Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 100/2009
Ședința publică din 6 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâtul împotriva deciziei civile nr. 31/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr- având ca obiect acțiune în constatare.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 5 Octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr.5159/2007 a Judecătoriei Deva, s-a admis în parte acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtului, având ca obiect acțiune în constatare și pretenții în sumă de 3182,5 lei reprezentând drept de creanță din imobilul apartament nr. 16 situat în D, -,.23,.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în anul 1993 pârâtul a încheiat cu fosta RAGCL D un contract de vânzare-cumpărare, prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în D, -,.23,.B,.16, jud. H, înscris în CF 6496/16 D, cu nr. top. (3481-3491)/9-27/X/XVI (3).
Prețul apartamentului a fost stabilit la suma de 1.280.906 ROL, plata acestuia urmând să se facă în rate lunare.
La data de 17.08.1999 pârâtul s-a căsătorit cu reclamanta, și la data de 19.10.1999 s-a achitat și diferența preț din valoarea acestui apartament - în sumă de 858.747 ROL (4).
Raportat la dispozițiile legale sus citate, diferența de preț din valoarea apartamentului - achitată de soți sub durata căsătoriei lor urmează același regim juridic, prezumându-se a fi suportată din fonduri comune.
În atare situație, este în sarcina soțului care pretinde o contribuție excedentară, ori exclusivă, să răstoarne prezumția de comunitate instituită de textul de lege sus citat.
Examinând probele administrate în cauză, instanța apreciază că această prezumție nu a fost răsturnată în speță de nici unul dintre soți.
Astfel, în chiar cuprinsul chitanței eliberată cu ocazia achitării sumei de 858.747 ROL, s-a consemnat, pe lângă numele pârâtului - în calitate de parte în contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului, și numele reclamantei, cu toate că acest lucru nu era necesar.
Prin urmare, instanța apreciază că înseși părțile au solicitat acest lucru, consfințind astfel contribuția lor comună la plata acestei ultime rate.
Această prezumție este întărită și de probele cu înscrisuri și probele testimoniale administrate în cauză.
Astfel, atât înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 01.09.1999 (39), cât și martorul (69) atestă faptul că reclamanta a primit de la părinții săi o donație în sumă de 350 USD și 350 DM - provenită din vânzarea unui autoturism.
Pe de altă parte, din adeverința eliberată de Asociația "" (40) și declarațiile martorilor: (68) și G (123), rezultă că, la data de 14.09.1999 pârâtul a înstrăinat un număr de 85 acțiuni la SC. D, cu suma de 20.000 ROL - fiecare.
Prin urmare, la data la care a fost achitată diferența de preț, atât reclamanta, cât și pârâtul dețineau sumele necesare plății acesteia, situație în care, față de mențiunea din chitanță, instanța apreciază că aceasta a fost suportată în comun.
Așadar, reclamanta deține un drept de creanță față de pârât - în calitate de proprietar al imobilului, reprezentând valoarea actualizată a părți din suma de 858.747 ROL.
După cum rezultă din cuprinsul expertizei tehnice întocmită în cauză de expert (105-111), valoarea actualizată a diferenței de 858.747 ROL, raportat la ponderea acesteia în prețul de achiziție a apartamentului și la valoarea reală a acestei sume la data la care a fost achitată - în condițiile devalorizării semnificative a monedei naționale între data încheierii contractului și data plății acesteia, este de 6.365 RON.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanta și pârâtul.
Prin încheierea din 30.05.2008, s-a calificat calea de atac ca și apel, raportat la valoarea obiectului litigiului, care depășește 1 miliard ROL.
În motivarea apelului reclamanta a arătat, în esență, că a achitat în întregime suma de 858.747 ROL, respectiv, o cotă de 2/3 din valoarea de achiziție a imobilului în litigiu, fapt dovedit cu înscisurile depuse la dosar și declarațile martorului, că pârâtul nu a contribuit la cheltuielile gospodăriei pe perioada căsătoriei, reclamanta fiind nevoită deseori să-și amaneteze bijuteriile, că în mod legal pârâtul trebuia obligat să-i plătească recalamantei o cotă de parte din valoarea reală de circulație a imobilului.
