Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 9621/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9621
Ședința publică de la 06 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Sorin
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.1947 din 31 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâtă SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părților asupra recursului.
Avocat, pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.02.2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul. pentru ca prin hotărârea ce va pronunța acesta să fie obligat la plata către reclamant a sumei de 9350 lei reprezentând contravaloarea drepturilor salariale reactualizate cuvenite și neacordate,aferente anilori 2005, 2006 și 2007.
În motivare, reclamantul a arătat că a fost salariat al pârâtei și are dreptul să beneficieze, conform art. 168 din Contractul Colectiv de Munca, de o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe cu ocazia fiecărei sărbători de Paște și C pentru anii 2005,2006 și 2007.
Desi, conform contractului individual de muncă, fiecare angajat trebuie sa beneficieze, pe lânga salariul de baza pentru munca prestată și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate, iar art.40 din Codul Muncii prevede la alin.2 ca angajatorului ii revine în principal obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul Colectiv de Munca., în perioada de referință pârâta nu și-a respectat aceste obligații, iar salariații nu au beneficiat de suplimentările salariale aferente celor două sărbători.
A solicitat sa fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale neacordate precum și la plata actualizării cu indicele de inflatie a contravalorii drepturilor salariale cuvenite si neacordate, conform tabelului anexat prezentei cereri.
In dovedirea cererii, reclamantul a anexat în fotocopii, carnet de munca, extrase din contractele colective de munca aferente anilor 2004, 2005, 2006, adresele GH. nr. 1666/25.03.2003, nr.313/25.01.2005, 713/15.05.2006, tabelul cu calculul sumelor conform indicelui de inflatie,
In drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.166 Codul Muncii, precum și pe diispozițiile contractului individual și ale contractului olectiv de muncă.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, conform dispozitiilor art. 283 alin. 1lit e) Codul Muncii.care prevăd că, "Cererile in vederea solutionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia."
Având in vedere faptul că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din contractul colectiv de muncă, și că prin prezenta cerere se solicită suplimentările pretins cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paști și C din anii 2005, 2006,2007 consideră prezenta acțiune ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în condițiile în care societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile CCM.
Orice susținere contrară este lipsită de fundament, având în vedere că începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază. Odată inclusă în salariu, prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă, devenind parte constitutivă a acestuia.
În plus, după anul 2003, părțile au interpretat clauza contractuală invocată, iar operațiunea interpretării s-a concretizat în documentul intitulat " Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzută de art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SC SA".
Pârâta depus la dosar în xerocopie Hotărârea Comisiei Paritare din data de 31.03.2008.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1947/31 martie 2008 respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
A admis acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în C,-, bloc 40,. 1,. 4,. 17, juețul.D, împotriva pârâtei SC SA, cu sediul în B, sector 1,- Bis.
A obligat societatea pârâtă la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anii 2005, 2006, 2007 precum și a celor de Paște pentru anii 2005, 2006, 2007 calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele:
Reclamantul este angajat al societății pârâte, prestând pe perioada solicitată activitate în cadrul acesteia,în baza unui contract individual de muncă.
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 cu ocazia sărbătorilor de Paște si C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SC SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor si beneficiarilor."
Prin alin. 2 s-a menționat ca,pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecărui salariat, conform modalității si in condițiile negociate cu ".
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 menține textului alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2, in sensul consemnării că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat.
Același text se regăsește, in ultima formă menționată, in Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
De asemenea, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut că in contractele precedente.
Actul adițional la Contractul colectiv de munca al A nr. 8080/23.05.2000, înregistrat la. B sub nr. 2643/11.05.2005, a conferit art. 168 alin. 2 forma menționată in CCM la nivelul anului 2005.
Prin adresa Comisiei Paritare din 06.11.2007 s-a arătat că,părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 si 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște si de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat .
De asemenea, prin,Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al ", 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se da o interpretare textului in discuție,potrivit voinței părților la semnarea contractului".
Instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, considerând că în cauză sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, care stipulează termenul se 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "cu ocazia sărbătorilor de Paste si C, salariații SC SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale".
