Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1034/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1034/2008
Ședința publică de la 06 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Ana Doriani
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul, având ca obiect acțiune în constatare, împotriva sentinței civile nr.841/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul reclamant asistat de avocat, lipsă fiind intimatul pârât PRIN CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Deoarece din completul de judecată căruia i-a fost repartizat aleatoriu prezenta cauză, d-nul judecător lipsește din motive obiective, conform aspectelor menționate în procesul-verbal de incidență procedurală din data de 6 2008, acesta a fost înlocuit de d-na judecător - -, din planificarea de permanență a secției.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că întâmpinare depusă de intimatul pârât este într-un singur exemplar și se lasă cauza la a doua strigare pentru a fi studiată de către recurentul reclamant.
La reluarea cauzei, mandatarul recurentului reclamant învederează instanței că nu mai are cereri de formulat. Solicită admiterea recursului pentru motivele formulate în scris pe care le susține și oral. Cu cheltuieli de judecată justificate cu chitanța de la dosar.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta A I, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
-să se constate că în perioada 03.08.1974 - 16.10.1976, 23.02.1978 - 06.04.1998 și 06.04.1998 - 16.05.2000 reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul unității pârâte, în secția, în condiții care se încadrează în grupa I de muncă;
-să fie obligată pârâta să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a lucrat la societatea pârâtă în intervalul 03.08.1974 - 16.10.1976, 23.02.1978 - 16.05.2000 având meseria de. Acesta a lucrat în condiții grele de muncă în cadrul secției.
Conform contractului colectiv de muncă, ii din secția beneficiază de grupa I de muncă.
Cu toate acestea, pârâta nu i-a recunoscut niciodată grupa I de muncă.
În probațiune s-a depus copia carnetului de muncă și adeverința nr.824/16.11.2007.
Pârâta a depus întâmpinare prin care se susține că reclamantul și-a desfășurat activitatea în secția și Montaj, depunând în susținerea celor afirmate un stat de salarii.
Pentru reclamant a fost audiat martorul.
Prin sentința civilă nr.841/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei A I, prin lichidator judiciar Casa de Insolvență Transilvania C-
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul unității pârâte, însă părțile nu au căzut de acord asupra secției în care acesta a lucrat.
Martorul audiat a probat că reclamantul a lucrat în secția ărie, activitate ce se încadrează potrivit anexei 7 la. în grupa a II-a de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii sale.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive arată că a lucrat în cadrul unității pârâte începând cu 1974 ca în, apoi ca primitor-distribuitor în aceeași secție, 100% din timpul de lucru, activitatea sa încadrându-se în grupa I de muncă.
Susține că acest fapt a fost dovedit cu martorul.
În drept invocă dispozițiile art.304 pct.9și 274 Cod pr.civilă.
Prin întâmpinare (7), pârâta a învederat instanței faptul că din statele de plată ale reclamantului nu rezultă sectorul de activitate și locul de muncă efectiv, specificând doar că a beneficiat de spor pentru condiții deosebite.
În drept se invocă dispozițiile art.111 și urm. Cod pr.civilă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și raportat la dispozițiile art.304/1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază recursul de față ca nefondat, urmând a-l respinge în temeiul art.312 Cod pr.civilă, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Conform copiei carnetului de muncă depusă la dosarul de fond la filele 5-13, rezultă că reclamantul s-a angajat la unitatea pârâtă la 03.08.1974 ca, iar începând cu 06.04.1998 ca primitor-distribuitor până la 16.05.2000 când i s-a desfăcut în baza art.1340 lit.a Codul muncii.
Carnetul de muncă mai face mențiunea că în perioada 06.04.1998 - 16.05.2000, reclamantul a lucrat în condiții deosebite ce se încadrează în grupa a II-a de muncă.
însă nu specifică în ce secție și-a desfășurat munca.
Afirmațiile sale în sensul că ar fi lucrat în nu sunt susținute de nicio probă de la dosar. Adeverința nr.625/25.11.2007 menționează clar în privința acestuia că în arhivele societății figurează angajat ca, fără să rezulte locul de muncă efectiv, sectorul de activitate, secția, atelierul, în continuare specificând sporurile de care a beneficiat. Contrar celor afirmate de recurent, martorul, a cărui declarație este consemnată la dosarul de fond la fila30, a afirmat că a lucrat împreună cu reclamantul însă în secția ărie, care nu este una și aceeași cu.
Lista cuprinzând activitățile cu condiții deosebite de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă constituie Anexa 7 la Ordinul nr.50/1990, iar încadrarea locurilor de muncă în aceste grupe de face de către reprezentanții sindicatului unității și cei din conducerea acesteia.
După cum rezultă însă din probatoriul administrat în cauză, reclamantul nu a fost în măsură să dovedească temeinicia și realitatea susținerilor sale, neexistând nicio probă la dosar din care să rezulte secția în care acesta și-a desfășurat realmente activitatea pentru a se putea face sau nu încadrarea meseriilor sale în grupa I de muncă.
Drept urmare, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea cererii reclamantului, sentința atacată fiind la adăpost de orice critici.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.841/04.06.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6.11.2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Thred. 2ex.
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Nicoleta Vesa, Ana Doriani