În motivarea apelului său pârâtul a susținut, în esență, că greșit prima instanța l-a obligat să-i plătească reclamantei suma de 3.182,5 lei RON, reprezentând drept de creanță pentru achiziționarea aparatamentului în litigiu, în contextul în care pârâtul a achitat în momentul încheierii contractului de vânzare -cumpărare un avans de 121.000 ROL iar restul ratelor au fost plătite de el.
Prin decizia civilă nr. 31/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -Secția civilă s-a admis apelul introdus de către reclamanta împotriva sentinței civile nr. 5159/2007 pronunțată de Judecătoria Deva județul H, pe care o schimbă parțial în sensul că:
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 41079 lei cu titlu de drept de creanță pentru imobilul situat în D, Al. -,.23,.B,.16, jud.
S-a menținut în rest sentința atacată.
S-a respins ca nefondat apelul pârâtului declarat împotriva aceleiași sentințe.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 860,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut de către tribunal că, în cauză, este de necontestat că reclamanta are un drept de creanță în valoare de 858.747 ROL, născut la data de 19.10.1999, când aceasta a plătit din banii primiți ca și dar manual de la părinți săi diferența de preț pentru apartamentul în litigiu, astfel că aceasta este îndreptățită la valorificarea dreptului său de creanță.
S-a apreciat de către instanța de apel că prima instanță în mod legal trebuia să aibă în vedere ce parte din valoarea de piață a imobilului la data de 19.10.1999 reprezenta suma de 858.747 ROL, urmând ca ulterior să-i fie restituită contravaloarea acestei cote din valoarea de circulație a imobilului și nu să aplice criteriul diferenței de preț actualizată cu rata inflației, căci numasi așa se asigură o dezdăunare echitabilă a reclamantei.
Față de aceste considerente, apelul reclamantei a fost admis iar al pârâtului respins, conform art. 296 Cod pr.civ.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs în termen, motivat pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului pârâtului și rejudecând cauza a se respinge acțiunea introductivă de instanță, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei atatacate în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea ca legală și teminică a sentinței pronunțată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În motivarea recursului recurentul pârât arată că prețul aparatamentului în litigiu, care este bunul său propriu, a fost achitat în întregime de el, avansul în sumă de 147.906 ROL la data încheieri contractului de vânzare -cumpărare iar restul ratelor tot de el, veniturile pârâtului fiind cu mult mai mari decât ale reclamantei, care de altfel în aceea perioadă nu avea loc de muncă, că a vândut 85 de acțiuni pe care le-a deținut la Asociația la data de 14.09.1999 în valoare de 20.000 ROL fiecare, simpla mențiune a trecerii numelui reclamantei pe chitanța de plată a sumei de bani nu poate duce la concluzia contribuției acesteia la plata ratelor.
Se mai susține că greșit s-a reținut că reclamanta a primit cu titlu de donație de la părinți suma de 858.747 ROL, nefiind încheiat act autentic, și că în cauză nu s-a răsturnat prezumția instituită de art. 30. fam. și că instanța de apel a acordat plus petit raportat la cererea de apel a reclamantei.
Prin încheierea civilă nr. 8/R/CC din 29 iunie 2009 pronunțată în ds. nr-, Curtea de Apel a admis cererea formulată de recurentul pârât și s-a dispus acordarea ajutorului public judiciar petentului recurent sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru, respectiv, de la plata sumei de 991 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 5,25 lei.
Analizând legalitatea și temeinica hotărâri atacate prin prisma criticilor invocate de recurentul pârât, care vizează cazul de casare prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr.civ. precum și din oficiu, conform disp. art. 306 Cod pr.civ. Curtea de Apel constată că recursul formulat în cauză este fondat pentru considerentele și în limetele ce se vor ce se vor arăta în continuare:
În primul rând este necesar să se precizeze că pentru admisibilitatea recursului nelegalitatea și netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, sub denumirea de motive de casare sau modificare.
