Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1315/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1315/2009
Ședința publică de la 10 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Carmen Fiț
- - - JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor promovate de reclamanta și pârâta "" AIî mpotriva sentinței civile nr.1125 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă și avocat pentru recurenta pârâtă "" A
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că ambii recurenți au depus Întâmpinări în cauză, instanța procedând la comunicarea acestora.
Instanța constată că recursul pârâtei A I nu este semnat și ștampilat, situație față de care reprezentantul pârâtei recurente acoperă această lipsă prin semnarea recursului.
Reprezentanții ambelor părți declară că nu au chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului formulat de reclamantă, modificarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul de a se constata că încetarea contractului de muncă al reclamantei a intervenit în baza art. 79 alin.8 din Codul Muncii, prin demisie, cu data la care ar fi expirat termenul de preaviz. Învederează că în referatul depus la dosar, directorul comerciale recunoaște că inventarul s-a făcut ca urmare a demisiei reclamantei.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului formulat de pârâtă, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației, cât și respingerea celorlalte capete de cerere. Precizează că cercetarea disciplinară a fost efectuată, fiind depuse la dosar chestionarele întocmite. Singurul motiv care ar conduce la nulitatea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă este neefectuarea cercetării prealabile și nu efectuarea necorespunzătoare, reclamanta neinvocând nici un moment neefectuarea cercetării.
Cu privire la recursul formulat de reclamantă, solicită respingerea acestuia, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a depus cererea prin care solicită încetarea contractului de muncă prin demisie, neexistând nicio manifestare scrisă în acest sens. Chiar în situația presupunerii că ar fi depus demisia cu data de 11.03.2009, efectele s-ar fi produs după încetarea perioadei de preaviz, respectiv în 26.03.2009, reclamanta fiind sancționată anterior acestei date.
Cu cheltuieli de judecată pentru fond, în recurs nefiind solicitate.
Reprezentantul reclamantei recurente pune concluzii de respingere a recursului promovat de reclamantă pentru motivele expuse în întâmpinare. Învederează în esență că cercetarea disciplinară se face de către o persoană împuternicită de conducerea societății, în lipsa acestor elemente rezultând că nu s-a făcut o cercetare disciplinară. Solicită a se reține că în chestionarele invocate nu se face referire la nicio abatere disciplinară, ele fiind luate pentru valorificarea inventarului. Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile prezentate în dezbateri, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub numărul de dosar nr- reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta:
- să constate nulitatea de drept a deciziei nr. 758/18.03.2009;
- să oblige pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate de la data concedierii și până la pronunțarea hotărârii;
- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 306 lei reprezentând garanții reținute de aceasta și la plata contravalorii tichetelor de masă pentru zilele lucrate în luna martie 2008;
- să constate că încetarea contractului individual de muncă intervenit în temeiul art. 79 alin. 8 din Codul Muncii.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a lucrat în cadrul din iulie 2008 și până la data de 21.03.2009, perioadă în care nu a avut abateri disciplinare și nici nu a fost informată de conducerea unității că ar avea nemulțumiri față de prestația la locul de muncă.
La începutul lunii martie 2009 primit înștiințare din Germania că i s-a aprobat să se angajeze cu contract individual în această țară, fapt pentru care trebuia să se prezinte la lucru până la sfârșitul lunii martie 2009, astfel că a informat de îndată pe domnul administrator despre acest fapt și a vrut să depună un preaviz în condițiile legii, în așa fel încât de la data expirării acestuia și până la plecare să-i rămână câteva zile la dispoziție.
La solicitarea domnului administrator, motivat de faptul că este necesar să
efectueze inventarierea la plecarea de la lucru și pentru a nu bulversa activitatea de vânzări a magazinului a fost de acord cu amânarea depunerii preavizului în așa fel încât inventarierea să se facă spre sfârșitul lunii, iar terminarea acestuia să coincidă cu data expirării preavizului.
În data de 09 martie 2009, când s-a prezentat la lucru a fost pusă să efectueze stocurile la doi furnizori de la raionul pielărie-blănărie la care s-au constatat că lipsesc două produse cu o valoare totală de 1.530 lei.
În acel moment au început discuții aprinse cu privire la această lipsă și li s-a spus să pregătească marfa pentru inventariere și să anunțe pe colega care era plecată în concediu să se prezinte la lucru.
În data de 14.03.2009 când s-a finalizat și ultimul inventar, cel de la raionul de încălțăminte au fost anunțate că luni 16.03.2009 să se prezinte la lucru la ora 12 întrucât nu se mai dorește să se lucreze cu ele.
Menționează că în data de 16.03.2009 li s-a înmânat un chestionar și o pagină cu întrebări care în esență erau oarecum identice cu cele din nota explicativă din data de 13.03.2009, iar în răspunsul său a menținut aceleași cereri pe care le-a avut și în nota explicativă, precum și obiecțiunile cu privire la modul cum este asigurată marfa pe care o au în gestiune comună cu celelalte 4 colege.
În data de 17 s-a prezentat la magazin la ora 12 și a fost trimisă acasă, iar în data de 18.03.2009 i s-a înmânat decizia nr.758/18.03.2009 privind sancționarea sa cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Consideră că această măsură este lovită de nulitate, întrucât nu a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 267 alin. 1 și 2 din Codul Muncii, mai precis nu a fost convocată oficial în vederea cercetării vreunei abateri disciplinare, nu i s-a adus la cunoștință faptul că a săvârșit vreo astfel de abatere sau că a încălcat vreo normă de conduită în cadrul unității.
Consideră că nota explicativă luată cu privire la inventariere și lipsa în gestiune sau chestionarul la care a răspuns nu poate suplini efectuarea cercetării disciplinare prealabile a cărei obligativitate și mod de desfășurare sunt expres stipulate, sub sancțiunea nulității absolute, în art. 267 din Codul Muncii precum și în art. 75 din Contractul colectiv de muncă la nivel național valabil pe anii 2007-2010, contract colectiv care potrivit art. 241 lit. d din Codul Muncii este obligatoriu pentru toți angajatorii și angajații.
Pe fondul cauzei arată că nu a săvârșit nici o abatere disciplinară, că de fapt nu a fost învinuită că a săvârșit o asemenea abatere, iar faptul că a apărut o lipsă în gestiune nu este legată automat de o abatere disciplinară.
De altfel crede că singura sa vină este legată de faptul că a atras atenția conducerii societății că modul în care este asigurat spațiul de depozitare și expunere a mărfurilor nu este cel legal, că în lipsa sa și a colegelor, care au această gestiune, mai sunt și alte persoane care au acces în incinta de expunere și depozitare.
În drept a invocat dispozițiile Codului Muncii, Legii nr. 22/1969, nr.HG2232/1969 și CCM 2007 - 2010.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că din nota explicativă anexată în copie la dosar se poate constata că reclamanta nu a formulat nici apărare în ceea ce privește motivul sancționării, invocând ca și motiv al nevinovăției sale prezența conducerii societății după închiderea magazinului.
În ceea ce privește remarcile la adresa conducerii societății, acestea nu erau de natură a fi menționate în decizia de desfacere a contractului de muncă atâta timp cât nu făceau altceva decât să acuze conducerea societății și nu priveau persoana reclamantei sau activitatea acesteia și nu aveau legătură cu motivul sancționării. Motivul sancționării reclamantei a fost îndeplinirea neglijentă și superficială a atribuțiilor de serviciu, precum și necunoașterea acestora, urmare a acestui fapt producându-se rezultatul păgubitor pentru societate. Reclamanta nu a formulat nici o apărare în acest sens, motiv pentru care nu avea cum să fie menționat în decizia de desfacere a contractului de muncă motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei, atâta timp cât acestea nu au fost formulate.
Solicitarea reclamantei este în totală contradicție cu actele completate chiar de aceasta și explicațiile sau mai bine zis lipsa explicațiilor și apărărilor formulate, motiv pentru care solicitarea sa de constatare a nulității pentru motive formale apare ca fiind nefondată.
Susținerile reclamantei, raportat la abaterile disciplinare săvârșite, apreciază că sunt nefondate. Reclamanta a fost concediată pentru îndeplinirea neglijentă și superficială a atribuțiilor de serviciu, precum și necunoașterea acestora, fapte care au condus la lipsa în gestiune. Reclamanta apreciază că cele petrecute nu justifică o sancțiune așa de gravă și probabil în concepția sa ar fi trebuit să se producă lipsuri mult mai mari pentru a se justifica o asemenea sancțiune.
Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația cea mai importantă care îi revenea în calitatea sa de lucrător gestionar, respectiv să se asigure de integritatea stocului pe care-l avea și să întreprindă toate măsurile pe care le considera necesare pentru ca acest lucru să se întâmple sau în cazul în care acest lucru nu era posibil să ceară sprijinul conducerii societății. Prin neîndeplinirea acestor atribuții de către reclamantă și celelalte colege ale sale s-a creat un prejudiciu în sarcina pârâtei, prejudiciu pe care reclamanta apreciază că nu ar trebui să-l acopere în nici un fel.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere referitor la drepturile salariale, având în vedere respingerea cererii de constatare a nulității de drept a deciziei de desfacere a contractului de muncă, nu se mai justifică admiterea pretențiilor salariale.
Al treilea capăt de cerere, referitor la plata garanțiilor reținute, precum și la contravaloarea tichetelor de masă pentru zilele lucrate în luna martie, apreciază că solicitarea este nefondată.
Referitor la plata garanțiilor, reclamanta a încheiat cu pârâta un contract de garanție în numerar, contract prin care aceasta a luat cunoștință de faptul că garanția constituită va putea fi folosită pentru recuperarea oricărei pagube produse, fiind de acord cu această prevedere prin semnarea și însușirea contractului de garanție.
În ceea ce privește contravaloarea tichetelor de masă pentru zilele lucrate în luna martie, raportat la Decizia nr.693/05.01.2009, apreciază că reclamanta nu are dreptul la plata tichetelor de masa.
Al patrulea capăt de cerere prin care solicită constatarea încetării contractului individual de muncă în temeiul art. 79 alin. 8 din Codul Muncii, lăsând la o parte că este solicitare nefondată, este imposibil de realizat și reprezintă interpretare trunchiată a textului de lege invocat în susținerea lui.
La dosarul cauzei s-au depus decizia nr. 758/2009 (fila 5), actele care au stat la baza emiterii deciziei de desfacere contractului individual de muncă (filele 18 - 29) și chestionare (filele 34 - 37).
A fost audiată martora - fila 41 din dosar fond.
Prin sentința civilă nr.1125/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei
S-a anulat decizia nr. 758/18.03.2009 emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 21.03.2009 - 26.06.2009.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 306 lei reprezentând garanție reținută conform deciziei de imputare din 17.03.2009 emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei lucrate în luna martie 2009.
S-a respins cererea reclamantei de constatare a încetării contractului individual de muncă în temeiul art. 78 al. 8 Codul Muncii.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut prin prisma dispozițiilor art.267 Codul Muncii faptul că cercetarea disciplinară a reclamantei s-a făcut fără înștiințarea prealabilă a acesteia despre procedura declanșată împotriva sa.
În privința temeiniciei sancțiunii aplicate, instanța a apreciat că nu s-a stabilit cu certitudine că lipsa în gestiune îi este imputabilă în exclusivitate reclamantei, întrucât era vorba de o gestiune colectivă.
S-a mai reținut potrivit art.271 Codul Muncii că paguba produsă de mai mulți salariați este acoperită proporțional cu vinovăția fiecăruia, iar din actele dosarului nu a rezultat partea de vină a reclamantei.
Apoi, s-a avut în vedere că decizia de imputare emisă pe numele reclamantei nemaifiind reglementată legal, nu are niciun suport, drept urmare, s-a dispus restituirea garanției constituită de aceasta.
În privința acordării tichetelor de masă s-a reținut decizia nr.693/2009 a administratorului, reclamanta încadrându-se în condițiile avute în vedere de aceasta pentru a beneficia de ele pe luna martie 2009.
S-a respins cererea reclamantei de constatare a încetării în temeiul art.79 al.8 Codul Muncii pentru lipsa dovezii de înregistrare a actului de demisie la societate.
S-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art.274 Cod proc.civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Reclamanta a solicitat admiterea recursului său, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii și a capătului de cerere privind constatarea încetării prin demisie.
În expunerea de motive arată că demisia pe care a încercat s-o depună la societate i-a fost ruptă, fiind pusă de administratorul societății să formuleze o alta câteva zile mai târziu pentru ca preavizul să coincidă cu finele lunii.
Invocă apoi referatul nr.753/13.03.2009 al comisiei de inventariere care menționează că inventarierea s-a făcut ca urmare a demisiei salariatei, deci unitatea trebuia să dea curs mai întâi acestei cereri.
