Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 120/2008

Ședința publică din 25 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu președinte Curtea de Apel

- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani

- - - președinte secție

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1281/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru reclamantul recurent, lipsă fiind pârâta intimată " ".

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care mandatarul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în mod greșit instanța de fond a respins capătul de cerere privind condițiile de muncă. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Constată că, prin acțiunea în conflict de muncă înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr-, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta "" A, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

Să se constate că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul societății pârâte se încadrează în grupa I de muncă, în perioada 5.01.1985 - 1.06.1999, respectiv în condiții speciale de muncă în perioada 01.04.2001-29.01.2007;

Să fie obligată pârâta să achite bugetului asigurărilor sociale de stat sumele aferente perioadei în cauză, corespunzătoare grupei I de muncă;

Să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiunii în carnetul de muncă, în baza sentinței după rămânerea ei irevocabilă.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul susține că deși în perioada indicată în acțiune și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte, la de Preparare " Dealul ", în calitate de termist tratamentist, loc de muncă și ocupație care se încadrează în grupa I de muncă, respectiv condiții speciale de muncă, pârâta nu i- recunoscut drepturile legale în acest sens.

În drept, sunt invocate prevederile Ordinului nr.50/1990, Anexa 1, Legea nr.19/2000 și Legea nr.226/2006.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta "" A confirmă faptul că pentru perioada 01.04.2001-29.01.2007, reclamantul se încadrează în condiții speciale de muncă, însă pentru perioada anterioară arată că mențiunile în carnetul de muncă sunt corecte.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea la plata diferenței sumelor către bugetul asigurărilor sociale de stat pârâta a solicitat respingerea lui ca inadmisibil, reclamantul nejustificând calitatea procesuală activă să solicite aceste diferențe.

Prin sentința civilă nr.1281/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei "" A și în consecință:

- s-a constat că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul unității pârâte, în perioada 01.04.2001-29.01.2007, se încadrează în condiții speciale.

- s-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 31.05.1987-1.03.1995 se încadrează în grupa II de muncă.

- a fost obligată pârâta să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă, conform prezentei sentințe.

- s-a respins capătul de cerere referitor la recunoașterea grupei I de muncă pe perioada 5.01.1985 -01.06.1999.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente, că pretențiile reclamantului pentru perioada 01.04.2001-29.01.2007 sunt întemeiate, locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamant încadrându-se în condiții speciale de muncă.

În ce privește perioada 31.05.1987 - 01.06.1999, instanța reține că mențiunile din carnetul de muncă referitoare la grupa a II-a de muncă au forța oricărei mențiuni dintr-un înscris autentic, în sensul art.1173 civil, așa încât solicitarea reclamantului de a i se recunoaște altă grupă, peste acest înscris este neîntemeiată. Capătul 2 din acțiune s-a respins ca o consecință a respingerii capătului principal, vizând constatarea grupei de muncă.

Potrivit art.6 și art.7 din Decretul nr.92/1976 pârâta a fost obligată la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 80 din Legea nr.168/1999, reclamantul solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât condițiilor speciale de muncă din Legea nr.226/2006 le sunt asimilate, anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, activitatea desfășurată în grupa I de muncă.

Ca atare, susține în continuare recurentul, este ilogic ca anterior anului 2001, când a lucrat în aceleași condiții ca până în prezent, să nu beneficieze de aceleași drepturi conferite de lege.

În drept, sunt invocate prevederile art.304 punctele 7, 8, 9.pr.civ.

Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimata "" se reiterează apărarea din fața instanței de fond conform căreia locul de muncă și meseria reclamantului nu se încadrează în altă grupă de muncă decât cea consemnată în carnetul de muncă.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă constată următoarele:

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

De asemenea, potrivit art. 6 din același act normativ nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II -a cel puțin 70% din programul de lucru.

În aplicarea acestui text de lege, conducerea societății intimate, în urma negocierii cu sindicatul a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a stabilit locurile de muncă cu condiții deosebite de muncă încadrate în grupele I și II menționându-le expres în înscrisurile privind structura locurilor de muncă pe grupă de muncă depuse la dosar, anexe la contractul colectiv de muncă.

În speță, recurentul, angajat al societății intimate pe postul de termist tratamentist în cadrul de Preparare -, conform contractului individul de muncă încheiat la 7.01.1985, pe durată nedeterminată i s-a recunoscut și acordat grupa a II-a de muncă, conform mențiunilor din carnetul de muncă.

Această grupă este cea prevăzută în Anexa la.M, aferentă ocupație și locului de muncă care o privesc pe recurentă.

Faptul că prin Legea nr. 226/2006 s-au asimilat stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale(art.2.alin.2) nu poate conduce la altă soluție decât cea pronunțată de instanța de fond atâta vreme cât, raportat la probele dosarului, pe perioada în discuție, recurentei i-au fost aplicate corect dispozițiile din legislația anterioară referitoare la grupa de muncă.

Față de cele ce preced, curtea, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în conformitate cu art.312 alin.1 Pr.Civ, cu aplicarea art.82 din Legea nr.168/1999, va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1281/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Irevocabil.

Pronunțată în ședința publică din 25 Februarie 2008.

PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu

- -

JUDECĂTOR 2: Ana Doriani

- -

JUDECĂTOR 3: Manuela Stoica

- -

Grefier,

- -

Red.SM

Tehnored.TM/ 2 ex

Jud.

Președinte:Adriana Petrașcu
Judecători:Adriana Petrașcu, Ana Doriani, Manuela Stoica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Alba Iulia