Criticile formulate de recurentul reclamant, din punct de vedere formal nu respectă cerința imperativă a legii -art. 304 Cod proc. civilă, referitoare la indicarea temeiurilor de drept al cererii deduse judecății.
În această situație și, în raport de prevederile art. 306 alin. 3 din același cod, sistematizând expunerea de motive a recurentului, Curtea constă că criticile recurentului vizează ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
Recurentul pârât susține, în principal, că acțiunea introductivă de instanță este nelegală și neîntemeiată, fiind greșit admisă de instanța de fond, întrucăt imobilul în litigiu este proprietatea sa exclusivă, atât avansul, cât și restul de preț fiind achitat de el.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestei critici, Curtea apreciază că în mod corect instanțele de judecată anterioare au reținut că reclamanata are față de pârât un drept de creanță, reprezentând cota de din valoare de 858.747 ROL, născut la data de 19.10.1999, când aceasta a plătit din banii primiți ca dar manual de la părinții săi diferența de preț pentru aparatamentul în litigiu, susținerile recurentului pârât sub acest aspect fiind neîntemeiate.
În speță, Curtea reține că la stabilirea adevăratelor relații dintre foștii soți, instanțele anterioare au avut în vedere toate probele administrate cauzei, înscrisuri, declarații de martori, din coroborarea cărora rezultă fără echivoc că intimata reclamantă a primit de la părinții săi suma de 350 USD și 350 DM, bani pe care aceasta i-a folosit pentru a achitat diferența de preț pentru apartament, astfel că această diferență de preț a fost suportată în comun de cei doi foști soți.
Contrar susținerilor recurentului pârât instanțele de judecată nu și-au întemiat soluția sub acest aspect doar pe înscrisul chitanță, ci au avut în vedere toate probele administrate cauzei, respectiv înscrisuri și declarații de martori.
Potrivit art.30 fam. bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Oricare convenție contrară este nulă.
În virtutea prezumției de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri comune de la data achiziționării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepția celor primite prin acte cu titlu gratuit, care devin comune numai dacă dispunătorul a prevăzut expres sau neîndoielnic că vor fi comune, precum și a bunurilor prevăzute de art. 31. fam., care sunt bunuri proprii ale fiecărui soț.
Calificarea unui bun al soților ca fiind comun sau propriu prezintă interes în relațiile dintre soți, deoarece în cazul acțiunii de partaj a bunurilor comune, fiecare dintre soți are, în principiu, interesul să dovedească faptul că unele bunuri sunt proprii și, ca atare, nu fac obiectul împărțelii.
Pe de altă parte, potrivit art. 5 din Decretul nr. 32/1954, în măsura în care caracterul de bun propriu nu rezultă din act juridic, dovada se poate face nu numai prin înscrisuri, ci și prin martori ori prezumții, prin mărturisire judiciară sau extrajudiciară, derogându-se de la art. 1191 și art. 1205. civ.
În raport de aceste considerente, se apreciază că în mod corect s-a reținut în cauză că intimata reclamantă a făcut dovada că a primit de la părinți săi sumele precizate, cu titlu de dar manual, pe care le-a folosit pentru achitarea diferenței de preț a imobilului, nefiind aplicabile dispozițiile art. 813.civ. care impune contractului de donație cerințaad validitatema formei autentice.
Este adevărat că, recurentul pârât a făcut dovada deplină a faptului că la data de 14.09.1999, deci cu 5 zile înainte de data când s-a achitat direferența de preț pentru aparatament, acesta a vândut un număr de 85 de acțiuni pe care le deținea la Asociația, obținând suma de 1.700.000ROL, însă este la fel de adevărat că reclamnata a făcut dovada cu declarațile martorului și înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 01.09.1999, că reclamnata a participat la achitarea ratelor rămase neachitate din valoarea imobilului în cuantum de 858.747 ROL.
Nu este de neglijat a se preciza că martorul a fost cel care a semnat în calitate de martor înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 01.09.1999 între reclamantă și părinții săi.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor referitoare la criteriul pe care instanța de apel trebuia să-l aibă în vedere la calcularea dreptului de creanță al reclamantei, Curtea de Apel apreciază că acesta sunt fondate, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii, fiind încălcate dispozițiile art. 31 lit. a) fam.
În concret, instanța de apel a reținut că reclamanata a făcut o investiție în imobilul proprietatea exclusivă a pârâtului și, drept urmare, prima instanță trebuia să aibă în vedere ce parte din valoarea de piață a imobilului la data de 19.10.1999 reprezenta suma de 858.747 ROL, urmând ca ulterior să-i fie restituită contravaloarea acestei cote din valoarea de circulație a imobilului și nu să aplice criteriul diferenței de preț actualizată cu rata inflației.
Concluzia la care a ajuns instanța de apel este greșită, întrucât reclamanta are doar un drept de creanță față de pârât, în calitate de proprietar exclusiv al aparatamentului, reprezentând valoarea actualizată a cotei de părți din suma de 858.747 ROL, așa cum corect a reținut prima instanță.
Ceea ce este relevant în stabilirea adevărului judiciar și rezultă din ansamblul probelor administrate cauzei este că apartamentul în litigiu a fost dobândit de către pârât anterior încheierii căsătoriei, fiind cumpărat în condițiile Decretului-Lege nr. 61/1990, iar la data încheierii contractului de vânzare -cumpărare a achitat un avans în sumă de 147.906 ROL, restul sumei urmând să fie plătită în rate, respectiv suma de 858.747 ROL.
Nu este de neglijat a se preciza că prin excepție de la principiul înscris în art. 1306.civ. potrivit art. 5 alin. 2 din acest act normativ locuințele construite din fondurile statului către populație puteau fi cumpărate numai de titularii contractelor de închiriere cu plata integrală sau în rate, prețul de cumpărare fiind un preț de protecție socială.
În contextul în care imobilul în litigiu este bun propriu al recurentului pârât, imobil cumpărat în condițiile Decretului-Lege nr. 61/1990, faptul că reclamanta a participat la achitarea ratelor restante îi conferă acesteia valoarea reactualizată a lor și nu contravaloarea ratelor achitate cuantificate în cotă din valoarea de circulație a imobilului la data soluționării cererii, motivat de faptul că prin plata ratelor apartamentul nu a devenit bun comun pentru partea restituită în timpul căsătoriei.
Față de aceste considerente, Curtea de Apel, în baza disp. art. 312 alin. 1, 2 și 3 rap. la art. 304 pct. 9 Cod pr.civ. va admite ca fondat recursul pârâtului, va modifica în parte decizia civilă atacată în sensul respingerii apelului reclamantei împotriva sentinței civile nr. 5159/2007 a Judecătoriei Deva, pe care o va menține ca fiind legală și temeinică.
Ca o consecință a soluției pronunțate, în baza disp.art. 274 Cod pr.civ. intimata reclamanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârât în apel în sumă de 135 lei.
În temeiul art. 18 din nr.OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, va fi obligată intimata reclamanată la plata sumei de 996 lei, taxă de timbru în contul Consiliului Local al mun. A
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 31/A din 30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Civilă și în consecință:
(continuare decizia civilă nr. 100/2009)
Modifică în parte decizia civilă atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 5159/2007 pronunțată de Judecătoria Deva, pe care o menține ca legală și temeinică.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, obligă pe intimata reclamantă să plătească recurentului pârât suma de 135 lei cheltuieli de judecată în apel.
În temeiul dispozițiilor art. 18 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, obligă pe intimata reclamantă să plătească suma de 996 lei taxă judiciară de timbru în contul Consiliului Local al Municipiului A
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /2 ex/4.11.2009
Jud. fond:
Jud. apel: /
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
