Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1101/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1101/R/2009
Ședința publică din 30 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR: --- -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare - pentru pronunțare- recursul declarat de reclamanții, -, -. -, și, împotriva deciziei civile nr. 424/A din 16 septembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimații STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, - -A și, având ca obiect acțiune în constatare.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 24 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, termen la care s-a amânat pronunțarea pentru data de 30 aprilie 2009.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5141/2008 a Judecătoriei Cluj -N pronunțată în dosarul -, s-a dmis acțiunea exercitată de reclamanții -, -., -, în contradictoriu cu pârâții, - -A și STATUL ROMÂN prin Consiliul Local al mun. C-.
S-a respins acțiunea civilă exercitată în contradictoriu cu pârâtul SC SA C-N, ca fiind exercitată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.32186 încheiat la data de 07.01.1997 între pârâții și - -A și SC SA C-N, privind apartamentul nr.7 situat în C-N, str. -. - nr.27 cu nr. top. 258/1/VII.
S-a dispus întabularea în CF ind. nr. - C și în CF col. nr. - C a dreptului de proprietate al reclamanților asupra apartamentul nr.7 situat în C-N, str. -. - nr.27 cu nr. top. 258/1/VII, cu titlu de moștenire, bun comun, în cote egale.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 25,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 21 RON reprezintă taxă judiciară de timbru, iar suma de 4,5 lei reprezintă contravaloarea timbrului judiciar.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.420/2001 a Tribunalului Cluj și decizia civilă nr. 66/2002 a Curții de APEL CLUJs -a constatat că imobilul din C-N, str. - -/-. -, fost înscris inițial în CF nr.104 C nr. top. 258, trecut în patrimoniul Statului Român fără titlu valabil și s-a dispus radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra apartamentelor 1,2, 4, 5, 7, 8 din Cf ind. - C și CF col. nr.-
Prin decizia civilă nr. 66/2002 a Curții de APEL CLUJs -a dispus întăbularea dreptului de proprietate a reclamanților și asupra apartamentelor 1, 2, 4, 5, 7, 8 ale imobilului menționat.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr.32186 încheiat la data de 07.01.1997 între pârâții și, în calitate de cumpărători și SC ardealul SA C-N, în calitate de reprezentant al Consiliului local C-N conform Protocolului încheiat cu acesta, pârâții și au dobândit, prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra apartamentul nr.7 situat în C-N, str. -. - nr.27 cu nr. top. 258/1/VII.
Prin Hotărârea nr.233/15.05.1997 a Consiliului Județean C, s-a decis acordarea de despăgubiri numitei pentru cota parte de 1/2 din imobilul situat în C-N, str. -. - nr.27, iar hotărârea a fost anulată prin decizia nr.l62/R/2006 a Curții de APEL CLUJ, irevocabilă, prin aceeași hotărâre judecătorească reținându-se că unicii succesori ai proprietarilor tabulari din CF nr. 104 C, și soția, sunt, reclamantul de rd. 1 din prezenta cauză și. În consecință, instanța a reținut că aceștia au calitate procesuală activă în cauză.
Ca urmare a decesului lui procesul a fost continuat, în calitate de moștenitori ai acestuia, de către reclamanții -., și .
Având în vedere că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, așa cum s-a arătat mai sus, că preluarea de către stat a imobilului în litigiu a fost fără titlu valabil și s-a dispus întăbularea în CF a dreptului de proprietate a reclamantului și a lui, antecesorul reclamanților -., și, problema care trebuie stabilită în speță este dacă titlul pârâților și este valabil și preferabil celui al reclamanților, respectiv dacă aceștia au fost de bună sau de rea credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Instanța de fond a reținut că Statul Român, reprezentat de Consiliul local al municipiului C-N, reprezentat de SC SA C-N, a fost de rea credință la încheierea cu pârâții și a contractului de vânzare cumpărare nr.32186 încheiat la data de 07.01.1997, întrucât statul a cunoscut faptul că a preluat fără titlu imobilul în litigiu. De altfel, este de principiu că nimeni nu își poate invoca propria culpă în apărarea sa.
