Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 14/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 14

Ședința publică de la 16 ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Gheorghiu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 3: Georgeta Buliga

GREFIER: -

Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de, împotriva deciziei civile nr.42 din 19 ianuarie 2007 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-; cauza având ca obiect constatare nulitate acte.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta asistată de av., iar pentru intimatul răspunde av.; lipsă fiind intimații -,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul a fost repus pe rol ca urmare a restituirii de către Curtea Constituțională împreună cu o copie a deciziei nr.939 din 18 octombrie 2007, prin care s-a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă, excepție ridicată de.

Av. arată că a luat cunoștință de conținutul deciziei pronunțată de către Curtea Constituțională, cu privire la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă și nu are alte probleme cu privire la această chestiune, dar supune atenției instanței de control judiciar o excepție pe care urmează curtea să o aprecieze.

Astfel, se referă la faptul că, în momentul în care Tribunalul Iașis -a pronunțat, a primit și a judecat apelul formulat de către intimatul, pentru că intimatul apel l-a numit, împotriva sentinței civile nr.3855/31.03.2006 a Judecătoriei Iași, înainte de a da cuvântul pe fond părților, trebuia să califice, să supună atenției părților și să pună în discuție calificarea juridică a căii de atac. Dat fiind faptul că, tocmai s-a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, pune în discuție această excepție a compunerii nelegale a instanței de judecată a Tribunalului Iași atunci când s-a pronunțat în apelul declarat de intimatul, când, în realitate față de obiectul juridic al cererii introductive în instanță, calea de atac în fața Tribunalului nu era cea a apelului, ci a recursului. În aceste condiții, apreciază că decizia civilă nr.42 din 19.01.2007 a Tribunalului Iași este lovită de nulitate absolută întrucât în această cauză s-a pronunțat în recurs un complet nelegal constituit.

Av. apreciază că această excepție s-ar fi putut invoca în cadrul unui recurs admisibil. De vreme ce aceste recurs este inadmisibil, nu se poate invoca nici o altă excepție. Deci, în cazul unei căi de atac admisibile se puteau invoca toate excepțiile.

Avându-se în vedere dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, se constată că prioritară în soluționarea cauzei este excepția inadmisibilității și în funcție de soluția ce se va da în legătură cu această excepție se vor soluționa, dacă este cazul, și alte excepții invocate, care nu se pot invoca decât în măsura în care se va considera recursul admisibil, se dă cuvântul părților pe excepția inadmisibilității recursului.

Av. în ce privește excepția inadmisibilității recursului, față de considerentele deciziei nr.939/18.10.2007 a Curții Constituționale și raportat la dispozițiile art.303 Cod procedură civilă, lasă soluția la aprecierea instanței.

Av. cere să se respingă ca inadmisibil recursul, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 3855/31.03.2006 Judecătoria Iașia admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, și și constatat nulitatea absolută înscrisului sub semnătură privată având ca obiect casa din localitatea situată pe terenul, act încheiat la data de 10.04.1980 și actului sub semnătură privată încheiat între în care se menționează că imobilul s- cumpărat pentru Ticuța - act nedatat (fila 186).

Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a respins excepțiile invocate, iar pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 400 lei cheltuieli de judecată - câte 100 lei fiecare pârât.

Pentru se pronunța astfel, prima instanță reținut că imobilul în litigiu, provine de la reclamantă și soțul acesteia, respectiva casă fiind construită în timpul căsătoriei în anul 1959 (pe teren dat de în folosință, adică 250 ), lucru confirmat și de martorul audiat în cauză.

În răspunsul la interogatoriu, pârâta - recunoscut faptul că nu a încheiat nici un act autentic sau înscris sub semnătură privată cu reclamanta, înțelegerea fiind doar una verbală. Răspunsul la interogatoriu se coroborează cu declarația martorului care a învederat faptul că reclamanta dat spre folosință pârâtei, cu titlul de închiriere, imobilul, iar pârâta - predat imobilul către fără acte, cu același titlu pentru a-și recupera chiria dată către reclamantă.

Tot martorul reclamantei confirmat faptul că nu a existat nici un acord al reclamantei în sensul vânzării casei de către - care, la rândul ei, predat imobilul către, toți cei care au deținut imobilul neaducând la cunoștința adevăratului proprietar de intențiile lor (inclusiv și ).

Tot în răspunsul la interogatoriu, pârâta - declarat că în casa proprietatea reclamantei locuit din anul 1975, neavând nici relevanță faptul declarat că reclamanta nu s-ar fi interesat de casă, atât timp cât aceasta nu și- dat în vreun fel acordul la înstrăinările făcute.

Probele administrate în cauză duc la concluzia că vânzările succesive concretizate prin acte sub semnătură privată, cel din 10 aprilie 1984 între și și cel nedatat în care apare semnătura lui la vânzător, sunt lipsite de eficiență juridică, părțile ce au încheiat convențiile au făcut- în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, respectiv reclamantei, astfel că în baza art. 948 Cod civil, operațiunile realizate sub speculație, au cauză ilicită.

Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 42 din 19 ianuarie 2007 a admis apelul formulat de pârâtul și a schimbat în parte sentința instanței de fond.

