Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1161/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1161/2009
Ședința publică de la 12 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Ana
- - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 702 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Urmare faptului că domnul judecător lipsește din instanță la termenul din 12.11.2009, inițial fiind desemnat în completul de judecată al prezentei ședințe, s-a procedat la suplinirea acestuia de către doamna judecător -, conform planificării de permanență a secției.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă pentru reclamantul recurent, avocat în substituirea avocatului, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului recurent depune delegație de substituire, precizând că nu are cereri de formulat.
Instanța, reținând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului și modificarea în întregime a sentinței recurate în sensul admiterii cererii reclamantului și a se constata că recurentul a lucrat în condiții similare celor ce se pot încadra în grupa I de muncă, dovada acestui fapt fiind făcută la dosar cu declarația martorului, din care rezultă condițiile deosebite de lucru caracterizate printr-un ridicat nivel de, toxicitate și temperaturi extreme. Solicită a se avea în vedere la pronunțarea soluției că și colegului reclamantului, martorul, i-a fost admisă acțiunea, fiindu-i recunoscută grupa I de muncă.
Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile prezentate în dezbateri, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea în conflict de muncă înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr- reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta SA A- societate în faliment prin lichidator, solicitând ca pe calea hotărârii judecătorești să se constate că:
- activitatea desfășurată în cadrul unității pârâte în perioada 29.01.1983-21.09.2005, în calitate de strungar se încadrează în grupa I de muncă;
- obligarea pârâtei la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului;
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul unității pârâte, ocupând funcția de strungar, fiind însă încadrat doar în grupa a II-a de muncă deși și-a desfășurat activitatea în condiții specifice grupei a I-a de muncă în Secția a III-
În drept se invocă Ordinul S nr.50/1990.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtă se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că în cadrul societății acordarea grupelor de muncă s-a făcut cu respectarea Ordinului nr.50/1990, a Ordinului nr.125/1990 și a Deciziei nr.54/16.06.2005 (16).
Prin sentința civilă nr. 702/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr- s-a respins acțiunea civilă formulată în cauză de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SA
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente, că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate întrucât cu scriptele oficiale depuse la dosar s-a dovedit că acesta a lucrat în secția a III-a, ocupând postul de strungar, astfel că în mod corect a beneficiat de grupa a II-a de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termenul legal, recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia modificarea sentinței și rejudecând cauza admiterea acțiunii formulate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică, deoarece nu s-a ținut cont de declarația martorului audiat în cauză, prin care s-a făcut dovada că și-a desfășurat activitatea în secții caracterizate printr-un ridicat nivel de, toxicitate, în condiții de temperaturi extreme. În același timp invocă sentința civilă nr. 1425/2009 a Tribunalului Alba prin care colegului său, martorul în speță-, i-a fost admisă acțiunea fiindu-i recunoscută grupa I de muncă.
Intimata SA nu a depus întâmpinare în această fază procesuală.
Curtea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor pronunțate, cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
De asemenea, potrivit art. 6 din același act normativ nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.). Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II -a cel puțin 70% din programul de lucru.
În aplicarea acestui text de lege, conducerea societății recurente în urma negocierii cu sindicatul a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, au stabilit locurile de muncă cu condiții deosebite de muncă încadrate în grupele I și II menționându-le expres în Anexa A, B și C la Decizia nr.54/16.06.2005(32-33).
În speță, din copia carnetului de muncă( 3-20) declarație martor (36) reiese că recurentul reclamant a lucrat pe postul de strungar în Secției a III-a, Atelier, din cadrul intimatei; ocupație și loc de muncă care se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform poz.160 din Anexa II la Ordinul:S nr. 50/1990 în procent de 100% și Anexa B la Decizia nr. 54/2005.
Trimiterea făcută de recurent la alți salariați care au lucrat în aceleași condiții și au beneficiat de grupa a I-a de muncă, nu are relevanță juridică în speță, raportat la prevederile art.6 din același act normativ, potrivit cărora patronatul în urma negocierii cu sindicatul au stabilit la nivel de unitatelocurile de muncășipersonalulcare beneficiază de grupa I de muncă; iar ocupația de strungar ( categorie de personal în care se încadrează recurentul de față) a fost încadrată în grupa II-a de muncă și nu grupa I-a de muncă pretinsă în speță. În același sens soluțiile pronunțate în cauze similare, nu au relevanță juridică în cauză, deoarece, pe de o parte în sistemul nostru de drept practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar pe de altă parte, aplicarea și interpretarea legii se face raportat la starea de fapt reieșită din ansamblul probatoriu administrat în speța concretă dedusă judecății.
În cauză, se constată că soluția primei instanțe reflectă o interpretare și aplicare corectă a normei legale, raportat la starea de fapt reținută temeinic din probele administrate.
Față de cele ce preced, în conformitate cu art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, cu aplicarea art.82 din Legea nr.168/1999, Curtea va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
(continuarea minutei deciziei civile nr. 1161/2009)
*****
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 702/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Tehnored. AD, 5 ex.IM 17.11.2009
Jud.fond- L,
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Nicoleta Vesa, Ana