Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 972/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 972/
Ședința publică din 7 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Mihail
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul TRIBUNALUL BRAȘOV și de pârâții, și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR în contradictoriu cu intimata pârâtă CURTEA DE APEL BRAȘOV, având ca obiect: "drepturi bănești", împotriva sentinței civile nr. 707/14.04.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registraturii notă de concluzii scrise din partea recurenților pârâți.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 30.06.2009, când instanța a rămas în pronunțare asupra actelor și lucrărilor dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, încheierea de ședință din acea zi făcând parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 30.06.2009, apoi la data de 07.07.2009.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 707/M/14.04.2009 TRIBUNALUL BRAȘOVa respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a Tribunalului
A respins actiunea formulata de reclamantul Tribunalul in contradictoriu cu paratii, -, -, -,Curtea de Apel B si Ministerul Justitiei.
A respins cererea reconventională formulată de pârâții reclamanti reconventionali, -, -, - mpotriva reclamantului parat reconventional Tribunalului
Prima instanță a reținut că xceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului Tribunalul B, invocata de parati prin intampinare,nu este intemeiata și a respins-
Astfel, paratii, -, -, -, au indeplinit functia de judecatori in cadrul Judecatoriei F in perioada pentru care li s-au acordat sumele solicitate prin prezenta actiune de catre reclamant.
In consecinta, Tribunalul B in calitate de angajator, ordonator tertiar de credite,dar si de platitor al sumelor solicitate prin actiune, justifica legitimare procesuala activa in prezenta cauza.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca prin sentinta civila nr.898/M din data de 04.10.2007, pronuntata in dosarul nr-,definitiva si executorie, Tribunalul Bar espins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si a admis in parte actiunea formulata de reclamantii (parati in prezenta cauza), -, -, -, fiind obligati paratii Tribunalul B,Curtea de Apel B si Ministerul Justitiei sa calculeze si sa plateasca reclamantilor diferentele de drepturi de natura salariala,echivalente cu sporul de vechime aferent perioadei 01.01.2002-11.03.2007,sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie si cu aplicarea dobanzii legale la data platii efective.
In baza unei cereri formulate de reclamanti si depusa la serviciul contabilitate al angajatorului,avand in vedere si faptul ca Ministerul Justitiei a alocat fondurile de bani necesare platii diferentelor de drepturi salariale reprezentand spor de vechime in munca,la data de 12.10.2007,respectiv 16.10.2007,reclamantul a platit paratilor, -, -, -, sumele de bani ce rezultau din sentinta civila susmentionata.
Ulterior,in urma recursurilor formulate in cauza de catre parati,prin decizia civila nr.255/M/19.03.2008,Curtea de Apel Baa dmis in parte recursurile formulate impotriva sentintei civile susmentionate,a modificat in parte aceasta hotarare,a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada 01.01.2002-01.02.2004,respingand pretentiile reclamantilor pentru aceasta perioada.
Prin prezenta cerere de chemare in judecata,reclamantul solicita instantei obligarea paratilor la restituirea sumelor de bani achitate acestora cu titlu de spor de vechime in munca pe perioada 01.01.2002-01.02.2004,invocand lipsa unui titlu executoriu pentru aceasta perioada si aratand ca sunt incidente dispozitiile art.269-272 Codul muncii, referitoare la raspunderea patrimoniala a salariatilor pentru prejudiciul cauzat angajatorului, precum si art.404 indice 1 si art.404 indice 2.proc.civ.referitoare la intoarcerea executarii silite.
Actiunea reclamantului nu este fondata.
Astfel, nu sunt intrunite in cauza conditiile raspunderii salariatilor pentru prejudiciul produs angajatorului in temeiul art.270 alin.1 Codul muncii,intrucat in speta reclamantul a achitat drepturile salariale cuvenite paratilor in baza unei hotarari judecatoresti definitive si executorii potrivit legii,astfel incat nu se poate retine nici savarsirea vreunei fapte ilicite de catre parati,si nici vinovatia acestora,pentru a fi in prezenta angajarii unei astfel de raspunderi.
In ceea ce priveste incidenta in cauza a dispozitiilor art.404 indice 1 si 404 indice 2.proc.civ.instanta retine urmatoarele:
Intoarcerea executarii silite consta in obligatia pentru creditor de a-i restitui debitorului tot ceea ce i-a luat prin executare silita, cand dupa savarsirea executarii, intervine anularea titlului executoriu.
In consecinta,pentru a fi incidenta in cauza institutia intoarcerii executarii, trebuie ca mai intai sa fim in prezenta unei executari silite.
Executarea silita se declanseaza in toate cazurile printr-o cerere de executare silita depusa la executorul judecatoresc competent si incuviintata de catre instanta de executare printr-o incheiere.
In speta, plata sumelor de bani din sentinta civila susmentionata s-a efectuat in baza unei simple cereri depuse de parati la serviciul contabilitate al angajatorului si in urma alocarii de fonduri in acest sens de catre Ministerul Justitiei.
Se observa ca,desi au formulat recurs impotriva acestei sentinte civile,prin care au reiterat exceptia prescriptiei partiale a dreptului material la actiune,numitii Tribunalul B si Ministerul Justitiei,in calitate de ordonatori de credite, au efectuat platile catre parati de buna-voie,fara sa existe o executare silita declansata impotriva acestora,recunoscand astfel debitele la care au fost obligati prin sentinta civila susmentionata.
Nefiind in prezenta unei executari silite,instanta a constatat ca nu sunt incidente in cauza dispozitiile Codului d e procedura civila referitoare la intoarcerea executarii silite.
Nu suntem nici in prezenta unei plati nedatorate sau a unei imbogatiri fara justa cauza a paratilor,care au obtinut respectivele sume de bani in baza unei hotarari judecatoresti definitive si executorii,ce le-a recunoscut un drept prevazut de lege,si anume dreptul la sporul de vechime in munca pe perioada lucrata in cadrul Tribunalului
Intrucat plata s-a efectuat de buna-voie, instanta a constatat ca actiunea reclamantului este neintemeiata in totalitate (petitul referitor la actualizarea sumelor de bani avand un caracter accesoriu celui principal si urmand soarta acestuia din urma), urmand sa o respinga.
In ceea ce priveste cererea reconventionala formulata in cauza, instanta constata ca aceasta este neintemeiata,urmand sa o respinga.
Astfel, pe de-o parte, cererea formulata de Tribunalul B nu este o actiune in revendicare mobiliara, intemeiata pe dispozitiile art.1909 alin.1 Cod civil, reclamantul invocand in mod expres alte institutii de drept, si anume plata nedatorata, imbogatirea fara justa cauza, raspunderea patrimoniala a salariatilor pentru prejudiciul produs angajatorului si intoarcerea executarii silite.
Pe de alta parte, nu sunt incidente in cauza nici dispozitiile prevazute de art.111 Cod procedură civilă referitoare la admisibilitatea unei actiuni in constatarea existentei sau inexistentei unui drept, pentru a fi intemeiata cererea reconventionala.
In consecinta, ambele petite ale cererii reconventionale referitoare constatarea calitatii paratilor reclamanti reconventionali de proprietari ai sumelor ce formeaza obiectul cererii de chemare in judecata, precum si la obligarea Tribunalului B sa faca dovada dreptului de proprietate asupra sumelor revendicate,sunt nelegale si neintemeiate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Libertăților, -, și -.
TRIBUNALUL BRAȘOV critică sentința atacată arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 269 - 272 Codul muncii coroborate cu art. 4041și 4042Cod procedură civilă și solicitând restituirea sumelor actualizată cu dobânda legală și rata inflației. În ceea ce privește pretențiile pârâților de compensare a sumelor cu debitele care mai sunt de plătit se arată că aceasta este imposibilă atâta timp cât celelalte creanțe nu sunt exigibile.
Ministerul Justiției și Libertăților reiterează motivele de recurs ale Tribunalului Brașov.
În ceea ce privește recursul pârâților acesta vizează respingerea cererii reconvenționale se critică soluția cu privire la aplicabilitatea art. 111 Cod procedură civilă.
Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Temeiul acțiunii promovate de către recurenta Curtea de APEL BRAȘOV au constituit-o dispozițiile art. 269- 272 Codul muncii coroborate cu art. 4041și 4042Cod procedură civilă.
Art. 269 Codul muncii nu este aplicabil în speță fiind vorba de despăgubirea salariatului de către angajator, în cazul în care prin culpa angajatorului salariatul a suferit un prejudiciu.
Art. 270 Codul muncii instituie răspunderea patrimonială a salariaților în temeiul normelor și principiilor care guvernează răspunderea civilă contractuală, iar art. 271 detailează cazurile în care paguba a fost produsă de mai mulți salariați.
Nici acest articol nu este aplicabil în speță având în vedere că plata sumelor nu s-a făcut în baza unui contract civil ci în baza unei hotărâri judecătorești care nu a avut ca obiect valorificare unor drepturi izvorâte din existența unui contract.
Art. 272 Codul muncii face vorbire de obligația de restituirea a salariatului în cazul în care a încasat o sumă nedatorată acesta fiind singurul articol ce poate fi considerat a avea incidență în cauză. Însă, așa cum corect a observat și prima instanță plata sumelor s-a făcut în baza unei hotărâri judecătorești așa încât nu se poate susține că ne-am afla în fața unei plăți nedatorate, din perspectiva normelor ce cârmuiesc hotărârile pronunțate în dreptul muncii sentințele fiind definitive și executorii.
În ceea ce privește incidența art. 4041și art. 4042Cod procedură civilă soluția primei instanțe este la adăpost de critică întrucât textele de lege reglementează întoarcerea executării silite în cazul în care s-a desființat titlul executoriu sau executarea silită, or în speță nu ne aflăm în nici una dintre aceste situații, hotărârea de primă instanță nefiind desființată ci doar modificată de către instanța de recurs, iar executarea silită nefiind niciodată pornită.
Faptul că debitorul a executat de bună-voie debitul, fapt invocat de către recurente în motivele de recurs nu are nici o relevanță pe planul întoarcerii executării silite, tocmai pentru că nu ne aflăm în situația reglementată de texte invocate.
Așa cum arată și TRIBUNALUL BRAȘOV în motivele de recurs calea de urmat în situația creată este compensarea sumelor plătite cu sumele ce mai sunt de plătit. Creanțele pe care pârâții le mai au de încasat sunt certe, lichide și exigibile. Faptul că plata se face în tranșe a căror termen este mai apropiat sau mai îndepărtat nu face ca aceste creanțe să nu fie exigibile, atâta timp cât debitorul a fixat deja un termen la care urmează să le plătească.
Referitor la recursul pârâților acesta este nefondat având în vedere că o acțiune în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă este inadmisibilă atâta timp cât partea are la îndemnă o acțiune în realizare, cu atât mai mult cu cât drepturile au fost deja recunoscute printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților, TRIBUNALUL BRAȘOV, -, și - împotriva sentinței civile nr.707/M/14.04.2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - pentru -
aflat în concediu de odihnă
semnează vicepreședinte instanță
GREFIER,
Red. / 15.07.2009
Dact./04.08.2009
- 2 exemplare -
Jud. fond -
-.
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail