Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 9065/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 9065
Ședința publică de la 20 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta - IMOBILIARA SRL, împotriva sentinței civile nr.4156/13.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimat chemat în garanție SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru intimat chemat în garanție SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, conform întâmpinării depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 15.02.2008, reclamanta, prin Sindicatul SANITAS, a chemat in judecată pe pârâta - IMOBILIARA SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând premiul lunar de 2% din salariul de bază corespunzător perioadei 15.07.2007 - 31.12.2007 și indemnizația de stabilitate corespunzătoare funcției și gradului profesional.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 25.06.2007 intre Spitalul Clinic Județean de Urgentă C și - IMOBILIARA SRL s-a încheiat un contract de prestări servicii prin care, conform art. 11.1 punctul 2 alin 1, 14, 15, 16, 17, pârâtul a preluat personalul existent din cadrul spitalului, personal care se ocupa cu asigurarea curățeniei ( anexa 4 la contract ).
Acest contract a fost încheiat urmare a Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 886/19.07.2006 privind externalizarea serviciilor medicale și nemedicale din unitățile sanitare.
A mai arătat că între Sindicatul SANITAS și societatea pârâtă s-a purtat o corespondentă prin care pârâta era încunoștințată că nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract insă, in mod constant, aceasta refuzat plata sumelor datorate.
In drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prev. art. 282 - 282 Codul muncii, Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 886/2006, art. 93 alin 2 din Contractul Colectiv de Sanitară 2005 - 2007, Hotărârea Guvernului 670/2007, contractul de prestări servicii.
Pârâta IMOBILIARA SRL de Vede formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție.
Prin cererea de chemare în garanție pârâta solicitat să fie obligat chematul în garanție Spitalul Clinic Județean de Urgență la plata indemnizației de stabilitate pentru perioada în care reclamantul a fost angajatul acestei unități spitalicești, respectiv 01.01.2007 - 14.07.2007.
În consecință, pentru perioada 15.07.2007-31.12.2007 - are obligația să plătească indemnizația de stabilitate, întrucât reclamantul a prestat servicii pentru această societate începând cu data de 15.07.2007.
Prin întâmpinarea formulată la data de 04.04.2008 chematul în garanție Spitalul Clinic Județean de Urgență Cas olicitat să fie respinsă cererea,ca neîntemeiată.
Chematul în garanție a arătat că a încheiat contractul de prestări servicii curățenie nr. 2373/25.06.2007 cu unitatea IMOBILIARA SRL de Vede prin care aceasta din urmă s-a obligat să preia personalul existent cu menținerea pe toată perioada derulării contractului a drepturilor salariale specifice sistemului sanitar.
A susținut că, în conformitate cu prevederile art. 1.(1) din HG nr. 670/2007 "personalul din unitățile sanitare va beneficia, o dată pe an, în cursul trim. IV al anului, de o primă de stabilitate egală cu salariul de bază minim corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale din luna anterioară în ceea c e se face plata primei de stabilitate", iar în cursul trimestrului IV personalul ce asigura curățenia nu mai avea calitatea de personal al spitalului, astfel că obligația de plată revine pârâtei.
La data de 14.05.2008 reclamantul a formulat precizare cererii prin care solicitat obligarea pârâtei la plata premiului lunar de 2 % pentru perioada 15.07.2007 - 31.12.2007și la plata indemnizației de stabilitate pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2007.
În drept, a invocat prevederile art. 11 pct. 2 alin. 14, 15, 16 și 17 din contractul de prestări servicii și indemnizația de stabilitate conform HG nr. 670/2007.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile. nr. 886/19.07.2006 al Ministerului Sănătății Publice și HG nr. 670/2007.
Prin decizia nr.4156 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta, cu domiciliul ales în C, B, Bl. 17C,. 7, jud. D, în contradictoriu cu pârâta IMOBILIARA SRL, cu sediul în de Vede,-, jud..
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului premiul lunar în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual pentru perioada 15.07.2007 - 31.12.2007 și prima de stabilitate cuvenită conform art.1 din HG 670/2007, pentru anul 2007.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta IMOBILIARA SRL.
S-a reținut că reclamanta a fost salariat al Spitalului de Urgență nr. 1 C până la data de 15.07.2007, când s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 2373/25.06.2007 cu pârâta IMOBILIARA SRL de Vede.
În conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 din acest contract unitatea pârâtă IMOBILIARA SRL de Vede "preluat personalul existent în conformitate cu legislația muncii în vigoare".
Prin. nr. 886/2006 al Ministerului Sănătății Publice privind externalizarea serviciilor medicale și nemedicale din unitățile sanitare s-a prevăzut la art. 3 din Norme că personalul preluat de către furnizorul de servicii medicale sau nemedicale de la unitatea sanitară va fi menținut pe toată perioada contractului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii și a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară, iar la art. 4 s-a stabilit că drepturile salariale ale personalului preluat și celelalte drepturi se păstrează pe toată durata derulării contractului și se corelează cel puțin la nivelul prevăzut de reglementările în vigoare pentru unitățile sanitare publice.
Aceste prevederi au fost inserate de părțile semnatare ale contractului de prestări servicii nr. 2373/25.06.2007 (chematul în garanție și pârâtă) la art.11, intitulat " prestatorului", iar ulterior s-a încheiat contractul individual de muncă între pârâtă și reclamant.
În conformitate cu prevederile HG nr. 670/28.06.2007, a fost acordat personalului din unitățile sanitare o primă de stabilitate egală cu salariul de bază minim corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale, din luna anterioară celei în care se face plata odată pe an, în cursul trimestrului IV.
Instanța constată că începând cu data de 15.07.2007, reclamantul a fost preluat în baza contractului de prestări servicii nr. 2373/25.06.2007 de la Spitalul Clinic Județean de Urgență nr. 1 C de către pârâta IMOBILIARA SRL de Vede, potrivit contractului individual de muncă depus la dosar.
În conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2, 14 - 17 din acest contract, pârâta IMOBILIARA SRL de Vede, s-a obligat să achite reclamantului drepturile salariale prevăzute de contractul colectiv de muncă pe toată durata contractului individual de muncă, acestea urmând să fie corelate cel puțin la nivelul prevăzut de reglementările legale viitoare privind salarizarea și alte drepturi salariale specifice sistemului sanitar, astfel că revine unității pârâte IMOBILIARA SRL obligația de plată a premiului lunar prev. de art. 93 alin. 2 din contractul colectiv la nivel de ramură sanitară pe anii 2005 - 2007, începând cu 15.07.2007 și până la finele anului.
Cu privire la indemnizația de stabilitate solicitată, instanța constată că potrivit prevederilor HG nr. 670/2007, aceasta se plătește în cursul trim. IV. și este egală cu salariul de bază minim corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale din luna anterioară celei în care se face plata.
În trim. IV. al anului 2007, reclamantul nu mai era salariatul chematului în garanție Spitalul Clinic de Urgență nr. 1 C, ci al pârâtei IMOBILIARA SRL, care avea obligația să-i achite indemnizația de stabilitate prevăzută de HG nr. 670/2007.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că drepturile solicitate de către reclamant sunt condiționate de calitatea de salariat titular al unui contract individual de muncă încheiat cu angajatorul.
Reclamantul a avut calitatea de angajat al recurentei pentru perioada ulterioară datei de 15.07.2007, obligația relativă dreptului operând în sarcina recurentei numai pentru această perioadă.
Pentru perioada anterioară reclamantul a avut calitatea de salariat al Spitalului Clinic Județean de Urgență C, obligația corelativă dreptului operând în sarcina acestuia.
A mai arătat recurenta că Ordinul 886/2006 al Ministerului Sănătății Publice accentuează condiționarea dreptului de salariat iar în anul 2007 reclamantul a avut calitatea de salariat în raport cu doi angajatori.
Analizând recursul formulat se constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că drepturile solicitate de către reclamant sunt condiționate de calitatea de salariat a acestuia așa cum susține recurenta.
Reclamantul are această calitate fiind salariat al recurentului începând cu 15.07.2007, așa cum susține chiar recurenta.
Potrivit art. 169 alin.1 din Legea 53/2003, salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator potrivit legii.
Potrivit alin.2 al aceluiași articol drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului vor fi transferate integral cesionarului.
Reclamantul a devenit salariatul recurentei urmare a contractului de prestări servicii intervenit între Spitalul Clinic Județean de Urgență C și recurentă prin care acestuia din urmă i-au fost cedate o parte dintre activitățile de curățenie și dezinfecție, precum și personalul aferent.
În această situație potrivit textului de lege mai sus enunțat recurentei i-au fost transferate integral toate drepturile personalului respectiv ce decurgeau din raporturile sale de muncă cu fostul angajator, astfel că susținerea recurentei în sensul că pentru perioada anterioară transferului obligația de plată a drepturilor respective ar reveni fostului angajator este una nefondată.
Pentru considerentele expuse constatând că sentința atacată este temeinică și legală în baza art. 312 Cod pr.civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - IMOBILIARA SRL, împotriva sentinței civile nr.4156/13.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.2 ex
23.10.2008
Președinte:Ionela VîlculescuJudecători:Ionela Vîlculescu, Marin Covei, Daniela Vijloi