Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1289/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(848/2007)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECȚI AAI II A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1289
Ședința publică de la 12 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doina Anghel
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr. 2054 din 20.12.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - și intimatele-pârâte COMISIA LOCALĂ DE APLICAREA LEGII NR. 18/1991 - PRIMĂRIA COMUNEI și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 - PREFECTURA JUDEȚULUI
are ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-pârât, personal și asistat de avocat S, în baza împuternicirii avocațiale nr. 54522/11.06.2007, emise de Baroul București - Cabinet Individual, aflate la fila 21 dosar, avocat, în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante -, în baza împuternicirii avocațiale nr. 179.220/9.10.2007 emise de Baroul București - Cabinet Individual, aflate la fila 20, avocat S, în calitate de reprezentant și al intimatei-pârâte, în baza împuternicirii avocațiale nr. 54522/2007, emise de Baroul București, lipsind intimatele-pârâte COMISIA LOCALĂ DE APLICAREA LEGII NR.18/1991 - PRIMĂRIA COMUNEI și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 - PREFECTURA JUDEȚULUI
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentului-pârât, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul art. 304 pct.6 din Codul d e procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, conform notelor scrise pe care le depune la dosar, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, chitanțele aflându-se la filele 44 și 74 din dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.01.2004 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 49/2004 reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este proprietar prin accesiune al unei magazii construite de pârât pe terenul reclamantei.
La prezenta cauză s-a conexat cererea pârâtului, înregistrată la data de 12.05.2004 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 3274/2004, prin care acesta a solicitat instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună anularea titlului de proprietate nr. 26298/1996 emis în favoarea reclamantei cu privire la suprafața de 249. teren situat în tarlaua 13, parcela 3476/2 și să se constate că pârâtul a devenit proprietar prin uzucapiune asupra terenului în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 1342 din 04.05.2005 s-a admis acțiunea principală formulată de reclamanta, s-a respins cererea conexă formulată de pârâtul - reclamant, s-a constatat că reclamanta este proprietar prin accesiune imobiliară asupra construcțiilor edificate de pârât pe terenul situat în comuna,-, aparținând reclamantei și a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 13.325.597 lei, reprezentând valoarea de circulație a construcțiilor, iar pe pârât l-a obligat la 5.171.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unor suprafețe de teren, între acestea și asupra unui lot de 230. situat în comuna,-, județul Asupra acestei suprafețe de teren reclamantei i s-a recunoscut un drept preferabil prin sentința civilă nr. 646/2001 a Judecătoriei Buftea, fiindu-i admisă acțiunea în revendicare formulată împotriva pârâtului. S-a reținut cu putere de lucru judecat că pârâtul este constructor de bună credință, astfel că s-a respins cererea reclamantei de demolare a construcțiilor.
Instanța a mai reținut că titlul de proprietate al reclamantei este perfect valabil, nefiind lovit de vreun motiv de nulitate absolută.
În fine, instanța a reținut că pârâtul a deținut terenul un timp îndelungat, dar cu titlu precar, nefiind dovedită vreo cauză de intervertire a detenției precare, motiv pentru care a admis acțiunea și a constatat că reclamanta este proprietar prin accesiune imobiliară asupra construcțiilor edificate pe terenul său.
De asemenea, a obligat-o pe reclamantă, în conformitate cu art. 494 alin. 3 Cod civ. la plata valorii de circulație a constrcuțiilor către pârât.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 10.06.2005 au declarat apel pârâții și, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 25.07.2005 sub nr. 3014/2005 (număr nou -).
Prin decizia civilă nr. 2054/20.12.2006, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții și și a obligat apelanții la - pârâți la plata către intimata - reclamantă a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 646/2001 pronunțată de Judecătoria Bufteas -a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanta, iar pârâtul a fost obligat să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 230. situată în comuna, identificată prin punctele 2A-2-32-32A. Totodată, prin aceeași sentință s-a respins cererea reclamantei de demolare a construcțiilor de pe teren, constatându-se buna credință a pârâtului în calitate de constructor. În urma rămânerii irevocabile, această hotărâre judecătorească a intrat în puterea de lucru judecat, astfel că în prezenta cauză nu mai pot fi aduse critici care să fie analizate de instanță fără a se aduce atingere acestui principiu.
Tribunalul a reținut că prin sentința mai sus menționată, comparându-se titlurile părților, s-a dat preferabilitate titlului reclamantei, respectiv titlul de proprietate nr. 26.923/1996, ca urmare a acordului exprimat de pârât de a lăsa în deplina proprietate reclamantei terenul respectiv.
