Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1050/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1050/2009

Ședința publică de la 22 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător

- - - judecător

- - - judecător

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.725/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru recurentul reclamant, lipsă fiind intimata pârâtă SC Mecanică Cugir SA.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Reprezentantul recurentului reclamant depune la dosar în probațiune Sentința civilă nr.475/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- și extras din Ordinul nr.50/5 martie 1990.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în sensul admiterii acțiunii reclamantului.

Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta SC Mecanică Cugir SA să-i acorde grupa a II-a de muncă pentru perioada 12.01.1973-20.07.1981 și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul său de muncă.

În motivarea cererii arată că în perioada respectivă și-a desfășurat activitatea de reglor în cadrul Secției Mecanică 1A activitate care se încadrează în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct.124 din Ordinul 50/1990.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta arată că în perioada menționată de reclamant acesta și-a desfășurat activitatea în calitate de strungar în Secția Mecanică VIII, reglor în Secția Mecanică I A și maistru în Secția Mecanică I

Prin sentința civilă nr.725/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul cu numărul de mai sus cererea a fost respinsă.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit carnetului de muncă, reclamantul a avut funcția de strungar în perioada 12.01.1973-01.11.1973 și reglor în perioada 01.11.1973-20.07.1981. Acesta nu poate beneficia de grupa II de muncă deoarece nu se încadrează în nici una din situațiile care reglementează acest fapt conform anexelor la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate cu referire la Ordinul 50/1990 pct.6.

Adeverința nr.3222/14.10.2008 eliberată de unitatea pârâtă atestă faptul că activitatea prestată de reclamant nu justifică acordarea grupei a II-a de muncă.

Declarația martorului deoarece a fost coleg cu reclamantul ulterior anului 1980, perioadă în care reclamantul a avut funcția de maistru și i s-a recunoscut grupa II de muncă.

Fără a analiza efectele acestui fapt, prima instanță mai reține că martorul arată că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul Secției Mecanică I C, procedând la deplasarea pieselor de armament în secțiile, Tratament, și se ocupa cu verificarea armelor, operație în cadrul căreia exista pericol de explozie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale.

În expunerea de motive arată că prima instanță a analizat sumar probatoriul administrat în cauză astfel că nu a observat că a acționat permanent în cadrul Secției Mecanică, lucru necontestat de însăși societatea pârâtă, că pentru anumite perioade a beneficiat de grupa a II-a de muncă și că martorul a arătat că în sarcinile sale de serviciu intrau executarea reparațiilor capitale ale armamentului și executarea tragerilor de reglaj în poligoane specializate unde exista permanent pericol de explozie.

Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă rezultă că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte în calitate de strungar în perioada 12.01.2973 - 01.12.1973 și în calitate de reglor în perioada 01.12.1973 - 20.07.1981 (filele 6-8), fără a fi nominalizată secția în care activat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, societatea pârâtă menționează că reclamantul a desfășurat activitate de strungar în perioada 12.01.1973 - 01.11.1973 în Secția Mecanică VIII și activitatea de reglor în perioada 01.11.1973-20.07.1981 în Secția Mecanică I A, lăsând la aprecierea instanței analiza temeiniciei și legalității cererii reclamantului (filele 31-32).

Susținerea reclamantului, în sensul că prima instanță a analizat sumar probatoriul administrat în cauză, este reală.

Astfel, nu a fost analizată sub nici un aspect declarația martorului, care arată inclusiv faptul că reclamantul executa operații de verificare a armelor, existând pericol de explozie (fila 74).

Nu s-a încercat sub nici o formă corelarea declarației martorului cu prevederile Ordinului nr.50/1990 și cu cele ale Contractului Colectiv de muncă.

La cererea instanței, societatea pârâtă a precizat că reclamantul și-a desfășurat activitatea de reglor în Secția Mecanică 1A (fila 71), lucru pe care îl menționau și în întâmpinarea depusă la dosar.

În egală măsură nu s-a apreciat dacă activitatea de reglor, așa cum a descris-o martorul audiat în cauză, s-a desfășurat în cadrul poligonului, fiind că, în caz afirmativ, activitatea desfășurată în poligon în cadrul Secției 1 se în cadrează în grupa II de muncă (fila 44).

Procedând astfel, prima instanță a pronunțat hotărârea recurată fără o analiză obiectivă a fondului cauzei, împrejurare față de care Curtea va admite recursul și, în conformitate cu prevederile Deciziei nr.XXI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secții Unite la data de 12.06.2006 în dosar nr.9/2006 coroborate cu dispozițiile art.312 alin.1 pct.5 teza I Cod procedură civilă, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleeași instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.725/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleeași instanțe de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22.10.2009.

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu

- -

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

- -

JUDECĂTOR 3: Monica Maria

- -

Grefier,

Red. CV.

Tehnored.SM.

2ex/16.11.2009.

Jud.fond:,

Președinte:Victor Crețoiu
Judecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1050/2009. Curtea de Apel Alba Iulia