Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 144/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 144/A/2008
Ședința publică de la 02 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioan Truță
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor formulate de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI D PRIN PRIMAR, reclamanții și, și pârâta SC COM SRL D, împotriva sentinței civile nr. 51/2008, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-, având ca obiect acțiune în constatare.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise formulate de apelantul Primarul Municipiului D, prin avocat ales, la care se adaugă notă de cheltuieli.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 25 septembrie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 51/02.04.2008 a Tribunalului Hunedoara - Secția civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin P
A fost admisă acțiunea civilă precizată și completată, formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Municipiul D prin Primar, Consiliul Local D, SC Com SRL D, constatându-se nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 69/2002 încheiat între părți, respingându-se celelalte capete de cerere din acțiunea precizată.
S-a reținut că obiectul acțiunii constă în stabilirea calității contestatorilor de concedenți în cadrul contractului de concesiune nr. 69/26.11.2002, prin reintegrarea lor în drepturile actualului concedent - Statul Român, sau să fie anulat ca nelegal acel contract.
Ulterior contestatorii și-au precizat cererea, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de concesiune ( fila 42 - 44), pentru ca din nou să ceară a se stabili că pe terenul lor se află chioșcul societății comerciale intimate, ce se impune a fi ridicat și a le fi predat în deplină proprietate și posesiune terenul de 22,8 mp ocupat de acesta.
Au completat din nou cererea cu un nou capăt, vizând nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 69/2002.
Pârâta SC Com SRL Dai nvocat inadmisibilitatea cererii în raport de dispozițiile art. 14 din Legea 10/2001 care stabilește că substituirea în drepturile și obligațiile concedentului se produc " ope legis" și că de fapt nu există nici un temei legal care să determine nulitatea acelui contract.
Statul Român prin P reprezentat de P H, pe calea întâmpinării, a invocat lipsa calității procesual pasive în raport de obiectul cererii, el nefiind parte în contract și neavând calitate procesual pasivă nici față de cererea principală ce se referă la restituirea terenului în condițiile Legii 10/2001.
Legea menționată conferă o atare calitate în baza art. 26 alin. 3( devenit art. 28 alin. 3 din actul normativ republicat), respectiv atunci când unitatea deținătoare a imobilului notificat nu a fost identificată.
Primarul Municipiului D, la rândul său, a solicitat respingerea acțiunii invocând în esență aceleași aspecte. Cu privire la cererea ce viza anularea contractului a invocat necompetența instanței.
Instanța de fond în argumentarea soluției pronunțate a reținut că potrivit dispoziției nr. 375/2008, Primarul Municipiului Dac onstatat calitatea contestatorilor ca autori ai notificării nr. 99/2002, transmisă prin executor judecătoresc, de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, cu privire la imobilul construcții și teren din D,-, înscris în CF 2697 D, nr. top. 762 - 763, de 2075 mp.
A dispus restituirea terenului de 132,14 mp identificat conform expertizei topografice întocmită de expertul, în dosarul nr- a Tribunalului Hunedoara - Secția civilă, și a stabilit măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 2582 mp teren și edificate, ce nu pot fi restituite în natură.
S-a conchis că din terenul de 132,14 mp restituiți în natură, 16 mp sunt ocupați de chioșcul alimentar, aparținător SC COM SRL D, terenul fiind concesionat pe o durată de 20 de ani, în baza contractului de concesiune nr. 69/2002, în baza HCL nr. 384/2002.
Pentru că la momentul încheierii acestui contract, notificarea era deja înregistrată de reclamanți, orice act de dispoziție sau orice tranzacție în legătură cu imobilul revendicat este prohibită în baza art. 24(5) din Legea 10/2001, a reținut în continuare aceiași instanță.
Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative sau după caz judiciare, conform art. 21 alin. 5 este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, închirierea, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile. De altfel, întreaga practică judiciară în materie legată de semnificația acestei prohibiții instituită expres prin art. 24 alin. 5 al Legii 10/2001 - devenit art. 21(5) după republicare, a stabilit că indisponibilizarea imobilelor ce pot forma obiectul acestui act normativ are evident ca scop restituirea în natură către foștii proprietari deposedați abuziv de Statul Român în perioada regimului comunist.
Astfel, legiuitorul a prevăzut la modul expres sancțiunea nulității absolute a unor acte juridice de natura celor enumerate, încheiate cu disprețul prohibiției instituită prin noma imperativă.
Ca variantă a confirmării unui astfel de act juridic, nul de altfel, legiuitorul a introdus prin art. 14 al aceluiași act normativ, instituția subrogării în drepturi a titularului dreptului de proprietate, redobândit în temeiul acelui act reparator, cu posibilitatea în favoarea acestuia de a renegocia clauzele și termenii contractului, fără a distinge dacă partenerul de contract fusese sau nu de bună credință la momentul perfectării lui. Condiția impusă este de a fi încheiat un atare contract, potrivit legii.
Pentru că în speță nu s-a realizat subrogarea reclamantei în drepturile concedentului, deși s-au acordat mai multe termene în cauză, a reținut aceiași instanță, s-a constatat nulitatea contractului încheiat în perioada de prohibiție instituită conform art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001.
In acest context acțiunea reclamanților a fost admisă în limitele menționate.
Impotriva sentinței civile nr. 51/2008 a Tribunalului Hunedoara - Secția civilă, au declarat apel Primarul Municipiului D, reclamanții și precum și SC Com SRL
Prin apelul său, Primarul Municipiului Das olicitat în principal, admiterea excepției de necompetență a Tribunalului Hunedoara - Secția civilă, a fi astfel anulată sentința apelată și a se trimite cauza Secției de contencios administrativ a aceleiași instanțe.
In subsidiar, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței și a respingerii acțiunii completate și precizate de reclamanți.
In expunerea de motive, cu privire la primul aspect critic referitor la competență, se susține ca fiind vorba de un act administrativ, conform Legii nr. 554/2004, Secția de contencios administrativ era competentă a analiza valabilitatea actului ( art. 1 alin. 2). Ori anularea contractului de concesiune atrăgea o atare competență și nu Secția civilă a Tribunalului Hunedoara.
Pe fondul cauzei, se arată că în mod nelegal a fost admisă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de concesiune încheiat între Consiliul Local și acea societate comercială pe considerentul că raportat la art. 24 alin. 5 din Legea 10/2001 - devenit art. 21 alin. 5 după republicare, sub sancțiunea nulității absolute până la soluționarea procedurilor administrative și după caz judiciare generate de legea menționată, sunt interzise înstrăinările, concesionările, locațiile de gestiune, asocieri în participațiune, etc. a bunurilor imobile terenuri și edificate ridicate potrivit acestei legi.
S-a omis un element esențial, respectiv că actul s-a încheiat la 26.11.2002 în baza HCL nr. 384/2002. Această normă prohibitivă a fost a fost introdusă prin Titlul I al Legii 247/2005, care a intrat în vigoare prin publicarea în 653/22.07.2005, iar această completare a Legii 10/2001 s-a regăsit în varianta actualizată și republicată a legii, publicată în nr. 798/02.09.2005, astfel că actului de concesiune nu-i sunt aplicabile dispozițiile legii modificatoare.
Mai mult cererea reclamanților așa cum a fost formulată este inadmisibilă arată apelantul, pentru că aceasta reprezintă o stare de drept ce derivă din Legea cadru nr. 10/2001 și nu se impune a fi constatată prin hotărâre judecătorească. Este vorba de art. 14 care vizează o subrogare obligatorie impusă de lege.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 296, 297 cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.
Reclamanții și, prin apelul lor, au solicitat admiterea apelului lor, schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii și a capătului de cerere privitor la obligarea pârâtei SC Com SRL de a-și ridica chioșcul de 22,88 mp de pe terenul lor din D, înscris în CF 2343 D, nr. top. 762/X/9/2/2, sau în caz de refuz de a fi ei abilitați la demolarea lui pe cheltuiala pârâților.
Cererea lor, susțin pârâții prin apelul lor, se justifică de împrejurarea că sunt proprietarii terenului obținut în temeiul Legii 10/2001 prin dispoziția Primarului, iar pârâta SC Com SRL, uzând de contractul de concesiune pentru terenul de 16 mp, a construit fără nici un drept acel chioșc. Ori, ca efect al desființării concesiunii, societatea a pierdut dreptul de folosință asupra acelui teren.
Demolarea chioșcului este de fapt consecința pierderii oricărui drept real al pârâtei cu privire la terenul de 135 mp.
SC Com SRL D, prin apelul său, solicita desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, respectiv Secția de Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Hunedoara. In subsidiar, s-a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamanților și.
In expunerea motivelor de apel se arată că hotărârea pronunțată este lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. 2 cod procedură civilă, soluția fiind dată cu încălcarea normelor procesuale civile privind competența materială.
S-au nesocotit astfel cerințele impuse de art. 1 și 2 lit. "e" din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, contractele de concesiune fiind în fapt act administrative, ce țin de competența instanțelor de contencios, astfel că nu instanța civilă era competentă a soluționa cauza.
Pe fondul cauzei s-a invocat că sentința apelată a ignorat principiul bunei credințe în sensul că în CF nu era notată nici un fel de mențiune, contractul contestat s-a încheiat potrivit legii, astfel că indiferent de natura nulității ce s-ar pune în discuție, nu se poate face abstracție de reaua - credință a reclamanților.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 304 punct 3, 5 și 9 cod procedură civilă, art. 105 cod procedură civilă.
Pârâtul apelant, Primarul Municipiului D -, prin avocata sa, a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului reclamanților și, invocând pe cale de excepție sancțiunea prevăzută de art. 132 cod procedură civilă, respectiv că precizarea de acțiune s-a făcut cu nesocotirea primei zi de înfățișare reglementată de textul de lege sus menționat. De altfel, pe acest criteriu și instanța de fond a respins în primul ciclu procesual cererea. A da curs acestor susțineri ar însemna a fi lipsite pârâtele de un grad de jurisdicție, prima instanță nesoluționând în fond cererea.
Reclamanții și, pe aceiași cale a întâmpinării a solicitat respingerea apelului Primarului formulat prin avocat, ca apărător ales al acestuia, susținând că instanța de apel - Tribunalul Hunedoaraa judecat cauza în temeiul art. 26 din Legea 10/2001, al art. II și III din Legea nr. 247/2005, ale art. 2 lit. "f" cod procedură civilă și respectiv art. 9, 16 și 17 din același act normativ.
Ori, prin reținerea cauzei spre judecare a cererii, competența materială a Tribunalului Hunedoara - Secția civilă a fost determinată de caracterul accesoriu al cererii față de contestația întemeiată pe Legea 10/2001.
Referitor la subrogarea în drepturile concedentului, instanța de fond a dat o hotărâre de admitere a unei atari cereri, petenta apelantă neformulând o atare cerere în fond. De fapt nu sunt incidente dispozițiile art. 14 din Legea 10/2001.
Cât privește apelul pârâtei SC Com SRL D, arată că înțelege să invoce aceleași aspecte ca și în cazul primului apel.
Analizând apelurile prin prisma criticilor invocate în scris, dar și în considerarea dispozițiilor art. 295 cod procedură civilă, acestea se privesc a fi nefondate.
Prealabil însă cenzurării motivelor ce vizează fondul cauzei, în condițiile art. 137 cod procedură civilă, instanța va analiza excepția necompetenței Tribunalului Hunedoara - Secția civilă, invocată de Primarul Municipiului D prin mandatara sa, aspect ce formează primul motiv din calea de atac exercitată, prin care susține că de fapt în raport de obiectul cauzei - respectiv constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 69/2002, instanța competentă era Secția de contencios administrativ din cadrul aceleiași instanțe.
S-a invocat ca temei de drept art. 1 din Legea nr. 554/2004 potrivit căreia orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea lui.
In acest context susține apelantul, reclamanții aveau deschisă calea contenciosului administrativ de a solicita nulitatea concesiunii și de abia ulterior să facă demersurile ce se impuneau în temeiul Legii 10/2001.
Același aspect, formează motiv de apel și în ce o privește pe apelanta SC Com SRL D, invocând și aceasta, că în cauză operează nulitatea impusă de art. 105 alin. 2 cod procedură civilă. S-a susținut că de fapt atari contracte au caracter administrativ și sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.
Excepția este nefondată. Tribunalul Hunedoara - Secția civilă a soluționat cauza în temeiul art. 26 din Legea 10/2001, al art. II - III din Legea nr. 247/2005, art. 2 pct. 1 lit. "f" și respectiv art. 17 cod procedură civilă. S-a arătat în mod judicios că de fapt, competența secției civile a fost determinată de caracterul auxiliar al cererii.
De fapt, cauza s-a disjuns din dosarul nr. 2404/2006 în care a fost contestată dispoziția Primarului.
De fapt, contractul de concesiune reprezenta un act juridic bilateral de afaceri și nu unul administrativ unilateral cum se încearcă să susțină cei doi pârâți apelanți, el neintrând sub incidența art. 1 și 2 lit. "c" din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Argumentele constatării nulității lui sunt întemeiate pe Legea 10/2001 și codul civil. De fapt, Legea 554/2004 nici nu era în vigoare la momentul încheierii lui, ea neputând evident retroactiva.
Prin urmare, excepția de necompetență a secției civile de pe lângă Tribunalul Hunedoara invocată de cei doi apelanți este nefondată.
Nici pe fond criticile invocate de Primarul Municipiului D și SC Com SRL D nu sunt întemeiate. Instanța de fond în mod judicios a admis cererea de constatare a nulității absolute a contractului de concesiune încheiat între Consiliul Local și această societate, în raport de dispozițiile art. 24 alin. 5 din Legea 10/2001, respectiv art. 21 alin. 5, după republicare, conform căruia sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și după caz judiciare, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune a bunurilor imobile - terenuri sau construcții notificate potrivit legii cadru cu caracter special Legea 10/2001.
Este neîndoios că la momentul încheierii contractului de concesiune notificarea era făcută de reclamanți, astfel că până la soluționarea ei, orice act de dispoziție sau tranzacție era interzisă. De altfel, întreaga practică judiciară ca și doctrina în materie a conchis în legătură cu această interdicție că aceasta are ca scop primordial îndeplinirea obligației de restituire a acesteia în natură către foștii proprietari deposedați abuziv.
Nefondate sunt criticile și cu privire la subrogarea în drepturile concedentului, aspect sub care de altfel reclamanții nici nu au criticat sentința apelată.
Evident subrogația este operantă ope legis dar numai în scopul confirmării unui act juridic, dovedit a fi nul, încheiat fiind în disprețul unei norme imperative, sancționat de altfel de legiuitor cu ineficiența lui.
Apelul societății pârâte SC Com SRL care vizează aceleași aspecte cu apelul Primarului, având evident același interes procesual este desigur nefondat în considerarea acelorași argumente, astfel că nu vor mai fi reluate.
privește cererea reclamanților intitulată completare, precizare și redefinire a cererilor, ea desigur s-a formulat la ultimul termen de judecată, fiind corect catalogată ca fiind tardivă, în speță fiind incidente cerințele impuse de art. 132 cod procedură civilă, De altfel, în mod corect s-a stabilit că acesta are o altă natură juridică, respectiv constă într-o obligație de a face, care ar determina schimbarea competenței instanței, astfel că soluționarea ei într-un astfel de cadru juridic ar însemna lipsirea părților de un grad de jurisdicție.
Pentru toate aceste argumente de ordin faptic și în raport de textele de lege invocate, apelurile sunt nefondate, urmând ca în baza art. 296 cod procedură civilă, să fie respinse.
Pentru aceste motive:
( continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 144/A/02.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr-)
In numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâta Primăria Municipiului D - prin primar, reclamanții și și pârâta SC Com SRL D, împotriva sentinței civile nr. 51/2008 a Tribunalului Hunedoara - Secția civilă.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 2 X 2008
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
9 ex/19.11.2008
-
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță
