Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 117/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 117/Ap Dosar nr-
Ședința publică din 23 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.158 din data de 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 5.10.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 12.10.2009, 19.10.2009, iar apoi pentru astăzi, 23.10.2009.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 158/S/25.04.2008, Tribunalul Brașova admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții SC SRL și Municipiul B, reprezentat legal de Primar și, în consecință:
A constatat nevalabilitatea titlului cu care statul a preluat cota de parte din imobilul situat în B,-, înscris inițial în CF nr. 20775 B, sub nr. top 9207/13, iar, ulterior, sub numerele topografice 9207/13/I și 9207/13/II.
A obligat pârâta SC SRL să emită o decizie, în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001, prin care să restituie în natură reclamanților partea nevândută din cota de parte din imobilul mai sus identificat și prin care să facă acestora o ofertă de restituire prin echivalent a părții ce fost înstrăinată din cota de parte din imobil.
A respins restul pretențiilor formulate de reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că din copia cărții funciare nr. 21775 B, rezultă că, imobilul înscris sub nr. top 9207 13, compus din casă și teren de 676, 80 mp., a constituit obiectul dreptului de coproprietate, în cote de 1 2 parte, al numiților, născută,și. De asemenea, reiese că, cota de 1 2 parte din imobilul mai sus identificat, ce a aparținut numitului a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar cota de 1 2 parte din acest imobil, ce a aparținut numitei, născută, a fost preluată de stat în temeiul Decretelor nr. 218 1960 și nr. 712 1966.
Prin Certificatul de Calitate de Moștenitor nr. 55 13 martie 2003, emis de Biroul Notarilor Publici Asociați -, s-a stabilit că, reclamanții din prezenta cauză au calitatea de succesori în drepturi ai numitei, decedată la data de 02.09.1987, în calitate de fii.
La data 15 septembrie 2006, reclamantul a dat în fața notarului public din o declarație pe proprie răspundere, cu privire la care a fost parcursă procedura de apostilare, prin care a învederat că numita, decedată la data de 03.02.1987, este una și aceiași persoană cu sau.
În calitate de succesori în drepturi ai numitei, identică cu sau, reclamnții au urmat procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 10 2001, sens în care, au înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, pe rolul pârâtei, la data de 07.1.2001, o notificare, pin care au solicitat a le fi restituită cota de 1 2 parte din imobilul situat în B,- înscris, inițial, în nr. 20775 B, sub nr. top 9207 13, ce a aparținut antecesoarei lor.
Această notificare nu a fost soluționată de pârâta menționată, în termenul instituit de actul normativ menționat, deoarece, reclamanții nu au depus actele doveditoare ale calității lor de persoane îndreptățite le restituirea cotei de 1 2 parte din imobilul mai sus identificat.
În drept, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1 al 1 din Legea nr. 10∕2001, obiectul de reglementare al acestui act normativ îl constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139∕1940 asupra rechizițiilor.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr. 10∕2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar art.4 alin 2 din același act normativ stipulează că de prevederile Legii nr. 10∕2001 beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
Art. 22 din Legea nr. 10∕2001, în redactarea pe care acesta a avut-o la data formulării de către reclamanți a notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe ale notificării, odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest termen a fost prorogat succesiv și a expirat la data de 1.07.2003.
Aceste dispoziții legale au fost modificate prin Legea nr. 247∕2005, astfel că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10∕2001 republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate pot fi depuse până la soluționarea notificării.
De asemenea, în urma modificării Legii nr. 10∕2001 prin Legea nr. 247∕2005, art. 24 al 1 și 2 din actul normativ menționat statuează că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Având în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi ce reglementează aplicarea în timp a legii civile, instanța s-a raportat în analizarea cererii dedusă ei spre soluționare și la dispozițiile legale anterior menționate, deoarece conform regulilor juridice ce guvernează aplicarea legii civile în timp, legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare, fără a putea fi considerată retroactivă, atât situațiilor juridice ce se vor naște, modifica sau stinge după această dată, cât și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, efectele produse în timp ale unei situații juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în momentul la care se realizează fiecare efect în parte.
Raportat la considerentele ce preced, Tribunalul a reținut că, în aprecierea temeiniciei acțiunii formulată de către reclamanți în baza Legii nr. 10∕2001, trebuie avute în vedere și dispozițiile legale în vigoare la data soluționării acesteia, o concluzie contrară determinând lipsirea de eficiență a dispozițiilor legii noi și înlăturarea scopului pentru care ele au fost edictate.
Sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și a calității de succesor în drepturi al fostului proprietar al acestuia, art. 22.1 lit. d din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10∕2001 prevede că prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau de ascendentul∕ testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoria de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective).
De asemenea, art. 22.1 lit. h din actul normativ menționat prevede că, prin acte doveditoare se înțelege și declarațiile notariale date de persoana care se pretinde îndreptățită, pe propria răspundere, și care sunt solicitate de unitatea deținătoare sau de entitatea investită cu soluționarea notificării în scopul fundamentării deciziei.
În ceea ce privește actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, art. 22.1 lit. b din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10∕2001, statuează că acestea constau în certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate.
Materialul probator administrat în cauză este de natură a atesta dreptul de proprietate al antecesorului reclamanților asupra imobilului revendicat, preluarea acestuia de către stat în perioada de referință a Legii și calitatea părților menționate de succesori în drepturi ai acestuia.
Așa fiind, tribunalul a constatat că, reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea cotei de 1 2 parte din imobilul mai sus identificat, în calitate de moștenitori ai proprietarului inițial al acestuia, conform art. 3 alin. (1) lit. a coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10 2001.
În raport această statuare, instanța a analizat pretenția formulată de reclamanți în sensul constatării nevalabilității titlului cu care statul a preluat cota de 1 2 parte din imobilul din litigiu, conform celor ce urmează:
Art. 6 alin (1) din Legea nr. 213/1998 statuează că "fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Așa cum am arătat, cota de 1 2 parte din imobilul în litigiu a fost preluată de Statul Român în temeiul Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, or, aceste acte normative contraveneau însăși Constituției și legislației interne în vigoare la data adoptării lor.
În ceea ce privește Decretul nr. 218/1960, instanța a reținut că acesta prevedea, în art. III, că dreptul la acțiune având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de publicarea sa, în proprietatea Statului, în acea a unei organizații cooperatiste sau a oricărei alte organizații obștești, fie fără niciun titlu, fie în cadrul procedurii reglementată de Decretul nr. 111/1951, se prescrie în doi ani socotiți de la data la care a avut loc intrarea în posesiune.
Prin Decretul nr. 712/1966 s-a statuat că bunurile ce se încadrează în art. III din Decretul nr. 218/1960 erau considerate proprietate de stat de la data intrării lor în posesia statului sau a oricărei organizației socialiste.
Din cele mai sus-expuse, rezultă că, cele două acte normative menționate se aplicau unor situații intervenite înainte de adoptarea lor, iar ele au avut ca scop legitimarea preluărilor în fapt pe care statul le-a făcut, astfel că, ele contravin atât prevederilor Constituției în vigoare la data la care au fost adoptate cât și prevederilor Codului civil relative la proprietate, cât și Declarației Universale a Drepturilor Omului și tratatelor internaționale la care România era parte.
Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus-expuse, instanța de fond a reținut că, petitul din cererea dedusă judecății relativ la constatarea nevalabilitatea titlului cu care statul a preluat imobilul în litigiu este întemeiat.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de restituire în natură a cotei de 1 2 parte din imobilul situat în B,- înscris, inițial, în nr. 20775 B, sub nr. top 9207 13, tribunalul a constatat următoarele:
Din copia cărții funciare în care acest imobil este evidențiat, rezultă că, după data trecerii acestuia în proprietatea statului, el a format obiectul unei operațiuni de dezmembrare, fiind formate două loturi cu numere topografice noi, și anume: lotul I cu nr. top nou 9207 13 I, constând din apartamentul nr. 1, compus dintr-o cameră și dependințe și lotul II, cu nr. top nou 9207 13 II, constând din apartamentul nr. 2, compus din două camere și dependințe.
Lotul nr. 2, ce are compunerea mai sus menționat, a format obiectul material al contractului de vânzare - cumpărare nr. 1512 19.12.1997, încheiat, în temeiul Legii nr. 112 1995, între pârâta, în calitate de vânzător, și numita, în calitate de cumpărător.
Art. 1alin (1), art. 7 alin (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, instituie regula restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare.
De la regula restituirii în natură a imobilelor care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, art. 18 lit. c din actul normativ menționat instituie o excepție, stipulând că, "măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale."
Având în vedere că, reclamanții nu au contestat valabilitatea actului translativ de proprietate mai sus menționat, instanța de fond a constatat că, pentru cota de 1 2 parte din imobilul în litigiu, ce a format obiectul material al acestuia părțile menționate nu pot obține restituirea în natură, conform art. 18 lit. c din Legea nr. 10 2001.
Sub acest aspect, este de menționat că, cu ocazia cuvântului pe fond, reclamanții au învederat, prin reprezentantul lor în instanță că, cotei de 1 2 parte din imobilul situat în B,- înscris, inițial, în nr. 20775 B, sub nr. top 9207 13, ce a aparținut antecesoarei lor îi corespunde apartamentul nr. 1, astfel că, se impune ca lor să li se restituie în natură acest apartament.
Această susținere a reclamanților nu poate fi însă primită, deoarece, astfel cum am arătat, antecesorul acestor părți a deținut din imobilul mai sus identificat o cotă parte ideală. Conform regulilor ce guvernează regimul juridic al coproprietății, se reține că, aceasta vizează fiecare particulă din bun, iar nu o parte determinată din acesta. Apoi, este de menționat că, actul de dezmembrare a imobilului anterior menționat nu are valoarea juridică a unui act emis în cadrul unui partaj judiciar sau convențional, prin care să fi fost reglementate drepturile pe care coproprietarii le au, astfel că, el nu poate produce efectele juridice invocate de reclamanți.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că, în conformitate ce principiile instituite de Legea nr. 10 2001, pe care le-am redat anterior, reclamanții sunt îndreptățiți să obțină restituirea în natură a părții nevândute din cota de 1 2 parte din imobilul în litigiu și măsuri reparatorii în echivalent pentru partea din această cotă, ce a format obiectul material al contractului de vânzare - cumpărare 1512 19.12.1997.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la plata unor daune cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere în emiterea deciziei de restituire, instanța de fond a reținut că aceasta nu poate fi la rândul ei admisă, pentru următoarele considerente:
În raport de pretențiile pe care le-a considerat întemeiate, instanța a să instituit în sarcina pârâtului o obligație de a face, și anume aceea de a proceda la emiterea unei decizii prin care să soluționeze notificarea pe care reclamanții au formulat-o în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, în modalitatea stabilită de instanță. Modul de punere în executare a obligațiilor de a face este reglementat de dispozițiile cuprinse în Secțiunea IV, Capitolul VI din Codul d e procedură civilă.
Art. 580 indice 3, alin. (5), din actul normativ menționat stipulează în mod expres că, pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor de a face, din categoria cărora face parte și obligația stabilită în sarcina pârâtei L, nu se pot acorda daune cominatorii.
Prin urmare, în cazul în care, pârâta menționată va refuza să pună în executare obligația stabilită în sarcina sa, reclamanții pot uza doar de prevederile cuprinse în Secțiunea IV, Capitolul VI din Codul d e procedură civilă pentru a obține aducerea la îndeplinire a acestei obligații.
Împotriva hotărârii au declarat apel reclamanți, și, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul obligării pârâtei B la emiterea unei decizii prin care să dispună restituirea în natură a cotei de din imobil, sub forma restituirii apartamentului nr. 1 din acest imobil, înscris în nr. 20775 B, nr. top 9207/13 totul/I, iar în situația în care se va constata că valoarea acestui apartament depășește cota de să fie obligați reclamanții la restituirea diferenței de valoare. Schimbarea sentinței este solicitată și sub aspectul obligării pârâtei la plata unor daune cominatorii de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere în emiterea deciziei de la data pronunțării hotărârii.
În cuprinsul motivelor de apel se învederează că argumentul invocat de prima instanță - potrivit căruia nu se poate dispune restituirea în natură a apartamentului solicitat întrucât autoarea reclamanților a deținut doar o cotă-parte din întregul imobil - contravine principiului consacrat prin Legea nr. 10/2001, care acordă prioritate soluției de restituire în natură a imobilelor care formează obiectul reglementării acestui act normativ.
Soluția este criticată și sub aspectul greșitei respingeri a cererii de acordare a daunelor cominatorii, având în vedere natura obligației, care este una de a face, improprie de adus la îndeplinire pe calea executării silite, prin efectul recunoașterii acestor daune debitorul obligației fiind constrâns patrimonial la îndeplinire.
Pârâta Baf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanți, invocând în apărare regulile de principiu ale coproprietății, care nu permit recunoașterea unei părți materiale din bunul asupra căruia unul dintre coindivizari își exercită dreptul de coproprietate.
În apel s-a încuviințat efectuarea unor expertize specialitatea construcții, respectiv topografie, obiectivele lucrărilor tehnice fiind stabilite după cercetarea locală efectuată de instanță la locul situării imobilului, acestea constând în identificarea părții neînstrăinate din întregul imobil, evaluarea distinctă a apartamentului și terenului, determinarea dacă partea neînstrăinată corespunde cotei de parte.
Pe parcursul procedurii de judecată, reclamanții au înțeles să renunțe la administrarea probei tehnice constând în expertiza topografică, însușindu-și concluziile raportului de expertiză specialitatea construcții.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat, curtea apreciază fondat apelul reclamanților.
Raportat la starea de fapt, prima instanță în mod temeinic a statuat că imobilul în litigiu, înscris în nr. 21775 B, nr. top inițial 9207/13 - casă și teren în suprafață de 676,80 mp - a constituit obiectul dreptului de proprietate, în cote de câte parte, al numiților și, reclamanții fiind succesori în drepturi ai acestei din urmă coproprietare, cota parte al autoarei lor fiind preluată de Statul Român în baza Decretului nr. 218/1960 și Decretului nr. 712/1966, în timp ce cealaltă cotă de proprietate a fost preluată de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Constatând calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, potrivit prevederilor art. 3 alin. 1 lit. a, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat întemeiată pretenția vizând nevalabilitatea titlului cu care statul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, luând act, din examinarea cărții funciare a acestuia, de operațiunea de dezmembrare urmare căreia au fost formate două loturi cu elemente de identificare distincte: lotul nr. I, compus din apartamentul nr. 1 și cota de 51,83% din părțile de uz comun și lotul nr. II, constituit din apartamentul nr. 2 și 48,17% din părțile de uz comun. Acest din urmă lot a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2005 între pârât SC. și numita.
Pornind de la această împrejurare de fapt a imobilului, solicitările reclamanților purtând asupra restituirii în natură a cotei-părți de din imobil nu pot avea ca întindere decât partea din imobil neînstrăinată, în condițiile în care nu a fost atacată valabilitatea actului translativ de proprietate pentru apartamentul nr. 2 din construcție.
Prima instanță a recunoscut eficiența regulilor care guvernează regimul dreptului de proprietate comună pe cote-părți - în conformitate cu care niciunul dintre copărtași nu poate emite pretenții asupra unei părți materiale concrete din bunul care formează obiectul coproprietății, drepturile coproprietarilor fiind exprimate sub formă de fracție, în cote ideale, matematice asupra fiecărei particule din bun - ignorând natura specifică a acestei modalități a dreptului de proprietate, ca drept real, în perspectiva aplicării legii speciale de reparație și a priorității recunoscute prin această lege în consacrarea reparației în natură.
Privită prin prisma acestei analize, pretențiile reclamanților de restituire în natură a părții din imobil care nu a fost înstrăinată sunt întemeiate.
Cotele-părți ale dreptului de proprietate al reclamanților, ca succesori ai autoarei lor, matematice, ideale, exercitate asupra fiecărei particule din întregul imobil, au fost restrânse ca efect al actului de vânzare-cumpărare din anul 2005 la apartamentul nr. 1, neînstrăinat. În felul acesta, dreptul real al reclamanților, în modalitatea coproprietății, se exercită asupra acestei părți din imobil, prin dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 aceștia profitând de cota-parte a celuilalt coproprietar care nu a urmat procedura prevăzută de legea de reparație. Din moment ce prevederile art. 1, art. 7, art. 9 din lege instituie regula de principiu a restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare, câtă vreme pentru partea de imobil înstrăinată, pentru cota-parte cuvenită autoarei reclamanților aceștia sunt îndreptățiți la obținerea de măsuri reparatorii în echivalent - măsură apropiată ca formă de exprimare naturii unui drept de creanță - recunoașterea caracterelor dreptului real de proprietate poate avea loc doar prin restituirea în natură a părții din imobil neînstrăinate, respectiv a apartamentului nr. 1.
Din cercetarea Raportului de expertiză tehnică specialitatea construcții, întocmit în faza de judecată a apelului de. Scrada, la prima vedere, măsura restituirii către reclamanți a apartamentului nr. 1 nu poate fi admisă, pe considerentul că acesta este mai mare decât cota de din întregul imobil.
O asemenea concluzie a lucrării științifice nu poate fi acceptată.
Expertul ajunge la această determinare prin măsurarea suprafețelor utile ale celor două apartamente, formulând concluzia arătată din constatarea faptului că apartamentul nr. 1 are o suprafață de 64,93 mp, în timp ce apartamentul nr. 2 are o suprafață utilă de 56,40.
Or, dreptul indiviz al coproprietarilor poartă asupra întregului imobil, construcție și teren neconstruit, astfel cum se desprinde din examinarea foii de avere a cărții funciare, părțile de uz comun ale celor două loturi, corespunzătoare celor două apartamente, fiind terenul în suprafață totală de 676,80 mp, branșamentele instalațiilor și poarta de la intrare. Procesul-verbal încheiat de instanță cu ocazia cercetării la fața locului (fila 38 dosar apel) evidențiază situația folosirii imobilului, partea aflată în folosința apartamentului nr. 1 fiind mai mare decât cea atribuită proprietarei apartamentului nr. 2 prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Hotărârea tribunalului este netemeinică și din punctul de vedere al soluției date în privința capătului de cerere privind daunele cominatorii.
Prin natura lor, daunele cominatorii constituie mijloace de constrângere aflate la dispoziția creditorului unei obligații de a face, de a-l constrânge pe debitor să-și îndeplinească obligația. Altfel spus, pentru reclamanți, daunele solicitate reprezintă un mijloc de asigurare a obligației de către pârâta, unitatea deținătoare competentă a emite decizia de restituire, în condițiile în care obligația nu poate fi adusă la îndeplinire pe cale de executare silită.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, urmează a admite apelul, a schimba în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâtei B să emită decizia de restituire în natură a apartamentului nr. 1 din configurarea imobilului în litigiu, cu obligarea la plata unor daune cominatorii de 50 de lei pe zi de întârziere.
Întrucât decizia pronunțată în apel are caracter definitiv, plata pedepsei civile a daunelor cominatorii va începe să curgă de la pronunțarea hotărârii.
În cauză, reclamanții au renunțat la efectuarea expertizei topografice, după încuviințarea acesteia de către instanță, numirea expertului și stabilirea obiectivelor, antrenând efectuarea unor lucrări de către expert, evaluate la suma de 277 lei, care va fi suportată de reclamanți.
Pentru aceste motive
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 158/S/25.04.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o schimbă în parte.
Obligă pârâta B la emiterea unei decizii prin care să dispună restituirea în natură către reclamanți a cotei de parte din imobilul situat în B,-, înscris în nr. 20775 B, nr. top inițial 9207/13, sub forma restituirii apartamentului nr. 1 din acest imobil, înscris în nr. 20775 B, nr. top 9207/13 totul/
Obligă pârâta B la plata unor daune cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere de la data pronunțării prezentei hotărâri până la emiterea deciziei.
restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pe reclamanți să plătească expertului suma de 277 lei cheltuieli de expertiză.
Ia act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.10.2009.
Președinte, - - - | pt.Judecător, - - -, aflată în delegație, semnează președinte instanță, |
pt.Grefier, - -, aflată în concediu medical, semnează grefier șef secție, |
Red./02.11.2009
Tehnoredact./05.11.2009/ 8 ex.
Jud. fond
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică
