Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 122/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr.122

Ședința publică de la 28 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu

JUDECĂTOR 2: Paula Păun

JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu

Grefier: - - - -

*****

Pe rol, judecarea revizuirii formulată de revizuientul, împotriva deciziei civile nr. 1389 din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns revizuientul, lipsind cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că prin decizia nr.2676 din 11.11.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a declinat competența soluționării cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de art.322 pct.7 Cod pr.civ. pentru contrarietatea de hotărâri, respectiv decizia civilă nr.1389 din 25 mai 2009 și sentința civilă nr.478 din 23 februarie 2009, după care;

Revizuientul a susținut că există contrarietate de hotărâri între sentințele civile nr.5735/2000 și nr.3125/1997, ambele pronunțate de Judecătoria Tg.Cărbunești și nu între hotărârile menționate de Tribunalul Gorj în decizia nr.2676 din 11.11.2009, dosarul nr-; în acest sens, a depus o precizare scrisă.

Constatând că nu mai sunt formulate alte cereri, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare și, față de precizarea făcută de revizuient cu privire la obiectul acesteia, a pus în discuție excepția de necompetență a Curții de APEL CRAIOVA in soluționarea cererii.

Revizuientul a lăsat la aprecierea instanței, cu privire la competența de soluționare a cererii.

CURTEA:

Asupra cererii de revizuire de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești sub nr-, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană și a solicitat obligarea Comisiei Județene de Fond Funciar G să emită titlul de proprietate pentru terenul deținut de autoarea sa - pe raza satului, comuna, județul G, conform rapoartelor de expertiză tehnică judiciară din dosarele nr. 4659/2003 și nr- ale Judecătoriei Tg-Cărbunești.

Prin sentința civilă nr. 478/23.02.2009 pronunțată de Judecătoria TG Cărbunești în dosar nr-, a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de petentul, fiind obligată intimata Comisia Locală de Fond Funciar să întocmească și să înainteze la Comisia Județeană de Fond Funciar G documentația în vederea eliberării titlului de proprietate conform sentinței civile nr. 5735/20.12.2000 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. 7481/2000.

A fost obligată intimata Comisia Județeană de Fond Funciar G să emită titlu de proprietate după primirea documentației de la Comisia Locală de Fond Funciar și s-a respins cererea petentului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs Comisia Locală de Fond Funciar. Aceasta a invocat faptul că terenul cerut de reclamant și pentru care a fost obligată recurenta să întocmească și să înainteze documentația în vederea eliberării titlului de proprietate se suprapune peste terenul pentru care s-a eliberat titlul de proprietate numitei, ca urmare a sentinței civ. 3125/1997 și nr. 4795/2001.

Prin decizia nr.1389 din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis recursul declarat de recurenta Comisia Locală de Fond Funciar, împotriva sentinței civile nr. 478/23.02.2009 pronunțată de Judecătoria TG Cărbunești în dosar nr-.

S-a modificat sentința în sensul că s-a respins acțiunea.

La 3 iulie 2009 a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1389/25 mai 2009, invocând prevederile art.322 pct.1,2 și 7 Cod. pr.civilă.

Prin decizia nr.2676 din 11 noiembrie 2009 Tribunalul Gorja respins cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art.322 pct. 1 și 2 și a declinat competența la Curtea de APEL CRAIOVA pentru soluționarea motivului de revizuire întemeiat pe prevederile art.322 pct.7 Cod pr.civilă.

Pentru a stabili competența Curții de APEL CRAIOVA în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art.322 pct.7 Cod pr.civilă Tribunalul a reținut că revizuientul prin apărător a precizat că hotărârile contradictorii sunt decizia civilă nr.1389/2009 a Tribunalului Gorj în raport cu sentința civilă nbr.748/2009 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL CRAIOVA sub nr-.

În ședința publică din 28 ianuarie 2010 revizuientul a fost prezent personal și a precizat cererea de revizuire susținând că hotărârile contradictorii sunt sentința civilă nr.5735/2000 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești (prin care s-a acordat câștig de cauză revizuientului ) și sentința civilă nr.3125/2 sept.1997 pronunțată de aceeași instanță (prin care s-a acordat câștig de cauză intimatei ).

În raport de precizarea cererii de revizuire Curtea a pus în discuție excepția de necompetență.

Potrivit art.323 alin.2 Cod pr.civilă, în cazul în care cererea de revizuire este întemeiată pe pct.7 din art.322 Cod pr.civilă, se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.

În speță hotărârile care au fost invocate ca fiind potrivnice au fost pronunțate, ambele, de Judecătoria Tg. Cărbunești. Prin prisma art.323 alin.2 Cod pr. civilă competența de a soluționa cererea de revizuire aparține Tribunalului Gorj.

Curtea urmează să nu constate ivit conflict negativ de competență în cauză întrucât după declinarea competenței de către Tribunalul Gorj în favoarea Curții de APEL CRAIOVA, revizuientul și-a precizat cererea de revizuire indicând alte hotărâri ca fiind potrivnice decât cele avute în vedere de tribunal atunci când și-a verificat competența.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientul, împotriva deciziei civile nr. 1389 din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar G, în favoarea Tribunalului Gorj.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

Red.

Tehn.2 ex

2.02.2010

Președinte:Paraschiva Belulescu
Judecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun, Tatiana Rădulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 122/2010. Curtea de Apel Craiova