În ceea ce privește atitudinea subiectivă a pârâților și față de dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 7 din C-N, str. -. -/- - nr.27, instanța reține că aceștia au fost de rea credință la încheierea contractului, neputându-se prevala, așadar, nici de existența unei erori comune și invincibile care să le creeze un titlu de proprietate valabil.
Pârâții au arătat în răspunsul la interogatoriu că au verificat cuprinsul CF și au constatat că proprietar al imobilului era Statul Român aproximativ din anul 1954 și nu și-au pus problema că imobilul era revendicat.
Instanța a reținut că era și este de notorietate că majoritatea covârșitoare a imobilelor cu destinație de locuințe, construite anterior anului 1945 și aflate ulterior în patrimoniul Statului Român au fost preluate în mod abuziv și forțat de la proprietarii acestora, persoane fizice. Motiv pentru care, pârâții și aveau posibilitatea și datoria de a verifica vechea cartea funciară a imobilului. Astfel, din verificarea CF nr.104 C, potrivit mențiunii de sub B3 reiese că Statul Român și-a întăbulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu "cu titlu de naționalizare", ca urmare a preluării imobilului prin decretul nr.92/1950, astfel că pârâții și nu au fost de bună credință, cunoscând sau având obligația să cunoască, din verificarea CF nr.104 C, că statul nu avea asupra apartamentului nr. 7 un titlu valabil. Neavând un titlu valabil, statul nu putea nici să transmită în mod valabil proprietatea asupra acestui apartament. În consecință, pârâții și cunoscând sau trebuind să cunoască, din simpla verificare a CF nr.104 C, că titlul lor este viciat din cauza vicierii titlului transmițătorului, au cumpărat pe riscul lor, fiind de rea credință la încheierea actului, cunoscând că nu pot dobândi un titlu valabil de la un neproprietar, astfel că nu pot beneficia de protecție în fața adevăraților proprietari.
Pentru aceleași considerente, în speță este exclusă și existența unei erori comune și invincibile. Pentru a fi aplicabil principiul"error communis facit jus"este necesar ca eroarea în care s-au aflat ambele părți contractante să fi fost nu doar comună, ci și invincibilă, element care nu este incident în speță față de cuprinsul CF nr. 104 C și față de cunoașterea de către stat a caracterului abuziv al preluării imobilului.
Apreciind că sunt întrunite elementele de existență a cauzei ilicite a contractului, în temeiul art. 948 Cod civil, art. 480 Cod civil, instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.32186 încheiat la data de 07.01.1997 între pârâții și - -A și SC SA C-N, privind apartamentul nr.7 situat în C-N, str. -. - nr.27 cu nr. top. 258/1 /VII.
Pentru aceleași considerente, instanța a reținut că "excepția inadmisibilității" acțiunii, calificată de către instanță ca o apărare de fond, este neîntemeiată.
În temeiul art. 22 din Legea nr.7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța a dispus întăbularea în CF ind. nr. - C și în CF col. nr. - Cad reptului de proprietate al reclamanților asupra apartamentul nr.7 situat în C-N, str. -. - nr.27 cu nr. top. 258/1/VII, cu titlu de moștenire, bun comun, în cote egale.
În baza art. 274 al. 1.pr.civ. instanța a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 25,5 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 21 RON reprezintă taxă judiciară de timbru, iar suma de 4,5 lei reprezintă contravaloarea timbrului judiciar.
Prin decizia civilă nr.424 din 16 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj, s-au admis apelurile declarate de STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C N, ȘI - -A și rejudecând în fond cauza s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților; s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii; s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a SC SA C N
S-a respins pe fond acțiunea civilă formulată de reclamanții, -., în contradictoriu cu pârâții, și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului C N ca fiind neîntemeiată.
Intimații au fost obligați să achite apelanților, suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în fond și apel.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a constatat că, în privința aspectului invocat de apelante, cum că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra celor două excepții, tribunalul a reținut, după verificarea actelor de la dosarul de fond, faptul că în ședința publică din 26.02.2008 s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în ceea ce privește cota de parte din imobil, iar în ședința publică din data de 15 aprilie 2008, s-a invocat de către pârâții-apelanți și excepția inadmisibilității acțiunii.
