Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1127/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1127
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de
recurentul împotriva sentinței civile nr. 1159 din 17.06.2009 a Tribunalului Iași, intimată fiind SC "" SRL
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de avocat, lipsă reprezentantul intimatei
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al treilea termen de judecată, intimata, prin reprezentant, a depus la dosar, prin faxul și registratura instanței, o cerere prin care solicită lăsarea dosarului la a doua strigare.
Instanța lasă dosarul la a doua strigare, iar la reluarea cauzei se prezintă recurentul însoțit de avocat, lipsă reprezentantul intimatei.
Avocat precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat arată că sentința atacată este contradictorie. S-a reținut că reclamantul a susținut că acea clauză de neconcurență este abuzivă în sensul limitării vânzării unor produse pe care le-ar fi comercializat firma. De fapt reclamantul a invocat limitarea vânzării anumitor produse fiind o înșiruire limitativă. Ca urmare, celelalte restricții urmează a fi înlăturate.
Deasemenea, instanța de fond a dovedit un raționament contradictoriu și în ce privește motivarea sentinței. Se reține că art.21 din Codul muncii reglementează posibilitatea negocierii a unei clauze de neconcurență, cu condițiile prevăzute expres în art.21 alin.2 și 3, art.22 și art.23, însă menționează doar aceste articole pe care nu le mai ia în considerare la motivarea sentinței.
Conform principiilor din dreptul muncii, o asemenea clauză ca cea din discuție presupune o reglementare strictă în lege, deoarece reprezintă o modalitate de limitare a dreptului la muncă. Modul general în care este formulată clauza fac din această prevedere contractuală una abuzivă și de îngrădire a dreptului la muncă. Mai mult, nici una din activitățile restricționate prin clauza de neconcurență nu se regăsesc în sfera relațiilor de serviciu ale reclamantului la societatea intimată, nu au legătură cu fișa postului. Clauza nu-și poate produce efectele. Conform practicii judiciare depuse, sentința 1696/2006 a CA C, o asemenea clauză, foarte generic formulată, nu respectă cerințele textelor legale.
Precizează că instanța de fond a preluat exclusiv punctul de vedere al pârâtei care și-a întemeiat apărarea pe dispozițiile art. 969 din Codul civil. Însă instanța de fond era obligată să facă aplicarea dispozițiilor Codului muncii, să aplice prevederile art. 21 al.2 și art.23 al.1 și 2 din acest cod.
Prima instanță, refuzând să facă aplicarea acestor dispoziții speciale, a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii instanței de fond, admiterea acțiunii. Cu cheltuieli de judecată, va depune chitanța reprezentând onorariu de avocat.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr-, reclamantul chemat în judecată pe pârâta "" G, solicitând să se constate că doar obligația de la primul punct din cuprinsul clauzei de neconcurență este legală și aceasta doar parțial, în sensul limitării vânzării următoarelor produse pe care le- comercializat la firma pârâtă: parchet melaminat, lambriuri și uși tip "Porta", cu aplicabilitate pe raza teritorială județului I, celelalte restricții/interdicții din cuprinsul acestei clauze urmând a fi înlăturate, fiind lovite de nulitate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin clauza din actul adițional încheiat la data de 15.04.2006 și înregistrat legal la data de 02.05.2006 sub nr. 1564, se încalcă, în primul rând, dreptul la muncă astfel cum este acesta recunoscut și garantat de Constituție în art. 38 alin. 1. Conform acestei dispoziții din legea fundamentală, dreptul la muncă "nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei și alegerea locului de muncă sunt libere". Or, prin modul extrem de general în care este formulată clauza, și mai ales aria deosebit de largă, de fapt nepermis de largă, de aplicare acestei clauze, potrivit viziunii angajatorului, face din această prevedere contractuală una abuzivă și de îngrădire a dreptului la muncă. Mai mult, îi interzice practic accesul la muncă pe o perioadă de 1 an după încetarea contractului de muncă cu pârâta, având în vedere tocmai interdicția de lucra în toate domeniile de activitate în care are calificare și experiență de muncă, precum și în domenii care nu au avut niciodată vreo legătură cu atribuțiile sale în postul deținut la firma "". Din aceste motive, a considerat că, prin această clauză, este încălcat dreptul constituțional la muncă, precum și garanțiile aferente acestui drept, așa cum sunt acestea reglementate de legea fundamentală.