Deci voința părților a fost ca aceste prime de Paște și de C să fie materializate sub forma unor suplimentări salariale.
În cauză, dispozițiile legale aplicabile sunt următoarele:
Conform art.l alin. I din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca.
Art. 31 din Legea nr. 130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executării lui, in condițiile legii, ori de cate ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de munca ( in egala măsura ca și contractele individuale de munca ) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie sa se manifeste întotdeauna in conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1996 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de munca ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie "îndeplinite pentru a da eficiența unor astfel de modificări. "
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că, ele pot fi modificate potrivit acordului de voință a părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
În același sens și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în total a contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe următorii ani, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
Pe de alta parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006, faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse in salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia in anul 2007.
S-a reținut, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 ( prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă ) nu pot produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Cât privește apărările referitoare la prematuritatea formulării acțiunii invocate de pârâtă, s-a reținut că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut, în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare a acestora nu poate nega dreptul salariaților - asumat de părți prin contractele colective de muncă - de a beneficia de aceste suplimentari. În consecință aceasta apărare va fi respinsa ca nefondată.
În conformitate cu prevederile art. 156 Codul Muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor", obligație pe care pârâta nu a respectat-
Deoarece reclamantul nu a putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp, în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța reține că acesta a suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a suplimentărilor salariale solicitate.
Potrivit art.1084 din Codul Civil, reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând suplimentările salariale cuvenite, cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea către reclamant a contravalorii cotei de gaze aferentă perioadei 2004-2007, instanța a constatat că nu există temei legal sau contractual privind acordarea acestui ajutor material, dispozițiile art. 187 din CCM la nivel de ramură, prevăzând doar posibilitatea acordării acestui drept numai în condițiile reglementate de CCM-ul la nivel de unitate. Ori, în speță, nu s-a făcut dovada existenței unor dispoziții în CCM-ul la nivel de unitate, în sensul prevederii și acordării cotei de gaze către salariații unității.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal și motivat pârâta SC SA, întemeiat pe dispoz.art.299, 3021, art.303 alin.1 și art.3041pr.civ. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că instanța de fond a rezolvat fundamental greșit cererea introductivă, că Tribunalul nu a judecat pricina și s-a înțeles greșit ceea ce semnifică conceptual includerea în salariul de bază a sporurilor și adaosurilor.
Nu s-a ținut cont de apărarea diferită a, care nu a susținut teza includerii permanente, aceasta s-a petrecut în martie 2003, și are în drept valoarea unei novații, prima din element, situat în afara salariului de bază, devine componentă în structura sa.
Nu au fost luate în considerare înscrisuri cu o greutate probațională incontestabilă - adrese ale Direcției Politici a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, care arată ce înseamnă includerea primelor în salariul de bază.
Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041pr.civ. Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Critica recurentei cu privire la soluționarea greșită a cererii introductive nu este fondată, câtă vreme instanța de fond a soluționat legal și temeinic cauza, în condițiile în care hotărârea instanței cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, potrivit art. 261 din Codul d e procedură civilă, fiind expus raționamentul care a stat la baza soluției pronunțate. Art. 304 din Codul d e procedură civilă, reglementează în mod expres și limitativ motivele de modificare sau de casare a unei hotărâri, iar lipsa unui anumit stil de redactare neregăsindu-se definită printre motivele prevăzute la art. 304 pct. 1-9 din Codul d e procedură civilă.
Este nefondată și critica referitoare la faptul că prima instanță a reținut greșit ceea ce semnifică conceptual, includerea în salariul de bază a sporurilor, și că a înlăturat pe cale de consecință apărarea pârâtei și anume că primele de C și de Paști, din element situat în afara salariului de bază a devenit componentă în structura sa, câtă vreme Tribunalul a reținut în mod corect că, din înscrisurile depuse de societatea pârâtă, reiese că a avut loc o reinterpretare a clauzei cuprinse în art.168 alin.1 și 2 din CCM la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual, și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Instanța de fond a respectat principiul contradictorialității în administrarea probatoriului, pe care l-a analizat corect raportat la textele de lege aplicabile în speță, iar înscrisurile invocate de recurentă, respectiv adrese ale Direcției Politici a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, aflate la dosarul de fond, nu sunt de natură să schimbe conținutul contractului colectiv de muncă, care reprezintă legea părților, astfel că au fost înlăturate întemeiat.
