Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 945/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 945
Ședința publică de la 09 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de, împotriva deciziei civile nr.4814/13.07.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - SA, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru intimata - SA, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat concluziile scrise depuse de către contestatoare, prin serviciul arhivă, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente.
Avocat, pentru intimata - SA, solicită respingerea contestației în anulare, învederând că a fost îndeplinită procedura de citare cu contestatoarea.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin decizia civilă nr.4814/13.07.2009, Curtea de APEL CRAIOVA, a admis recursul declarat de pârâta - SA împotriva sentinței civile nr. 7158/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, având ca obiect drepturi bănești; s-a modificat sentința, în sensul că s-a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea formulată de petenți în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect contravaloarea unei cote de gaze naturale, respectiv 4.000 mc gaze naturale/anual pentru perioada 2005 - 2007 și contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură pe aceeași perioadă, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pentru anii 2005-2007.
În ceea ce privește cererea având ca obiect contravaloarea unei cote de gaze naturale, se constată că este nefondată, avându-se în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.187 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul - SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de RA ( fila 16 dosar recurs), rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.
Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 ( filele 16 verso și 17 dosar recurs) rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.
Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.
Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
În aceste condiții sunt apreciate ca întemeiate criticile recurentei în ceea ce privește fondul cauzei.
Privitor la natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune și la excepția prescripției extinctive, criticile sunt neîntemeiate.
In mod greșit recurenta apreciază că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."e" din Codul Muncii, considerând că este prescris dreptul material al acțiunii formulată de către intimatul - reclamant, constatând în mod eronat ca fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni pentru exercitarea dreptului la acțiune.
Dispozițiile art. 283 alin. 1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit."c", termenul de 3 ani, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale salariaților față de angajator și termenul de 6 luni menționat la art. 283 lit."e" Codul Muncii, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține aplicabilitatea unuia din cele două termene de prescripție, de 3 ani sau de 6 luni, trebuie clarificată natura juridică drepturilor solicitate prin acțiune.
Curtea apreciază că drepturile ce fac obiectul acțiunii introductive au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate. Acest fapt rezultă din cuprinsul art. 187 alin.2 CCM la nivel de ramură în care se precizează că modalitatea principală de acordare a acestui ajutor material este compensarea prin majorarea salariului de bază. Prin urmare, așa cum s-a dovedit, părțile semnatare ale CCM au convenit introducerea acestui ajutor în salariul de bază, devenind parte componentă a salariului de bază, astfel încât natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiunea introductivă este aceea a unor drepturi salariale neacordate prev.de art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii.
Prin urmare, termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prev.de art. 283 lit."c" Codul Muncii.
Este întemeiat și motivul de recurs privind cel de-al doilea capăt de cerere, soluționat de prima instanță, având drept obiect aprovizionarea de toamnă-iarnă.
Astfel, potrivit art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".
Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.
Recurenta pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală " " Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul - 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.
In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.
În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale și eronat a apreciat că nu au fost respectate prevederile art.176 alin.1și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deși suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul și a modificat sentința în sensul respingerii acțiunii în ceea ce privește cele două capete de cerere.
Împotriva deciziei reclamanta a promovat contestație în anulare, susținând că procedura de citare pentru data când s-a judecat recursul, nu a fost îndeplinită conform legii. Susține aceasta că l-a informat pe apărătorul ales că renunța la contractul încheiat cu acesta.
Contestația în anulare este nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată ca fiind neîntemeiat motivul invocat, având în vedere următoarele:
Conform art.317 alin.1 pr.civ. acesta dispune că "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului și anume: 1) când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Observând susținerile contestatoarei, aceasta nu face nici un fel de dovezi în sensul celor afirmate, mai mult, se constată că avea cunoștință de termenul arătat mai sus.
De fapt, vătămarea părții ce susține că nu a fost citată, consta în punerea acesteia în imposibilitatea de a cunoaște data judecății și de a-și face apărările necesare. La dosarul cauzei se fală împuternicirea avocațială, de reprezentare a contestatoarei, fiind amânată pronunțarea la data de 13-.07.2009, pentru a da posibilitatea de a depune concluzii scrise, neexistând nici un act de înștiințare a instanței că a renunțat la serviciile apărătorului ales.
În consecință, neexistând motive de admitere a contestației în anulare promovată, nefiind îndeplinite condițiile art.317 alin.1 pr.civ. urmează a fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr.4814/13.07.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - SA,.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2010.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
22.02.2010
Red.jud.-.
2 ex./AS
rec.
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea