Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 8490/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8490

Ședința publică de la 06 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Ioana

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ D pentru, împotriva sentinței civile nr.4031 din 09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local C, Grupul Școlar C, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ D pentru,prin reprezentant, lipsind intimații pârâți Consiliul Local C, Grupul Școlar

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei reclamante Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ D pentru, a susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.51 din Lg.349/2004 și a solicitat admiterea recursului.

CURTEA:

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.4031 din 09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local C și în consecință respinge acțiunea față de acest pârât.

S-a admis în parte acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ D pentru, C, G, și împotriva pârâtei Grup Școlar

S-a dispus obligarea pârâtei Grupul Școlar C să acorde reclamaților membrii de sindicat tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997 și să plătească acestora diferențele dintre sumele cuvenite potrivit afrt. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997 și cele efectiv încasate pe perioada 19.05.2005 - 09.06.2008, de la data îndeplinirii condițiilor de vechime pentru fiecare reclamant, sume ce vor fi reactualizate în funcție de indicele de inflație de la data fiecărei scadențe și până la data plății efective.

S-a dispus respingerea acțiunii formulate de Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământul D pentru.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Reclamantii, membri al sindicatului reclamant, sunt angajati ai unității școlare pârâte, îndeplinind funcțiile didactice de profesor cu vechime mai mare de 30 de ani, așa cum rezultă din adeverințele emise de unitatea școlară pârâtă.

Potrivit prevederilor art.48 din Legea nr.128 /1997, salariul de baza este format din salariul de baza al funcției didactice la care trebuiau adaugate salariul de merit gradatia de merit, sporul de dirigenție, sporul de conditii grele, sporul de stabilitate și sporul neuropsihic, care se includ in salariul de baza si sunt baza de calcul pentra alte sporuri.

Potrivit art.50 (alin.l) din Legea nr.128/1997, s-au instituit 3 tranșe suplimentare, ce se acorda la 30-35, 35-40 și peste 40 de ani vechime in învătământ.

Față de situația de fapt și de drept, instanța constatat următoarele:

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local C instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 84/1995, OG32/2001 și nr.HG 538/2001, coroborate, în speță, cu art. 16 din HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din județele - pilot, între care și județul D (nominalizat prin HG1942/2004 ), calculul și plata drepturilor salariale, pentru personalul didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic, este realizată de unitățile școlare care au calitatea de ordonator de credite. Dată fiind inexistența raporturilor juridice de muncă între reclamanți și autoritățile administrative locale chemate în judecată, instanța constată că pârâtul Consiliul Local C nu are calitate procesual pasivă.

Pe fondul cauzei instanța a constatat că actiunea formulată este întemeiată, fiiind admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art.50 (alin.l) din Legea nr.128/1997, s-au instituit 3 tranșe suplimentare, ce se acorda la 30-35, 35-40 și peste 40 de ani vechime in învătământ.

Aceste 3 tranșe de vechime influenteaza modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite cadrului didactic, intrucat coeficientul de multiplicare aplicat la stabilirea salariului, creste, potrivit Anexei 2 la Legea nr.128/1997 in functie de vechimea in invătămant a solicitantului. Acest coeficient este stabilit prin lege și constituie baza de calcul pentru stabilirea drepturilor salariale cuvenite.

Pe lângă acest coeficient mărit, acordat de art.50 (alin. 1) si stabilit prin Anexa 2 la Legea nr. 128/1997, art.50 (alin.2) arată că la determinarea coeficientului de ierarhizare, si nu a coeficientului de multiplicare prevazut de anexa, pentru fiecare tranșa de vechime suplimentara instituita de (alin.l), se acorda o crestere de 1/25 față de coeficientul de ierarhizare corespunzator transei anterioare de vechime.

Astfel, pentru cadrele didactice cu o vechime de 30-35, 35-40 si peste 40 de ani vechime in învățământ se acorda un plus de 1/25 din coeficientul de ierarhizare de care a beneficiat anterior, acest plus urmând a se adauga la coeficientul de ierarhizare cuvenit pentru transa de vechime superioara.

Așadar, această creștere de 1/25 prevăzuta de art.50 (alin.2) se acorda suplimentar pentru determinarea bazei drepturilor salariale cuvenite, calculate așa cum s-a dezvoltat anterior, baza de care cadrul didactic beneficiază pana la trecerea la o treapta superioara de vechime, modificata doar de eventualele creșteri ale valorilor de multiplicare. Deci, legiuitorul a instituit prin acest aliniat, o creștere suplimentara a drepturilor salariale.

Din adeverințele depuse la dosar rezultă că reclamanții îndeplinesc condiția de vechime pentru a beneficia de dispozițiile legale privind acordarea tranșelor de vechime, iar unitatea școlară nu a depus la dosar întâmpinare si acte din care să rezulte că a acordat reclamanților tranșele suplimentare de vechime.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, prin sindicat invocând următoarele: ca are funcția de director si conform HG nr. 1942/2004, județul D este județ pilot, iar prin 349/2004 la art. 51 se stipulează faptul ca nivelul salariului de baza al personalului de conducere, îndrumare si control din inspectoratele județene se stabilește la nivelul funcției didactice-educator, invatator, profesor gradul I cu vechime de peste 40 de ani.

Analizând sentința recurată, Curtea constata ca instanța de fond deși a respins acțiunea formulata de către reclamanta, nu a arătat considerentele de fond si de fapt ce au stat la baza soluției. Potrivit art. 261 Codul d e procedura civila - Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: 5. motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;

Pornind de la motivele de fapt si drept partile nemulțumite isi întemeiază motivele de recurs, totodată pe calea controlului judiciar, instanța de recurs, in raport de aceste motive, stabilește justețea hotărârii.

Din verificarea considerentelor sentinței Curtea constata ca instanța de fond nu a motivat in fapt si drept soluția pronunțata cu privire la cererea formulata de către reclamanta, ceea ce face imposibil exercitarea controlului judiciar, situație in care va admite recursul, va casa in parte sentința si va trimite cauza spre rejudecare cu privire la cererea formulata de către reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ D pentru, împotriva sentinței civile nr.4031 din 09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local C, Grupul Școlar

Casează în parte sentința și trimite spre rejudecare cauza cu privire la cererea reclamantei.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

09 Octombrie 2008

Red LB 11.11.2008

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 8490/2008. Curtea de Apel Craiova