Clauzele de neconcurență sunt foarte specifice și cu o arie de aplicabilitate, respectiv, de obligare pentru salariat, foarte bine determinată, în limitele arătate anterior. Și nici nu poate fi altfel, căci asemenea restricții formulate la modul general și generalizator, încalcă prevederile legale în materia dreptului în muncă.
A mai arătat că nu poate opera această clauză de neconcurență și în cazul produselor asemănătoare celor de căror vânzare pe piață s- ocupat la societatea-pârâtă. Este o altă formulare extrem de generală care plasează în domeniul arbitrariului, deci abuzivului, obligația de neconcurență. Ceea ce este inacceptabil din punct de vedere legal.
La fel de nespecifică și generală este formularea acestei clauze și în ceea ce privește definirea societăților concurente care pot avea și un obiect de activitate asemănător, în viziunea angajatorului, fără se explica și determina în concret ce înseamnă în accepțiunea pârâtei, obiect similar de activitate. Și din această perspectivă, a considerat reclamantul, clauza este abuzivă și deci nelegală, plasând din nou obligarea sa în domeniul interpretării arbitrare și deci abuzivului. Mai mult, abuzivă este clauza atacată și sub aspectul modului cum este reglementată încetarea acesteia (la latitudinea exclusivă angajatorului) conform Notificării nr. 2351/15.09.2008.
Pârâta formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea acțiunii, arătând că această clauză de neconcurență trebuie să respecte anumite condiții de valabilitate.
Astfel, în primul rând, clauza trebuie să fie prevăzută expres în contractul de muncă, sau printr-un act adițional, parte integrantă contractului, condiție ce fost îndeplinită prin întocmirea actului adițional nr. 1564 din data de 02.05.2006. O altă condiție esențială clauzei de neconcurență este cea a prevederii cuantumului indemnizației datorate de către angajator. În acest sens, indemnizația datorată fostului angajat, fost negociată și stabilită la 50% din media veniturilor salariale brute primite de salariat în ultimele șase luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă.
O altă condiție este cea prevederii activităților ce vor fi interzise; în acest sens, din simpla citire actului adițional ce prevede clauza de neconcurență se pot observa activitățile interzise.
A susținut pârâta că actul adițional nr. 1564/02.05.2006 reprezintă legea părților, având principiul general al forței obligatorii contractelor " sunt servanda", principiu de drept stabilit de art. 969 Cod civil.
Rațiunea unei astfel de clauză este evidentă. Se interzice salariatului care acumulat informații despre activitatea societății la care își desfășoară activitatea sa le folosească în profitul concurenței. Din acest punct de vedere de remarcat că simplul fapt al angajării la societate concurentă reprezintă încălcare obligației de neconcurență, fără mai fi nevoie să se dovedească faptul că salariatul divulgat informații despre societatea la care a fost angajat anterior.
Prin sentința civilă nr. 1159/17.06.2009, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta "" G.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 21 Codul muncii, la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot negocia și cuprinde în contract o clauză de neconcurență prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare pe care angajatorul se obligă să plătească pe toată perioada de neconcurență.
Prin urmare, această clauză nu este obligatorie, putând fi negociată de către părțile contractului individual de muncă. Cu toate acestea, pentru a-și produce efectele, clauza de neconcurență este supusă unor condiții, prevăzute expres în art. 21 alin. 2 și 3, art. 22 și art. 23 Codul muncii.
În speță, prin actul adițional încheiat la data de 15.04.2006, părțile au convenit asupra includerii în contractul individual de muncă nr. 2848/7.02.2006 unei clauze de neconcurență.
Actul adițional cuprinde activitățile prestate de angajator, vizate de clauza de neconcurență, respectiv vânzarea materialelor de construcție și finisaje, produselor pe bază de lemn și feronerie, a produselor pentru instalații electrice și sanitare, clienților angajatorului și activitatea de intermediere în acest domeniu: activități de marketing, consiliere, ofertare spre vânzare către potențiali clienți, materialelor de construcții și finisaje, produselor pe baza de lemn și feronerie, produselor pentru instalații electrice și sanitare aflate în oferta angajatorului sau celor asemănătoare; cumpărarea materialelor de construcții și finisaje, a produselor pe bază de lemn și feronerie, a produselor pentru instalații electrice și sanitare de la furnizorii angajatorului în nume propriu sau în numele altei persoane juridice și activitatea de intermediere în acest domeniu.