Pe de altă parte, este de observat că eventuala suprapunere de terenuri nu conduce automat la anularea unuia din titluri. Este necesar ca la data emiterii acestuia să se fi încălcat vreo dispoziție legală, eventuala nulitate fiind una relativă și privind doar raporturile dintre părți. Sub acest aspect tribunalul a reținut că titlul de proprietate nr. 26.923/1996 al reclamantului a fost emis anterior Ordinului Prefectului nr. 210/1998, astfel că la data emiterii titlului reclamantului nu se individualizase terenul care făcea obiectul art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990, iar ulterior această eventuală cauză de nulitate a fost acoperită prin poziția procesuală adoptată.
De asemenea, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a constatat dreptul de proprietate al reclamantului prin accesiune asupra construcțiilor în cauză, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 489 - 492 și art. 494 alin.3 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 29.03.2007 a declarat recurs pârâtul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 04.04.2007, solicitând desființarea sentinței civile nr. 2342/04.05.2005 pronunțate de Judecătoria Buftea și a deciziei civile nr. 2054/A/2006 pronunțate de Tribunalul București, ca fiind netemeinice și nelegale. Pe fondul cauzei a solicitat să se dispună respingerea cererii introductive de instanță pe excepția lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante pentru lipsă de titlu, având în vedere că obiectul cauzei nu există.
În motivarea cererii sale, recurentul a arătat, referitor la titlul invocat de, în speță sentința civilă nr. 646/2001, în care este stipulată suprafața de 230. pe care sunt amplasate anexele sale gospodărești pe care instanța de fond a înțeles să le acorde în proprietatea numitei prin accesiune, considerându-l doar constructor de bună credință al edificiului pe terenul proprietatea altei persoane, că sentința menționată mai sus a fost obținută prin infracțiune și că titlurile care trebuia comparate erau contractul de vânzare-cumpărare încheiat între și, încheiat în anul 1992, și titlul de proprietate din anul 1996, eliberat pe numele intimatei reclamante pe aceeași suprafață de teren.
Afirmațiile recurentului se bazează pe faptul că intimata reclamantă, în anul 1992, vândut familiei și, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2013/22.04.1992 de notar, transcris sub nr. 1140/1992, terenul în suprafață de 2000. situat în comuna,- B, jud. I, teren ce se învecinează pe latura de nord cu proprietatea sa de la nr. 26.
Or, prin fals în înscrisuri oficiale și în declarații a solicitat și obținut în anul 1996 de la Comisia Județeană I titlul de proprietate nr. 26298/6.02.1996, în care este consemnată suprafața de 2000,p. situată în tarlaua nr.13, parcela 3476/1, ce se învecinează cu terenul proprietatea recurentului.
Prin sentința civilă nr. 646/9.03.2001 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul civil nr. 4278/1999, instanța l-a obligat pe recurent să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 230 mp. situată în comuna, județul I identificată prin punctele 2A-2-32-32A în schița 2 raportului de expertiză topografică efectuat de exp., respingând celelalte capete de cerere.
În primul rând, în aceste condiții instanța i-a redus recurentului dreptul său de proprietate cu o suprafață de 230. ce a atribuit-o fără drept numitei.
În al doilea rând, prin acordarea numitei unei suprafețe de 230. preluată din proprietatea recurentului, se înlătură hotarul legal între acesta și vecinul de la sud, în prezent, interpunând între aceștia o servitute de trecere stabilită pe terenul proprietatea sa, acordată gratuit de instanța de judecată.
În astfel de împrejurare, instanța de judecată, investită cu o acțiune în revendicare, nu avea altă alternativă decât să-i respingă cererea ca inadmisibilă pentru lipsă de titlu.
Mai precizează expertul cu "dușmănie" că titlul de proprietate al pârâtului s-a obținut pentru suprafața reală ocupată, fără să se țină seama de titlul de proprietate al reclamantei.
Or, în anul 1976, când i s-a eliberat titlul de proprietate pentru suprafața de teren vândută în anul 1992, suprapus titlurile pe aceeași suprafață de teren de 2000. și era un nonsens să fie pusă în posesie pe un teren deja vândut de însăși aceasta.
În anul 1998, când i s-a concretizat recurentului - pârât calitatea de proprietar pentru suprafața 1434. prin ordinul nr. 210/1998 al Prefecturii I, comisia nu a măsurat perimetru bornat și împrejmuit cu un gard încă din anal 1975, astfel că nu era posibil ca pârâtul să-i afecteze proprietatea vecinului său, care și-a constituit dreptul de proprietate în anul 1992, proprietate despre care în anul 1999 în baza unui titlu fals pretinde că îi aparține.
Este necesar să se constate că din contradicțiile rezultate din acțiunea numitei, având ca obiect revendicarea unui drept, și concluziile raportului de expertiză, care se referă la o servitute de trecere, este cert că regimul juridic al terenului era cunoscut la data efectuării expertizei de către expert în sensul că acesta cunoștea cine este adevăratul proprietar al terenului de la nr. 26 B, str. - -, comuna, tarlaua 13, parcela 3476/1.
