Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 949/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 949/R-CM
Ședința publică din 15 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - la DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței nr.57/F-CM din 01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 08 mai 2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să îi oblige pe pârâți în solidar la plata actualizată a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculată la salariul brut lunar, pentru perioada începând cu data de 1 septembrie 2000 și în continuare, să oblige pe pârâți la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului și să oblige pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că sporul pentru risc și solicitare neuropsihică a fost prevăzut prin art.47 din Legea nr.50/1996, care a fost abrogat prin nr.OUG177/2002, însă această abrogare a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG27/2006. De asemenea, abrogarea art.47 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor de tehnică legislativă.
Mai mult, prin decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Un alt motiv pentru care consideră că se impune obligarea la plata sumelor curgând din aplicarea acestui spor îl constituie înlăturarea discriminării față de alte categorii socio-profesionale ce desfășoară activități cu un grad ridicat de risc ori care solicită o suprasolicitare psihică.
În acest sens, sunt invocate dispoziții legale interne, precum și dispoziții internaționale cărora legislația română le este subsumată prin dispozițiile Constituției.
Pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat, la rândul său, la data de 7 mai 2008, cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca acesta, în temeiul dispozițiilor speciale privitoare la finanțarea activității instanțelor și parchetelor să procedeze la luarea tuturor măsurilor necesare pentru a include sumele necesare eventualei plăți a drepturilor bănești solicitate.
Totodată, prin întâmpinarea sa a solicitat inițial respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru mai multe considerente.
Astfel, pe de o parte s-a invocat necompetența materială a instanței, motivat de faptul că dispozițiile art.36 alin.2 din nr.OUG27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, dă în Competența Curții de Apel București soluționarea cererilor judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridică asimilat acestora și a asistenților judiciari.
Pe de altă parte se arată că, în temeiul art.36 alin.1, nemulțumirile față de modul de stabilire a drepturilor salariale pot fi valorificate în termen de 15 zile de la data comunicării actului de stabilire a salarizării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ale Direcției Naționale Anticorupție ori, după caz, Colegiului de conducere al Împotriva hotărârilor acestora, persoana nemulțumită se poate adresa în 30 zile de la comunicare Secției de contencios administrativ și fiscal sau Curții de Apel București pentru hotărârile altor organe decât cele ale Colegiului de conducere al
Față de această normă specială, a arătat intimatul, dispozițiile de drept comun ale Codului muncii trebuie înlăturate, ele fiind derogatorii, cu atât mai mult cu cât conflictul nu este unul de muncă, întrucât activitatea nu se prestează în baza unui contract individual de muncă, așa cum stipulează art.69 din Legea nr.168/1999.
Pe de altă parte, s-a solicitat instanței să constate că dreptul la acțiune pentru sumele pretinse a fi curs în perioada 1 septembrie 2000-18 aprilie 2005 este prescris, date fiind dispozițiile art.3 alin.1 și art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Ca atare, cel mult instanța ar putea admite acțiunea pentru perioada cursă după data de 18 aprilie 2005.
În fine, acțiunea s-a considerat a fi inadmisibilă pentru aceea că instanța a fost chemată a se pronunța asupra unui drept abrogat printr-un act normativ, ceea ce ar echivala cu o încălcare a puterii autorității judecătorești.
Prin încheierea nr.110 din 3.07.2008, în temeiul art.1 alin.1 coroborat cu art.2 alin.2 din nr.OUG75/2008, Tribunalul Vâlceaa scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competență soluționare Curții de APEL PITEȘTI, instanță pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 10 iulie 2008.
În fața instanței de fond, la termenul din data de 1 octombrie 2008, același intimat a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și ca urmare a fundamentării acesteia pe dispozițiile nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, motivat de faptul că între timp a fost pronunțată decizia nr.821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale prin care admițându-se excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2 alin.1 și alin.11, precum și ale art.27 din această ordonanță, s-a statuat că acestea sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul de a conferi instanțelor de judecată competența desființării normelor juridice instituite prin lege și respectiv creării în locul acestora a altor norme sau substituirilor cu norme cuprinse în alte acte normative deoarece se încalcă principiul separației puterilor în stat.
Prin sentința civilă nr.57/F-CM din 1 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTIs -a admis acțiunea și au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut lunar, începând cu data de 1 septembrie 2000 - 1.07.2005 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective.
Prin aceeași sentință au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile necesare în carnetul de muncă al reclamantului, iar pârâtul Ministerul Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Curtea de APEL PITEȘTI este competentă material să soluționeze cauza, întrucât litigiul nu este unul legat de actul de stabilire a salarizării, ci legat de exercitarea atribuțiilor specifice profesiei de procuror. Obiectul acțiunii are drept izvor raportul de muncă al procurorului, așa încât s-a respins această excepție invocată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, față de considerentele deciziilor nr.818-821 date de Curtea Constituțională s-a reținut că, în cauză, nu se pune problema cercetării discriminării, ci aceea a recunoașterii îndreptățirii la primirea unor sume de bani, în temeiul unor norme existente, dintr-o lege în vigoare, operațiune ce nu presupune nicio interferență a puterilor de stat, motiv pentru care a fost respinsă și această excepție.
Și excepția lipsei calității procesual-pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost respinsă, în raport de prevederile art.19 din Legea nr.500/2002, art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 și art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004.
În ceea ce privește excepția dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției s-a reținut că la prima vedere, față de prevederile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 și art.283 alin.1 litera c din Codul muncii, termenul de 3 ani prevăzut de aceste texte legale ar fi încheiat la data promovării acțiunii, pentru cea mai mare perioadă, însă, în cauză se discută un drept negat prin însuși un act emanând de la puterea executivă, cu depășirea abilitărilor sale legislative, dar sub o puternică aparență de legalitate.
Această instituție a dreptului procesual constituie o modalitate de protecție a securității juridice, venind să sancționeze pe titularul dreptului neglijent în a și-l exercita într-un anumit interval de timp.
În cauză, acest exercițiu este împiedicat printr-un act normativ care se bucură de prezumția de legalitate și deci nu se poate vorbi despre neglijența titularului de a-și urmări protecția dreptului. Art.47 din Legea nr.50/1996 apărea destinatarilor săi abrogat prin survenirea nr.OUG83/2000 și astfel sporul prevăzut anterior a fost declarat inexistent.
În consecință, statul, prin organul său executiv, respectiv Guvernul, poartă culpa lipsei de previzibilitate a posibilității apărării dreptului și de aceea el nu poate invoca propria turpitudine.
Reclamantul nu putea prevede, în timp, pronunțarea unei instanțe judecătorești în favoarea lui și în contra normei care crea aparența dreptului său, până la declararea nelegalității acestei norme, legea, în acest caz, neîndeplinind condiția de previzibilitate care să acorde informații suficiente asupra normei juridice aplicabile în cazul dat și să fie capabil să prevadă într-o măsură rezonabilă consecințele ce pot apărea din actul determinat.
Pe fond, prima instanță a reținut că reclamantul, în perioada în litigiu a avut calitatea de magistrat.
Dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996, text abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Pentru toate aceste considerente s-a admis acțiunea, așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, care o critică pentru nelegalitate, sub aspectul motivelor prevăzute de art.304 pct.3, 4 și 9 Cod procedură civilă, cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă.
Pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție invocă următoarele critici:
1.Greșit instanța a respins excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PITEȘTI în soluționarea cauzei față de dispozițiile art.42 din nr.OUG177/2002, precum și art.36 din nr.OUG27/2006, care stabilesc competența specială a Curții de Apel București în materia litigiilor privind salarizarea magistraților.
2. În mod neîntemeiat s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în perioada 1 septembrie 2008 - 18 aprilie 2005, cu o motivare ilogică.
Dacă reclamantul s-ar fi aflat în imposibilitatea apărării dreptului său în perioada în care se afla înlăuntrul termenului de prescripție, atunci el s-ar fi aflat încă în această situație de imposibilitate, neputând să formuleze prezenta acțiune.
3. Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin faptul că adaugă la lege, arogându-și atribuțiile puterii legislative, în sensul că dispune acordarea și în continuare a sporului de 50%, în condițiile în care chiar reclamantul arată că, începând cu data de 1 iulie 2005 are calitatea de procuror pensionar, ceea ce înseamnă că nu i se mai pot acorda drepturi salariale, prin urmare nici sporul menționat.
Art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin nr.OG83/2000, deci dispozițiile acestui text erau abrogate la data la care reclamantul a ieșit la pensie, iar drepturile salariale ale procurorilor nu cuprindeau acest spor, ca atare aplicarea acestui spor la cuantumul pensiei de serviciu, ar însemna încălcarea principiului neretroactivității legii, statuat de art.15 din Constituție.
Față de dispozițiile Deciziei nr.21/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, dispozițiile care reglementează acordarea acestui spor au fost în vigoare numai pentru perioada 1 octombrie 2000 - 3 februarie 2007, această dată fiind momentul intrării în vigoare a nr.OG8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ care, prin art.30 abrogă întreaga lege nr.50/1996, deci și art.47.
În aceste condiții, efectele aplicării dispozițiilor art.329 Cod procedură civilă încetează după data de 3.02.2007.
4. Instanța nu era competentă să soluționeze capătul de cerere privind operarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, competența aparținând judecătoriei, potrivit art.8 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă.
De altfel, nelegal s-a admis acest capăt de cerere, întrucât conform art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată cuprind, printre altele și retribuția tarifară de încadrare precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și nu sporuri, care se adaugă la retribuție și nu se includ în aceasta.
5. în mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației, în situația în care Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.388 din 31 decembrie 2007, lege care nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani, peste cea datorată, nu se justifică.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, casarea sentinței iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin recursul declarat, arată că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesual-pasive, față de prevederile art.21 din Legea nr.500/2002 și art.22 din același act normativ.
Acest minister nu este ordonator principal de credite și nici angajatorul reclamantului și în atare condiții nu poate efectua plata unor sume sau acordarea de drepturi.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea constată a fi fondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, pentru cele ce preced.
Prima critică invocată nu se verifică, întrucât, așa cum bine a reținut și prima instanță, litigiul nu este unul legat de actul de stabilire a salarizării, în discuție fiind sporul de risc în cuantum de 50%, care se adaugă la salarizarea existentă, necontestată.
Astfel fiind, nu sunt incidente în speță dispozițiile art.42 din nr.OUG177/2002 și nici art.36 din OUG nr.27/2006, ci prevederile nr.OUG75/2008, iar competența aparține Curții de APEL PITEȘTI care a soluționat pricina în primă instanță.
Al doilea motiv de recurs este întemeiat și conduce la modificarea sentinței.
Într-adevăr, pe perioada 1 septembrie 2000 - 21 aprilie 2005, dreptul material la acțiune este prescris.
Conform prevederilor art.283 alin.1 litera c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul contractului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajați.
Potrivit dispozițiilor art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate.
La alin.2 al acestui text de lege se prevede că termenul de prescripție prevăzut la alin.1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
Pe de altă parte și potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, termenul de prescripție fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Conform art.16 punct 1 din Decretul nr.167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În speță, obiectul acțiunii îl reprezintă acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 1 septembrie 2000 și în continuare, situație față de care dreptul la acțiune s-a prescris pe perioada 1 septembrie 2000 - 21 aprilie 2005, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 21.04.2008, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de lege.
Motivarea instanței de fond nu este concludentă, întrucât și la data formulării acțiunii situația era aceeași ca și cea anterioară, în sensul că art.47 din Legea nr.50/1996 era abrogat prin nr.OG83/2000.
Prin urmare, încă din anul 2000 se cunoștea această situație, astfel că acțiunea putea fi formulată în termenul legal de 3 ani, motivele invocate în prezent putând fi invocate și în acest termen legal.
Nu în ultimul rând trebuie menționat și faptul că decizia nr.21/10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii în această materie nu constituie un caz de întrerupere a cursului prescripției, întrucât nu se regăsește printre cele enumerate de art.16 din Decretul nr.167/1958.
Motivul trei de recurs este întemeiat în parte.
Instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, din contră, nu a făcut altceva decât să pună în aplicare decizia nr.21/10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a decis că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Această decizie nu recunoaște acordarea acestui drept până la o anumită dată, astfel că este nefondată susținerea acestui recurent în sensul că efectele aplicării dispozițiilor art.329 Cod procedură civilă încetează după data de 3 februarie 2007, când a intrat în vigoare nr.OG8/2007.
Decizia sus menționată a decis, în mod clar că sporul de 50% se cuvine respectivului personal și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, deci în continuare, neputând fi interpretate în alt mod dispozițiile obligatorii ale deciziei.
Este fondată această critică numai în ceea ce privește acordarea sporului de 50% și după data de 1 iulie 2005.
Începând cu această dată, reclamantul-intimat s-a pensionat, astfel că dreptul solicitat prin acțiune se cuvine acestuia numai pentru perioada 21 aprilie 2005 - 1 iulie 2005, după această dată, Casa Județeană de Pensii fiind cea care trebuie să procedeze la recalcularea cuantumului pensiei de serviciu.
Critica patru vizează greșita obligare a pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii dreptului solicitat în carnetul de muncă al reclamantului.
Acest capăt de cerere a primit o soluționare corectă din partea instanței de fond, deoarece potrivit art.11 alin.2 din Decretul nr.92/16.04.1976 privind carnetul de muncă, în acest document, pe lângă funcție, meserie sau specialitatea exercitată se înscrie și retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Chiar dacă sporul acordat de către instanță nu se include în retribuție, el se adaugă la retribuție, ceea ce determină o majorare a cuantumului acesteia, iar în atare condiții trebuie menționat în cartea de muncă.
Fiind o cerere accesorie celei principale, de recunoaștere și obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, Curtea de Apel, ca instanță de fond, era competentă să dispună efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al reclamantului.
Ultimul motiv de recurs nu poate fi reținut, iar din acest punct de vedere în mod corect prima instanță a făcut aplicațiunea art.161 pct.4 Codul muncii, daunele produse prin întârzierea în plată urmând a fi reparate prin reactualizarea cu indicele de inflație.
Pentru cele ce preced, în baza art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, se va admite acest recurs și se va modifica în parte sentința în sensul că se va respinge acțiunea pe perioada 1 septembrie 2000 - 21 aprilie 2005 ca fiind prescrisă.
Se va menține sentința numai privind acordarea sporului de 50% pe perioada 21 aprilie 2005 - 1 iulie 2005.
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este tardiv declarat.
Acestui pârât i-a fost comunicată sentința recurată la data de 31 octombrie 2008, așa după cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare de la fila 90 dosar fond, iar recursul a fost declarat la data de 17 noiembrie 2008.
Potrivit dispozițiilor art.80 din Legea nr.168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
În speță, recursul a fost declarat după expirarea acestui termen legal astfel că, având în vedere și prevederile art.103 Cod procedură civilă, potrivit cu care neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, se va respinge ca tardiv declarat acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.57/F-CM din 01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea pe perioada 1 septembrie 2000 - 21 aprilie 2005, ca fiind prescrisă și menține sentința numai pe perioada 21 aprilie 2005 - 1 iulie 2005.
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V, str. G-ral nr.17, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/4 ex. /02.06.2009
Jud. fond:; -.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
