Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 919/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 919
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de, ( ), G, ( ) - -, -, - -, -, ta, -, -, - -, -, G, -, R, Romi, I, -, I, I, -, ta, - și împotriva sentinței civile nr. 580 din 3.04.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al treilea termen de judecată, s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Iași, reclamanții, ( ), G, ( ) - -, -, - -, -, ta, -, -, - -, -, G, -, R, Romi, I, -, I, I, -, ta, -, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea pârâților la plata, în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu noiembrie 2000 -iulie 2004, actualizat, plata dobânzii legale precum și a penalităților de întârziere pentru sumele datorate, cu obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii s-a arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar fost reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Art. 48 alin. 4 din aceeași lege prevede că: "Experții criminaliști beneficiază de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în condițiile art. 47".
Deși sporul era un drept câștigat de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr. 83/01.09.2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/09.07.2001 și nu a mai fost prevăzut nici de OUG nr. 177/18.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 10.03.2008 în dosarul nr. 5/2008, ca urmare recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României, s- constatat îndreptățirea în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, atât pe perioada solicitată cât și pe viitor, în temeiul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Publica formulat întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la dispozițiile art. 1 alin. 1 din Decretul 167/1958.
Pârâtul Ministerul Publica formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând ca acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul București au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada noiembrie 2000- iulie 2004.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor formulat întâmpinare și invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Precizează pârâtul că reprezenta Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ ( nr.HG 386/2007).
În cazul de față, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Pârâta Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului, și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând ca acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 580 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Iașia respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți și espins acțiunea formulată de reclamanții, ( ), G, ( ) - -, -, - -, -, ta, -, -, - -, -, G, -, R, Romi, I, -, I, I, -, ta, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Economiei și Finanțelor,ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A respins cererile de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin prezenta acțiune, reclamanții solicită obligarea pârâților la plata drepturilor salariale de care au fost lipsiți, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă, având în vedere disp. art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Art. 1 alin. 1 din Decretul privitor la prescripția extinctivă nr. 167/1958 prevede că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 283 pct.1 lit. Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani în cazul în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Prin urmare, acțiunea reclamanților este supusă termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la data acordării drepturilor salariale în care nu a fost inclus sporul de risc și solicitare neuropsihică solicitat.
Văzând data formulării cererii de chemare în judecată (28.10.2008) și perioada pentru care se solicită plata sporului de 50%, respectiv noiembrie 2000 -iulie 2004, instanța a reținut că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Națională Anticorupție, urmând aoa dmite și a respinge acțiunea, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, ( ), G, ( ) - -, -, - -, -, ta, -, -, - -, -, G, -, R, Romi, I, -, I, (), I, -, ta, - și.
În motivarea recursului, neîncadrat în drept, recurenții consideră că hotărârea este greșită, excepția prescripției dreptului la acțiune fiind neîntemeiată.
Astfel, recurenții arată că prevederile pct. 3.2. Cap.VI Anexa 2 la HG nr. 232/2005 echivalează cu o recunoaștere a drepturilor salariale solicitate, care a întrerupt cursul prescripției.
Recurenții menționează și decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și decizia nr. 6/2007 a CEDO în cazul Beian contra României.
Mai consideră recurenții că termenul de prescripție a fost întrerupt, urmând să curgă un nou termen de la data la care Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la dreptul lor de a beneficia de sporul de 50%.
Recurenții au depus copii de pe hotărâri judecătorești.
Prin întâmpinările formulate, intimații Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței, ca temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Așadar, sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar, solicitat de recurenții reclamanți, este un drept salarial.
Art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Prin dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii se prevede, pentru situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale, și care este data nașterii dreptului la acțiune, respectiv "data la care drepturile respective erau datorate".
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, care este data la care, conform art. 161 alin. 1 Codul muncii, se plătește salariul, cel puțin o dată pe lună.
Recurenții au solicitat plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu luna noiembrie 2000, până în luna iulie 2004, însă acțiunea a fost formulată la data de 28.10.2008, când era împlinit termenul de prescripție extinctivă pentru drepturile salariale succesive aferente acestei perioade.
În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție prin recunoașterea dreptului, în cazul drepturilor salariale sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 2 Codul muncii.
Potrivit art. 166 alin. 2 Codul muncii, termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
Guvernul României, care a adoptat HG nr. 232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, nu este debitorul obligației de plată a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, deci actul normativ menționat nu poate avea efectul unei recunoașteri din partea debitorului, care să întrerupă cursul prescripției.
Mai mult, plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004, pentru care s-a și prevăzut necesarul de 14 milioane EURO în bugetul Ministerului Justiției, nu are în vedere drepturile salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, ci alte drepturi salariale pentru care nu existau hotărâri judecătorești, aferente perioadei 2000-2004.
Recurenții menționează și decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, însă această decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii nu are efecte asupra datei la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă. Decizia în interesul legii a fost pronunțată de instanța supremă, în vederea interpretării și aplicării unitare a legii, tocmai pentru că o chestiune de drept, respectiv abrogarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești. Decizia în interesul legii presupune, implicit, că persoane interesate s-au adresat, anterior pronunțării acesteia, instanțelor judecătorești, în vederea recunoașterii dreptului patrimonial pretins a fi supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de OG nr. 83/2000, și că instanțele judecătorești au soluționat aceste cereri, deci că dreptul la acțiune, care nu se confundă cu dreptul material, se născuse.
Recurenții invocă și o întrerupere a termenului de prescripție la data la care Curtea Constituțională s-ar fi pronunțat cu privire la dreptul lor de a beneficia de sporul de 50%. În măsura în care recurenții au dorit să invoce aceeași decizie în interesul legii pronunțată de ICCJ, respectiv decizia nr. XXI din 10.03.2008, Curtea constată, pe de o parte, că termenul de prescripție extinctivă se întrerupe numai în cazurile strict prevăzute de lege, pronunțarea unei decizii în interesul legii nefiind un atare caz, iar, pe de altă parte, pentru a avea efectele prevăzute de art. 17 din Decretul nr. 167/1958, este necesar ca întreruperea să fi intervenit în cursul termenului de prescripție. Or, decizia în interesul legii a fost pronunțată la data de 10.03.2008, dată la care se împlinise termenul de prescripție pentru fiecare prestație succesivă ce a făcut obiectul acțiunii introductive.
În ceea ce privește decizia CEDO, de asemenea invocată de recurenți, Curtea constată că prima instanță nu a fost investită cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe o pretinsă discriminare cauzată chiar de o hotărâre judecătorească.
În recurs nu se pot formula cereri noi, iar instanța de control judiciar nu poate examina hotărârea primei instanțe, care a soluționat o acțiune privind plata unor drepturi salariale, prin prisma unei diferențe de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage, fără o justificare legitimă, obiectivă și rațională, diferență de tratament care nu a făcut obiectul judecății în primă instanță.
În consecință, față de considerentele expuse și reținând că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale care reglementează prescripția extinctivă, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții:, (), -, G, () --, -, --, --, ta, -, -, --, -, -, -, G, -, -, -, R -, -, -, Romi, I, -, I, (), -, I, -, -, -, ta, -, -, - și împotriva sentinței civile nr. 580 din 03 aprilie 2009 Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- -
Grefier,
Red.
Tehnored. /
Tribunalul Iași:,
19.10.2009
2 ex.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
