Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1/R/A/2008

Ședința publică din 11 aprilie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Antoaneta Tania Couți

JUDECĂTOR 3: Anca

JUDECĂTOR: -- -

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr.1134/A din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI M, precum și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect acțiune în constatare-constatarea nulității adopției.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul recurent, asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, fila -4, reprezentantul pârâtei intimată, avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar, fila-19, reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, procuror -, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanții părților învederează instanței că nu au cereri sau excepții.

Curtea, găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent, solicită în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, motiv de casare prevăzut de art.304 pct. 1 proc. civ. Arată că potrivit prevederilor art.18 alin. 2, coroborate cu prevederile art.22 alin. 5 din nr.OUG 25/1997, cererile privind nulitatea adopției se judecă potrivit acelorași reguli de competență referitoare la încuviințarea adopției, apreciind ca fiind obligatorie participarea procurorului.

În subsidiar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat prin memoriul depus la dosar, în sensul de a se constata nulitatea absolută a adopției numitei.

De asemenea, arată că nu se poate constata că din eroare a fost citată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, aceasta trebuia pus în discuția părților, iar instanța de fond trebuia să se pronunțe cu privire la acest aspect. Arată că își completează temeiul juridic pe prevederile art.304 pct. 5, coroborat cu art.306 alin.2, invocând ca motiv de ordine publică nepronunțarea față de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Reprezentantul pârâtei intimată, solicită respingerea recursului, atât în ce privește motivul principal, cât și petitul subsidiar, apreciind că prezența procurorului nu este obligatorie la soluționarea cauzei. În ce privește necuprinderea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, în dispozitiv, arată că acest motiv nu poate fi susținut având în vedere că nu a fost invocat în scris, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta parchetului de pe lângă C de Apel Cluj, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 1134 din 16.10.2007 a Tribunalului Maramureșa fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei, fostă, pentru constatarea nulității absolute a adopției.

Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei 1.300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că prin sentința civilă nr. 191 din 17.11.2000 a Tribunalului Maramureșs -a admis cererea petentei (născută ) și s-a încuviințat adopția de către aceasta a intimatei.

Această sentință a rămas definitivă prin nerecurare, astfel în temeiul dispozițiilor procedurale în vigoare la acea dată sentința nu cuprinde motivarea în fapt și în drept.

Prin hotărârea nr. 534 din 14.04.2000 a Consiliului Județean M - Comisia pentru protecția copilului față de copilul, născută la 11.06.1982 s-a luat măsura încredințării în vederea adopției la după ce la aceeași dată prin hotărârea nr. 536/2000 aceasta din urmă a fost atestată ca îndeplinind condițiile materiale și garanțiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului ce urmează a-l adopta.

La data de 11.08.2000 aceeași Comisie județeană pentru protecția copilului a eliberat avizul favorabil pentru adopție pentru, în condițiile OUG nr. 25/1997 înaintând întreg dosarul tribunalului competent, dosar cuprinzând și adeverințe medicale, acte de stare civilă, cazier judiciar și consimțământul autentificat atât al adoptatoarei cât și a părinților copilului, respectiv anchetele sociale și două declarații de martori.

Din declarațiile martorilor și a rezultat că pârâta a fost crescută de adoptatoare, actualmente decedată, locuia la aceasta, iar adoptatoarea o iubea mai mult decât pe propria fiică.

Martorii audiați la cererea reclamantului (fiul adoptatoarei) nu au putut furniza informații utile în cauză, nefiind apropiați de familie.

in relațiile solicitate de la Primăria comunei a a rezultat că după adopție pârâta a avut același domiciliu cu. În foaia matricolă solicitată de la Colegiul Economic " " B M nu apare domiciliul părinților și a elevului.

Din analiza tuturor probelor din dosar, respectiv dosarul de adopție se desprinde concluzia că adopția a fost încuviințată cu respectarea condițiilor de fond și de formă a OUG nr. 25/1997 în vigoare la acea dată.

La data la care pârâta a fost încredințată în vederea adopției la defuncta, era minoră și aceasta crescută de bunica ei, confirmat și prin declarațiile martorilor, iar faptul că în foaia matricolă de la școala generală (care de altfel a fost urmată până în anul 1997) apare cu domiciliul la părinții ei firești, este absolut normal și nu poate fi interpretat în sensul că ar fi o dovadă că pârâta nu a locuit și nu a fost crescută de defunctă.