Curtea constată neîntemeiată critica recurentei cu privire la faptul că instanța de fond în mod incorect nu a observat intervenția în cauză a novației, ca modalitate de executare a obligației angajatorului de plată a primelor de C și de Paști, prin includerea lor în anul 2003 în salariul de bază, întrucât novația este o modalitate de transformare a obligațiilor. Prin novație se transformă o obligație veche în una nouă, transformarea implicând stingerea obligației vechi și înlocuirea ei cu una nouă.
Rezultă că novație este o convenție prin care, părțile unui raport juridic obligațional, de comun acord, sting o obligație existentă, înlocuind-o cu o nouă obligație, astfel că nu se poate vorbi de executarea obligației de plată a primelor, prin includerea acestora în salariul de bază, întrucât novația este o modalitate de transformare, iar nu de stingere a unei obligații de plată.
Instanța de fond în mod corect a constatat că dreptul material la acțiune nu este prescris și, interpretând prevederile art.168 alin.1 din CCM la nivel de unitate, pentru anul 2004, menținute prin contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006, 2007, reținut că salariații urmau să beneficieze de primele de Paști și de C, sub forma unor suplimentări salariale.
2 al aceluiași articol, în redactarea reținută prin CCM aferent anului 2004, reține că pentru anul 2003 aceste prime urmau a se regăsi în salariul de bază.
O asemenea clauză, privind includerea respectivelor suplimentări în salariul de bază, nu s-a mai regăsit în CCM aferent anilor 2004, 2005, 2006 ori 2007, instanța de fond a apreciat corect inaplicabilitatea sa pentru perioada indicată, fiind vizat exclusiv anul 2003.
În art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în perioada 2003-2007,s-a prevăzut suplimentarea drepturilor salariale ale salariaților cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În urma negocierilor anuale ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, textul art. 168 alin. 2 fost modificat astfel:
"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu " (redactare în vigoare pentru anul 2003 și 2004).
În contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2005, redactarea art. 168 alin. 2 fost modificată astfel:
"În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Aceeași redactare se regăsește și in contractele colective de muncă din anii 2006 și 2007.
Se constată astfel că, deși au fost negociate anual clauzele cuprinse în art. 168, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați în continuare beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din contractul colectiv de muncă, dreptul consacrat prin această clauză rămânând în ființă și pentru perioada anului 2004-2007.
Totodată se constată că adresa Comisiei Paritare cuprinde o interpretare a clauzelor art.168 alin.1 și 2 CCM la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor contractelor colective anule aferente anilor 2004, 2005, 2006, 2007, împrejurare ce contravine prevederilor art.31 din Lg.130/1999, care arată că pot fi modificate clauzelor contractului colectiv de muncă, ori de câte ori părțile convin acest lucru, în considerarea naturii juridice bilaterale a contractului, dar doar pe parcursul executării lui.
În cauza de față, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale.
Potrivit art. 163 din Codul Muncii, "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".
Recurenta-pârâtă nu a depus actele primare privind situația plății salariilor, respectiv state de plată și dispozițiile evidențiate în carnetele de muncă, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul Muncii.
Recurenta a avut posibilitatea, atât pe parcursul soluționării cauzei la fond, cât și în recurs, să dovedească faptul că a achitat drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, însă nu a înțeles să facă această dovadă în condițiile prevăzute de art. 163 din Codul Muncii, astfel că, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 288 din Codul Muncii cu privire la sancțiunea decăderii din beneficiul probei admise.
Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 168 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prevăzute la alin. 1 să fie incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003 și că nu s-a făcut dovada plății către salariat a drepturilor pretinse, începând cu anul 2004.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SA B, împotriva sentinței civile nr.1947 din 31 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 2008
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
2 ex/25.XI.2008
Tehn.red.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Ioana Moțățăianu, Sorin