nu l-au făcut.
Cu privire la neretroactivitatea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, a arătat recurentul, reclamantul a formulat pretenții pentru perioada 2005-2007, invocând prevederile CCM încheiat la nivel de ramură aplicabil de la data de 15.02.2006, iar contractul a intrat în vigoare la 15. 02.2006, astfel că pe perioada 01.01.2005-15.02.2006, nu exista temei pentru aceste pretenții.
Pe fond recurentul a criticat sentința pentru faptul că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu au avut loc negocieri anuale, în condițiile în care aceste negocieri au avut loc, iar sindicatele nu au ridicat aceste probleme, și tocmai de aceea procesul verbal din 30.09.2007 este unul ilegal, fiind nul, deoarece s-a încheiat după expirarea perioadei de negociere, și înainte de expirarea celor 12 luni prevăzute de legea 130/1996.
În ceea ce privește CCM aplicabil în perioada 2005-2006, așa cum reiese din procesele verbale de negociere, recurenta a respectat art. 3 din legea 130/1996, și a negociat anual toate problemele ridicate de sindicaliști, însă în anii anteriori aceștia nu au înțeles să conteste acordarea drepturilor pretinse.
O altă critică a constat în aceea că în mod eronat instanța de fond a înlăturat susținerea sa în sensul că drepturile pretinse au fost incluse în salariul de bază, apreciind ca nelegală această modalitate de acordare a acestor drepturi, și a respins proba cu expertiză cerută pentru a dovedi acest fapt.
Aceasta în condițiile în care această posibilitate este prevăzută prin CCM la nivel de ramură, și CCM aplicabil la nivel național.
Faptul că aceste drepturi au fost incluse în salariu anterior perioadei pentru care se solicită rezultă din aceea că anterior datei de 11 02 2005, recurentului i-au fost aplicate prevederile CCM al A, unitate din care a făcut parte și toate drepturile pretinse de reclamant au fost prevăzute în acel contract, și au fost acordate fie în mod distinct fie ulterior prin includerea lor în salariul de bază, și menținerea lor an de an.
De la data de 01.01.2003, de comun acord cu sindicatele la nivelul s-a convenit includerea în salariul de bază a drepturilor solicitate de reclamant, și așa cum rezultă di metodologia privind determinarea salariilor brute conform grilei de salarizare valabilă începând cu 01.01.2003, au fost incluse în salariul de bază.
CCM al recurentului a preluat drepturile stabilite anterior în contractul, angajații beneficiind de aceleași drepturi.
O altă dovadă a faptului că drepturile pretinse de reclamant au fost primite o reprezintă în opinia recurentului și din dispozițiile art. 6/1, din CCM valabil la nivelul recurentului în care se arată că părțile recunosc CCM la nivel de ramuri, iar aceste contracte au preluat toate drepturile prevăzute în CCM la nivelul.
O ultimă critică a vizat greșita respingere a cererii recurentului-pârât privind efectuarea unei expertize care să demonstreze includerea în salariu a acestor drepturi.
Analizând recursul formulat se constată că este nefundat pentru următoarele considerente;
Primul motiv de critică este neîntemeiat pentru cele arătate în continuare.
Potrivit art. 283 - 1 cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
(2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
În speță este vorba de plata unor drepturi salariale neacordate. Aceasta deoarece potrivit art.155 din Codul Muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Ori drepturile pe care la solicită reclamantul reprezintă tocmai aceste adaosuri la salariu, constând în prima de concediu și acel adaos reprezentând contravaloarea cotei de energie, pe care chiar CCM o califică ca adaos la salariu.
În această situație termenul de prescripție aplicabil este cel reglementat de art. 283 lit c din Codul Muncii și nu cel de la lit. E așa cum susține recurentul.
Susținerea recurentului în sensul că prevederile de la lit. C ar avea în vedere doar plata unor drepturi decurgând din contractul individual de muncă nu este întemeiată, textul de lege nefăcând o asemenea precizare, cum de altfel neprecizând nici că s-ar aplica doar în cazul unui conflict individual de muncă.
Chiar și dacă ar fi existat o asemenea precizare, conflictul din speță este unul individual și unul colectiv cum greșit susține recurentul.
Nici critica vizând greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii de către instanța de fond nu este fondată.
Inadmisibilitatea privește o acțiune care nu este prevăzută de nici un text de lege, ori în speță este vorba de o acțiune în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art 269 din Codul Muncii potrivit cu care angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta ar fi suferit un prejudiciu din culpa angajatorului.
Motivele invocate de recurentul-pârât în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii sunt motive ce privesc eventual netemeinicia acțiunii și nu inadmisibilitatea acesteia.
Nu sunt întemeiate nici criticile ce privesc fondul cauzei.
Astfel, întreaga apărare a recurentului pârât pe fondul cauzei este întemeiată pe susținerea că drepturile respective ar fi fost incluse în salariul de bază al reclamantului încă din anul 1993, și că de atunci au fost incluse în acesta conform unei metodologii privind determinarea salariului brut.
Potrivit art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa la prima zi de înfățișare.
Deși recurentul arată în motivele de recurs că instanța de fond i-ar fi respins proba cu expertiza contabilă cu care să dovedească includerea acestor drepturi în salariul de bază, din dosarul instanței de fond nu reiese că s-ar fi formulat o asemenea cerere de probatorii și că instanța ar fi respins-
De altfel la dosarul instanței de recurs au fost depuse de către reclamantul- intimat copii ale unor rapoarte de expertiză contabilă întocmite în dosare ale altor salariați ai pârâtului din care reiese că aceste drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al acestora.
Mai mult la dosarul instanței de recurs a fost depusă adresă a recurentului din care reiese că pentru un anumit număr de salariați ai recurentului care mai aveau litigii în curs de judecată drepturile respective le-au fost achitate, ceea ce echivalează practic cu o recunoaștere a recurentului-pârât a pretențiilor reclamantului, având în vedere că acestea au același temei.
În această situație, celelalte susțineri ale recurentului vizând nulitatea procesului verbal încheiat la 30 09 2007, sau neinvocarea de către sindicat a acestor drepturi la negocierile anuale, sunt lipsite de relevanță.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentința atacată este una temeinică și legală, în baza art. 312 cod proc. Civ. recursul va respins ca nefundat.
În baza art. 274 cod proc. Civ. va fi obligat recurentul la cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței civile nr.29.02.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații SINDICATUL LIBER MINERUL, SINDICATUL LIBER și.
Obligă recurenta către Sindicatul Liber Minerul la 100 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
13.010.2008
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Doina Vișan