Verificând minuta si dispozitivul sentinței civile apelate, tribunalul a constatat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra celor 2 excepții, iar faptul că în cuprinsul considerentelor se amintește de cele două excepții și sunt soluționate în sensul respingerii lor nu echivalează cu pronunțarea asupra lor, știut fiind că potrivit art. 258.pr. civilă, coroborat cu art. 261. instanța trebuie să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere prin minuta hotărârii, care trebuie să fie întocmai cu dispozitivul hotărârii.
Din acest punct de vedere tribunalul a constatat că prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 al.2 pr. civilă, însă fiind în calea de atac a apelului sunt aplicabile dispozițiile art. 297 al.2, respectiv atunci când există vreun motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, a reținut procesul spre judecare.
În privința excepției lipsei calității procesuale active s-a reținut că într-adevăr prin hotărârea 233/15.05.1997 a Consiliului Județean C s-a decis acordarea de despăgubiri numitei pentru cota de parte din imobilul situat în C-N, str. -. - nr. 27, însă această hotărâre a fost anulată prin Decizia 162/R/2006 a Curții de APEL CLUJ, stabilindu-se că unicii succesori ai proprietarilor tabulari din CF 104 C, și soția, sunt și, acesta din urmă decedând în cursul procesului prezent, acțiunea fiind continuată de moștenitorii săi. Față de cele de mai sus, tribunalul a reținut că intimații -reclamanți au calitate procesuală activă în cauză.
În privința excepției inadmisibilității acțiunii, prin prisma motivelor invocate de către apelanți, tribunalul a reținut că acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32186 încheiat la data de 7 ian.1997 între pârâții și SC SA, cu referire la. nr. 7 situat în C-N,str. -. -, nr. 27, cu nr. topo 258/1/7, a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Cluj -N la data de 15 aug. 2002 și a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480.civil, însă ulterior și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile 10/2001, respectiv art 46 din Legea 10/2001. Avându-se în vedere că ulterior reclamanții au solicitat a se analiza anularea contractului de vânzare-cumpărare prin prisma art. 46 din 10/2001, această excepție urmează a fi respinsă. Totodată se va reține faptul că decizia pronunțată de J în recursul în interesul legii la data de 9 iunie 2008 nu se aplică speței de față, pentru același motiv expus și anterior, respectiv reclamanții au înțeles să invoce ca și temei de drept și dispozițiile 10/2001, nu numai art. 480.civil, de altfel acesta fiind și motivul pentru care la data de 9.10.2002, cauza a fost suspendată în baza art. 47 al.1 din 10/2001.
In privința excepției lipsei capacității procesuale de folosință a SC SA C-N, tribunalul a reținut că această excepție este întemeiată, raportat a faptul că această societate este lichidată, aspect reținut și de către instanța de fond.
În ceea ce privește faptul că apelanții aveau deschisă calea procedurală prevazută de art 281 ind 2.pr.civ, pentru ca instanta de fond să se pronunțe pe cele doua exceptii, tribunalul a retinut această ipoteză este exclusă, urmare a faptului ca în cazul in care judecatoria ar fi admis, ipotetic vorbind aceste exceptii pe calea completării hotărârii, ar fi schimbat însasi solutia asupra fondului cauzei dată prin sentintă. Apoi, se va retine că, Codul d e procedură civilă vorbeste la art art 281 ind 2.pr.civ de cereri principale sau accesorii, precum si de cereri conexe sau incidentale si nicidecum de exceptii.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că, criticile formulate de către apelanți sunt întemeiate.
Astfel, simplul fapt că era și este de notorietate că majoritatea covârșitoare a imobilelor cu destinația de locuințe, construite anterior anului 1945 și aflate ulterior în proprietatea Statului Român au fost preluate abuziv, așa cum a concluzionat prima instanță și pentru acest considerent pârâții sunt de rea credință, este doar o prezumție simplă, careînsă trebuie coroborată cu probepentru a se ajunge la o astfel de soluție. Dacă această idee ar fi valabilă s-ar ajunge la concluzia ca toti fostii chiriasi, cumparatori de imobile în baza Legii 112/1995 sânt de rea credintă ab initio, fară a mai fi nevoie de nici o cercetare judecatorească. Ne întrebăm atunci care mai este rostul reglementarii din art 45 alin 2 din Legea 10/2001 ( actuala numerotare ), prin prisma căruia trebuie soluționată speța, si care prevedeanalizareabunei credinte a cumparatorului? Daca legiuitorul ar fi dorit instituirea unor simple prezumtii in astfel de cazuri este evident că acest aspect ar fi trebuit să reiasă dintr-un text de lege, însă asa ceva nu există si nici nu are cum să existe din cauza impactului social extrem de puternic pe care l-ar avea asupra societătii civile, stiut fiind că legile de restituire a proprietătii confiscate în mod abuziv de statul comunist, după anul 1995 au bulversat circuitul juridic civil si nu putine au fost cazurile de încalcare a principiului securitătii raporturilor juridice, motiv pentru care Romania a si fost sanctionată de nenumarate ori de CEDO. Ca urmare, a se ajunge in anul 2008 sa se pronunte o instantă de judecată intr-un astfel de domeniu sensibil doar pe baza unor simple prezumtii aduce atingere însăsi disp. art 6 din CEDO, cu referire la dreptul fiecărei persoane de a fi judecat de o instanță imparțială.
Cu referire la probe, în sensul art 45 alin 2 din Legea 10/2001, Tribunalul a reținut că intimații nu au revendicat acest imobil în baza dispozițiilor Legii 112/2005, aspect recunoscut de către reclamantul la interogatorul luat în fața instanței de fond. Această recunoaștere se coroborează cu actele depuse la 117- 120, unde s-a depus în copie extras din lista imobilelor revendicate în baza 112/1995, unde, la poziția 283 apare revendicarea privind imobilul din C-N,-, fără a fi menționat, că pe aceeași cerere se revendică și imobilul din str. -. - nr. 27.Totodată se va reține că revendicarea a fost făcută de, intimații nerevendicând nici acest imobil și nici cel de pe-.
Mai apoi, din verificarea extrasului CF 104 C, cartea funciară în care imobilul în care a fost înscris inițial și în care Statul Român a fost proprietar tabular cu titlu de naționalizare, rezultă că nu este înscrisă nici o acțiune în revendicare a intimaților, iar în CF colectivă - C și CF individuală - C, carte funciară unde apare înscris imobilul cu nr. topo 258/1/VII, imobilul vândut pârâților, o astfel de acțiune apare a fi înscrisă abia la 6.04.1999, deci la doi ani după cumpărarea de către pârâți a imobilului litigios.
Față de cele de mai sus, tribunalul a apreciat că pârâții au fost de bună credință la cumpărarea apartamentului din litigiu, imobilul în cauză nefiind revendicat la momentul cumpărării, pârâții nefiind notificați în acest sens (pentru simplul motiv că imobilul nici nu era revendicat la acel moment) și în acest context dispozițiile art. 1898.civ. sunt pe deplin aplicabile. Mai apoi s-a mai reținut și faptul că pârâții, au cumpărat imobilul după expirarea termenului acordat vechilor proprietari de a-și exprima opțiunea de retrocedare a imobilului, respectând prevederile art. 8, 9 și 10 din 112/1995.
Pe cale de consecință, chiar dacă intimații sunt în posesia unei sentințe civile în baza căruia s-a constatat că imobilul situat în C-N, str. - - ( -. -), înscrise inițial în CF 104 C, nr. top 258 trecut în patrimoniul statului fără titlu valabil, ( sentința civ. 420/2001 a Tribunalului Cluj și Decizia civilă nr. 266 /2002 a Curții de APEL CLUJ ) și în acest context s-ar putea invoca principiul "resoluto jure dantis resolvitur, jus accipientis", acesta este paralizat de principiul bunei credințe al cumpărătorului, principiu consacrat în mod expres a fi aplicat în astfel de cauze prin dispozițiile art. 45 al.2 din 10/2001.
Împotriva acestei decizii reclamanții, -, -. -, și au declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul menținerii dispozițiilor privitoare la soluția excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, a excepției inadmisibilității acțiunii și a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului SC" "SA C N, precum și, a respingerii pe fond a apelurilor formulate de pârâți, cu consecința menținerii sentinței instanței de fond, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în fond, în apel și în recurs, constând în onorariile avocațiale justificate cu înscrisurile depuse.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că în mod greșit tribunalul a considerat că principiul "resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis" este paralizat de principiul bunei credințe, conduită reținută în cauză în favoarea pârâților și. Efectul direct al principiului enunțat este nulitatea tuturor actelor subsecvente încheiate ulterior astfel încât Statul Român a înstrăinat un imobil care în realitate nu îi aparținea și asupra căruia nu a avut nici un titlu, motiv pentru care în temeiul Legii nr.10/2001 reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Reclamanții sunt în posesia unei hotărâri judecătorești prin care s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului litigios, hotărâre care nici măcar nu s-a pus în discuția părților. Pârâții și nu au fost chemați în judecată în acel litigiu întrucât la momentul respectiv le lipsea cu desăvârșire calitatea procesuală pasivă deoarece au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului litigios ulterior datei preluării imobilului. Opozabilitatea acestei hotărâri judecătorești a fost asigurată prin înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară colectivă a imobilului în care se găsește apartamentul în discuție. Reținerile tribunalului referitoare la faptul că reclamanții nu se pot prevala de această hotărâre judecătorească sunt date cu încălcarea flagrantă a legii deoarece potrivit art.4 din Legea nr.112/1995, reclamanții nu aveau calitatea de a formula cerere de revendicare întrucât erau cetățeni germani la momentul apariției acestei legi Ulterior, prin admiterea excepției de neconstituționalitate, prin Decizia nr.73 din 19.07.1995 a Curții Constituționale cetățenilor străini li s-a ridicat prohibiția stipulată, fără ca în mod efectiv aceștia să mai poată formula cereri de revendicare, termenul de depunere al acestora fiind epuizat și neprelungit.
Un alt aspect care vine în sprijinul principiului nulității absolute a actelor subsecvente încheiate de Statul Român cu pârâții subdobânditori ai dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu este dat de Legea nr.112/1995 care prohibea cu desăvârșire înstrăinarea imobilelor către chiriași, anterior soluționării revocabile a cererilor de retrocedare formulate de către foștii proprietari sau moștenitorii acestora.
În mod greșit instanța de apel a stabilit că pârâții sunt de bună-credință deoarece prezumția bunei credințe este una relativă și nu absolută motiv pentru care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă. B credință presupune analizarea conduitei active sau pasive a subdobânditorilor imobilului litigios aceștia având obligația de a face dovada existenței bunei credințe, motiv pentru care tribunalul în mod eronata stabilit că aceștia au fost de bună credință în momentul cumpărării apartamentului.
Un alt aspect legal se regăsește și în încălcarea punctului 4.3 teza II-a din HG nr.498/2003, care prevede textual că înstrăinările intervenite după introducerea normei care permite cenzurarea de către instanțele judecătorești a valabilității titlului, menținerea sau, după caz, anularea actului translativ de proprietate este condiționată de dovedirea bunei credințe a subdobânditorului la momentul înstrăinării. În consecință, pârâților le revenea sarcina de a dovedi împrejurarea că au fost de bună credință la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Imobilul litigios a apărut la poziția nr.283/27.05.1996 pe listele publice, ca fiind revendicat, chiar dacă era menționată numai numita care era verișoară de gradul II cu reclamanții. Aceste liste au fost afișate la sediul prefecturii, au fost făcute publice prin intermediul a trei ziare, astfel încât pârâții nu pot susține că nu aveau de unde să afle care erau imobilele revendicate în temeiul Legii nr.112/1995. Pârâții au dat dovadă de pasivitate prin neefectuarea demersurilor pentru consultarea acestor liste iar pe propriul lor risc au încheiat contractul de vânzare cumpărare.
Un alt aspect care face dovada aplicării greșite a legii este analizarea structurată a răspunsurilor la interogatorii care examinate în ansamblu și nu singular, fac dovada relei credințe a pârâților. Aceștia au recunoscut la întrebarea nr.3 din interogatoriu că, anterior încheierii contractului atacat nu s-au informat prin consultarea cărților funciare dacă imobilul litigios era revendicat sau nu. Ori, aceștia nu se pot prevala de necunoașterea legii pentru a susține buna lor credință. Din simpla lecturare a cărții funciare a imobilului, pârâții puteau cunoaște împrejurarea că proprietarii de drept ai acestuia erau antecesorii reclamanților.
De altfel, pârâții și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară după data la care reclamanții au introdus prezenta acțiune și ulterior momentului în care s-a pronunțat hotărârea privind nelegala trecere în proprietatea statului a imobilului, hotărâre înscrisă de reclamanți în cartea funciară.
Instanța de apel nici măcar nu a analizat reaua credință a pârâtului Statul Român prin Consiliul Local al mun.C N la momentul încheierii contractului care este indiscutabilă în speță deoarece acesta cunoștea faptul că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu, pârâtul invocând în prezentul litigiu propria sa culpă.
Totodată, recurenții invocă și practica CEDO pronunțată în cauzele împotriva României, respectiv:, și, susținând că principiile rezultate din aceste hotărâri trebuie aplicate în mod obligatoriu și în cauzele în curs de judecată, prezenta speță fiind similară cu hotărârile mai sus arătate.
Toate probele administrate în speță converg indiscutabil spre concluzia că sunt întrunite toate elementele prevăzute de art.948 civ. cauza ilicită fiind indiscutabilă în speță astfel încât se impune admiterea recursului.
In drept, recurenții își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.
Pârâții intimați și, prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată (22-24).
În susținerea poziției procesuale pârâții au arătat că recurenții au înțeles să-și modifice în drept acțiunea pe dispozițiile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001 astfel încât acest text legal constituie o excepție de la principiul de drept invocat de recurenți întrucât pârâții sunt subdobânditorii de bună credință, cu titlu oneros, ai imobilului în litigiu.
Acțiunea în revendicare a reclamanților a fost înregistrată la data de 13.05.1999 iar pârâții au cumpărat apartamentul la data de 07.01.1997, motiv pentru care în mod legal tribunalul a apreciat buna credință a acestora.
Cererea de retrocedare a imobilului a fost formulată de numita care a arătat că dorește doar despăgubiri bănești însă ulterior titlul lui a fost desființat chiar de către recurent astfel încât aceștia nu se pot prevala de aceste aspecte.
Pârâții au dobândit imobilul anterior intrării în vigoare a Legii nr.213/1998 astfel încât susținerile recurenților referitoare la faptul că nu s-au avut în vedere prevederile acestui act normativ nu sunt fondate deoarece legea nu retroactivează.
Pe lista imobilelor revendicate în baza Legii nr.112/1995, apare imobilul de pe-, și nu imobilul de pe str.-.- nr.27, astfel încât acesta din urmă nu era menționat pe listele anexă.
Contrar afirmațiilor recurenților, pârâții au verificat cartea funciară în care figura Statul Român ca proprietar tabular încă din anul 1957. Recurenții au notat acțiunea în cartea funciară ulterior cumpărării imobilului de către pârâți astfel încât contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie.
Pârâții au fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare deoarece au consultat cartea funciară a imobilului din care nu rezulta că este revendicat, nu au fost notificați în nici un fel că imobilul ar fi retrocedat, astfel încât contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat în mod legal.
Pârâtul intimat Consiliul Local al mun.C N prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii criticate ca fiind legală (27-30).
În susținerea poziției procesuale pârâtul a arătat că acțiunea promovată de reclamanți este inadmisibilă raportat la dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213]/1998 deoarece potrivit Legii nr.10/2001 reclamanții au obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile administrative prin formularea unei notificări adresată unității deținătoare iar dacă sunt nemulțumiți de dispoziția emisă au posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești.
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr.92/1950, statul intabulându-și dreptul de proprietate astfel obținut potrivit dispozițiilor art.17 din Legea nr.115/1938.
La data încheierii contractului de vânzare cumpărare, imobilul în litigiu cădea sub incidența Legii nr.112/1995 iar dreptul de proprietate al vânzătorului era înscris în cartea funciară.