Reclamantul a omis să observe că în dosarul de adopție nr. 4478/2000 al Tribunalului Maramureș existau declarațiile autentificate de notar în 5, respectiv 6 aprilie 2000, atât a adoptatoarei, cât și a părinților adoptatei și, ca de altfel și toate celelalte acte conform cerințelor legii aplicabile la acea vreme și, în consecință, acțiunea în nulitatea adopției formulată de reclamant fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe formulat recurs în termen legal reclamantul, solicitând instanței în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond, deoarece instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, motiv prev.de art.304 pct.1 Cod proc.civ. În subsidiar, s-a solicitat modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii, cu consecința constatării nulității absolute a adopției numitei născută, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că la termenul de judecată din 19.10.2007 când cauza a rămas în pronunțare nu a participat și procurorul. Potrivit prev.art.18 alin.2 coroborat cu art.22 alin.5 din OUG 25/1997, cererile privind nulitatea adopției se judecă potrivit acelorași reguli de competență referitoare la încuviințarea adopției. Dacă la încuviințarea adopției este obligatorie prezența procurorului, aceasta este obligatorie și la constatarea nulității absolute a adopției și din dosar se poate observa că procurorul a participat la toate termenele de judecată, mai puțin la termenul când a avut loc dezbaterea cauzei în fond.

Al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea respingerii acțiunii, deoarece petenta nu a crescut-o pe pârâtă și în consecință, nu este îndeplinită condiția de fond a adopției, incidentă când este adoptată o persoană cu capacitate de exercițiu deplină, aceea de a fi crescută de adoptator. Această împrejurare este dovedită de martorii audiați, iar adopția s-a făcut cu fraudarea legii, nu în scopul interesului superior al copilului, ci a sorii recurentului pentru culege o cotă mai M din masa succesorală rămasă după adoptatoare.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

În ședința publică din 11 aprilie 2008 reprezentantul recurentului a invocat, în temeiul art. 306 al. 2.Pr.Civ. ca motiv de recurs de ordine publică, faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat prin sentința recurată față de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, nici pe fondul cauzei și nici ca urmarea admiterii vreunei excepții.

Verificând susținerile reclamantului, curtea constată că în ședința publică din 19.10.2007 nu a participat și procurorul, deși participarea acestuia era obligatorie atât potrivit art.18 din OUG 25/1997, precum și art. 63 al 1. 273/2004. Această cerință vizează dispozițiile procedurale prevăzute expres pentru adopții și implicit și pentru cauzele care au ca obiect constatarea nulității adopției.

Deși recurentul a invocat ca motiv de recurs nelegala alcătuire a completului de judecată, potrivit dispozițiilor art. 304 pct.1 Pr.Civ. curtea constată că nu este incident acest motiv de nelegalitate deoarece procurorul nu face parte din completul de judecată, însă este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5.Pr.Civ. Participarea obligatorie a procurorului la cauzele privind adopția sau nulitatea acesteia este o dispoziție procedurală obligatorie iar lipsa acestuia la termenul de judecată la care s-a și soluționat cauza, atrage nulitatea hotărârii potrivit art. 105 al.2 Pr.Civ. Curtea constată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 Pr.Civ.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs invocat, respectiv nepronunțarea față de unul dintre pârâți curtea constată că și acest motiv este fondat, deoarece față de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, instanța nu s-a pronunțat. În ședința publică din 27.04.2007, instanța consemnează că din eroare a fost citată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și revine asupra dispozițiilor privind citarea acesteia, însă această dispoziție este nelegală, întrucât reclamantul a chemat-o în judecată, în calitate de pârâtă și in consecință instanța trebuia să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive sau să se pronunțe pe fond față de această pârâtă. Eroare ar fi putut fi, dacă reclamantul nu ar fi menționat-o ca pârâtă și totuși ar fi fost citată în cauză.

Pentru considerentele mai sus reținute, curtea contată că recursul reclamantului este fondat și în temeiul art. 304. pct.5, cu aplicarea art. 312 al.5 Pr.Civ. va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, tribunalul va cita procurorul și se va pronunța față de toate părțile împrocesuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1134 din 26.10.2007 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Maramureș.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

3 ex/Jud.primă instanță::

Președinte:Alina Rodina
Judecători:Alina Rodina, Antoaneta Tania Couți, Anca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Cluj