Relevant pentru a lămuri intenția numitei este faptul că aceasta s-a folosit de titlul fals de proprietate obținut în anul 1996, în cuprinsul căruia aste consemnată suprafața vândută în anul 1992, nu pentru faptul că are lipsă de teren, ci pentru a-și realiza un drept de servitute suplimentar cu ieșire în Intrarea - -, cu toate că terenul proprietatea sa care este poziționat în spatele proprietății recurentului și nicidecum lateral, având ieșire la un alt drum comunal.
Motivând temeiul de drept invocat, și anume art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, recurentul pârât a arătat că instanțele de judecată au dat mai mult decât s-a cerut sau au dat ce nu s-a cerut.
În dovedirea cererii sale, recurentul a solicitat și instanța a încuviințat, proba cu înscrisuri, fiind depuse în acest sens la dosar, în fotocopie: adeverințele nr. 9189 din 04.01.2007 și nr. 9184 din 18.12.2006 emise de Primăria, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1642/11.11.2002 de notar public, decizia civilă nr. 2008 din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, extras de carte funciară nr. 27580/22.02.2008 eliberat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară I, încheierea nr. 32234/14.06.2005 dată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2013/22.04.1992 de fostul notariat de Stat Sectorul Agricol I - Municipiul B, certificat de grefă eliberat la data de 03.06.2008 de Judecătoria Buftea în dosarul nr-/RJ, sentința civilă nr. 624/14.11.2007 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr-, sentința civilă nr. 625/14.11.2007 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr-.
Prin încheierea din 9.06.2008, Curtea a dispus, în baza art. 244 pct.1 Cod procedură civilă, suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Judecătoriei Buftea.
La data de 15.05.2009, intimata a formulat cerere de repunere pe rol, depunând la dosar în fotocopie, sentința civilă nr. 3805/23.07.2008 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr- și decizia civilă nr. 1976/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Cu titlu preliminar, Curtea are în vedere că cel de-al șaselea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, cuprinde două ipoteze distincte: un caz deplus petita, când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (acordarea, de pildă, a unei despăgubiri mai mari decât cea solicitată de către reclamant) și un caz deextra petita, când instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut (instanța a acordat și daune interese într-o acțiune reală, deși acestea nu s-au solicitat de reclamant). Întrucât prin decizia recurată a fost respins apelul formulat de apelanții pârâți și ca nefondat și au fost obligați apelanții pârâți la plata către intimata reclamantă a cheltuielilor de judecată, pronunțându-se astfel asupra celor două cereri cu care a fost învestită de către părți, textul de lege invocat de către recurentul pârât nu este incident în cauză.
În realitate, criticile aduse de către acesta hotărârii recurate pot fi încadrate în temeiul art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă în cel de-al nouălea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Pe fondul recursului, Curtea reține că puterea lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 Cod civ. are la baza regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o alta, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.
Referitor la faptul cănerespectarea autorității de lucru judecat constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauzaAmurăriței împotriva României, prin hotărârea din 23 septembrie 2008.
Curtea a statuat, în cuprinsul hotărârii pronunțate, că: "- instanțele ar fi trebuitsă țină cont de constatările făcute anterior de instanțe asupra situațieiterenuluide la. - În primul rând, argumentele lui, inclusiv schema locului, au fost examinate atât de instanțele care au judecat pe fond partajul cât și de cele care au respins cererea de revizuire. Or, în acest caz,repunerea pe rol, în cadrul unei acțiuni în revendicare, a hotărârii definitive și irevocabiledin data de 25 octombrie 1991 executată la data de 7 august 1995,nu se poate justifica din punct de vedere al art. 6 alin. 1 din Convenție(a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Rusiei, nr. 52854/99, paragraful 52, 2003-IX). Instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare ar fi trebuit să ia în considerare faptul că în momentul partajului, bazându-se pe expertizele și celelalte probe pe care părțile au înțeles să le folosească, instanțele ar fi soluționat definitiv situația terenului de 1.600 m. De aceea, instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare nu ar fi trebuit să rejudece constatările instanțelor precedente - Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că permițând admiterea acțiunii în revendicare pe baza argumentelor prezentate deja în cadrul altor litigii dintre părți, sistemul pus la dispoziția părților nu a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 6 alin. 1 din Convenție interpretat în lumina principiului securității raporturilor juridice. Instanțele au încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție".
Pe de altă parte, în ceea ce privește posibilitatea carespingerea unei cereri ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat să constituie o încălcare a dreptului de acces la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauzaLungoci împotriva României, prin hotărârea din 26 ianuarie 2006.
În acest caz, Curtea a arătat că: "Prima acțiune în revendicare a fost respinsă de către instanțele naționale pe motiv că reclamanta nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra apartamentelor în cauză -. Deși în urma acțiunii în constatare ea a obținut o sentință rămasă definitivă prin care se constată dreptul său de proprietate asupra apartamentelor respective - ea nu și l-a putut demonstra în cadrul celei de-a doua acțiuni în revendicare: aceasta a fost respinsă de către instanțele naționale pe motiv de autoritate de lucru judecat -chiar dacă reclamanta a invocat un nou temei pentru acțiunea sa".
Concluzia care se desprinde din examinarea celor două decizii ale instanței de contencios european este aceea că, în cadrul unei hotărâri ulterioare nu pot fi contrazise constatări ale instanțelor cu privire la o anumită situație de fapt și nici sancționarea acelei situații de fapt, în consecințele aplicării normei de drept substanțial analizate în speță; în schimb, este obligatorie analizarea unui alt temei juridic.
Dat fiind că în mod firesc intimata reclamantă, căreia i-a fost admisă acțiunea anterioară, nu invocă un nou temei juridic, în prezenta cauzănu mai poate fi repusă în discuție calitatea reclamantei de titular al dreptului de proprietate asupra suprafeței de 230. teren, situată în com., jud. I și identificată prin punctele 2A-2-32-32A în schița 2 raportului de expertiză topografică efectuat în acea cauză de expert.
Cât priveștemijloacele de apărareaflate la îndemâna recurentului pârât, acestaar fi trebuit să le valorifice în cadrul judecății ce a făcut obiectul dosarului nr. 4278/1999 al Judecătoriei Buftea, fie prin cererile adresate primei instanțe, fie prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului exprimate, de exemplu, în cauzaȘandor contra României,hotărârea din 24.03.2005: "Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți ".
În lumina celor expuse anterior în legătură cu efectul puterii de lucru judecat, Curtea conchide că prezumția legală instituită de art. 1201 Cod civ. constituie un impediment în analizarea susținerile recurentului pârât cu privire la temeinicia și legalitatea sentinței civile nr. 646/9.03.2001 pronunțate de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 4278/1999, respectiv la titlurile de proprietate care ar fi trebuit să formeze obiect al comparării, raportat la existența contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2013/22.04.1992 de notar public, precum și la contradicția dintre răspunsul final al expertului și măsura dispusă de către instanță în acea cauză.
Se constată, de asemenea, că și asupra valabilității titlului de proprietate nr. 26298/6.02.1996 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Municipiul B, Sectorul Agricol I în favoarea intimatei reclamante, din perspectiva încălcării art. 23 din Legea nr. 18/1991, a art. 13 din Legea nr. 169/1997 și a art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990 prin includerea în actul juridic respectiv a unei suprafețe de teren de 230. aferentă locuinței recurentului pârât și deținută de acesta la 1.01.1990, au statuat deja instanțele judecătorești. Astfel, prin sentința civilă nr. 3805/23.07.2008 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr-, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1976 R/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a fost respinsă o acțiune cu acest obiect, formulată de către la 12.10.2006. În asemenea condiții, Curtea nu analiza nici motivul de recurs care vizează respingerea cererii conexe.
În altă ordine de idei, plecând de la premisa că reclamanta este titularul dreptului de proprietate asupra suprafeței de 230. teren, situată în com., jud. I și identificată prin punctele 2A-2-32-32A în schița 2 raportului de expertiză topografică efectuat în acea cauză de expert, iar pârâtul este constructor de bună credință, aspecte reținute prin sentința civilă nr. 646/9.03.2001 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 4278/1999, instanța a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 482, 489, 494 alin. 1 și 3 Cod civ.
În temeiul textelor de lege menționate, reclamanta, în calitate de proprietar al terenului, are dreptul de a dobândi construcția edificată asupra acestuia de o altă persoană, iar în măsura în care operează efectul achizitiv al accesiunii, ca o aplicație particulară a principiului îmbogățirii fără justă cauză, proprietarul terenului trebuie să plătească o indemnizație proprietarului materialelor.
Față de aceste considerente, reținând legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
De asemenea, în baza art. 315, 298 și 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul la plata către intimata - reclamantă a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - pârât, cu domiciliul în comuna,-, jud. I, împotriva deciziei civile nr. 2054 din 20.12.2006 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă -, cu domiciliul în comuna, str. -. - nr. 11, jud. I și cu intimatele - pârâte, cu domiciliul în comuna,-, jud. I, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 - PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna, jud. I și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 - PREFECTURA JUDEȚULUI I, cu sediul în B,-, sector 3.
Obligă recurentul la plata către intimata - reclamantă a sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.2/07.12.2009
Secția a IV-a Civ. -
-
Judecătoria Buftea -
Președinte:Doina AnghelJudecători:Doina Anghel, Fănica Pena, Cristina Nica