La analizarea bunei credințe a vânzătorului sau cumpărătorului trebuie avute în vedere prevederile art.32 și art.33 din Decretul Lege nr.115/1938. La momentul contractării vânzării titlul statului era unul public, necontestat, înscris în cartea funciară iar cumpărătorii au avut convingerea fermă că dobândesc dreptul de proprietate de la adevăratul proprietar al imobilului întrucât reclamanții nu și-au notat acțiunile în CF și nu au notificat pârâții cu privire la intenția lor de revendicare astfel încât pârâții cumpărători sunt de bună credință, statul dobândind dreptul de proprietate al imobilului în temeiul unui titlu valabil, astfel încât potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.112/1995 apartamentul a fost în mod legal înstrăinat.
Pentru soluționarea cauzei trebuie avute în vedere și dispozițiile art.18 lit.d și art.19 alin.2 din Legea nr.10/2001 care reglementează cazurile în care persoanele îndreptățite au dreptul numai la acordarea măsurilor reparatorii.
La momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nu s-au încălcat norme imperative care să atragă nulitatea absolută, convenția fiind încheiată cu respectarea art.969, art.1295 civ. și art.9 din Legea nr.112/1995.
În probațiune, reclamanții au depus copii de pe următoarele înscrisuri: pașapoartele reclamanților din care rezultă că aceștia sunt cetățeni germani; notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001 înregistrată sub nr.580/20.07.2001 la BEJ; încheierea nr.7315/21.11.1957 de întabulare a dreptului de proprietate a Statului Român asupra imobilului în litigiu; procese verbale din 20.04.1950 încheiate de Comitetul provizoriu al orașului C din care rezultă închirierea apartamentelor în litigiu; notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001 de către reclamanți înregistrată sub nr.581/20.07.2001 la BEJ (31-56); listele publicate în baza Legii nr.112/1995 (86-87); CF nr.104 C (107-108); CF - C (109-110); CF - C (111-112); sentința civilă nr.4436/26.04.2004 a Judecătoriei Cluj N, pronunțată în dosarul nr.297/2004, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.162/R/2006 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr.17368/2005 (filele 114-123); sentința civilă nr.8973/14.11.2007 a Judecătoriei Cluj N, pronunțată în dosarul nr-, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.167/A/20.03.2008 a Tribunalului Cluj (124-128); hotărârea nr.233/15.05.1997 a Comisiei Județene C pentru aplicarea Legii nr.112/1995 (130); certificatul de calitate de moștenitor nr.373/06.07.1995 emis de notariatul de Stat jud.A (131); certificatul de moștenitor nr.94/29.05.1997 emis de BNP (132); cererile formulate de numita pentru restituirea imobilului în litigiu (fila 133-135).
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art.137 alin.1 pr.civ. Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepției inadmisibilității acțiunii civile invocată de pârâtul intimat Consiliul Local al mun.C N prin întâmpinare.
Astfel, intimatul susține că prezenta acțiune civilă este o acțiune în revendicare, inadmisibilă raportat la art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 întrucât imobilul în litigiu face obiectul unei legi speciale de reparație, respectiv Legea nr.10/2001.
Contrar celor invocate de pârâtul Consiliul Local al mun.C N, Curtea reține că prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.32186/1997 încheiat între pârâții Consiliul Local al mun.C N și pârâții și, referitor la.7 al imobilului înscris în CF -, situat în C N-; restabilirea situației anterioare de carte funciară și radierea dreptului de proprietate al pârâților de rândul 3 și 4 asupra apartamentului precum și întabularea dreptului de proprietate al reclamanților în cote egale, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari de CF.
Acțiunea reclamanților a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.480 civ. art.948 civ. și art.274 pr.civ.
Prin urmare, obiectul acțiunii civile pendinte îl constituie constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâți precum și restabilirea situației anterioare și nu, așa cum în mod greșit afirmă pârâtul intimat, revendicarea.7 din imobilul situat în C N,-, astfel încât în speță nu sunt aplicabile prevederile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998. Drept urmare, excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților invocată de pârâtul intimat nu este întemeiată iar instanțele de fond au calificat în mod corect obiectul acțiunii introductive conform art.129 pr.civ.
Pe de altă parte, reclamanții au uzat și de prevederile legii speciale, Legea nr.10/2001, dovedind că au formulat notificarea înregistrată sub nr.580 din 20.07.2001 la BEJ prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în C N,-, înscris inițial în CF nr. 104 C, preluat abuziv și fără titlu de statul român de la antecesorii lor, proprietarii tabulari și.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 09.10.2002 a Judecătoriei Cluj Ns -a dispus suspendarea cauzei în baza art.47 alin.1 din Legea nr.10/2001 până la soluționarea pe cale administrativă a cererii formulată în baza acestui act normativ de către reclamanți.