A fost admisă excepția lipsei calității procesual active reclamantei și, în consecință, s-a dispus respingerea acțiunii formulate de aceasta în contradictoriu cu pârâții, și.

S-au păstrat dispozițiile sentinței apelate referitoare la respingerea excepției autorității de lucru judecat.

A fost obligată reclamanta-intimată să plătească pârâtului-apelant suma de 166,3 lei RON cheltuieli de judecată (din care 150 lei la fond și 16,3 lei în apel).

Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că reclamanta solicitat constatarea nulității absolute înscrisului sub semnătură privată prin care pârâtul cumpărat de la numiții și - o casă de locuit, cu motivarea că ea este adevăratul proprietar al casei și că nu și- dat niciodată consimțământul la înstrăinarea acesteia.

Pârâtul invocat excepția autorității de lucru judecat și a lipsei calității procesuale active reclamantei motivat de sentința civilă nr. 12247/13.11.1995 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 11424/1995 cât și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Excepția autorității de lucru judecat fost corect respinsă de instanța de fond (încheierea din data de 27.06.2005 - fila 167 ( obiectul cererii reconvenționale formulată de pentru care s- pronunțat sentința civilă nr. 12247/1995 fiind diferit de cel din prezenta cauză.

Excepția lipsei calității procesuale active reclamantei este, însă, întemeiată. Reclamanta își întemeiază acțiunea pe calitatea sa de proprietar al imobilului ce făcut obiectul vânzărilor succesive. Prin sentința civilă nr. 12247/1995 (definitivă prin decizia civilă nr. 1060/3.04.2000 și irevocabilă prin decizia civilă 1851/12.2000 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI ) Judecătoria Iașia constatat însă dreptul de proprietate al pârâtului asupra imobilului în litigiu. Prin urmare, reclamanta nu mai poate invoca dreptul său de proprietate asupra casei ce a făcut obiectul vânzării, acest aspect fiind tranșat în mod definitiv și irevocabil prin sentința civilă arătată mai sus, sentință ce s- pronunțat în contradictoriu cu reclamanta și care se bucură de putere de lucru judecat.

Reclamanta a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică pentru motivele înscrise în art. 304 punctele 8 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății neavând în vedere că reclamanta nu putea vinde casa atât timp cât nu s-a dezbătut succesiunea fostului soț, deoarece ea venea la moștenire, în calitate de soție supraviețuitoare, în concurs cu descendenții defunctului.

Afirmă recurenta că hotărârea tribunalului este lipsită de temei legal, iar în cauză nu este incidentă vreo excepție dirimantă, cum este excepția autorității de lucru judecat.

recurenta că intimatul nu are vreun drept asupra casei, însă el a fost încurajat de fostul președinte al comisiei locale de fond funciar, care l-a împroprietărit cu suprafața de 1.000 teren aferentă construcției, deși el nu a fost membru al fostei cooperative agricole de producție. Intimatul a formulat întâmpinare solicitând să se constate nulitatea recursului declarat de reclamantă, deoarece aceasta nu a invocat motive de fapt și de drept prin prisma cărora s-ar putea ataca decizia tribunalului.

Legal citați, ceilalți intimați nu au formulat întâmpinări în cauză.

La termenul de judecată din 13 iunie 2007, instanța de recurs, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamantă.

Raportat la excepția inadmisibilității recursului recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, excepția fiind respinsă prin decizia nr. 939 din 18 octombrie 2007 a Curții Constituționale.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, Curtea reține că, prin cererea cu care a investit instanța de fond, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea a două antecontracte de vânzare-cumpărare ce au ca obiect casa de locuit, proprietatea acesteia, situată în comuna, județul

Această acțiune are ca scop readucerea în patrimoniul reclamantei a casei de locuit prin desființarea actelor încheiate de terți și care provocaseră ieșirea ei din patrimoniu.

Din cuprinsul antecontractelor de vânzare-cumpărare rezultă că imobilul a fost evaluat la prețul de 9.500 lei, aceeași valoare a imobilului fiind indicată și de reclamanta - recurentă la termenul de judecată din 13 iunie 2007 (fila 58 dosar recurs).

Potrivit dispoziției înscrise în art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 lei RON.

Din cuprinsul acestui text rezultă că hotărârea dată în primă instanță, în prezenta cauză, este supusă numai căii de atac a recursului, cale de atac care se soluționează de tribunal, conform art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legilor și a autorităților.

Astfel, dacă potrivit art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar recurenta uzat de această cale, ce a fost soluționată de tribunal, ea nu mai poate exercita un nou recurs la curtea de apel.

Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători nu este de natură să confere recurentei dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.

Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a-II-a Cod procedură civilă, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta și se va menține decizia atacată.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul cu ocazia soluționării prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 42 din 19 ianuarie 2007 Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurenta să plătească intimatului 200 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

28.01.2008

Tribunalul Iași

Jud.

Jud.

Președinte:Elena Gheorghiu
Judecători:Elena Gheorghiu, Georgeta Protea, Georgeta Buliga

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 14/2008. Curtea de Apel Iasi