În actul adițional se prevede că pentru o perioadă de un an de la data încetării contractului individual de muncă, salariatul se obligă ca, fără consimțământul scris al angajatorului, în mod direct sau indirect, să nu presteze activitățile menționate mai sus la alte societăți având același obiect de activitate sau un obiect de activitate similar cu cel al angajatorului, societăți care există în acest moment sau care se vor înființa în viitor și care activează/vor activa pe teritoriul județelor ce fac parte din aria de activitate punctului de lucru
Ca sancțiune pentru nerespectarea clauzei de neconcurență, în actul adițional se menționează că salariatul va fi obligat la restituirea indemnizației de neconcurență plătită de către angajator și la plata cu titlu de despăgubire unei sume echivalente cu venitul salarial brut obținut de salariat în ultimul an de activitate în cadrul angajatorului.
Prin urmare, părțile au negociat și indemnizație de neconcurență în beneficiul salariatului în cuantum de 50% din media veniturilor salariale brute primite în ultimele șase luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă.
Având în vedere că ambele părți și-au dat acordul cu privire la cele înserate în actul adițional și că acestea respectă condițiile prevăzute de Codul muncii, tribunalul a reținut că cererea privind constatarea nulității absolute este neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamantul.
Împotriva acestei sentința a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurentul că sentința atacată este contradictorie, reținând în cadrul dezbaterilor, că ar fi susținut, prin apărător, faptul că această clauză de neconcurență este abuzivă, în sensul,limitării vânzării unor produse pe care le- comercializat la firma pârâtă", însă, dimpotrivă, el a susținut că respectiva clauză este legală numai în sensul limitării vânzării următoarelor produse pe care le- comercializat la firma pârâtă: parchet melaminat, (materiale de construcții), lambriuri și uși de tip,Porta", cu aplicabilitate teritorială pe raza județului Celelalte restricții din cuprinsul acestei clauze, solicitate a fi înlăturate, se refereau la cu totul alte produse, necomercializate la angajatorul în discuție și care vizau activități ce nu aveau legătură cu fișa postului său. Ori, abia în final (fila 1 din sentință) instanța a consemnat corect că a susținut faptul că ar fi considerat că activitățile interzise prin această clauză,nici nu au legătură cu fișa postului reclamantului".
De asemenea, arată recurentul, soluția întemeiată exclusiv pe principiul,pacta sunt servanda" este neîntemeiată; el a invocat în sprijinul susținerilor sale dispozițiile art. 21 alin.2 și art.23 din Codul muncii, a căror incidență a recunoscut-o formal și instanța de fond, fără însă a le valorifica efectiv în motivarea sentinței.
Consideră recurentul că modul extrem de general în care a fost formulată, precum și aria deosebit de largă de aplicare a acestei clauze de neconcurență, fac din această prevedere contractuală una abuzivă și de îngrădire a dreptului său la muncă pe o perioadă de 1 an de la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta. Nici una dintre activitățile restricționate prin clauza de neconcurență ( enumerare generală și nedefinită precis) nu se regăsesc în sfera relațiilor sale de serviciu la societatea-intimată, iar terții în favoarea cărora nu putea presta activitățile nominalizate prin clauză nu sunt identificați precis și limitativ în conținutul clauzei, ci într-o listă care nu i-a fost prezentată la semnarea ei.
Ca atare, consideră recurentul că două din cele cinci condiții impuse de art.21 alin.2 și art.23 din Codul muncii nu sunt îndeplinite, iar prima instanță a făcut greșit aplicarea principiului prevăzut de art.969 Cod civil, câtă vreme există dispoziții speciale cuprinse în legea specială ( Codul muncii ).
Solicită, prin urmare, admiterea recursului și a acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art.304 pct.9 și 304 ind.1 din Codul d e procedură civilă.
Intimata nu a formulat întâmpinare; a depus concluzii scrise, prin care arată că a renunțat la clauza de neconcurență începând cu data de 20.11.2009.
În recurs s-a depus practică judiciară de către recurent.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.
Astfel, deși motivarea sentinței primei instanțe este necorespunzătoare, soluția încorporată în dispozitivul hotărârii este corectă, urmând a fi menținută, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr-, reclamantul solicitat în contradictoriu cu pârâta "" G să se constate că doar obligația de la primul punct din cuprinsul clauzei de neconcurență este legală și aceasta doar parțial, în sensul limitării vânzării următoarelor produse pe care le- comercializat la firma pârâtă: parchet melaminat, lambriuri și uși tip "Porta", cu aplicabilitate pe raza teritorială județului I, celelalte restricții/interdicții din cuprinsul acestei clauze urmând fi înlăturate, fiind lovite de nulitate.
Cererea sa echivalează cu o acțiune în constatarea nulității absolute parțiale a clauzei de neconcurență inserate în actul adițional din 15.04.2006 la contractul individual de muncă.
Instanța de fond avea, în primul rând, obligația de a califica în mod corect cererea de chemare în judecată și, în raport de această calificare, să facă aplicarea dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.d din Codul muncii, care prevăd că cererea prin care se solicită constatarea nulității unor clauze din contractul individual de muncă pot fi formulate pe durata existenței contractului; ori, în speță, contractul individual de muncă al recurentului-reclamant a încetat prin demisie la data de 27.02.2009, iar acțiunea de față a fost formulată la data de 25.03.2009.
Având în vedere, însă, dispozițiile art.316 cu referire la art.296 Cod proc.civ. conform cărora recurentului nu i se poate face situația mai grea în propria cale de atac, instanța de control judiciar va analiza pe fond cererea acestuia.
Într-adevăr, conform art.21 alin.1 din Codul muncii,la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot negocia și cuprinde în contract o clauză de neconcurență prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare pe care angajatorul se obligă să plătească pe toată perioada de neconcurență".
În art.21 alin 2 din Codul muncii se prevede:,Clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizației de neconcurență lunare, perioada pentru care își produce efectele clauza de neconcurență, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul".
Potrivit art.23 din Codul muncii, clauza de neconcurență nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deține.
Instanța de fond a considerat în mod greșit că această clauză de neconcurență respectă cerințele impuse de Codul muncii.
Într-adevăr, deși actul adițional este semnat de ambele părți, clauza de neconcurență cuprinsă în conținutul acestuia nu întrunește cerințele legale, în sensul că activitățile interzise angajatului pe timp de 1 an de la încetarea contractului individual de muncă sunt prea generale, și anume: vânzarea materialelor de construcție și finisaje, produselor pe bază de lemn și feronerie, a produselor pentru instalații electrice și sanitare, clienților angajatorului și activitatea de intermediere în acest domeniu: activități de marketing, consiliere, ofertare spre vânzare către potențiali clienți, materialelor de construcții și finisaje, produselor pe baza de lemn și feronerie, produselor pentru instalații electrice și sanitare aflate în oferta angajatorului sau celor asemănătoare; cumpărarea materialelor de construcții și finisaje, a produselor pe bază de lemn și feronerie, a produselor pentru instalații electrice și sanitare de la furnizorii angajatorului în nume propriu sau în numele altei persoane juridice și activitatea de intermediere în acest domeniu.
În actul adițional se mai prevede că pentru o perioadă de un an de la data încetării contractului individual de muncă, salariatul se obligă ca, fără consimțământul scris al angajatorului, în mod direct sau indirect, să nu presteze activitățile menționate mai sus la alte societăți având același obiect de activitate sau un obiect de activitate similar cu cel al angajatorului, societăți care există în acest moment sau care se vor înființa în viitor și care activează/vor activa pe teritoriul județelor ce fac parte din aria de activitate punctului de lucru Se precizează în continuare că o listă exemplificativă și nu limitativă a societăților concurente existente este disponibilă la Serviciul Resurse Umane, și va putea fi consultată de către salariat la data încetării contractului său individual de muncă.
Ca atare, nu este îndeplinită nici cerința indicării în cuprinsul contractului a terților în favoarea cărora se interzice prestarea activității.
Însă, problema care se pune în cazul nerespectării acestor cerințe legale este aceea aefectelorpe care le produce o asemenea clauză.
Ori, așa cum rezultă chiar din conținutul art.21 alin.2 din Codul muncii, în cazul în care clauza de neconcurență nu răspunde cerințelor de conținut reglementate de dispozițiile legale enunțate anterior, ea nu este lovită de nulitate, ciineficace, în sensul că nu își va produce efectele specifice, respectiv nu se va putea antrena răspunderea salariatului în condițiile prevăzute de art.24 din Codul muncii.
Ca urmare, soluția pronunțată de prima instanță - în sensul respingerii acțiunii reclamantului având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a clauzei de neconcurență - este corectă, procedându-se însă la substituirea motivării cu aceea cuprinsă în prezenta decizie.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea de Apel va respinge recursul declarat de reclamant și va menține sentința atacată, cu substituirea motivării prin aceea cuprinsă în decizia de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1159 din 17.06.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red./Tehnored.
07.12.2009 - 02 ex.
Tribunalul Iași -
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Daniela Pruteanu, Carmen