Prin sentința civilă nr.3218/19.04.2006 a Judecătoriei Cluj N, s-a admis excepția de necompetență materială a judecătoriei și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Prin sentința civilă nr.983 din 10.11.2006 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Cluja admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a acțiunii civile în favoarea Judecătoriei Cluj N și a constatat ivit conflictul negativ de competență dispunând înaintarea dosarului la Curtea de APEL CLUJ pentru a hotărî asupra acestuia.
Curtea de APEL CLUJa soluționat conflictul negativ de competență prin sentința civilă nr.36/DC/11.12.2006, dosar nr- și a stabilit în favoarea Judecătoriei Cluj N competența materială de soluționare a acțiunii reclamanților.
Instanța de fond a soluționat acțiunea reclamanților ținând seama de obiectul și de cauza juridică a acesteia și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.32186 încheiat între pârâți la data de 07.01.1997 stabilind că sunt întrunite elementele de existență ale cauzei ilicite a convenției în temeiul art.948 civ.
Tribunalul Cluj, prin decizia criticată a admis apelurile pârâților Statul Român prin Consiliul Local al mun.C N, și împotriva hotărârii primei instanțe pe care a anulat-o și a reținut procesul spre judecare în fond.
În considerentele deciziei cu privire la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, tribunalul arată că reclamanții și-au întemeiat acțiuneașipe dispozițiile art.46 din Legea nr.10/2001 iar cu privire la fondul cauzei a statuat că principiul "resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis" invocat de reclamanți este paralizat de principiul bunei credințe a cumpărătorului consacrat în mod expres a fi aplicat în astfel de cauze prin dispozițiile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001 (republicată în temeiul art.VII din Titlul I al Legii nr.247/2005, )
Verificând toate înscrisurile depuse de reclamanți, precum și încheierile pronunțate de instanțele de fond, Curtea constată că reclamanții nu au indicat niciodată pe parcursul soluționării procesului că își întemeiază acțiunea civilă pe dispoziiile art.46 din Legea nr.10/2001, în prezent art.45 alin.1 din Legea nr.10/2001, așa cum în mod greșit a reținut tribunalul. Din contră, prin concluziile scrise depuse la judecătorie, reclamanții au arătat în mod expres că prevederile art.46 din Legea nr.10/2001 nu sunt aplicabile în speță. Singurul aspect în legătură cu acest act normativ s-a făcut de către reprezentanta reclamanților, în ședința publică din 15.04.2007 a primei instanțe, când a solicitat "respingerea excepției inadmisibilității acțiunii având în vedere că acțiunea principală a fost precizată în baza Legii nr.10/2001".
Prin urmare, aprecierea de către instanța de apel a "precizării acțiunii și pe dispozițiile art.46 din Legea nr.10/2001" este eronată iar soluționarea în fond a pricinii cu ignorarea temeiului de drept invocat de reclamanți, respectiv art.948 civ. echivalează cu necercetarea fondului cauzei, motiv de recurs prevăzut de art.312 alin.3 pr.civ. Deși acest text legal nu a fost indicat expres de recurenți în cererea de recurs, fiind menționate doar prevederile art.304 pct.9 pr.civ. Curtea apreciază că dezvoltarea criticilor privind aplicarea în speță a art.948 civ. face posibilă încadrarea acestora în motivul de recurs prevăzut de art.312 alin.3 pr.civ. În aceste condiții, cercetarea motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. este superfluuă.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 și alin.3 pr.civ. va admite recursul reclamanților, va casa în parte decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor pârâților aceleași instanțe, Tribunalul Cluj, menținând dispozițiile privind soluționarea excepțiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții -, -., -, și împotriva deciziei civile nr. 424/A/ din 16.09.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor pârâților aceleiași instanțe, Tribunalul Cluj, menținând dispozițiile privind soluționarea excepțiilor.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
--- - --- - - -
GREFIER
RED./MR
06.05.09/2 ex.
Jud.fond:,
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