Mai arată că solicitarea de încetare a prin demisie este justificată în condițiile în care nu a solicitat reîncadrarea, iar simpla anulare a concedierii ar duce la imposibilitatea închiderii carnetului de muncă.
Prin recursul său, pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, arată că prin sentința atacată instanța de fond a reținut ca temei al admiterii acțiunii reclamantei alte motive de nulitate decât cele invocate de aceasta.
Cu privire la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.267 al.1 Codul Muncii, arată că într-adevăr reclamanta nu a fost citată în mod oficial la efectuarea cercetării disciplinare, dar acest lucru nu înseamnă că cercetarea disciplinară nu s-a efectuat, dovada fiind chiar notele explicative ale reclamantei. Ulterior, consecință a acestor note, se arată că urma fie să se încheie cercetarea disciplinară, fie să se sancționeze persoana vinovată, în eventualitatea constatării unei lipsa în gestiune.
În urma cercetării efectuate s-a constatat că toate cele 5 gestionare se fac vinovate de producerea prejudiciului, împotriva lor, inclusiv a reclamantei, luându-se măsura desfacerii disciplinare a
Critică apoi atât obligarea sa la plata salariilor restante, cât și a garanției reținută conform deciziei de imputare nr.17.03.2009.
Potrivit Legii nr.22/1969, reclamanta cunoștea faptul că garanția constituită va putea fi folosită pentru recuperarea oricărei pagube produse, fiind de acord cu această prevedere prin semnarea contractului de garanție.
Pentru acordarea tichetelor de masă invocă Legea nr.142/1998 care prevede pentru angajator doar facultatea, nu și obligația sa a le plăti, decizia 693 administratorului unității neputând fi aplicată reclamantei care era vinovată de crearea unui prejudiciu societății.
În drept invocă art.304/1 și 304 pct.7 și 9 Cod proc.civilă.
Ambele recurente au depus întâmpinări în cauză (9, 10-11) prin care au solicitat, în parte, respingerea recursului celeilalte părți.
Examinând recursurile de față prin prisma motivelor invocate cât și a dispozițiilor art.304/1 Cod proc.civilă, Curtea constată următoarele:
Recursurile sunt nefondate.
Reclamanta a fost salariata pârâtei A I, în calitate de lucrător gestionar.
Conflictul dintre părți, angajat și angajator, s-a ivit în momentul în care reclamanta a înțeles să-și prezinte demisia conducerii societății, demisie care, așa cum susține salariata, nu i-a fost înregistrată. Cu toate că nu a fost în măsură nici măcar să specifice date la care a făcut această cerere, se recunoaște însă că ar fi fost pusă de administratorul societății să întocmească o altă cerere de demisie în vederea încheierii raporturilor de muncă prin epuizarea dreptului de preaviz la sfârșit de lună.
Se susține că deși prin referatul nr.753/16.03.2009, președintele comisiei de inventariere a luat act de existența demisiei sale, în mod greșit contractul său de muncă nu s-a dispus a înceta potrivit art.79 al.8 Codul Muncii, trecându-se mai departe la cercetarea sa disciplinară, și ulterior la emiterea Deciziei nr.758/18.03.2009 de desfacere disciplinară a
Este însă de necontestat că existența cererii de demisie a fost dovedită în cauză, însă investirea angajatorului cu o atare cerere nu îl obligă implicit și la acceptarea ei, în condițiile în care, datorită gestiunii pe care a deținut-o, urmare a acestui demers, unitatea a realizat inventarierea bunurilor constatând lipsuri la raionul de pielărie-blănărie în valoare de 1.530,00 lei.
În atari condiții a apreciat oportună desfacerea disciplinară a al reclamantei și nu prin demisie.
Deci, până la acest moment pârâta a procedat corect.
Ceea ce a urmat ulterior constatării lipsurilor în gestiune, respectiv modul în care s-a desfășurat cercetarea disciplinară, finalizată prin emiterea Deciziei 758/18.03.2009, în prezent atacată, a depășit cadrul legal prevăzut de art.267 Codul Muncii.
Potrivit acestui text legal:
"(1) Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art.264 alin.(1) lit.a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
(3)
(4) În cursul cercetării disciplinare salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este".
Așa cum însăși recurenta pârâtă a recunoscut prin intermediul motivelor de recurs, în cazul reclamantei nu a existat o convocare în sensul dispozițiilor art.267(2) Codul Muncii, așa încât notele explicative date în cadrul cercetării disciplinare, în lipsa aducerii la cunoștința salariatei a faptului că împotriva sa s-a declanșat o atare procedură, nu pot acoperi nulitatea deciziei de desfacere disciplinară a
S-a mai motivat de către pârâtă faptul că după efectuarea cercetărilor existau două situații la care se putea ajunge și anume: fie încetarea cercetării disciplinare în situația constatării nevinovăției salariatei, fie contrariul acesteia și sancționarea reclamantei, așa cum s-a și întâmplat.
Cu toate acestea însă, se va observa că textul de lege nu condiționează obligativitatea respectării procedurii cercetării disciplinare prealabile de rezultatul ei, indiferent de acesta fiind obligatorie convocarea în scris a celui cercetat și precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii, ceea ce în speță nu s-a realizat.
Pentru aceste motive, în mod corect instanța de fond a apreciat ca nelegal emisă decizia de concediere și ca o consecință a anulării acesteia a făcut aplicațiunea dispozițiilor art.78(1) Codul Muncii.
Cu privire la reținerea garanției de 306 lei pentru lipsa în gestiune, se constată că aceasta nu are un temei legal, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Pe de o parte, Decizia de imputare nr.755/17.03.2009 nu produce niciun efect, câtă vreme instituția juridică a imputării nu mai este reglementată în Codul Muncii aplicabil reclamantei, iar pe de altă parte, angajatorul avea la îndemână, pentru recuperarea prejudiciului în condițiile unei gestiuni colective, procedura prevăzută de art.271 Codul Muncii, în raport de stabilirea certă a acestuia și de măsura în care fiecare gestionar a contribuit la producerea pagubei, prin constatarea vinovăției.
În lipsa acestor date, chiar dacă reclamanta semnase un contract de garanție în numerar la data de 29.07.2009, act adițional la. (28 dosar fond), societatea nu avea temei de reținere a garanției.
Fără constatarea și dovedirea unei vinovății certe a reclamantei, sunt nefondate și criticile aduse hotărârii atacate referitoare la acordarea tichetelor de masă, pentru că astfel reclamanta se încadrează în cerințele menționate de administratorul societății pârâte în Decizia nr.693/5.01.2009 prin care s-a decis acordarea tichetelor de masă salariaților prezenți 100% la program (exceptând situațiile de îmbolnăvire sau absențe nemotivate), începând cu 01.01.2009.
Faptul că prin Legea nr.142/1998 se prevede o facultate a angajatorului, de a acorda tichete de masă, nu înseamnă că acesta nu poate fi obligat să o facă în anumite condiții cum sunt cele de față când prin propriul act, respectiv prin emiterea Deciziei nr.693/2009, pârâta a înțeles să transforme această posibilitate într-o obligație asumată printr-o decizie unilaterală, în ființă încă din luna martie 2009, nefiind revocată.
Ca urmare a tuturor acestor aspecte, revenind la cererea reclamantei de constatare a încetării prin demisie, care constituie și motiv de recurs, trebuie menționat că o admitere a unui atare capăt de cerere în condițiile de față, ar dezavantaja-o întrucât acceptarea demisiei înregistrată la 11.03.2009, cu eventualitatea în care s-ar fi acordat sau nu preaviz ar fi lipsit-o pe aceasta de consecințele firești ale despăgubirii rezultate din concedierea nelegală, care au fost solicitate a se acorda până la pronunțarea hotărârii, respectiv 26.06.2009.
Împrejurarea că recurenta reclamantă nu a solicitat reintegrarea potrivit art.78(2) Codul Muncii și că astfel pârâta nu i-ar putea închide carnetul de muncă doar ca efect al anulării concedierii, constituie o falsă apreciere întrucât, în prezent, oricare dintre părți are posibilitatea legală de a dispune asupra raportului de muncă derulat între acestea în conformitate cu legislația muncii.
Răspunzând tuturor motivelor de recurs expuse de ambele părți, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate, urmând a fi menținută ca legală și temeinică.
Ca o consecință a respingerii recursurilor, nu se vor acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta și pârâta, împotriva sentinței civile nr.1125/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil -.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact /4ex.
Jud.fond:,
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Carmen Fiț, Victor Crețoiu
